Isaia 28:18-29 (Traducerea Lowth): 

¹⁸Legământul vostru cu moartea va fi rupt şi înţelegerea voastră cu mormântul nu va dăinui când plaga ce se revarsă va trece, de ea veţi fi loviţi la pământ. ¹⁹De îndată ce va trece, vă va prinde, da, dimineaţă după dimineaţă va trece, zi şi noapte. Până şi vestea ei va aduce groază. ²⁰Căci patul este prea mic pentru ca cineva să se întindă, iar acoperământul este prea strâmt pentru ca cineva să se strângă sub el. ²¹Căci Iehova Se va scula ca la muntele Peraţim, ca în valea Gabaonului va fi El mânat cu mânie, pentru ca să Îşi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată şi să-şi împlinească acţiunea, acţiunea Sa neobişnuită. ²²Şi acum, renunţaţi de tot să mai batjocoriţi, pentru ca pedepsele voastre să nu devină mai severe. Căci am auzit un decret deplin şi decisiv de la Domnul, Iehova, Dumnezeul oştirilor, pentru întregul pământ. ²³Ascultaţi şi auziţi-Mi glasul, luaţi aminte şi ascultaţi cuvintele Mele. ²⁴Ară gospodarul în fiecare zi ca să semene, deschizând şi spărgând pământul de pe câmp? ²⁵După ce a netezit suprafaţa acestuia, nu seamănă el mărar şi aruncă chimen, şi seamănă grâu în măsură potrivită, iar orzului şi secarei le pune graniţele lor? ²⁶Pentru că Dumnezeul lui l-a instruit într-un mod corect, l-a înzestrat cu cunoştinţă. ²⁷Mărarul nu este treierat cu grapa, nici roata carului nu va trece peste chimen, ci mărarul se bate cu nuiaua ²⁸şi chimenul cu îmblăciul, dar porumbul cu treierătoarea. Însă, nu va continua astfel pentru totdeauna, nici să treiere, nici nu va tulbura cu roata carului său, nici nu va zdrobi cu copitele animalelor. ²⁹Şi acest lucru vine de la Iehova, Dumnezeul oştirilor. El Se arată minunat în sfătuire şi mare în împlinire.

Primele cinci versete ale fragmentului redat aici au fost deja luate în considerare, dar au fost scrise din nou pentru a păstra legătura. Nu numai ele, ci toate versetele precedente ar trebui citite în legătură cu această lecţie. Aminteşte-ţi că Biblia nu este alcătuită din texte izolate, ci fiecare scriitor are o solie de la Domnul. Nimeni nu poate să prindă sensul Scripturii luând un verset de aici şi unul de acolo, aşa cum nu putem pricepe înţelesul unei scrisori pe care o primim, citind o frază de la mijloc, apoi alta aproape de început şi după aceea încă una la încheiere. Trebuie să o citim de la început la sfârşit şi când vrem să ne referim la o anumită frază din ea, trebuie să o păstrăm în legătură cu restul. Trebuie, de asemenea, ca în acelaşi timp în care o cităm să ne amintim ce o precede şi ce o urmează. Tot aşa trebuie să tratăm soliile pe care Domnul ni le trimite prin profeţii Săi.

Cei care îşi amintesc, nu numai prima parte a acestui capitol, ci şi capitolele precedente, vor şti că subiectul principal îl constituie judecăţile lui Dumnezeu. Ultimele zile şi chiar ultimele judecăţi ale lui Dumnezeu asupra pământului sunt într-un mod viu evidenţiate. Dar să nu uităm niciodată că ideea este mai degrabă salvarea decât distrugerea. Dumnezeu vine să Îşi salveze poporul. Prea mulţi întotdeauna fac legătura între judecată şi gândul răzbunării, ca şi cum Dumnezeu nu ar avea nimic altceva în minte decât să distrugă pe cineva. Să ne amintim că Dumnezeu este un păstor şi că singura Lui grijă este pentru turma Sa. Când vine să Îşi elibereze oile din gura leului care le-ar devora, El este mişcat de sentimentele cele mai adânci ale dragostei şi milei. Ultima judecată nu este decât o minunată manifestare a iubirii veşnice a lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Citeşte din nou Isaia 27:3-4: „Eu, Domnul, o păzesc. O voi uda în fiecare moment pentru ca nimeni să nu o rănească, Eu o voi păzi zi şi noapte. Nu există furie în Mine.” Dumnezeu este dragoste la fel de mult când îi va distruge pe cei răi, care i-ar distruge pe cei din poporul Său, ca atunci când dă viaţă lumii. În efectuarea judecăţilor Lui măreţe, „mila Lui rămâne pentru totdeauna” (vezi Psalmii 136:10-24).

La fel de mare cum este puterea lui Dumnezeu de a distruge este puterea Lui de a răscumpăra. Distrugerea celor răi nu este decât o parte a marii lucrări de răscumpărare. Lucrul aceasta este arătat în moartea lui Hristos. Hristos a murit pentru lumea păcătoşilor. El a fost făcut păcat pentru noi şi, de aceea, a suferit pedeapsa păcatului. El a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu în El, şi tot aşa, El a suferit ca un păcătos pentru ca păcătoşii vinovaţi să poată fi salvaţi de mânia lui Dumnezeu prin El. Dându-şi singurul Fiu ca să moară pentru păcătoşi şi dându-Se pe Sine în Fiul Său, Dumnezeu ne-a arătat nu numai soarta inevitabilă a păcătoşilor, ci şi cât de mult nu şi-a dorit să vadă nici măcar un păcătos pedepsit. El nu are plăcere în moartea nimănui (vezi Ezechiel 33:11). Cei răi care vor fi distruşi în ultima zi nu vor face decât să ia asupra lor ceea ce nu au vrut să împărtăşească cu Hristos. Crucea lui Hristos apare în orice lucru. Astfel, în descrierea judecăţilor viitoare, Dumnezeu ne face cunoscute câteva din suferinţele lui Hristos pentru păcătoşi, ca să ştim cât de mare este puterea Lui de acum de a-i răscumpăra pe cei care fug la El pentru adăpost. 

Astfel putem înţelege că atunci când Dumnezeu se ridică la judecată şi este „mânios ca în valea Gabaonului” (vezi Iosua 10:10-11), unde a lovit pe vrăjmaşii poporului Său şi „i-a ucis cu o mare ucidere”, şi „i-a alungat”, şi „a aruncat pietre mari din ceruri peste ei” (compară cu Apocalipsa 16:21), este pentru El o „lucrare ciudată”. Îngerii au fost aduşi la tăcere şi cerurile au rămas mute de uimire când Dumnezeu şi-a arătat minunata Sa dragoste faţă de om dându-L pe Fiul Său să moară. Un asemenea mod de a arăta iubirea, nu pentru prieteni, ci pentru vrăjmaşi, poate să fie conceput şi înţeles numai de inima lui Dumnezeu. Chiar şi îngerii îşi doresc să o înţeleagă (vezi 1 Petru 1:10-12). De vreme ce niciun om sau înger nu poate înţelege dragostea lui Dumnezeu manifestată în moartea lui Hristos pentru păcătoşi, nimeni să nu-L acuze pe Dumnezeu într-un mod copilăresc de nedreptate şi cruzime atunci când citeşte despre judecăţile ce urmează să cadă peste capul celor care resping răscumpărarea ce este în Hristos Isus.

Lucruri teribile vor veni, de asemenea. „Până şi simpla veste va produce groază.” Profetul Habacuc a văzut într-o viziune timpul în care Domnul a ieşit să-şi salveze poporul, treierându-i pe păgâni prin puterea ce era ascunsă în partea Sa glorioasă, rănită (Habacuc 3:4, notă marginală, 12-13) şi a spus: „Am auzit şi pântecele mi-a tremurat, buzele au început să tremure, putrezirea mi-a intrat în oase şi am tremurat în locul meu. Că ar trebui să mă odihnesc în ziua necazului, când vine împotriva poporului care L-au invadat cu cete” (versetul 16 – RV). La fel, Isus, descriind ucenicilor Lui groaza acelei zile, a spus: „Vor fi semne în soare, lună şi stele, iar peste pământ – pustiirea naţiunilor, uluiţi din cauza vuietului mării agitate. Oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea lucrurilor care vor veni peste lume, căci puterile cerurilor vor fi clătinate” (Luca 21:25-26 – RV).

„În ziua aceea, omul îşi va arunca idolii de argint şi de aur, pe care fiecare şi-i făcuse pentru el ca să-i venereze, la şobolani şi la lilieci, pentru a se duce în scobiturile stâncilor şi pe vârfurile stâncilor colţuroase, de teama Domnului şi de slava maiestăţii Lui, când Se ridică să zdruncine teribil pământul” (Isaia 2:20-21). Toţi oamenii de pe acest pământ, atât cei mari cât şi cei mici, vor alerga ca să se ascundă şi vor spune munţilor şi stâncilor, „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui care stă pe tron şi de mânia Mielului; căci a venit marea zi a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:15-17). Dar nu va exista loc de ascuns, „căci patul este prea scurt pentru ca cineva să se întindă, iar învelitoarea este prea strâmtă pentru ca cineva să se strângă sub ea.” Aceasta este o imagine izbitoare, pe care toţi o pot înţelege. Cine nu a suferit în viaţa lui de frig, din cauza lenjeriei de pat insuficiente? Oricât ai încerca, nu ai protecţie. Domnul foloseşte o asemenea experienţă pentru a ilustra eforturile zadarnice ale celor care vor să scape de judecăţile Lui drepte. Nu va exista niciun loc de ascunzătoare, căci atunci Dumnezeu „va aduce la lumină lucrurile ascunse ale întunericului” (1 Corinteni 4:5).

Acum, iată un îndemn pentru toţi: „De aceea, nu mai fiţi batjocoritori pentru ca legăturile voastre să nu se facă mai puternice. Căci am auzit de la Domnul oştirilor despre o mistuire destinată asupra întregului pământ.” La fel cum evanghelia este „pentru toţi oamenii”, tot aşa, toţi oamenii sunt luaţi în considerare în aceste judecăţi. Ele nu vin peste o locaţie particulară, ci peste tot pământul. Compară aceasta cu Psalmul 2: „De ce se întărâtă păgânii, iar oamenii îşi imaginează lucruri deşarte? Regii pământului se adună şi conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său spunând: «Să le rupem legăturile şi să aruncăm funiile lor de la noi.»” Vor intra într-o alianţă cu moartea şi cu mormântul împotriva Domnului, dar Domnul va râde de eforturile lor deşarte. Fiul, pe care ei Îl dispreţuiesc, „îi va distruge cu un toiag de fier” şi îi „va zdrobi ca vasul unui olar”. Aşa că îndemnul vine: „Fiţi înţelepţi, voi, regilor, fiţi instruiţi, voi, judecători ai pământului.” Dacă nu, legăturile pe care în zadar cred că le vor rupe şi arunca se vor face mai strânse. Dar dacă se supun pe ei înşişi jugului Domnului, atunci vor găsi semnele legăturilor libertăţii, de vreme ce ele sunt legăturile iubirii.

La sfârşitul acestui capitol pe care îl studiem avem o lecţie de la anotimpuri şi lucrul care vine cu fiecare dintre ele. La fel cum în serviciul din tabernacolul iudeilor întreaga lucrare a evangheliei era prezentată în simbol în fiecare an, la fel este şi acum şi a fost de la început, în natură. Timpul semănatului şi secerişului sunt amintiri anuale pentru toţi oamenii despre lucrarea lui Dumnezeu pentru oameni – despre evanghelie şi împlinirea ei. Cu toţii suntem familiarizaţi cu creşterea cerealelor, cu secerişul, aşa că nu avem nevoie decât să citim ultimele cinci versete din Isaia 28 pentru a avea material pentru multe lecţii.

Gospodarul nu ară tot timpul, nici nu seamănă tot timpul. Când a brăzdat pământul şi l-a grăpat, făcând suprafaţa netedă, atunci aruncă diversele tipuri de grăunţe. Fiecare tip de grăunte are timpul lui anumit şi este semănat în sezonul lui. „Pentru că acest lucru Dumnezeu îl instruieşte cu discernământ şi îl învaţă.” Da, înţelepciunea pe care o au oamenii ca să cultive solul provine numai de la Dumnezeu. Nu este niciun lucru pe care oamenii să îl ştie şi pe care să nu-l fi învăţat de la Dumnezeu. Tot ce ştiu oamenii bine, când se mândresc cu dibăcia şi îndemânarea lor în a face lucrul respectiv, să îşi amintească faptul că Dumnezeu ştie cum să îl facă infinit mai bine şi că încă îi mai poate învăţa. Neprihănirea vine prin credinţă. Dar neprihănirea înseamnă facere de bine. Aceasta înseamnă că omul care trăieşte prin credinţă, va face totul mult mai bine decât cel care nu este creştin. Dacă oamenii nu au văzut întotdeauna lucrurile aşa, atunci aceasta este spre ruşinea pretinşilor creştini care nu au trăit la înălţimea mărturiei lor. De vreme ce credinţa îl face pe un om neprihănit, un făcător de bine, atunci înseamnă că acea credinţă adevărată şi inteligentă va face dintr-un om un fermier mai bun, un dulgher mai bun, un lucrător mai bun în orice privinţă. Dumnezeu este „minunat în sfătuire şi excelent în lucrare” şi cei care se încred în El pe deplin vor descoperi acest lucru manifestându-se pe în ei.

Dar acest aspect este doar o aluzie, indiferent cât de importantă este. Este o lecţie secundară. Lucrul special de învăţat din aceste referiri la agricultură este că Dumnezeu lucrează în mod consecvent şi Îşi adaptează mijloacele pentru scopurile pe care le are în vedere. Fermierul nu treieră toate tipurile de cereale cu acelaşi instrument. Maşina utilizată pentru a treiera porumbul ar distruge complet unele tipuri de seminţe foarte delicate. Astfel, Dumnezeu Îşi adaptează judecăţile la individ. Este un singur standard în judecată, şi anume, legea lui Dumnezeu – viaţa perfectă a Domnului – dar fiecare persoană va fi judecată numai după lumina şi cunoştinţa legii pe care a avut-o. „Căci toţi câţi au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege. Şi toţi câţi au păcătuit în lege, vor fi judecaţi după lege în ziua când Dumnezeu va judeca secretele oamenilor prin Isus Hristos după evanghelia mea” (Romani 2:12, 16). „Pentru că nu cei ce aud legea sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei care sunt împlinitori ai legii vor fi îndreptăţiţi. Căci atunci când neamurile, care nu au legea, fac prin natură lucrurile care sunt conţinute în lege, aceştia, neavânt legea, sunt pentru ei înşişi o lege şi arată lucrarea legii scrisă în inimile lor, conştiinţa lor aducând, de asemenea, mărturie, iar, între timp, gândurile lor fie se acuză unul pe altul, fie se scuză” (versetele 13-15). La judecată, omul care nu a văzut niciodată Biblia şi care nu a avut nicio cunoştinţă despre Dumnezeu în afară de cea descoperită în cartea naturii, nu va fi tras la răspundere după aceeaşi lumină ca cel care a trăit toată viaţa printre marile privilegii ale evangheliei. Totuşi, se va vedea atunci că nu va fi niciunul care să nu fi avut ocazia să audă evanghelia şi care să nu o fi auzit sau văzut. „N-au auzit ei? Ba da, într-adevăr, răsunetul lor merge peste tot pământul şi cuvintele lor până la marginile lumii” (Romani 10:18). „Mânia lui Dumnezeu este descoperită din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor care ţin adevărul în nedreptate. Pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu este manifestat în ei.” Toţi sunt fără scuză, pentru că de la creaţia lumii puterea veşnică şi divinitatea lui Dumnezeu sunt clar văzute în lucrurile pe care El le-a făcut (Romani 1:18-20).

Timpl semănatului este timpul când se dau veştile mântuirii. „Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 8:11) şi Hristos este cuvântul (Ioan 1:1-14). „Dacă un grăunte de grâu nu cade pe pământ şi nu moare, rămâne singur. Dar dacă moare, aduce multe roade” (Ioan 12:24). Hristos este sămânţa (Galateni 3:16) şi El a murit şi a fost îngropat pentru a aduce pe mulţi fii la slavă. Fiecare sămânţă care răsare le vorbeşte tuturor celor care vor auzi despre puterea învierii şi, astfel, despre puterea lui Dumnezeu pentru mântuire.

„Secerişul este sfârşitul lumii” (Matei 13:39). Ioan spune: „M-am uitat şi iată, un nor alb, şi pe nor stătea cineva ca un Fiu al omului, având pe cap o coroană de aur şi în mâna Lui o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din templu strigând cu glas tare spre Cel care stătea pe nor: Pune secera Ta şi seceră, căci a venit timpul ca Tu să seceri, căci secerişul pământului este copt. Şi Cel ce stătea pe nor şi-a aruncat secera pe pământ şi pământul a fost secerat” (Apocalipsa 14:14-16). Aceasta va fi când „El vine pe nori şi orice ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au străpuns, şi toate seminţiile pământului vor boci din cauza Lui” (Apocalipsa 1:7). Astfel, vedem din nou că lucrurile despre care am vorbit în lecţia noastră nu sunt de mică importanţă şi nu se referă numai la câţiva evrei ce au trăit în urmă cu câteva sute de ani. Sunt chestiuni de o importanţă prezentă şi universală.

„Dar nu pentru totdeauna va continua El să treiere, nici să necăjească prin roata carului Său, nici nu va lovi cu copitele animalelor Sale.” „Domnul este milos şi îndurător, încet la mânie şi bogat în milă. El nu va certa mereu, nici nu Îşi va ţine mânia pentru totdeauna” (Psalmii 103:8-9). „Încă puţină vreme până când indignarea şi mânia Mea vor înceta în distrugerea lor” (Isaia 10:25). Este un lucru ciudat pentru Dumnezeu să Îşi execute pedeapsa asupra creaturilor Sale. De aceea, nu va ţine pentru totdeauna înaintea ochilor Săi şi ai universului, scena oamenilor torturaţi de flăcări. Oamenii pot face un legământ cu moartea şi cu mormântul, crezând că astfel vor scăpa de judecăţile cele drepte ale lui Dumnezeu, dar aceasta ne le va fi de niciun folos, căci atât moartea, cât şi mormântul vor fi mistuite complet în iazul de foc (Apocalipsa 20:14). Astfel, „încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi, te vei uita la locul lui şi nu va mai fi” (Psalmii 37:10). Cei răi sunt pleava, miriştea şi buruienile dăunătoare. „Aşa cum focul mistuie miriştea şi flacăra consumă pleava, tot aşa rădăcina lor va fi ca putrezirea şi floarea lor se va duce ca praful, pentru că au aruncat la o parte legea Domnului oştirilor şi au dispreţuit cuvântul Sfântului lui Israel” (Isaia 5:24). „Va veni ziua care va arde ca un cuptor. Şi toţi cei mândri, da, toţi cei ce fac răul, vor fi miriştea. Şi ziua care va veni îi va arde, spune Domnul oştirilor, încât nu le vă lăsa nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4:1). Aşa cum neghina este strânsă şi aruncată în foc „tot aşa va fi la sfârşitul lumii. Fiul omului Îşi va trimite îngerii Săi şi va strânge din împărăţia Sa toate lucrurile ofensatoare şi pe cei ce fac fărădelege. Şi îi va arunca în cuptorul de foc. Acolo vor fi bocete şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă” (Matei 13:40-43).

The Present Truth, 18 mai 1899