Isaia 24:1-23 (Traducerea Lowth): 

¹Iată, Iehova goleşte ţara şi o pustieşte, chiar o întoarce cu susul în jos şi îi risipeşte pe locuitori. ²Şi cum va fi cu poporul, tot aşa şi cu preotul; cum va fi cu robul, tot aşa va fi cu stăpânul; cum va fi slujnicei, aşa va fi cu stăpâna; cum va fi cu cumpărătorul, tot aşa va fi cu vânzătorul; cum va fi cu cel ce ia cu împrumut, tot aşa va fi cu cel ce dă cu împrumut, cum va fi cu cămătarul, aşa va fi cu cel ce dă camăta. ³Ţara va fi pe deplin golită şi prădată, pentru că Iehova a vorbit acest cuvânt. ⁴Ţara plânge, se ofileşte, lumea slăbeşte de tot, se ofileşte, poporul semeţ al ţării slăbeşte de tot. ⁵Ţara este chiar stricată sub locuitorii ei: pentru că ei au încălcat legea, au schimbat decretul. ⁶Au rupt legământul cel veşnic. De aceea, un blestem mistuie ţara, pentru că cei ce locuiesc în ea sunt vinovaţi. De aceea sunt distruşi locuitorii ţării şi puţini sunt muritorii lăsaţi în ea. ⁷Vinul cel nou geme, viţa se ofileşte, toţi care erau bucuroşi în inimă, suspină. ⁸Sunetul vesel al timpanului a încetat, zgomotul bucuriei nu mai este, sunetul vesel al harpei a încetat. ⁹Nu vor mai bea vin cu cântece, vinul din palmier va fi amar pentru cei ce-l vor bea. ¹⁰Cetatea este dărâmată, este pustiită, orice casă este astupată, aşa încât nimeni nu poate intra în ea. ¹¹Este un strigăt pe străzi după vin. Toată veselia a trecut, bucuria întregului pământ e alungată. ¹²Pustiirea este lăsată în cetate, poarta este doborâtă de o mare mulţime. ¹³Da, aşa va fi chiar în centrul ţării, în mijlocul poporului, ca scuturarea măslinului şi ca spicuirea când se termină culesul viilor. ¹⁴Dar aceştia îşi vor ridica glasul, vor cânta. Apele vor cânta cu bucurie lui Iehova. ¹⁵De aceea, pe coastele depărtate, slăviţi-L pe Iehova, pe coastele îndepărtate ale mării, lăudaţi numele lui Iehova, Dumnezeul lui Israel. ¹⁶Din cea mai îndepărtată parte a ţării am auzit cântece. Slavă celui neprihănit! Dar eu spun: Vai! Nenorocirea mea, nenorocirea mea! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, da, jefuitorii îşi continuă crudele lor jefuiri. ¹⁷Groaza, groapa şi laţul sunt asupra ta, o, locuitor al ţării. ¹⁸Şi se va întâmpla că cel care fuge de groază, va cădea în groapă. Şi cel care scapă de groapă, va fi luat în laţ, căci stăvilarele de sus sunt deschise şi temeliile pământului se clatină. ¹⁹Pământul este grozav de zguduit, este complet sfărâmat în bucăţi, este zdruncinat cu violenţă din locul lui. ²⁰El se clatină încoace şi-ncolo ca un om beat, se mişcă încoace şi-ncolo ca o colibă noaptea. Pentru că nelegiuirea lui apasă greu asupra lui, va cădea şi nu se va mai ridica. ²¹Şi se va întâmpla în ziua aceea că Iehova va aduna în înălţime oştirea ce este în înălţime, iar pe pământ, pe regii pământului. Şi vor fi strânşi laolaltă ca un mănunchi într-o groapă, ²²şi vor fi închişi unul lângă altul în închisoare, şi după multe zile, li se va cere socoteală. ²³Luna va fi uluită, şi soarelui îi va fi ruşine, pentru că Iehova, Dumnezeul oştirilor va domni pe Muntele Sion şi în Ierusalim, şi înaintea bătrânilor va fi glorificat.

Lectura acestui capitol face mai adâncă impresia că această carte a lui Isaia este într-un mod special o carte pentru ultimele zile. Profeţilor din vechime li s-a descoperit „că nu pentru ei, ci pentru noi au slujit ei lucrurile care vă sunt raportate de către cei care v-au predicat evanghelia cu Duhul Sfânt trimis din cer” (1 Petru 1:12). Acest capitol nu ne spune numai ce va avea loc în ultimele zile, ci, de asemenea, cauza. Studiază capitolul ca un întreg şi observă că este o unitate, prezentând un singur lucru.

Observă ce urmează să vină asupra pământului. Urmează să devină gol, întors cu susul în jos, „mistuit de blestem”, „complet dispărut”. Urmează să se clatine încoace şi-ncolo ca un om beat şi să fie înlăturat ca o colibă. Acestea sunt expresii foarte tari. Ele nu semnifică mai puţin decât distrugere totală la venirea Domnului.

Termenii „a se ofili”, „a se veşteji”, care indică „slăbiciune, boală, sunt frecvente în acest capitol. Verbul din expresia „întoarce cu susul în jos” înseamnă „copleşit de durere”. Astfel, în versetul 4, „lumea slăbeşte de tot”, avem adevărul că lumea se îmbolnăveşte. Devine bătrână şi slabă, de aceea ameţeşte şi se clatină, în loc să meargă înainte.

De ce se va întâmpla astfel? Versetul 5 ne spune. „Pentru că ei au încălcat legea, au schimbat decretul. Au rupt legământul cel veşnic.” La început, omului i s-a dat stăpânire peste pământ. Nu doar peste animale, păsări, peşti, peste târâtoarele de pe faţa pământului, ci peste pământul însuşi (Geneza 1:26). Acum, când guvernatorul nu se poate controla pe sine, când încalcă legile şi le face nule, ce poate rezulta de aici decât că tot ce este sub comanda lui este în dezordine? Pământul simpatizează cu domnul lui. Prin faptul că omul şi-a pierdut stăpânirea, pământul a devenit sălbatic. Blestemul nu distruge pământul pentru că Dumnezeu îl trimite într-un mod arbitrar, ci pentru că neascultarea omului faţă de legile pe care ar trebui să le ţină şi să le execute aduce blestemul.

„Puţini oameni lăsaţi.” Mulţumim Domnului, El Îşi trimite mesagerul înaintea feţei Lui, pentru a întoarce inimile copiilor spre părinţi şi pe părinţi spre copii, pentru ca să nu fie nevoie să vină şi să lovească pământul cu distrugere totală (Maleahi 4:5-6). Când Domnul „l-a îndepărtat pe om” şi este o „mare părăsire în mijlocul ţării”, totuşi „sămânţa cea sfântă va fi materia ei” (Isaia 6:12-13). Cine va fi unul dintre aceşti câţiva? „Oricine doreşte” poate să vină.

Compară versetele 21-22 cu Apocalipsa 20:4-6. La venirea Domnului, toţi cei răi care sunt în viaţă vor fi distruşi de strălucirea venirii Lui (2 Tesaloniceni 2:8). Ei nu pot suporta scena. O mie de ani va rămâne pământul pustiu, în timp ce poporul lui Dumnezeu, luat la venirea lui Hristos, atât cei vii, cât şi cei morţi, făcuţi nemuritori (1 Corinteni 15:51, 54; 1 Tesaloniceni 4:13-18), vor fi cu Domnul. La sfârşitul celor o mie de ani, cei răi care au fost strânşi laolaltă cum sunt prizonierii strânşi în groapă, vor fi examinaţi. Atunci fărădelegea lor va fi abătută asupra lor şi pământul va fi purificat, iar „prima stăpânire” se va întoarce (Mica 4:8).

„Atunci Domnul oştirilor va domni glorios pe Muntele Sion şi înaintea bătrânilor Lui.”

Observă versetul 20: „Pământul se va clătina încoace şi-ncolo ca un om beat” şi nelegiuirea lui va fi grea asupra lui. Aici vedem clar că greutatea păcatului face pământul să se clatine la fel cum se întâmplă şi oamenilor.

„Pământul este topit în întregime” (versetul 19). Compară-l cu 2 Petru 3:11. Citeşte tot acest capitol din urmă şi vei vedea mai clar că, în profeţia lui Isaia, este luată în considerare venirea Domnului. Dar, chiar dacă toate aceste lucruri vor dispărea în acel timp, „totuşi noi, după promisiunea Lui, căutăm ceruri noi şi un pământ nou unde locuieşte neprihănirea”.

Nu pierde din vedere faptul că în acea zi „Domnul va pedepsi oştirea înaltă a celor din înalt” (versetul 21). Compară cu nota marginală de la Efeseni 6:12: „Spiritele rele din locurile înalte.” Compară ultima parte a capitolului al doilea din Isaia. Ziua Domnului este împotriva oricărui lucru mândru şi semeţ. Atunci, pentru a scăpa, să ne ascundem în Acela care este blând şi smerit în inimă, pentru ca furtuna să treacă peste noi, ca să fim printre aceia care Îl slăvesc pe Dumnezeu de la marginile pământului şi „cântă maiestăţii Domnului” (versetele 13-15).

The Present Truth, 6 aprilie 1899