Isaia 13:1-22 (Traducerea Lowth):
2Peste un munte semeţ ridică steagul, înalţă glasul, fă semn cu mâna pentru ca ei să intre pe porţile prinţilor. 3Am dat o sarcină războinicilor mei înrolaţi, i-am chemat chiar pe cei puternici ai Mei pentru a-Mi executa mânia, pe cei care se bucură nespus de mult în măreţia Mea. 4Sunetul unei mulţimi din munţi, ca de popor mult, sunetul tumultului unor împărăţii, al unor naţiuni strânse laolaltă! Iehova, Dumnezeul oştirilor, strânge oştirea pentru luptă. 5Ei vin dintr-un pământ îndepărtat, de la marginea cerului; Iehova şi instrumentele mâniei Sale, pentru a distruge tot pământul. 6Strigaţi, căci ziua lui Iehova este aproape, ca o distrugere de la Cel Atotputernic va veni. 7De aceea, toate mâinile vor fi slăbite şi fiecare inimă muritoare se va topi, iar ei vor fi îngroziţi. 8Chinuri şi suferinţe îi va cuprinde, ca o femeie în durerile naşterii vor suferi. Se vor uita unul la altul cu uimire. Feţele lor vor fi precum flăcările de foc. 9Iată, ziua lui Iehova vine neînduplecată; indignare şi mânie arzătoare, pentru a face pământul o pustie. Iar pe păcătoşii ei El îi va distruge din ea. 10Da, stelele cerului şi constelaţiile lor nu îşi vor mai da lumina lor. Soarele se întunecă la ivirea lui, iar luna nu va mai face lumina ei să strălucească. 11Iar Eu voi vizita lumea pentru relele ei, pe cei răi pentru fărădelegea lor, şi voi pune capăt aroganţei celui mândru, voi zdrobi trufia celui înspăimântător. 12Îl voi face pe muritor mai preţios decât aurul curat, da, un om mai mult decât aurul bogat al Ofirului. 13Căci voi face cerurile să tremure, iar pământul va fi zguduit din locul lui, în indignarea lui Iehova, Dumnezeul oştirilor şi în ziua mâniei Lui aprinse. 14Iar rămăşiţa va fi ca o căprioară vânată şi ca oile când nu este nimeni care să le strângă. Fiecare va privi spre poporul lui şi fiecare va fugi în propriul lui pământ. 15Oricine va fi prins va fi lovit şi toţi cei care sunt strânşi într-un trup vor cădea de sabie. 16Sugarii lor vor fi loviţi în faţa ochilor lor, casele lor vor fi prădate şi nevestele lor necinstite. 17Iată, îi ridic împotriva lor pe mezi care nu vor ţine seama de argint. Cât despre aur, nu vor avea plăcere de el. 18Arcurile lor îi vor lovi pe tineri şi nu vor avea milă de rodul pântecelui. Ochiul lor nu va avea milă nici măcar de copii. 19Iar Babilonul, el, care a fost frumuseţea împărăţiilor, va deveni gloria mândriei caldeilor, ca prăbuşirea Sodomei şi a Gomorei de mâna lui Dumnezeu. 20Nu va mai fi niciodată locuit, nici nu se va mai trăi în el din generaţie în generaţie. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, nici păstorii nu-şi vor mai face ţarcurile acolo. 21Ci acolo va fi locuinţa pustie a animalelor sălbatice şi bestiile care urlă le vor umple casele. Acolo vor locui puii de struţ şi stafiile îşi vor ţine încurcăturile. 22Lupii vor striga unul la altul în palatele lor şi balaurii în casele lor voluptuoase, iar timpul ei este aproape să vină şi ziua ei nu va fi prelungită.
Aceasta este „proorocia referitoare la Babilon care a fost descoperită lui Isaia fiul lui Amos” (Isaia 13:1). Lecţia poate părea foarte lungă, dar principalul punct care necesită analiză este: Ce este Babilonul? Când acest punct este înţeles, capitolul ca întreg va fi foarte uşor, deoarece constă pur şi simplu în afirmaţii directe privind soarta Babilonului şi de aceea nu îl putem lua bine în considerare decât ca întreg.
Originea Babilonului este dată în capitolul 11 din Geneza. După potop, oamenii au venit într-o câmpie din ţara Şinear şi au spus unul către altul: „Să construim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume ca să nu fim împrăştiaţi peste faţa întregului pământ.” Domnul a văzut ceea ce „şi-au imaginat să facă” şi le-a încurcat limba ca să nu mai poată continua construcţia. Astfel, ceea ce s-au gândit ei să evite a venit asupra lor. Au fot risipiţi. Numele cetăţii pe care au început să o construiască era „Babel” care înseamnă „confuzie” pentru că limba lor, precum şi ideile lor mândre, au fost încurcate. De vreme ce Babel sau Babilon înseamnă confuzie, este evident că termenul nu este limitat la un loc sau cetate anume, ci oriunde este confuzie acolo este Babilon.
„Unde este invidie şi ceartă, acolo este confuzie şi orice lucrare rea” (Iacov 3:16). „Domnul cunoaşte gândurile celui înţelept, că sunt deşarte” (1 Corinteni 3:20). De aceea, El oferă armele spirituale care sunt „puternice prin Dumnezeu pentru a învinge fortificaţiile, a doborî imaginaţiile şi orice lucru înălţat care se înalţă pe sine împotriva cunoştinţei de Dumnezeu şi pentru a aduce orice gând rob faţă de ascultarea lui Hristos” (2 Corinteni 10:4-5). Calea lui Dumnezeu este perfectă, pentru că gândurile Lui sunt perfecte şi doar ele durează pentru veşnicie. Doar mintea lui Dumnezeu poate gândi drept, aşa cum doar Dumnezeu poate face fapte drepte. „Nu există putere decât de la Dumnezeu.” Omul nu are mai multă putere în el însuşi de a gândi, decât are pentru a trăi şi a se mişca. La fel cum orice încercare a omului de a acţiona de la el însuşi rezultă în mişcări dezordonate, tot aşa orice încercare a omului de a gândi în opoziţie cu Dumnezeu trebuie să ducă la nimic, ceea ce înseamnă că va fi pe deplin confuz. Vedem, deci, că Babilonul este la fel de extins, precum e opoziţia faţă de Dumnezeu.
Cât timp a stat vechea cetate a Babilonului, a fost întruchiparea înălţării lăudăroase împotriva lui Dumnezeu. Capitolul al patrulea din Daniel descoperă acest spirit. În Isaia 47:8 citim despre Babilon că a spus: „Eu sunt şi nu este nimeni în afară de mine.” Acest spirit a caracterizat fiecare naţiune din ziua când lăudăroşeniile blasfematoare ale lui Belşaţar au fost întrerupte brusc de distrugerea împărăţiei lui de către mezi.
Babilonul a fost o împărăţie universală (Daniel 2:37-38). Împărăţia, ca nume, a încetat o dată cu moartea lui Belşaţar şi cucerirea cetăţii de către mezi, dar în realitate ea a existat până astăzi. Aceasta este atât de evident din capitolul ce îl analizăm, căci vorbeşte despre judecăţile asupra Babilonului, dar este evident că acestea nu sunt altele decât judecăţile finale asupra întregului pământ. Prin urmare, citim că Domnul „îşi strânge oştirile de luptă de la marginea cerului şi armele indignării Lui pentru a distruge tot pământul” (versetele 4-5). „Iată, ziua Domnului vine, crudă, împreună cu mânie şi furie pătimaşă pentru a pustii ţara şi îi va distruge pe păcătoşii din ea.” Domnul spune că în timpul acestei judecăţi a Babilonului, va pedepsi lumea pentru răutatea ei şi pe cel rău pentru fărădelegea lui, şi va face ca aroganţa celui mândru să înceteze, şi va umili aroganţa celui înspăimântător. Va zgudui cerurile, iar pământul va fi îndepărtat de la locul lui în furia Domnului oştirilor şi în ziua mâniei Lui aprinse. Compară toate acestea cu al doilea capitol din Isaia, unde avem un raport al judecăţilor lui Dumnezeu asupra fiecărui turn înalt şi asupra oricărui zid întărit, când mândria oamenilor va fi plecată şi monumentele oamenilor vor fi umilite şi doar Domnul va fi înălţat.
Comparând Isaia 47:8-9 cu Apocalipsa 18:7-8, vedem că profetul Ioan, la un secol după Hristos, foloseşte, în ceea ce priveşte Babilonul, exact acelaşi limbaj care este folosit de profetul Isaia la şapte sute de ani înainte de Hristos. Aceasta arată că împlinirea profeţiei din Isaia era încă în viitor în zilele lui Ioan, deşi cetatea ce fusese construită în câmpia Şinear a fost dărâmată cu mult timp în urmă. Nu avem nevoie să recurgem la ideea că unul a fost Babilonul literal, iar celălalt, Babilonul spiritual sau figurativ, căci limbajul lui Ioan se referă la cetate la fel de literal, aşa cum face şi Isaia. Dar vedem că Babilonul nu a fost nicidecum limitat la cetatea din cărămidă şi piatră care a fost înfrumuseţată de Nebucadneţar, nici la poporul cunoscut cu numele de babilonieni. El încă există, iar distrugerea lui va fi judecata finală asupra pământului, când păcatul şi păcătoşii vor fi distruşi, iar rebeliunea împotriva lui Dumnezeu va înceta pentru totdeauna.
Se poate ridica întrebarea: dacă această judecată înspăimântătoare asupra Babilonului, Isaia 13, se referă la judecata finală asupra celui rău, cum se face că mezi sunt menţionaţi ca luând parte la această pedeapsă? Răspunsul este foarte simplu. Se întâmplă aşa pentru că judecata asupra Babilonului a început acum două mii cinci sute de ani, când mezii au capturat Babilonul şi l-au distrus pe Belşaţar în înălţimea mândriei lui impertinente. Pustiirea acelei cetăţi mândre şi rele este o dovadă că orice lucru care se înalţă pe sine împotriva lui Dumnezeu va fi distrus.
Cu aceste adevăruri în minte, acest capitol este foarte simplu. Având cunoştinţa a ceea ce înseamnă Babilonul, nu numai aceasta, ci o mare parte din profeţiile lui Isaia, Ieremia şi Ezechiel sunt clarificate. Dumnezeu îşi cheamă poporul să iasă din Babilon, în care au fost timp de o lungă durată de atunci înainte. Au fost luaţi captivi în Babilon din cauza rebeliunii lor trufaşe împotriva lui Dumnezeu. Oricine, al cărui suflet este înălţat, este în Babilon. Un om poate să iasă şi să fie liber în orice timp, permiţând minţii Spiritului lui Dumnezeu să ia locul minţii carnale, care este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Acum este timpul să te grăbeşti să ieşi afară din Babilon, căci „timpul lui este aproape să vină şi ziua lui nu va fi prelungită”.
The Present Truth, 16 martie 1899