Isaia 12:1-6 (Traducerea Lowth): 

¹În ziua aceea vei spune: Îţi aduc mulţumiri, o, Iehova, căci, deşi ai fost supărat pe mine, mânia Ta s-a întors şi Tu m-ai mângâiat. ²Iată, Dumnezeu este salvarea mea. Mă voi încrede şi nu-mi va fi teamă, căci tăria şi cântarea mea este Iehova şi El a devenit salvarea mea. ³Şi când veţi scoate ape cu bucurie din fântânile salvării, în acea zi veţi spune: ⁴Aduceţi mulţumiri lui Iehova, chemaţi numele Lui, faceţi cunoscut printre popoare faptele Lui minunate, amintiţi-vă cât de sus este numele Lui înălţat. ⁵Cântaţi lui Iehova, căci a făcut o lucrare extraordinară. Şi aceasta este dovedită pe tot pământul. ⁶Lăudaţi şi strigaţi de bucurie, o, locuitori ai Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.

Acesta este unul dintre cele mai minunate capitole şi fiecare ar trebui să îl studieze atât de riguros, astfel încât cuvintele lui să fie pentru totdeauna imprimate în mintea sa. Pasaje precum acesta, pline de mângâiere şi de încurajare, ar trebui să fie perfect familiare fiecărei persoane. Ele nu trebuie studiate mecanic, aşa cum studiază un elev lecţia sa de ortografie, repetându-le ca un papagal, ci inteligent şi profund. Nu va fi nevoie de mult timp pentru ca pasajul să fie fixat atât de amănunţit în minte, încât cuvintele să vină natural în ordine. Când s-a împlinit acest lucru, putem studia Biblia în orice moment neprevăzut şi ne putem hrăni din cuvântul cel viu care este întotdeauna proaspăt.

Se va observa că acest capitol este continuarea capitolului unsprezece, „în acea zi.” În care zi? În ziua când rădăcina lui Isai stă ca un steag pentru popoare, când Domnul îşi întinde a doua oară mâna pentru a strânge rămăşiţa poporului Său – exilaţii lui Israel. Pe scurt, acum, căci „acum este timpul acceptat, acum este ziua salvării”. Acest cântec nu trebuie să fie intonat şi învăţat în viitor, în starea de nemurire. Acum este timpul ca oamenii să spună „Iehova este tăria şi cântarea mea, tot El a devenit salvarea mea”, „mă voi încrede şi nu-mi va fi frică”.

Observă că acest cântec este identic cu cel cântat de Moise după despărţirea Mării Roşii. Compară cu Exodul 15:2. Când cei răscumpăraţi stau pe muntele Sion, vor cânta „cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, cântarea Mielului” (Apocalipsa 15:2-3) şi va fi chiar acest cântec. Dar ei l-au învăţat înainte să ajungă acolo. Moise era încă în pustie când a cântat cântecul său de triumf. Nu exista apă în deşertul în care se găseau copiii lui Israel când s-au alăturat corului. Dar era potrivit ca ei să cânte. Problema a fost că s-au oprit din cântare şi aceasta le-a oprit progresul. Căci „cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce şi vor veni cântând în Sion; şi o bucurie veşnică va fi pe capul lor” (Isaia 51:11). „Cântarea nouă” a celor răscumpăraţi este aceea pe care au învăţat-o pe pământ, inspiraţi de dragostea lui Dumnezeu, care, deşi veşnică, este mereu nouă. „Noua poruncă” este vechea poruncă ce a existat de la început. Când Dumnezeu scoate un om din groapa groaznică şi din noroi, El pune un cântec nou în gura lui (Psalmii 40:1-3). Astfel:

„Când în scenele de glorie
Voi cânta un cântec nou,
Va fi chiar vechea istorie
Mult iubită, ca-n ecou.”

„Iată, Dumnezeu este salvarea mea. Mă voi încrede şi nu-mi va fi frică.” De ce nu? Cum ar putea să-i fie cuiva frică ştiind că Dumnezeu însuşi este salvarea lui? Nu doar că Dumnezeu salvează, dar El însuşi este salvare. Avându-L pe El, avem salvare, nu numai că o căutăm şi o sperăm. El este salvarea noastră. Din ce? Din tot ce avem nevoie să fim salvaţi. „L-am căutat pe Domnul şi El m-a auzit şi m-a eliberat din toate temerile mele” (Psalmii 34:4). Aceasta este cel mai bun lucru dintre toate. Dumnezeu nu ne salvează numai de moarte, ci şi de frica morţii (Evrei 2:14-15). Multe lucruri de care ne temem există numai în imaginaţia noastră, dar tulburarea este la fel de mare pentru noi ca şi când pericolul ar fi real; temerile noastre sunt la fel de apăsătoare. Dumnezeu ne salvează din toate aceste temeri. El spune: „Nu-ţi fie teamă de frica neaşteptată, nici de pustiirea celui rău, când vine. Căci Domnul va fi încrederea ta şi va păzi piciorul tău ca să nu fie luat.” „Cine Mă ascultă va locui în siguranţă şi va fi scăpat de frica de rău” (Proverbele 3:25-26; 1:33).

„Nu există frică în dragoste, ci dragostea desăvârşită alungă frica, fiindcă frica are suferinţa. Cel care se teme nu este făcut desăvârşit în dragoste” (1 Ioan 4:18). Aminteşte-ţi că Dumnezeu este aproape „în toate lucrurile pentru care Îl chemăm” (Deuteronomul 4:7). „El dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile”, „în El noi trăim, ne mişcăm şi avem fiinţa” (Fapte 17:25, 28). Iar El este atotputernic, nu este nimeni care să I se împotrivească (2 Cronici 20:6). „Dumnezeul nostru este în ceruri, a făcut tot ce I-a plăcut” (Psalmii 115:3). Iar gândurile Lui faţă de noi sunt gânduri de pace, şi nu de răutate, ca să ne dea un viitor aşteptat (Ieremia 29:11). Prin urmare, nu este clar că orice teamă, indiferent de natura ei sau de obiectul fricii, este dovada neîncrederii? Fie ne îndoim de grija Lui, fie de puterea Lui. Dacă ne temem, aceasta arată că nu credem că Dumnezeu este aproape, sau nu credem că El Se îngrijeşte de noi, sau nu credem că El poate să ne salveze. Ia în serios acest gând. Gândeşte-te cât de des ţi-a fost teamă şi cât de des eşti stăpânit şi controlat de frică şi apoi decide dacă într-adevăr Îl iubeşti şi te încrezi în Domnul.

„Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor foarte prezent în necaz. De aceea, nu ne vom teme chiar dacă s-ar zgudui pământul, chiar dacă munţii ar fi aruncaţi în mijlocul mării. Chiar dacă apele ar mugi şi ar fi tulburate, chiar dacă munţii s-ar zgudui de furtuna lor” (Psalmii 46:1-2). Cineva va spune: „Nu, nu mă aştept să-mi fie teamă în ultima mare zi. Atunci voi fi încrezător în Domnul.” De ce vei fi mai încrezător în Domnul atunci decât acum? Va fi El atunci mai vrednic de încredere decât este acum? Nu ştii că dacă nu te familiarizezi cu Domnul şi nu înveţi să te încrezi în El acum, nu te vei încrede nici atunci în El? Isus vine pentru a Se răzbuna pe cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu (2 Tesaloniceni 1:7-8). Acum toţi cei care cunosc numele Domnului îşi pun încrederea în El (Psalmii 9:10). Prin urmare, cei care sunt salvaţi atunci când Domnul vine, vor fi găsiţi încrezători.

„Dar sunt atâtea lucruri mici care mă înspăimântă şi mă neliniştesc. Nu îmi este teamă de lucruri mari. Ştiu că atunci Domnul mă va proteja, dar nu mă aştept să mă păzească de neliniştea faţă de sunetele neaşteptate, sau de timiditatea şi teama de a vorbi vreun cuvânt la vreo întâlnire, sau din a fi îngrijorat pe mare sau pentru cei care sunt pe ea.” De ce nu? Nu vezi că aceasta este, de fapt, o alungare a lui Dumnezeu din lucrurile obişnuite ale vieţii? El este un Dumnezeu de aproape, la fel de mult cum este şi de departe (Ieremia 23:23). Cel care face lucrurile cele mai mari este pe deplin capabil să le facă şi pe cele mai mici. Teama în lucrurile mici este dovada neîncrederii în Dumnezeu, la fel de mult ca teama în lucrurile mari. Ea arată că nu credem că Dumnezeu este foarte aproape sau că este destul de mare ca să se ocupe de detalii. Adevăratul copil al lui Dumnezeu, care trăieşte o viaţă de încredere constantă în El, nu trebuie şi nu poate să-i fie frică de nimic în lume. Celui căruia nu-i este frică de Dumnezeu, nu poate să-i fie frică de nimic, pentru că nimic nu este la fel de mare ca El.

„Domnul este lumina şi salvarea mea. De cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele; de cine să-mi fie frică?” (Psalmii 27:1). El este „încrederea tuturor marginilor pământului şi a celor care sunt departe pe mare” (Psalmii 65:5). „Dumnezeul cel veşnic este adăpostul tău şi dedesubt sunt braţele veşnice” (Deuteronomul 33:27). „Cel care locuieşte în locul tainic al Celui Prea Înalt va rămâne sub umbra Celui Atotputernic. Voi spune despre Domnul, El este adăpostul şi fortăreaţa mea, Dumnezeul meu. În El mă voi încrede. Cu siguranţă El te va scăpa de capcana vânătorului şi de molima distrugătoare. El te va acoperi cu penele Lui şi sub aripile Lui te vei încrede. Adevărul Lui va fi scutul şi pavăza ta. Nu-ţi va fi frică de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de molima care umblă în întuneric, nici de distrugerea care prăpădeşte la mijlocul zilei” (Psalmii 91:1-5).

Această încredere perfectă este rezultatul familiarizării cu Dumnezeu. Pentru că a învăţat să se încreadă în Domnul în toate lucrurile, dovedind că nimic nu este prea mic pentru atenţia Lui, poate să se încreadă în El în marea încercare. „În întoarcere şi odihnă veţi fi salvaţi. În linişte şi încredere va fi tăria voastră” (Isaia 30:15). Când dragostea desăvârşită alungă frica, atunci trebuie să rămână odihnă desăvârşită. Aceasta este odihna care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Este ţinerea desăvârşită a Sabatului. Este binecuvântata Lui odihnă pe care Sabatul Domnului o face cunoscută. „Ziua a şaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului tău”. Dar păstrarea Sabatului nu este nicidecum împlinită prin odihna de lucrările manuale din ultima zi a săptămânii. Încetarea muncii noastre din acea zi nu este decât semnul odihnei noastre desăvârşite în Dumnezeu – a încredinţării sufletelor noastre lui Dumnezeu în facerea de bine ca unui creator credincios (1 Petru 4:19). Dar odihna desăvârşită trebuie să fie constantă. A te încrede într-o zi şi a fi îngrijorat şi temător în următoarea, nu înseamnă a te odihni în Dumnezeu. Astfel, în mesajul Sabatului Domnului care ne pregăteşte pentru venirea Lui, găsim acea descoperire a lui Dumnezeu ca creator şi domn, care ne va păzi pentru totdeauna, ca niciodată să nu ne mai fie frică. Ce solie minunată!

„Tăria şi cântarea mea este Iehova. El a devenit salvarea mea.” Observă ce primeşte în schimb cel care a recunoscut că nu are nicio putere: Îl primeşte pe Domnul ca tărie a sa. Toată tăria Domnului este a lui. Astfel, este „întărit cu toată tăria după puterea Lui glorioasă” (Coloseni 1:11). Aceasta este cu mult mai bine decât ar putea spera cineva, chiar mai mult decât cea mai înaltă estimare a puterii lui.

„Cu bucurie veţi scoate apă din fântânile salvării.” Când? Acum, oricând sunteţi însetaţi după salvare. Isus a implorat: „Dacă îi este cuiva sete, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37). „Cui îi este sete să vină. Şi oricine vrea, să ia din apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17). Dumnezeu este „izvorul apelor vii” (Ieremia 2:13). „În El trăim”, prin urmare, în continuu scoatem apă din fântânile salvării, fie că ştim lucrul acesta, fie că nu. Recunoaşte acest fapt şi a bea din apa vieţii va fi o bucurie.

„Faceţi cunoscut printre popoare faptele Lui minunate.” Aceasta este ocupaţia propriu-zisă a tuturor oamenilor. Nimeni nu are dreptul să vorbească altui suflet despre slăbiciunea lui. Singura noastră ocupaţie este să vorbim despre slava împărăţiei lui Dumnezeu şi să discutăm despre puterea Lui, „pentru a face cunoscut fiilor oamenilor faptele Lui măreţe şi maiestatea glorioasă a împărăţiei Lui” (Psalmii 145:12). Spuneţi cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!” În general, nu trebuie să le spunem oamenilor prea mult despre propria noastră slăbiciune şi lipsă de importanţă, de obicei, ei au o cunoaştere bună a acestui lucru fără ostenelile noastre speciale de a arăta aceasta. Nu le face niciun bine şi ne creşte descurajarea când vorbim despre slăbiciunea noastră. Dar când vorbim despre puterea lui Iehova, avem un subiect fără sfârşit, şi unul care îl întăreşte şi încurajează atât pe vorbitor, cât şi pe ascultător.

„Laudă şi strigă, locuitor al Sionului, pentru că mare este Sfântul lui Israel în mijlocul tău.” „Este un râu, ale cărui valuri va bucura cetatea lui Dumnezeu, locul sfânt al tabernacolelor Celui Prea Înalt. Dumnezeu este în mijlocul ei, ea nu va fi mişcată” (Psalmii 46:4-5). Prezenţa lui Dumnezeu în Sion îl face de neclintit. Tot aşa prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său le asigură siguranţa. Prezenţa lui Dumnezeu recunoscută într-un om, îl face „ferm, de neclintit, întotdeauna prosperând în lucrarea Domnului” (1 Corinteni 15:58). De ce să strigaţi? Pentru că sunteţi atât de mari? Nu! Pentru că Dumnezeu este atât de mare, iar El locuieşte în noi. „Mai mare este Cel care este în voi decât cel care este în lume” (1 Ioan 4:4). „Ce să spunem deci în faţa acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?” „Sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici domniile, nici puterile, nici lucrurile prezente, nici lucrurile care vor veni, nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altă făptură nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.”

The Present Truth, 9 martie 1899