Isaia 26:19-21 (Traducerea Lowth):
19Morţii tăi vor trăi, decedaţii mei vor învia, treziţi-vă şi cântaţi, voi care locuiţi în ţărână! Căci roua ta este ca roua din zori, dar pământul îi va da afară, ca un avort, pe tiranii decedaţi. 20Vino, poporul Meu, retrage-te în locuinţele tale tainice şi închide uşa după tine. Ascunde-te pentru un scurt timp, până ce va trece mânia. 21Căci iată, Iehova iese din locul Lui pentru a-l pedepsi pe locuitorul pământului pentru fărădelegea lor, iar pământul va dezvălui sângele ce este peste el şi nu-i va mai acoperi pe cei ucişi pe el.
Isaia 27:1-6 (Traducerea Lowth):
1În ziua aceea, Iehova va pedepsi cu sabia Lui, cu sabia Lui bine stăpânită, mare şi puternică, pe leviatan, şarpele rigid, leviatanul, şarpele spiralat şi va ucide monstrul care este în mare. 2În acea zi, cântaţi această impresionabilă cântare viei celei iubite: (I) 3Eu, Iehova, o păzesc. O voi uda în fiecare moment, voi avea grijă de ea, o voi păzi noaptea şi ziua. (V) 4Nu am niciun zid pentru apărarea mea. O, de a-ş fi avut o apărare din spini şi mărăcini! Împotriva lor voi mărşălui în luptă. Ar trebui să îi ard împreună. (I) 5Ah, mai degrabă să apuce protecţia Mea. (V) Să facă El pace cu mine! Să facă pace cu mine! (I) 6Cei care provin din rădăcina lui Iacov vor înflori, Israel va înflori şi vor umple faţa lumii de roade.
Studentul va observa iniţialele „I” şi „V” înaintea câtorva versete aşezate la început. Acestea provin de la Iehova, respectiv Voce, indicând un dialog între Domnul şi poporul Său, despre care traducătorul a presupus că este transcris în prima parte a capitolului. Nu sunt părţi din text, ci exprimă, pur şi simplu, ideea traducătorului. Studentul să compare această traducere cu cea din Biblia sa şi să accepte sugestia în măsura în care consideră că merită.
Făgăduinţa învierii - „Morţii tăi vor trăi, decedaţii Mei vor învia.” Textul este mai clar şi mai convingător aici decât în traducerea din versiunea noastră obişnuită. Acolo pare că profetul vorbeşte doar despre faptul că trupul său mort va învia, dar adevărul este că Dumnezeu este Cel care vorbeşte despre proprii Săi morţi – despre cei care mor în Domnul. Israel este în doliu, iar Dumnezeu îl mângâie cu asigurarea că morţii lui vor trăi, pentru că El îi pretinde pe decedaţii lui ca fiind ai Lui, iar cel care crede în Dumnezeu „chiar dacă ar fi murit, va trăi”.
Bucurie în ţărână - „Treziţi-vă şi cântaţi, voi care trăiţi în ţărână!” Din ţărână l-a făcut Dumnezeu pe om la început şi l-a pus peste lucrările mâinilor Sale. Dumnezeu a luat ţărâna ca să facă un rege, un rege care să stăpânească peste lucrurile din cer şi pe pământ. Aceasta este asigurarea pentru noi că „El ia pe sărac din ţărână şi îl ridică pe cerşetor din gunoi ca să îi aşeze printre prinţi şi să îi facă să moştenească tronul slavei” (1 Samuel 2:8). Domnul nu dispreţuieşte o inimă frântă şi prăbuşită în ţărână (căinţă), pentru că El ştie posibilităţile din ţărână. Într-adevăr, acesta este singurul material din care poate fi făcut un om desăvârşit. De aceea, când omul, în mândria şi înălţarea lui de sine, s-a îndepărtat de cale şi a căzut, Dumnezeu îl întoarce din nou în ţărână şi spune: „Veniţi din nou, voi, copiii oamenilor.” Convertirea este garanţia învierii, pentru că nu este altceva decât lucrarea puterii învierii. Poporul lui Dumnezeu se poate bucura dincolo de mormânt, pentru că, de când au fost creaţi din ţărână şi făcuţi să stea împreună cu Hristos în locurile cereşti, ei ştiu că moartea nu îi poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul lor.
Roua dimineţii - Nu este aşa mare diferenţă după cum pare la prima privire între traducerea „roua este ca roua ierbii” şi „roua ta este ca roua din zori” care se găseşte şi în alte versiuni pe lângă cea a lui Lowth. Pentru că roua ierbii este roua care cade dimineaţa. Versiunea franceză a lui Segond spune „o rouă însufleţitoare”, ceea ce este foarte pertinent. Expresia din ebraică este astfel dată într-un lexicon: „Roua ce reflectă lumină.” Cât de expresivă este aceasta pentru bucuria şi prospeţimea învierii, când poporul lui Dumnezeu reflectă lumina vieţii.
Dar de ce roua poporului lui Dumnezeu este ca roua dimineţii? Răspunsul se găseşte în Psalmii 133. Pentru că ei au unitate şi bunătate frăţească, ce reprezintă „roua Hermonului şi este ca roua ce coboară de pe munţii Sionului, căci acolo a poruncit Domnul binecuvântarea, chiar viaţa pentru totdeauna”.
Duşmanii aruncaţi afară - Cititorul va observa că în loc de „pământul îi va arunca afară pe cei morţi”, Lowth traduce, „pământul îi va arunca afară, ca un avort, pe tiranii decedaţi”. Dacă examinaţi marginea din RV, veţi vedea că termenul ebraic este „Refaim” care reprezintă numele unei naţiuni rele căreia Domnul i-a promis că o va arunca afară din Canaan, înaintea copiilor lui Avraam (vezi Geneza 14:5; 15:20). Deci aici avem o aluzie a faptului că învierea este timpul când făgăduinţa lui Avraam va fi împlinită.
Răzbunătorul sângelui - „Iată, Domnul iese din locul Lui pentru a pedepsi pe locuitorii pământului pentru fărădelegile lor. Pământul, de asemenea, îşi va dezvălui sângele şi nu îi va mai acoperi pe cei ucişi ai lui.” Tot sângele neprihănit care a fost vărsat pe pământ, de la cel al lui Abel, strigă la Dumnezeu pentru răzbunare. De când naţiunile au legalizat crima, în afară de cazul în care este comisă în masă, s-a crezut a fi un lucru de mică importanţă a cauza moartea oamenilor. Oamenii lumeşti sunt atât de hotărâţi să îşi ducă la bun sfârşit planurile lor, încât nu se gândesc deloc la faptul că nişte oameni drepţi ar putea fi distruşi în acest proces. Cei ucişi nu mai sunt la vedere, pământul îi acoperă şi bea sângele lor, iar asupritorii cred că tranzacţia s-a încheiat. Nu este aşa. În curând, pământul îşi va da morţii şi nu va mai fi complicele fără voie al faptelor sângeroase.
Siguranţă pentru poporul lui Dumnezeu - Va fi un timp teribil când Dumnezeu va ieşi din locul Său pentru a-i pedepsi pe locuitorii pământului pentru fărădelegile lor. Pământul va fi „cu totul dărâmat” şi „devastat”. Profetul Habacuc a avut o viziune despre acea zi, în care Dumnezeu „aduce despărţire peste popoare, iar munţii cei veşnici au fost risipiţi, dealurile nesfârşite s-au plecat”. „Înaintea Lui mergea molima şi cărbuni aprinşi ieşeau din picioarele Sale.” „Soarele şi luna au stat nemişcate în locuinţa lor. La lumina săgeţilor Tale au ieşit şi la strălucirea suliţei Tale strălucitoare. Tu ai mărşăluit prin ţară în mânie. Tu ai secerat păgânii în mânie.” Când profetul a văzut „marea şi teribila zi a Domnului” a tremurat. Buzele lui au tremurat şi chiar oasele lui păreau că s-au uscat şi el şi-a dorit să se odihnească în ziua necazului (citeşte Habacuc 3). Astfel, Dumnezeu a promis că în timpul necazului cum nu a mai fost de când sunt naţiunile, poporul Lui va fi eliberat (Daniel 12:1). El spune: „Vino, poporul Meu, intră în odăile tale şi închide uşile după tine, ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia.” Psalmii 91 ne spun unde se vor ascunde. Acolo vor fi ei în timpul miei de ani care va fi între prima şi a doua înviere (Apocalipsa 20) şi în timpul când focul mâniei lui Dumnezeu îi mistuie pe cei răi. Dar ei nu vor fi mai în siguranţă atunci decât în timpul celor şapte plăgi, când vor fi aici, pe pământ, în mijlocul distrugerii. Tot timpul „Domnul va fi speranţa poporului Său şi tăria copiilor lui Israel” (Ioel 3:9-16).
Via lui Dumnezeu - „O vie cu vin roşu.” Să nu uităm că „vinul cel nou se găseşte în ciorchine” şi că „există o binecuvântare în el” (Isaia 65:8). Cel mai bun vin este acela care se procură storcând strugurele direct în ceaşcă (vezi Geneza 40:10-11). Un astfel de vin a oferit Mântuitorul, printr-o minune, oaspeţilor nunţii din Cana, despre care conducătorul sărbătorii a spus că este cel mai bun. Dar via Domnului este poporul Său (Isaia 5:1-7). Minunea din Cana arată cum vor aduce roade slujitorii Domnului pentru slava Lui. Slujitorii s-au supus cuvintelor Domnului la literă. Numele lor nu este menţionat şi foarte puţine gânduri sunt oferite despre ei, totuşi ei au avut un rol foarte important în minune. A fost făcută prin ei. Vasele erau goale, iar Isus a spus: „Umpleţi vasele cu apă!” Servitorii au făcut acest lucru fără nicio obiecţie, chiar dacă probabil că li s-a părut un act nenecesar. Apoi, Isus a spus: „Scoateţi acum şi duceţi la conducătorul sărbătorii.” Aparent, aceasta era o poruncă mai nebunească decât prima, una care, probabil, i-ar fi costat pe servitorilor poziţia lor, pentru că ar fi putut gândi: „Se vrea vin, nu apă. Dacă ducem această apă la conducătorul sărbătorii, va crede că îl insultăm şi nu numai că ne vom face pe noi de râs în faţa oaspeţilor, dar vom fi concediaţi pentru un act aşa de necuviincios.” Să ne amintim că în vase era apă şi că Domnul le-a spus servitorilor să scoată şi să ducă conducătorului apă. Ei au făcut ce li s-a poruncit şi la un moment dat, nu ştim exact când, apa a devenit vin. Transformarea s-a făcut prin servitorii care au acţionat ca agenţi ai Domnului.
Astfel ne arată Domnul cum să fim ramuri ale adevăratei Viţe. Ramurile sunt cele care aduc roadele, totuşi ele nu le aduc de la ele însele. Ele sunt, pur şi simplu, canalele de transmitere a apei de la rădăcină la ciorchine. Nu ele fac vinul, dar sunt slujitoare folosite în realizarea minunii. Acei servitori din Cana au acţionat ca ramurile dintr-o viţă. Domnul a făcut prin ei ceea ce în mod obişnuit face prin ramurile unei viţe de vie. Dacă noi, asemenea lor, facem tot ce ne spune Domnul, şi noi vom fi ramurile purtătoare de roade ale Viţei celei vii.
Grija lui Dumnezeu pentru via Sa - „Eu Domnul o păzesc, Eu o voi uda în fiecare moment, ca nu cumva cineva să o rănească. Eu o voi păzi zi şi noapte.” Aceasta este în acord cu ceea ce tocmai am învăţat. Dacă rămânem în cuvântul Său, El ne va uda în mod continuu, aşa încât să putem fi roditori (citeşte Psalmii 1:1-3). O vie care este udată cu grijă zi şi noapte nu poate fi decât una înfloritoare. Iar Domnul nu Îşi uită datoria nici măcar un moment. „Cel care te păzeşte nu va dormita. Iată, Cel ce-l păzeşte pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi. Domnul este păzitorul tău. Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. Soarele nu te va bate ziua, nici luna noaptea” (Psalmii 121:3-6). Aceasta este cea mai potrivită şi mai înviorătoare făgăduinţă. Căci în ziua în care Domnul, „cu marea şi puternica Lui sabie”, va pedepsi „acel şarpe încovoiat”, care este balaurul sau Satana (Apocalipsa 12:9; 20:2), soarele va avea puterea de a pârli oamenii cu foc (Apocalipsa 16:8-9; Ioel 1:19-20). Dar, în tot timpul când focul respingerii harului lui Dumnezeu îi va mistui pe cei răi, „va exista un cort ca umbră de căldura zilei, pentru refugiu şi adăpost de furtună şi ploaie” (Isaia 4:6). Totuşi, siguranţa poporului lui Dumnezeu din acea zi, nu va fi nimic altceva decât aceeaşi protecţie iubitoare ce le este dată acum zi de zi.
Împlinirea - „Israel va înflori şi va înmuguri şi va umple faţa lumii cu roade.” Aceasta va fi îndeplinirea lucrării evangheliei, a cărei ultimă proclamare este „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a sosit ceasul judecăţii Lui. Şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul, pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7). Prin aducerea noastră de roade, Dumnezeu este slăvit (Ioan 15:8). Când Israel va umple faţa lumii cu roade, atunci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului. Iar acest lucru va fi îndeplinit prin recunoaşterea şi onorarea lui Dumnezeu drept creator, Cel prin a cărui grijă şi atenţie sunt realizate toate procesele din natură. „Căci aşa cum pământul aduce mugurii lui şi aşa cum grădina face să răsară din ea lucrurile ce au fost semănate, la fel Domnul Dumnezeu va face neprihănirea şi lauda să răsară înaintea tuturor naţiunilor.”
The Present Truth, 27 aprilie 1899