Isaia 28:14-18 (Traducerea Lowth): 

¹⁴Ascultaţi cuvântul lui Iehova, voi batjocoritorilor; voi din poporul acesta din Ierusalim, care vorbiţi absolut sentenţios; ¹⁵care spuneţi: Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut un acord cu mormântul: plaga ce se va revărsa, când va trece nu ne va atinge, căci am făcut din falsitate refugiul nostru şi ne-am ascuns sub înşelăciune. ¹⁶De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Iehova: Iată, aşez în Sion ca temelie o piatră, o piatră aprobată, o piatră din capul unghiului, preţioasă, de nezdruncinat. Cel care se încrede în El nu va fi zdruncinat. ¹⁷Şi voi împărţi judecata prin poruncă, şi judecată strictă prin firul de plumb, şi grindina va mătura adăpostul falsităţii, iar apele vor inunda locurile ascunse. ¹⁸Iar legământul vostru cu moartea va fi rupt, iar înţelegerea voastră cu mormântul nu va dăinui când se va revărsa plaga ce dă peste. Prin ea veţi fi culcaţi la pământ.

Cititorul să citească din nou cu atenţie prima porţiune a acestui capitol împreună cu versetul al douăzeci şi doilea şi să îşi amintească faptul că învăţătura şi avertismentele date sunt pentru noi, nu mai puţin ca pentru poporul din timpul lui Isaia. Cuvântul Domnului este viu şi ni se adresează la fel de direct ca şi când am auzi sunetele glasului profetului.

Cuvântul Domnului este aici pentru cei care sunt mândri cu propria îngâmfare şi, care ştiu atât de mult, după părerea lor, încât nu sunt dispuşi să fie învăţaţi. Fiind dispreţuitori faţă de faptul că sunt consideraţi atât de ignoranţi încât au nevoie de preceptele simple ale Scripturii, „precept peste precept, învăţătură peste învăţătură, puţin aici, puţin acolo”, ei eşuează în a învăţa ceva. Cazul celor despre care vorbeşte Pavel în Romani 1:22 nu este necunoscut pentru ei. Ori de câte ori oamenii pretind că sunt înţelepţi, devin nebuni. De aceea, „dacă cineva dintre voi pare că este înţelept în această lume, să devină nebun ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea acestei lumi este nebunie pentru Dumnezeu” (1 Corinteni 3:18-19).

Nebunia celor care pretind că sunt înţelepţi este văzută din ceea ce îşi pun ei încrederea ca siguranţă. Ei spun: „Am făcut un legământ cu moartea şi suntem în înţelegere cu iadul. Când plaga ce se revarsă va trece, nu va veni peste noi pentru că am făcut din minciuni refugiul nostru şi ne-am ascuns sub falsitate” (Isaia 28:15). S-au gândit să o ia înaintea lui Dumnezeu şi să oprească pedeapsa ce o va aduce El. Au mituit moartea ca să îi protejeze, dar moartea şi iadul sunt protectori slabi. Falsitatea şi minciuna nu pot salva. Singurul loc de protecţie pe care îl are moartea este mormântul. A fi în înţelegere cu iadul înseamnă să mergi la pierzare în mod deliberat. Este precum copilul care fuge la tigru ca să îl protejeze de urs.

„Nicio minciună nu este din adevăr.” De aceea, oricine respinge adevărul alege falsitatea. Sunt mulţi oameni care se mândresc cu onestitatea lor, dar care, fără îndoială, se ascund sub falsitate. Posibil că ei nu spun în mod deliberat minciuni, dar adevărul este un întreg şi oricine respinge în mod deliberat vreun adevăr care ajunge la ei, prin aceasta respinge tot adevărul. Acea porţiune din adevăr pe care alege să o păstreze, o transformă într-o minciună (Romani 1:25). Satana lucrează „cu toată puterea, cu semne şi minuni mincinoase şi cu toată amăgirea nedreptăţii în cei care pier, pentru că nu au primit dragostea adevărului ca să fie salvaţi” (2 Tesaloniceni 2:9-10). Şi toţi cei care nu primesc dragostea adevărului vor pieri cu siguranţă, pentru că doar El este scutul şi pavăza (vezi Psalmii 91:4).

Adevărul nu poate fi construit pe falsitate. Adevărul şi falsitatea nu au nicio legătură. Adevărul este ceea ce este, de aceea adevărul este viaţă. Aceasta se vede în cuvintele lui Hristos: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6). Şi de vreme ce adevărul este viaţă, falsitatea este moarte. Aşa că, a face din minciuni adăpostul cuiva, sperând ca prin ele să scape de moarte, este ca un om care îşi taie singur gâtul pentru a scăpa de spânzurătoare. Cei care se abat de la adevăr, încrezându-se în moarte pentru a-i salva, au spus: „Când plaga ce se revarsă va trece, nu va veni peste noi.” „De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, pun în Sion ca temelie o piatră, o piatră încercată, o piatră preţioasă din capul unghiului, o temelie sigură. Cel care crede nu se va grăbi. Voi aşeza, de asemenea, judecata prin învăţătură şi dreptatea prin firul de plumb, şi grindina va mătura adăpostul minciunilor, iar apele vor inunda locurile ascunse.” „Şi legământul vostru cu moartea va fi anulat, iar înţelegerea voastră cu iadul nu va dăinui; când plaga ce se revarsă va trece, veţi fi striviţi de ea.”

Această temelie sigură este adevărul, căci Hristos este adevărul (Ioan 14:6). Iar El este singura temelie (1 Corinteni 3:11) care va dăinui. Tot ce nu este în armonie cu aceasta va fi măturat, căci chiar moartea va fi distrusă. 

O temelie este cea pe care se construieşte. În ebraică, cuvântul „a crede” provine de la o rădăcină care are şi specificarea „a construi”, „a întemeia”. În 2 Cronici 20:20: „Credeţi în Domnul, astfel veţi fi întăriţi”, cuvintele „credeţi” şi „veţi fi întăriţi” provin din acelaşi cuvânt ebraic, iar propoziţia ar putea fi tradusă: „Construiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru şi veţi fi zidiţi.” Avraam a zidit pe Domnul când a crezut în Dumnezeu.

Hristos este temelia cea sigură. El este, de asemenea, cuvântul, cuvântul cel viu. El este adevărul şi cuvântul Său este adevărul. De aceea, oricine construieşte pe cuvântul Său, construieşte pe stâncă şi când apare ploaia şi vin potopurile, când vântul suflă şi loveşte în casă, aceasta nu cade (Matei 7:25-26). Dar oricine nu construieşte pe cuvintele Lui – adică, oricine nu lasă aceste cuvinte să îl controleze şi să se manifeste în viaţa lui – construieşte pe nisip. Şi când valurile se ridică, iar ploaia cade, când vântul suflă şi loveşte în casă, ea va cădea şi distrugerea ei va fi mare. Stânca va sta, pentru că este „stânca veacurilor”. „În Domnul, Iehova este stânca veacurilor” (Isaia 26:4). Oricine construieşte pe Dumnezeu nu va fi dat de ruşine (Romani 9:33) şi nici nu va fi distrus (1 Petru 2:6). Aşa cum spune textul „nu se va grăbi”. Nu va trebui ca el să fugă atunci când vine furtuna, pentru că el este deja în locul siguranţei. „Cel ce locuieşte în locul tainic al Celui Prea Înalt, va rămâne sub umbra Celui Atotputernic.” „Voi spune despre Domnul, El este adăpostul meu şi fortăreaţa mea, Dumnezeul meu, în El mă voi încrede.”

Această piatră pe care Dumnezeu o aşază în Sion ca temelie este o „piatră încercată”. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” Dumnezeu a pus caracterul Său în Hristos. El S-a pus pe Sine în joc pentru răscumpărarea omenirii şi L-a trimis pe Hristos să facă lucrarea. El i-a făcut o promisiune lui Avraam şi seminţei lui şi a confirmat-o cu un jurământ pentru ca să avem o puternică mângâiere, noi cei care am alergat la adăpostul nădejdii făcute nouă, nădejde ce o avem ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică şi care intră dincolo de perdea, unde a intrat pentru noi înainte-mergătorul, Hristos (Evrei 6:13-20). Astfel, învăţăm că Dumnezeu a jurat pe El însuşi că va ierta păcatele celor care caută iertare prin Hristos. Isus Hristos este manifestarea lui Dumnezeu. Dacă Hristos ar fi eşuat ori s-ar fi descurajat din cauza dificultăţilor sarcinii Sale, jurământul lui Dumnezeu ar fi fost rupt, dar dacă jurământul lui Dumnezeu ar fi fost rupt, atunci viaţa lui Dumnezeu ar fi fost pierdută. Şi de vreme ce El este creatorul şi susţinătorul tuturor lucrurilor, totul ar fi încetat să mai existe. Acum vedem cât de bine încercată este temelia pe care suntem rugaţi să construim. Dumnezeu S-a aşezat pe El însuşi şi greutatea întregului univers pe ea şi a rezistat testului. De aceea, ne putem odihni pe ea cu încredere. Este o piatră preţioasă pentru cei care cred.

Cuvântul va fi singurul standard la judecată. Cuvântul este neprihănire, iar neprihănirea va fi firul cu plumb. Toată clădirea trebuie să corespundă cu această temelie. Nimic ce trece de margine nu trebuie să iasă în afară, adică, nimic nu trebuie să treacă dincolo de cuvânt. Tot ce este în afara cuvântului lui Dumnezeu va fi măturat de plaga ce se va revărsa. Grindina va mătura refugiul minciunilor (citeşte Iov 38:22-23; Apocalipsa 16:21).

Această piatră încercată şi pusă ca temelie este o piatră vie (1 Petru 2:4). Oricine vine în contact cu ea este făcut viu. Lucrurile vii cresc, şi astfel, în Hristos, „toată clădirea bine alcătuită într-un mod potrivit laolaltă creşte într-un templu sfânt în Domnul”. Citim: „După cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să umblaţi în El, înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întemeiaţi în credinţă” (Coloseni 2:6-7). Astfel, vedem cum casa zidită pe Hristos şi cuvântul Său nu este ca o casă obişnuită zidită de oameni, care pur şi simplu stă pe temelie, ci este o casă vie, construită pe o temelie vie care devine o parte a ei, aşa încât casa şi temelia sunt atât de strâns legate împreună şi fiecare parte din cealaltă, la fel cum este copacul şi rădăcinile lui. De aceea, nu este niciun pericol ca acea casă să fie îndepărtată de temelie şi temelia să rămână. Oricine care stă pe cuvântul lui Dumnezeu şi trăieşte prin el, va rămâne atât timp cât trăieşte Dumnezeu şi va fi la fel de nezdruncinat ca El.

Din ultima lecţie a primei părţi a acestui capitol, învăţăm că aceştia cărora le vorbeşte Domnul, resping învăţătura simplă a cuvântului Său şi de aceea se împiedică şi cad. Pretind că sunt înţelepţi, totuşi se împiedică de ceea ce este descoperit pruncilor. Tot aşa este relaţia lor cu această temelie pe care o aşază Domnul şi pe care oamenii trebuie să zidească şi să fie în siguranţă. În timp ce este o temelie şi un sanctuar, este, de asemenea, o „piatră de poticnire” (Isaia 8:14) „Căci este scris: Iată pun în Sion o piatră de poticnire şi o piatră a ofensei şi oricine crede în El nu va fi dat de ruşine” (Romani 9:33). Aici, cele două pasaje din Isaia sunt aduse împreună şi învăţăm că acelaşi Domn care este temelia care îi zideşte pe cei ce zidesc pe ea şi îi face un sanctuar, este în acelaşi timp o piatră de poticnire. Dacă oamenii nu îşi aşază picioarele pe ceea ce este făcut cu acest scop pentru ei, atunci se împiedică de aceasta. Astfel, chiar lucrul ce reprezintă salvare pentru cei care cred, înseamnă distrugere pentru cei care nu cred (vezi 1 Petru 2:6-8). Acesta fiind cazul, nu mai rămâne nicio posibilitate ca cineva să Îl acuze pe Dumnezeu de nedreptate. Când ceea ce aduce unor oameni distrugere nu este nimic altceva decât salvarea pe care Dumnezeu o oferă tuturor oamenilor, atunci Dumnezeu este cu siguranţă drept atunci când judecă.

The Present Truth, 11 mai 1899