Isaia 11:10-16 (Traducerea Lowth): 

¹⁰Şi se va întâmpla în acea zi că rădăcina lui Isai, care stă ca semn pentru popoare, La El se vor întoarce naţiunile, iar locurile Lui de odihnă vor fi slăvite. ¹¹Şi se va întâmpla în acea zi că Iehova Îşi va întinde din nou, a doua oară, mâna, pentru a recupera rămăşiţa poporului Său care rămâne din Asiria, din Egipt şi din Patros, din Cuş, din Elam, din Şinear, din Hamat şi din regiunile vestice. ¹²Iar El va ridica un semn pentru naţiuni; şi îi va strânge pe exilaţii lui Israel şi pe risipiţii lui Iuda îi va aduna, din toate cele patru extremităţi ale pământului. ¹³Iar gelozia lui Efraim va înceta, iar duşmănia lui Iuda nu va mai fi. Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, iar Iuda nu va mai fi în duşmănie cu Efraim. ¹⁴Ci vor invada graniţele filistenilor vestici. Împreună îi vor prăda pe copiii din Est; peste Edom şi peste Moab îşi vor întinde mâna, iar fiii lui Amon le vor fi supuşi. ¹⁵Şi Iehova va lovi cu secetă limba mării egiptene şi Îşi va scutura mâna peste râu cu vântul Lui furtunos. Îl va împărţi în şapte râuri şi îi va face să treacă peste ele fără să-şi ude picioarele. ¹⁶Şi va exista o cale pentru rămăşiţa poporului Său care va rămâne din Asiria, cum a fost cu Israel, în ziua când a ieşit din ţara Egiptului.

Prima privire la textul ce compune lecţia aceasta îi va arăta studentului că trebuie să se întoarcă înapoi pentru a putea face legătura. „Se va întâmpla în acea zi.” În care zi? Evident în ziua în care nuiaua va răsări din tulpina lui Isai. Să studiem tot capitolul 11 din Isaia în această legătură de idei şi vom vedea că acoperă întreaga perioadă de la prima venire a lui Hristos până la a doua Sa venire şi restaurarea tuturor lucrurilor. Însă, capitolul este împărţit în două secţiuni. Primele nouă versete acoperă această întreagă perioadă şi apoi, începând cu versetul 10, aceeaşi perioadă este din nou acoperită, cu câteva detalii adiţionale.

Compară versetul 10 cu Ioan 12:32: „Eu, dacă voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” Astfel, versetul dinaintea noastră spune că toate naţiunile se vor întoarce la „rădăcina lui Isai, care stă ca semn pentru popoare”. Domnul este stindardul.„Hristos şi El răstignit” constituie semnul în jurul căruia urmează să se adune popoarele.

Este scris: „Blestemat este oricine este spânzurat pe lemn” (Galateni 3:13). Crucea era semnul dezonoarei şi al ruşinii. Era cea mai umilitoare moarte ce putea fi impusă asupra cuiva. Totuşi, chiar această moarte dezonorantă este gloria lui Hristos. Prin cruce, care era considerată de oamenii din vremea lui Isus cel mai mizerabil sfârşit pentru un derbedeu, Isus a fost înălţat până la dreapta Maiestăţii în ceruri. Semnul dizgraţiei a fost coroana slavei Sale. „Dumnezeu să mă ferească să mă laud cu altceva în afară de crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Galateni 6:14).

Care este lecţia pentru noi? Aceea că există cea mai luminoasă speranţă pentru cel mai umil şi mai dispreţuit dintre oameni. Stindardul în jurul căruia Dumnezeu intenţionează să strângă „pe cei exilaţi ai lui Israel” este Hristos răstignit, care înseamnă, Hristos dispreţuit şi respins de oameni. Dacă ar ocupa o poziţie întru-un loc înălţat, într-un nimb de glorie şi de acolo i-ar chema pe bieţii exilaţi la El, ei ar putea foarte bine să ezite. Dar când însuşi locul de adunare este punctul cel mai de jos al degradării, nu poate exista nicio îndoială că „oricine vrea” poate veni. Calea este adaptată pentru cel mai umil şi mai slab. Este necesar să fie aşa pentru ca nimeni să nu fie oprit. Dar acolo unde cel mai umil şi mai slab poate să vină, este absolut imposibil ca cel mai înalt şi mai puternic să fie exclus. Ei pot cu uşurinţă să se umilească şi să se coboare, dacă vor, dar celorlalţi le este absolut imposibil să se înalţe pe ei înşişi.

Iudeii credeau că vor pricinui cea mai zdrobitoare înfrângere lui Hristos – înjosindu-L până la extrem – pe când, de fapt, ei Îl înălţau. El a fost înălţat de pe pământ până la înălţimea cerului. Calea spre cer există datorită crucii. Această lume este compusă din mândrie şi înălţare de sine – „pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii” – astfel că, într-adevăr, crucea înalţă în realitate pe cineva deasupra şi departe de acest pământ.

„Odihna Lui va fi glorioasă.” Crucea dă odihna. Isus cheamă: „Veniţi la Mine, voi toţi care lucraţi şi sunteţi greu împovăraţi şi vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Odihna este odihna de Sabat – odihna pe care şi-a luat-o Dumnezeu când şi-a sfârşit lucrarea de creaţie de şase zile. Crucea creează: „Dacă cineva este în Hristos, este o nouă creaţie” sau „are loc o nouă creaţie”. Crucea restaurează ceea ce s-a pierdut prin cădere. Căderea l-a deposedat pe om de slava lui Dumnezeu, crucea o restaurează. Crucea creează din nou, făcând aceeaşi lucrare pe care Dumnezeu a făcut-o la început. Crucea reprezintă o lucrare perfectă, completă, pentru că pe ea Isus a spus: „S-a împlinit!” Acum, lucrarea încheiată înseamnă odihnă. Nu poate să însemne altceva, de aceea crucea lui Hristos trebuie să dea odihnă tuturor celor care vin la ea.

Mai mult, de vreme ce răscumpărarea este identică cu creaţia – este creaţie – restaurând ceea ce a fost pierdut, este evident că odihna pe care o aduce este identică cu odihna ce a urmat după încheierea lucrării de creaţie de la început. În crucea lui Hristos găsim Sabatul, odihna Domnului. Vezi cum oamenii au inversat ordinea lui Dumnezeu. Ei găsesc în Sabatul lui Dumnezeu doar o cruce. A te odihni în ziua a şaptea a săptămânii „în conformitate cu porunca”, atunci când majoritatea oamenilor fac din ea cea mai aglomerată zi din săptămână, pare pentru ei o cruce prea mare pentru a fi purtată. Ei bine, dacă acesta este modul în care o privesc, nu vor găsi nicio odihnă în ea. Dar lasă-i să vină la crucea lui Hristos şi să o accepte fără nicio rezervă. Nu-i lăsa să ia doar o parte din ea şi să respingă o alta, ci lasă-i să ia toată crucea împreună cu întreaga viaţă a lui Isus. Atunci ei vor găsi odihnăa perfectă – Sabatul lui Dumnezeu. Şi atunci va fi o bucurie să arate spre odihna perfectă pe care o dă Hristos, odihnindu-se de propriile lor lucrări în ziua pe care El a dat-o ca memorial, ca semn al puterii Lui de a răscumpăra.

„Se va întâmpla în acea zi, că Domnul îşi va întinde mâna a doua oară, pentru a recupera rămăşiţa poporului Său.” Aceasta nu va fi un lucru mărunt, ci va fi o strângere „din cele patru colţuri ale pământului”. Şi de vreme ce „rămăşiţa” este cea care urmează să fie strânsă, este evident că această lucrare este ultimul lucru ce va fi făcut în legătură cu poporul lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea de încheiere a evangheliei. Prin evanghelie, Israelul lui Dumnezeu – biruitorii – urmează să fie strâns. Despre această chestiune, privind „a doua” întindere a mâinii lui Dumnezeu pentru a-şi strânge poporul, citeşte primul capitol intitulat „Timpul făgăduinţei”, care a apărut pe prima pagină a revistei Present Truth din 29 decembrie 1898, în legătură cu prima din aceste lecţii din Isaia.

Ultimele versete ale acestui capitol indică puterea care va însoţi lucrarea de încheiere a evangheliei. „Va fi o cale (…) aşa cum a fost pentru Israel în ziua când a ieşit din ţara Egiptului.” Citeşte raportul despre minunata călăuzire a lui Dumnezeu. Eliberarea nu s-a produs prin nicio putere omenească, ci prin tăria Dumnezeului Atotputernic. Gândeşte-te la minunatele miracole din Egipt şi la despărţirea Mării Roşii. Chiar dacă toate aceste lucruri n-au fost decât manifestarea puterii lui Dumnezeu, totul a fost împlinit printr-un agent omenesc. El şi-a condus poporul ca pe o turmă prin mâna lui Moise şi a lui Aaron (Psalmii 77:20). Aceste semne au fost realizate întotdeauna prin întinderea toiagului din mâna lui Moise. Exact această putere trebuie să se manifeste în predicarea evangheliei înainte ca Domnul să vină. Puterea care a despărţit Marea Roşie trebuie văzută, şi va fi văzută, în lucrarea prin care Sabatului – semnul puterii creatoare a lui Iehova – îi va fi dat locul de drept printre cei din poporul lui Dumnezeu. Se va vedea că odihna lui Dumnezeu este minunată şi, prin ea, pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului.

The Present Truth, 2 martie 1899