Isaia 14:12-27 (Traducerea Lowth):

¹²Cum ai căzut din cer, o, Lucifer, fiul dimineţii! Eşti aruncat la pământ, tu care supuneai naţiunile! ¹³Totuşi ai zis în inima ta: Mă voi sui în ceruri, deasupra stelelor lui Dumnezeu, îmi voi înălţa tronul; şi voi şedea pe muntele Prezenţei Divine pe partea nordului; ¹⁴Mă voi sui deasupra înălţimilor norilor; voi fi ca Cel Prea Înalt. ¹⁵Dar tu vei fi aruncat jos în mormânt, pe marginile gropii. ¹⁶Cei care te vor vedea se vor uita cu atenţie la tine, te vor analiza bine; este acesta omul care făcea pământul să tremure, care zguduia împărăţiile? ¹⁷Care făcea lumea ca un deşert, care distrugea cetăţile? Care nu dădea drumul captivilor la casa lor? ¹⁸Toţi regii naţiunilor, toţi, stau în glorie, fiecare în mormântul lui; ¹⁹Dar tu eşti aruncat afară din mormânt, ca un copac detestat, îmbrăcat cu cei ucişi, cu cei pătrunşi de sabie, cu cei care merg jos la pietrele gropii, ca un cadavru călcat în picioare. ²⁰Tu nu li te vei alătura la înmormântare, pentru că ţi-ai distrus ţara, ţi-ai ucis poporul. Sămânţa răufăcătorilor nu va fi niciodată vestită. ²¹Pregătiţi măcelul pentru copiii lui, pentru fărădelegile părinţilor lor, ca să nu se ridice şi să supună pământul şi să umple faţa pământului cu cetăţi. ²²Pentru că Eu Mă voi ridica împotriva lor, spune Iehova, Dumnezeul oştirilor, şi voi pune capăt în Babilon numelui şi rămăşiţei, fiului şi fiului fiului, spune Iehova. ²³Îl voi face o moştenire porcilor şi nişte iazuri de apă. Îl voi afunda în abisul mocirlei distrugerii, spune Iehova, Dumnezeul oştirilor. ²⁴Iehova, Dumnezeul oştirilor a jurat, spunând: Cu siguranţă, aşa cum am plănuit, se va întâmpla, şi cum am intenţionat, se va împlini. ²⁵Pentru a zdrobi pe asirian în ţara Mea şi pentru a-l călca în picioare pe munţii Mei. Atunci jugul lui va fi îndepărtat de la ei şi povara lui va fi luată de pe umerii lor. ²⁶Acesta este decretul stabilit pentru tot pământul; aceasta este mâna care este întinsă peste toate naţiunile. ²⁷Căci Iehova, Dumnezeul oştirilor, a decretat şi cine va anula? Şi mâna Lui este cea care este întinsă, cine o va întoarce?

Cei care fac un studiu special al cărţii lui Isaia să acorde atenţie deosebită textului, căci acolo vor găsi ei cunoştinţa. Lumina vine din cuvânt. Citeşte porţiunea din Scriptură, care compune lecţia, de mai multe ori, cu atenţie, gândind profund la fiecare afirmaţie, comparând totul cu ce este înainte şi după. Notele care sunt date pe hârtie în legătură cu textul lecţiei au rolul de a vă fixa pur şi simplu atenţia mai profund asupra lui.

În studiul acestei lecţii, începe cu capitolul treisprezece şi citeşte până la paisprezece. Va fi bine să reciteşti şi capitolul al doilea. Aminteşte-ţi ce s-a spus în legătură cu timpul făgăduinţei şi cu scopul cărţii lui Isaia şi aminteşte-ţi, de asemenea, înţelesul Babilonului. Chiar fără aceste lucruri înaintea noastră, dar mult mai mult cu ele, nu putem eşua să vedem că judecata asupra Babilonului înseamnă distrugerea „tuturor celor mândri” şi a „tuturor celor ce fac rău” (Maleahi 4:1) în ultima zi. Această lecţie este, deci, într-un mod special, importantă acum.

Lucifer înseamnă „purtător de lumină”. Nota marginală oferă termenul „steaua zilei” şi alte traduceri sunt la fel. El este, de asemenea, numit „fiul dimineţii”. A fost cu siguranţă o făptură minunată, dar acum este căzut din cer din cauza ambiţiei lui arogante. Nu poate fi îndoială că el este cel mai puternic dintre „îngerii care au păcătuit” şi, astfel, „nu şi-au păstrat starea lor iniţială”, care sunt acum „legaţi în lanţuri veşnice sub întuneric pentru judecata zilei celei mari” (2 Petru 2:4, Iuda 6). Satana nu mai este purtătorul de lumină, ci prinţul întunericului, conducătorul „stăpânitorilor întunericului acestei lumi” (Efeseni 6:11-12). Dar, cu toate că a căzut din această stare de lumină şi slavă, încă îşi aminteşte suficient de bine ca să se poată transforma într-un înger de lumină (2 Corinteni 11:14-15). De aceea, trebuie să veghem ca să nu fim înşelaţi. Chiar şi atunci când umblăm cel mai mult în lumină, el va încerca să se furişeze ca o parte a luminii şi astfel să ne conducă pe lângă cărare, în timp ce noi credem că suntem în continuare pe drumul cel bun. Dar avem o apărare, şi anume „sabia Spiritului, care este cuvântul lui Dumnezeu”, cuvântul adevărului (Efeseni 6:17; Ioan 17:17). Cel care „nu rămâne în adevăr” şi care este „un mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44) nu poate suferi cuvântul adevărului. Ţineţi-vă strâns de acesta şi diavolul va fugi (vezi Iacov 4:7; 1 Petru 5:8-9).

„Mândria merge înaintea distrugerii şi un spirit semeţ înaintea căderii” (Proverbele 16:18). „Căci ziua Domnului oştirilor va fi asupra fiecărui om mândru şi semeţ şi asupra fiecăruia care se înalţă; şi el va fi umilit” (Isaia 2:12). Aceasta pentru că neprihănirea trebuie să domnească şi doar Dumnezeu poate stăpâni în neprihănire, iar El este are un spirit umil. „Iată, sufletul celui înălţat nu este neprihănit în el, dar cel drept va trăi prin credinţa lui”(Habacuc 2:4). Când neprihănirea, care este blândeţe, domină, atunci mândria şi ambiţia trebuie să fie distruse.

Dumnezeu spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” „De aceea, fiţi desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru care este în cer este desăvârşit.” Lucifer a spus: „Eu voi fi ca Cel Prea Înalt.” În ce greşea Lucifer? Pur şi simplu în aceasta: că a urmat calea cea rea de a fi ca Dumnezeu. A crezut că înălţându-se pe sine ar putea fi ca Dumnezeu, pe când înălţarea de sine face pe cineva cel mai neasemănător cu El. Cel care se înalţă pe sine nu-L va găsi pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îi cheamă pe toţi să se umilească pentru a umbla cu El (Mica 6:8, notă marginală KJV). „El a doborât pe cei puternici din scaunele lor şi i-a înălţat pe cei umili” (Luca 1:52). „Cel care se smereşte va fi înălţat.” Dumnezeu „l-a ridicat pe sărac din ţărână şi l-a înălţat pe cerşetor din gunoi ca să îi aşeze printre prinţi şi ca să îi facă să moştenească tronul slavei” (1 Samuel 2:8).

În contrast cu Lucifer, care a încercat să se înalţe pe sine însuşi ca să ocupe locul lui Dumnezeu, avem cazul lui Hristos „care, fiind în forma lui Dumnezeu, nu a gândit ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu, ci S-a făcut pe El însuşi fără nicio reputaţie şi a luat asupra Sa forma unui rob şi a fost făcut în asemănarea oamenilor. Şi fiind găsit la înfăţişare ca un om, S-a smerit şi a devenit supus până la moarte, chiar până la moartea pe cruce. De aceea, Dumnezeu, de asemenea, L-a înălţat foarte mult şi I-a dat un nume care este mai presus de orice nume. Pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor din cer, şi de pe pământ, şi de sub pământ, şi pentru ca fiecare limbă să mărturisească faptul că Isus Hristos este domn, spre slava lui Dumnezeu, Tatăl” (Filipeni 2:6-11).

Îndreptăţirea de sine este prin urmare lipsa neprihănirii. Cel care gândeşte că se poate face neprihănit – care crede că are bunătate în el însuşi – este vinovat de acelaşi păcat de care a fost vinovat Lucifer şi este motivat de acelaşi spirit. Este spiritul omului păcatului „care se opune şi se înalţă pe sine mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau care este demn de închinare. În aşa fel încât el, ca Dumnezeu, stă în templul lui Dumnezeu, arătându-se drept Dumnezeu” sau dându-se drept Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:3-4). Oricine se îndreptăţeşte şi refuză să primească mustrările învăţăturii, care sunt calea vieţii (Proverbele 6:23), face parte din omul păcatului. Cel care este mereu nerăbdător în a se arăta ca fiind drept, care devine iritat atunci când este corectat şi care este mereu gata cu o scuză plauzibilă pentru orice face, arată că el este una cu Lucifer şi în pericol de a împărtăşi distrugerea lui. Să învăţăm cu adevărat această lecţie. Să învăţăm de la Hristos, care este blând şi smerit în inimă, „care nu a păcătuit şi în gura căruia nu s-a găsit viclenie”. Totuşi, „când a fost ocărât, nu a ocărât înapoi, când a suferit, nu a ameninţat, ci S-a predat pe El însuşi Aceluia care judecă cu dreptate” (1 Petru 2:22-23).

„Voi sta, de asemenea, pe muntele adunării în partea nordică.” Literal, „în cel mai nordic punct”. Oricine ştie că, cu cât merge mai spre nord, cu atât mai sus apare steaua nordică. Din aceasta, fiecare poate învăţa că dacă ar sta la polul nord, nordul ar fi chiar deasupra. Nordul, prin urmare, este sus. Dumnezeu este „Cel Prea Înalt” şi de aceea locuieşte „în cel mai nordic punct”. Locuinţa Lui este „locul cel înalt şi sfânt” (Isaia 57:15). „Mare este Domnul şi măreţ ca să fie lăudat în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele sfinţeniei Lui. Frumos în locaţia lui, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului, în partea nordică [literal, „în cel mai nordic punct], cetatea marelui Rege. Dumnezeu este cunoscut în palatele ei de adăpost” (Psalmii 48:1-3).

„Înălţarea nu vine nici din est, nici din vest, nici din sud. Ci Domnul este judecătorul. El coboară pe unul şi ridică pe altul” (Psalmii 75:6-7). Înălţarea nu vine nici din est, nici din vest, nici din sud. Atunci trebuie să vină din nord. Şi de vreme ce doar Dumnezeu este judecător pentru a ridica şi a coborî, atunci înseamnă că El locuieşte în nord. Doar de acolo vine înălţarea. Prin urmare, atunci când Lucifer s-a gândit să ocupe nordul, el a pus la cale o imposibilitate, pentru că nu putea ajunge acolo fără a fi înălţat de Domnul oştirilor.

Este o taină cu privire la nord. Aceasta este adevărat chiar şi cu privire la acest pământ. Este o atracţie acolo. Cuvântul ebraic tradus prin „nord” înseamnă „secret”, „ascuns”. Ce este această atracţie – această putere care atrage? Este Dumnezeu. Fiecare manifestare a puterii este doar lucrarea lui Dumnezeu. Hristos a spus despre răstignirea Sa: „Eu, dacă voi fi înălţat, voi atrage pe toţi oamenii la Mine” (Ioan 12:32). Prin crucea ruşinii şi a umilinţei, El a fost înălţat până la dreapta lui Dumnezeu – până „în cel mai nordic punct”. Prin urmare, puterea prin care Dumnezeu atrage toate lucrurile, prin care lumile sunt ţinute la locul lor, este puterea crucii. Întreaga creaţie, tot universul, predică crucea. Orice manifestare a energiei de atracţie ne spune despre puterea crucii de a ne salva din păcat. Calea către Cel Înalt este calea crucii. Dacă ne smerim până la moartea crucii putem chiar acum să locuim în „locul tainic al Celui Prea Înalt” şi „să rămânem sub umbra Celui Atotputernic”. Căci „taina Domnului este pentru cei care se tem de El”.

„Cum ai fost coborât la pământ, tu care slăbeai naţiunile!” Neprihănirea este putere, păcatul este slăbiciune. Satana, vrăjmaşul, odată Lucifer, purtătorul de lumină, a adus păcatul în lume şi toţi au păcătuit. Prin păcat, omul şi-a pierdut stăpânirea. Nu i-a fost luată în mod arbitrar, dar nu o mai putea păstra. A pierdut puterea de a stăpâni. Nu se putea stăpâni pe sine însuşi şi astfel nu putea stăpâni nimic. Atunci „când noi eram încă fără putere, la timpul cuvenit Hristos a murit pentru cel nelegiuit” (Romani 5:6). Satana ne slăbeşte, dar este măreţul nostru privilegiu de „a fi puternici în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10). Hristos, Cel blând şi smerit, ne este dat nouă, iar El este „puterea lui Dumnezeu”. El a cucerit şi în El noi avem „puterea şi autoritatea asupra tuturor demonilor” (Luca 9:1). Una dintre cele mai binecuvântate cuvinte de mângâiere este asigurarea că prin credinţă putem fi „făcuţi puternici” „din slăbiciune” (Evrei 11:34).

„Eşti aruncat în mormânt ca o ramură abominabilă.” Hristos este adevărata viţă. El spune despre Tatăl: „Orice ramură din Mine care nu aduce roade, El o îndepărtează.” „Dacă un om nu rămâne în Mine, este aruncat ca o ramură şi păleşte, iar oamenii le adună şi le aruncă în foc, iar ele sunt arse” (Ioan 15:1-6). Hristos este pomul vieţii, pentru că El este „înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:24), iar înţelepciunea este „un pom al vieţii pentru cei care o apucă” (Proverbele 3:18). El este viaţa (Ioan 14:6). Nu există viaţă decât în El. El este, de asemenea, calea – calea spre Dumnezeu (Ioan 14:5-6; Evrei 10:19-20). Numai prin El se poate apropia cineva de Dumnezeu (Ioan 14:6; Efeseni 2:13, 18). Lucifer nu a acceptat această cale, el „nu locuit în Adevăr” şi de aceea a fost „coborât la pământ”, aruncat ca o ramură abominabilă. Acesta este un avertisment pentru noi, pentru a rămâne în Viţă. Este atât de uşor să facem aceasta, pentru că trebuie doar să ne odihnim. Doar încercând să ne înălţăm pe noi înşine, ne sleim de puteri. 

Aminteşte-ţi originea Babilonului (Geneza 11) şi caracterul stăpânitorilor lui. Era spiritul lui Lucifer – invidie faţă de oricine ocupa o poziţie superioară şi o tendinţă de a fi deasupra lor. Dar „unde este invidie şi ceartă, este confuzie şi orice lucrare rea” (Iacov 3:16). De aceea, Satana este plin de orice răutate şi întreaga lume, inspirată de acelaşi spirit, este coruptă. Dar acesta este motivul pentru care distrugerea Babilonului implică tot pământul. „Căci Mă voi ridica împotriva lor, spune Domnul oştirilor, şi voi îndepărta din Babilon numele şi rămăşiţa, fiul şi nepotul, spune Domnul. De asemenea, îl voi face o pradă pentru păsări şi nişte iazuri de apă, şi îl voi mătura cu mătura distrugerii, spune Domnul oştirilor. Domnul oştirilor a jurat, spunând: Cu siguranţă, aşa cum am plănuit, se va întâmpla, şi cum am intenţionat, se va împlini. Îl voi distruge pe asirian din ţara Mea şi îl voi călca în picioare pe munţii Mei. Atunci jugul lui va fi îndepărtat de la ei şi povara lui va fi luată de pe umerii lor. Acesta este scopul intenţionat întregului pământ, şi aici este mâna care este întinsă peste toate naţiunile.”

Cum vom scăpa în acest timp al distrugerii? „Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor foarte prezent în necaz. De aceea nu ne vom teme chiar dacă s-ar zgudui pământul, chiar dacă munţii ar fi aruncaţi în mijlocul mării” (Psalmii 46:1-2). Dumnezeu, care locuieşte în „locul cel înalt şi sfânt” locuieşte, de asemenea, cu cel care este căit şi umil în spirit (Isaia 57:15). Astfel, locul cel înalt şi sfânt este locul umilinţei. Atunci „cel ce locuieşte în locul tainic al Celui Prea Înalt [locul smereniei şi al blândeţii] va rămâne sub umbra Celui Atotputernic.” „El te va acoperi cu penele Lui şi sub aripile Lui te vei încrede; adevărul Lui va fi scutul şi pavăza ta. Nu te vei teme de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de distrugerea care prăpădeşte la mijlocul zilei. O mie să cadă lângă tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi. Pentru că ai făcut din Domnul, care este adăpostul meu, chiar din Cel Prea Înalt, locuinţa ta. Niciun rău nu ţi se va întâmpla, nicio plagă nu se va apropia de locuinţa ta.”

The Present Truth, 30 martie 1899