Isaia 25:1-9 (Traducerea Lowth): 

¹O, Iehova, tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te voi înălţa. Îţi voi lăuda numele pentru că ai făcut lucruri minunate; sfaturi din vremuri străvechi, promisiuni neclintit de adevărate. ²Căci Tu ai făcut cetatea un morman, citadela puternic fortificată o ruină. Palatul celor mândri, să nu mai fie o cetate, să nu mai fie rezidit niciodată. ³De aceea, Te slăveşte poporul îndârjit. Cetatea naţiunilor înspăimântătoare se va teme de Tine. ⁴Pentru că Tu ai fost o apărare pentru sărac, o apărare pentru cel nevoiaş în suferinţa sa, un adăpost în furtună, o umbră împotriva căldurii, când rafala celor înspăimântători se dezlănţuie ca o furtună de iarnă. ⁵Precum căldura dintr-un pământ uscat, vei umili tumultul celor mândri. Cum este căldura umbrită de un nor gros, triumful celor înspăimântători va fi umilit. ⁶Iar Iehova, Dumnezeul oştirilor, va face pentru toate popoarele, pe acest munte, un ospăţ de delicatese, un ospăţ cu vinuri vechi, de delicatese foarte bogate, de vinuri vechi perfect rafinate. ⁷Şi pe muntele acesta El va distruge învelitoarea care acoperea faţa tuturor popoarelor, şi vălul care era răspândit asupra tuturor naţiunilor. ⁸El va distruge complet moartea pe vecie. Şi Domnul Iehova va şterge orice lacrimă de pe toate feţele. Şi ruşinea poporului Său, El o va îndepărta de pe tot pământul, căci Iehova a vorbit. ⁹În ziua aceea vor spune: Iată, acesta este Dumnezeul nostru. Ne-am încrezut în El şi El ne-a salvat. Acesta este Iehova. Ne-am încrezut în El. Ne vom bucura şi vom triumfa în salvarea Lui.

„O, Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu.” Oricine spune acest lucru în deplină înţelegere, din inimă, are totul. Nimic nu îl poate nemulţumi, nimic nu îl poate îngrijora, nimic nu îl poate face temător. Citeşte Exodul 34:6-7 pentru a afla ce este Domnul şi, de asemenea, 1 Cronici 29:11-12 şi Psalmii 95:3-5 pentru a învăţa puterea Lui şi apoi gândeşte-te ce infinită comoară are oricine poate spune: „O, Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu.”

Iehova nu este numai fiinţa căreia ne închinăm, la care ne plecăm cu reverenţă ca la unul infinit ce e deasupra noastră, ci El este al nostru. El ne aparţine, la fel de adevărat cum Îi aparţinem şi noi Lui. „Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu” (Psalmii 16:5). Tuturor celor ce L-au primit pe Hristos, „El le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu, celor care cred în numele Lui” (Ioan 1:12). Crezând, devenim copii ai lui Dumnezeu „şi dacă suntem copii, atunci suntem moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Isus Hristos” (Romani 8:17). Prin credinţă devenim părtaşi naturii lui Dumnezeu, la fel cum Hristos este una cu El. El este al nostru până acolo că tot ce are El şi tot ce este El ne aparţine nouă. Noi Îl avem pe El.

Această cunoştinţă a fost cea care i-a dat lui Iosafat şi întregului Israel victoria asupra unei forţe mult superioare, chiar înainte ca bătălia să înceapă şi când totul părea împotriva lor. Ei erau la limită şi nu era nicio perspectivă pământească de scăpare. Atunci Iosafat a stat în mijlocul adunării lui Israel şi a spus: „O, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în cer? Nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile păgânilor? Şi nu sunt în mâna Ta puterea şi tăria aşa încât nimeni nu ţi se poate împotrivi?” (2 Cronici 20:6). Faptul că Dumnezeu este în cer, arată că El este peste toate şi face tot cei Îi place (Psalmii 115:3). Nimic nu este greu pentru El şi niciun vrăjmaş nu I se poate împotrivi. De aceea, când Iosafat a adăugat pe lângă aceasta: „Nu eşti Tu Dumnezeul nostru?”, el a obţinut deja victoria. Şi aceasta pentru că, de vreme ce Dumnezeu era al lui, toţi cei care veneau împotriva lui, veneau, de asemenea, împotriva Domnului, iar prăbuşirea lor era sigură. Prin urmare, când această rugăciune a credinţei a fost rostită, asigurarea a venit: „Nu vă temeţi şi nu vă descurajaţi din cauza acestei mari mulţimi, pentru că bătălia nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu.” „Nu voi va trebui să luptaţi în această bătălie. Aşezaţi-vă, staţi liniştiţi şi priviţi salvarea Domnului care este cu voi” (2 Cronici 20:15, 17). Lui Dumnezeu Îi aparţine victoria. „Mâna Lui cea dreaptă şi braţul Său sfânt I-au adus victoria” (Psalmii 98:1). Când prin credinţă pretindem ca El este al nostru, atunci dovedim că acea credinţă este victoria care a biruit lumea.

„Tu ai făcut lucruri minunate.” Numele Lui este Minunat (Isaia 9:6), deci este în natura Lui a face lucruri minunate. El nu face nimic care să nu fie minunat. Epoca minunilor este epoca lui Dumnezeu. „Care Dumnezeu este aşa mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeul care faci minuni. Tu ţi-ai declarat puterea printre popoare” (Psalmii 77:13-14). „Multe, o, Doamne, Dumnezeul meu, sunt lucrările Tale minunate pe care le-ai făcut şi gândurile Tale care sunt îndreptate către noi. Ele nu pot fi socotite în ordine înaintea Ta. Dacă aş declara şi aş vorbi despre ele, sunt mai multe decât pot fi numărate” (Psalmii 40:5). De aceea, să „cântăm Domnului un cântec nou, pentru că El a făcut lucruri minunate” (Psalmii 98:1). „Voi vorbi despre onoarea slăvită a maiestăţii Tale şi despre lucrările Tale minunate” (Psalmii 145:5). Aici este ceva despre care să vorbim. „Toate lucrările Tale te vor lăudă, Doamne, şi sfinţii Tăi te vor binecuvânta. Vor vorbi despre slava împărăţiei Tale şi despre puterea Ta” (versetele 10-11). Dacă oamenii ar face întotdeauna aceasta, lucrurile precum descurajarea sau teama ar fi necunoscute.

„Sfaturile Tale de demult sunt credincioşie şi adevăr.” Ambele cuvinte, „credincioşie” şi „adevăr”, au aceeaşi rădăcină pe care noi lam anglicizat-o ca „amin”. Cuvântul înseamnă „fermitate”, „hotărâre”, „soliditate”, „imuabilitate”. Aşa că putem citi: „Planurile Tale de demult sunt amin şi amin” sau, aşa cum spune Lowth, „neclintit de adevărate”. Isus Hristos este „amin, martorul credincios şi adevărat” (Apocalipsa 3:14). Numele Lui este, de asemenea, Sfătuitor (Isaia 9:6). Astfel „toate promisiunile lui Dumnezeu, în El, sunt da şi, în El, amin” (2 Corinteni 1:20).

Toate promisiunile lui Dumnezeu se centrează pe o mare făgăduinţă, şi anume făgăduinţa venirii lui Hristos. El nu este nepăsător faţă de făgăduinţa Sa, chiar dacă oameni necredincioşi pot crede că este (2 Petru 3:3-4, 9). Acesta a fost scopul lui Dumnezeu de când a început lumea, iar El „lucrează toate lucrurile după sfatul voii Lui” (Efeseni 1:11). Făgăduinţele Lui sunt „neclintit de adevărate”. Credincioşia Lui este stabilită „chiar în ceruri” (Psalmii 89:2), aşa că făgăduinţa venirii lui Hristos este la fel de adevărată precum cerurile. Corpurile cereşti sunt întotdeauna loiale timpurilor lor hotărâte. Cei care le observă mişcările şi iau aminte la ele, ştiu că îşi vor respecta timpurile hotărâte chiar la secundă. Tot aşa va fi cu venirea lui Hristos în slavă pentru judecată şi mântuire.

„Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor foarte prezent în necaz” (Psalmii 46:1). Copiii oamenilor se adăpostesc la umbra aripilor Sale (Psalmii 36:7). „Pentru că ai făcut din Domnul, care este adăpostul meu, chiar din Cel Prea Înalt, locuinţa ta, niciun rău nu ţi se va întâmpla şi nicio plagă nu se va apropia de locuinţa ta” (Psalmii 91:9-10). Domnul este tot ceea ce are nevoie cineva. El este „un loc de adăpost în furtună”, „o umbră împotriva căldurii”, totuşi El este un soare, chiar „un foc mistuitor” (Evrei 12:29) şi „Îşi are calea în vârtejul de vânt şi în furtună” (Naum 1:3). De la El primim lumină şi căldură şi, de asemenea, umbră. Aceasta înseamnă că în El găsim o temperatură uniformă. Dar cei care nu îşi pun încrederea în El vor fi în întuneric şi în acelaşi timp vor fi mistuiţi de căldură. „Binecuvântaţi sunt toţi cei care îşi pun încrederea în El.”

Domnul oştirilor va face pentru toţi oamenii un ospăţ cu lucruri grase, un ospăţ cu vinuri pe drojdii, cu lucruri grase pline de măduvă, adică cu tot felul de delicatese. El asigură masa pentru toţi, şi oricine doreşte poate veni să mănânce, „fără bani şi fără plată”. „Tu ai pregătit o masă înaintea mea, în prezenţa vrăjmaşilor mei. Mi-ai uns capul cu untdelemn. Paharul meu dă peste el” (Psalmii 23:5). Chiar dacă inamicul poate veni cu toată puterea, furios şi lăudându-se, ameninţând calamităţi groaznice, putem sta jos în linişte şi să mâncăm. Domnul ne invită la ospăţul Său şi chiar atunci când vine la noi ca oaspete, El asigură hrana.

„Pe muntele acesta.” Adică pe Muntele Sion. Vezi ultimul verset din capitolul precedent. Acesta este locuinţa lui Dumnezeu (Psalmii 2:6, 48:1-2) şi acolo a pregătit El sărbătoarea mântuirii pentru toţi oamenii.

Învelitoarea care este aruncată peste tot poporul şi vălul răspândit peste toate naţiunile urmează să fie luat pe Muntele Sion. Peste tot pământul, peste toate minţile şi peste toate vieţile se odihneşte umbra blestemului. „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, fiind făcut blestem pentru noi” (Galateni 3:13). Doar prin sângele noului legământului – legământul cel veşnic – se găseşte iertarea păcatelor. Dar dumnezeul acestei lumi a orbit minţile tuturor celor care nu cred (2 Corinteni 4:4) şi această învelitoare a necredinţei reţine strălucirea slavei crucii, care înghite blestemul. Totuşi, când inima se întoarce la Domnul, învelitoarea este dată la o parte. Adevărata lumină străluceşte acum şi oricine vrea poate vedea lumina în lumina Lui. Chiar dacă majoritatea nu va crede, ci va persista în umblarea în întuneric, vine timpul când chiar şi ei vor vedea despre calea lui Dumnezeu că este perfectă şi vor fi obligaţi prin forţa dovezilor să recunoască faptul că El este drept. Învelitoarea care a ascuns lucrarea plină de har a lui Dumnezeu va fi îndepărtată la judecată şi Dumnezeu va sta drept. Însă, atunci va fi prea târziu pentru ca cineva să primească beneficiul din lumina care va străluci, de vreme ce ei au respins lumina când ar fi putut umbla în ea.

Această învelitoare, blestemul, care este chiar şi acum îndepărtată de la toţi cei care cred cu adevărat, va fi pentru totdeauna îndepărtată de pe pământ. Pământul însuşi va fi eliberat de robia corupţiei la slava libertăţii fiilor lui Dumnezeu. Căci „El va înghiţi moartea în victorie. Şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele. Şi mustrarea poporului Său o va îndepărta de pe tot pământul.” Lacrimile vor fi şterse, deoarece cauza lacrimilor – păcatul şi moartea – va fi îndepărtată. Compară cu Apocalipsa 21:1-5 pentru o dovadă mai clară că în profeţia lui Isaia avem în detaliu lucrurile care sunt doar pe scurt menţionate în Noul Testament.

„El va înghiţi moartea în victorie.” Literal, „El va înghiţi moartea în eternitate” sau pentru totdeauna. În 1 Corinteni 15:54 avem acelaşi lucru citat şi acolo, în greacă, se spune clar „victorie”, pe când, în ebraică, Isaia 25:8 este la fel de clar „eternitate”. Indică aceasta vreo contradicţie sau lipsă de armonie în cele două texte? Nicidecum! Doar arată că cele două cuvinte au acelaşi înţeles. Victoria, pentru a fi pe deplin victorie, trebuie să fie eternă. O victorie aparentă, care nu durează, nu este deloc victorie. Când Dumnezeu ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Hristos, ea este pentru eternitate, căci „tot ce face Dumnezeu va fi pentru totdeauna” (Eclesiastul 3:14).

Dar victoria finală asupra morţii este doar victoria prezentă asupra păcatului, care este boldul morţii. Puterea prin care neprihăniţii vor fi înviaţi din mormintele lor, nemuritori, este identică cu puterea prin care, în timpul vieţii lor, ei au fost ridicaţi deasupra puterii păcatului. Aceasta este puterea învierii lui Hristos. Nu a fost posibil ca moartea să-L ţină (Fapte 2:24), pentru că nu a fost găsit nicio viclenie în gura Sa (1 Petru 2:22). Ioan, în viziunea profetică, L-a văzut pe Mielul lui Dumnezeu stând pe Muntele Sion „şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, având numele Tatălui Său scris pe frunţile lor.” „Şi în gura lor nu s-a găsit viclenie, pentru că sunt fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:1-5). Deci, vedem că va exista un popor asupra căruia moartea nu va avea nicio putere, aşa cum nu a avut nici asupra Domnului Isus. Ştim că El nu putea muri decât cu voia Sa, pentru că a fost fără păcat. În acelaşi fel, cei care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12) vor fi superiori morţii. Niciun om, nici măcar Satana, nu poate să ia viaţa de la ei şi prin urmare vor fi mutaţi. Mutarea lor fără să vadă moartea nu se datorează întâmplării că ei sunt pe pământ când Hristos vine, ci vieţii lor de o neprihănire perfectă prin credinţă. Nu este nimic întâmplător în aceasta. Este lucrarea naturală a vieţii lui Hristos. În orice timp din trecut putea fi mutat poporul lui Dumnezeu, dacă în vreun timp s-ar fi putut spune despre ei: „Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

Oamenii sunt salvaţi numai prin neprihănirea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Nu este o neprihănire abstractă, ci este chiar neprihănirea vieţii lui Hristos cea care ne salvează, „pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, pentru că nu este nicio diferenţă” (Romani 3:22). În momentul în care un om, oricât de păcătos ar fi, crede în Domnul Isus şi Îl mărturiseşte, este socotit neprihănit. Dumnezeu îl declară neprihănit şi aceasta îl face neprihănit. Dacă ar muri chiar în acea oră, aşa cum a fost cazul tâlharului de pe cruce, ar fi salvat şi va fi în cer ca şi cum nu ar fi păcătuit niciodată. Mii de oameni vor fi fără vină în împărăţia lui Dumnezeu, care niciodată în viaţa lor nu au ştiut toate poruncile lui Dumnezeu, nici tot ce implică credinţa lui Isus. În consecinţă, nu toată neprihănirea legii a fost arătată în viaţa lor. Ei au trăit inconştient în violarea unor precepte ale legii, dar de toate aceste greşeli tainice, ascunse, au fost curăţaţi. Dar aceştia au învăţat lecţia supunerii faţă de Dumnezeu şi au fost doritori să-I slujească. De aceea, ei pot fi luaţi la cer şi nu vor strica cu nimic armonia lui, pentru că de îndată ce ei văd plinătatea neprihănirii lui Dumnezeu o vor îmbrăţişa cu bucurie.

Dar dacă toţi neprihăniţii ar fi salvaţi în acest fel, ar fi o ocazie pentru acuzatorul fraţilor, care îi acuză înaintea lui Dumnezeu zi şi noapte (Apocalipsa 12:10), de a spune că este imposibil pentru Dumnezeu să îi facă pe oameni absolut desăvârşiţi în această lume. Că este obligat să îi ia la cer şi să îi ferească de atingerea ispitelor lui Satana pentru a-i face perfect neprihăniţi. Pentru a fi sigur, el poate fi confruntat cu cazul lui Hristos, care a trăit o viaţă absolut desăvârşită, în ciuda tuturor ispitelor lui Satana, dar el s-ar sustrage de la forţa acestui lucru spunând, precum oamenii, chiar precum o spun creştinii acum, că Hristos a fost diferit de alţi oameni. De aceea, pentru a arăta că Hristos a fost aici, în această lume, fără avantaje faţă de alţi oameni şi că, ceea ce Dumnezeu a făcut prin El, este capabil să facă pentru toţi, pentru a înălţa puterea lui Dumnezeu, pentru a arăta că Hristos are puterea asupra oricărui trup şi, efectiv, pentru a astupa gurile tuturor opozanţilor, Dumnezeu nu Îl va trimite pe Isus a doua oară până când nu poate arăta către un popor care, asemenea lui Isus, este în mod absolut fără vină şi care, înconjurat de păcat, şi supus atacurilor lui Satana, trăieşte pe deplin deasupra puterii păcatului şi a morţii. Ei vor fi posesorii deplini ai victoriei care a biruit lumea. Astfel, nu numai gurile celor răi vor fi astupate, dar va fi dată mărturia perfectă a puterii lui Dumnezeu de a mântui, care îi va atrage pe mulţi, în ultimele zile, din lume la Dumnezeu.

Eternitatea – viaţa veşnică – este cea care înghite moartea. Credinţa absolut desăvârşită înseamnă cunoaşterea perfectă a cuvântului lui Dumnezeu, deoarece „credinţa vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10:17). „Cel drept va trăi prin credinţă”, astfel, credinţă desăvârşită înseamnă viaţă desăvârşită – viaţa lui Isus manifestată în trupul nostru muritor. Când acest lucru este experimentat, individul va fi eliberat de toate bolile, chiar dacă va fi în trupul lui slab, muritor, atacat de boală, exact la fel cum va fi eliberat de orice păcat, chiar când este împresurat şi apăsat de diverse ispite. Astfel, Hristos şi cei pe care Dumnezeu îi dă Lui, vor fi ca semne şi minuni. Vor umbla nevătămaţi în mijlocul molimei dezlănţuite, exact la fel cum cei trei evrei au umblat în cuptorul de foc, pentru că „forma celui de-al patrulea” este cu ei. Şi aceasta nu va fi doar în timpul când plăgile mâniei neamestecate a lui Dumnezeu cad pe cei ticăloşi, ci înainte ca oamenii să ia decizia lor finală, pentru că martorii vor spune despre mântuirea multora. Este la fel de uşor pentru Dumnezeu să facă pe un om perfect sănătos acum şi să îl păstreze aşa, după cum este să îl ţină în viaţă, pentru că este o singură viaţă care face totul.

În ziua aceea vor spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, ne-am încrezut în El şi El ne-a salvat.” Nu doar „ne va salva”, ci „ne-a salvat”. Salvarea prezentă, deplină, este asigurarea salvării viitoare. Tot ce este necesar pentru un om, este să spună: „Domnul m-a salvat şi mă salvează acum.” Păstraţi-vă încrederea şi salvarea va continua. Cei care au devenit familiari cu Domnul, Îl vor cunoaşte când va veni. Domnul însuşi va veni şi nu va fi un străin. „Ne vom bucura şi vom triumfa în salvarea Lui”, pentru că ne-am încrezut în El şi am dovedit puterea acelei salvări. Dar merită să ne bucurăm de puterea salvării acum, la fel de mult cum ne vom bucura la venirea Domnului. De aceea, „bucuraţi-vă totdeauna în Domnul. Din nou spun, bucuraţi-vă” (Filipeni 4:4), deoarece răscumpăraţii Domnului vin cu bucurie în Sion, muntele lui Dumnezeu.

The Present Truth, 13 aprilie 1899