Isaia 29:1-14 (Traducerea Lowth): 

¹Vai de Ariel, de Ariel, cetatea pe care a asediat-o David! Adăugaţi an la an. Lăsaţi sărbătorile să îşi urmeze cursul. ²Totuşi Eu voi aduce pustiirea peste Ariel şi va fi întristare şi suferinţă continuă. Şi va fi pentru Mine ca vatra marelui altar. ³Îmi voi întinde tabăra împotriva ta, ca David, şi te voi asedia şi voi construi turnuri împotriva ta. ⁴Iar tu vei fi coborât, vei vorbi ca de sub pământ, şi din ţărână vei rosti o vorbire slabă, iar glasul tău va veni din pământ ca cel al unui vrăjitor, cuvintele tale din ţărână vor da un sunet slab, ascuţit. ⁵Dar mulţimea celor mândri va fi precum ţărână măruntă, iar mulţimea celor teribili ca pleava care zboară. Da, efectul va fi trecător, într-o clipă. ⁶Din partea lui Iehova, Dumnezeul oştirilor va veni o manifestare bruscă, cu tunet şi cutremur şi glas puternic, cu furtună, vijelie şi flacăra unui foc mistuitor. ⁷Ca un vis, ca o viziune de noapte, aşa va fi cu mulţimea tuturor naţiunilor care luptă împotriva lui Ariel, cu toate armatele lor, turnurile lor şi cu cei care o pustiesc. ⁸Aşa cum un om înfometat visează şi, iată, pare că mănâncă, dar se trezeşte şi apetitul lui este tot nesatisfăcut. Şi ca un om însetat care visează şi, iată, pare că bea, dar se trezeşte şi este încă sleit, iar apetitul lui încă tânjeşte. Aşa va fi cu mulţimea tuturor naţiunilor care s-au aşezat la luptă împotriva muntelui Sion. ⁹Sunt loviţi cu uimire, stau încremeniţi de mirare. Se holbează cu o privire stupidă de mirare. Sunt beţi, dar nu de vin, se clatină, dar nu de băuturi tari. ¹⁰Căci Iehova a turnat peste tine un spirit de somn profund şi ţi-a închis ochii. Pe profeţi, pe conducători, pe văzători El i-a legat la ochi. ¹¹Aşa că toate cuvintele viziunii sunt pentru voi precum cuvintele unei cărţi sigilate, pe care, dacă un om o dă altui om care cunoaşte literele spunându-i: Te rog, citeşte aceasta. El răspunde: Nu pot să o citesc, căci este sigilată. ¹²Sau ca şi cum cartea să fie dată unuia care nu cunoaşte literele, spunându-i: Citeşte aceasta, te rog. El răspunde: Nu ştiu literele. ¹³De aceea, Iehova a spus: „Întrucât poporul acesta se apropie cu gura şi Mă onorează cu buzele, inima lor este departe de Mine, şi deşartă este teama lor de Mine, învăţând poruncile oamenilor. ¹⁴De aceea, iată! Mă voi ocupa din nou de acest popor într-un mod atât de minunat şi de surprinzător încât înţelepciunea înţeleptului va pieri şi priceperea celui priceput va dispărea.

Ce este Ariel? Este o cetate, este clar afirmat. Care cetate? În traducerea pe care o folosim, este afirmat că este cetatea pe care a asediat-o David, ceea ce nu este prea clar, căci David a asediat mai mult de o cetate. În RV avem o traducere mai bună: „cetatea în care David şi-a aşezat tabăra”, şi când punem lângă aceasta traducerea din versiunea obişnuită, „cetatea în care a locuit David”, nu mai avem nicio dificultate în a înţelege că Ierusalimul este cel la care se face referire în profeţie.

În capitolul 28 este prezentat cazul Samariei, iar acum, în acest capitol, se face referire la Ierusalim. Dar în ambele cazuri, întreaga lume este implicată.

Cuvântul „Ariel” înseamnă „leul lui Dumnezeu”. Câteva momente de studiu al pasajelor în care apare acest cuvânt ar putea fi de interes. În afară de acest capitol, îl mai găsim în 2 Samuel 23:20 şi pasajul paralel din 1 Cronici 11:22, unde se afirmă că Benaia „i-a ucis pe cei doi oameni ca leii lui Moab”. RV arată că cuvintele „oamenii lui” sunt adăugate de traducător. Literal, avem „cei doi Ariel ai lui Moab”, care nu este o traducere, iar pentru noi nu înseamnă nimic. Tradus, ar suna: „Cei doi lei ai lui Dumnezeu ai lui Moab.” Acum, când ne amintim că expresia „a lui Dumnezeu” este adesea utilizată pentru a exprima superlativul referitor la mărime, corectitudine etc. (vezi Psalmii 36:6; Fapte 7:20, cu notele marginale, în ambele cazuri), înţelegem că Benaia a ucis doi lei mari ai lui Moab.

Din nou, cuvântul apare în Ezechiel 43:15-16, unde este tradus „altar”. Traducerea marginală este, într-un caz, „muntele lui Dumnezeu” şi, în celălalt, „leul lui Dumnezeu”. Putem înţelege aceasta când ne amintim că templul, a cărui parte esenţială era altarul, era pe vârful muntelui Sion, iar templul simboliza Ierusalimul.

Ierusalimul stă ca centru al închinării adevăratului Dumnezeu şi de aceea toate judecăţile care vin peste Ierusalim din cauza corupţiei închinării la Iehova vor veni cu siguranţă oriunde închinarea a fost pervertită. Ar trebui, de asemenea, observat că, în loc de „Vai de Ariel”, putem citi „O, Ariel”, ca în RV şi ca în marginea versiunii noastre obişnuite. Astfel, combinând diferitele traduceri ajungem la aceasta: „O, Ariel, Ariel, cetatea în care a locuit David! Adăugaţi an după an, lăsaţi ca sărbătorile să fie ţinute la vremea lor şi jertfele şă fie oferite, totuşi Eu voi aduce pustiirea peste Ariel şi va fi bocet.” Aceasta spune că ceremoniile şi sărbătorile, indiferent cât sunt de numeroase sau cât de strict sunt păstrate, niciodată nu vor putea feri de judecăţi, nici nu vor lua locul neprihănirii caracterului. Compară aceasta cu versetele 13-14. Este aceeaşi lecţie prezentată şi în primul capitol din Isaia şi una care nu este suficient repetată în această generaţie.

Cititorul va observa că traducerea lui Lowth a primei părţi a versetului 3 este mult diferită de cea din versiunea obişnuită sau RV. Lowth spune: „Îmi voi aşeza tabăra împotriva ta, ca David”, în timp ce celelalte spun „voi tăbărî împotriva ta de jur împrejur”. Diferenţele sunt acestea: cuvântul ebraic pentru „cerc” diferă de ebraicul „David” doar la ultima literă, iar acele două litere sunt atât de asemănătoare, încât cineva poate fi uşor dus în eroare de cealaltă literă, iar unele manuscrise antice spun David. În realitate, este o chestiune lipsită de importanţă şi se atrage atenţia asupra ei, doar pentru a vedea că micile diferenţe de acest fel nu afectează înţelesul. Dacă citim: „Îmi voi aşeza tabăra împotriva ta, ca David”, este acelaşi lucru cu: „Voi tăbărâ împotriva ta de jur împrejur”, pentru că acela este modul în care a acţionat David.

Acum putem citi versetele şi să vedem tabloul pe care îl prezintă. Ierusalimul, deşi foarte scrupulos în păstrarea tuturor formelor şi ceremoniilor legii şi a multor altora care nu aveau nimic cu legea, totuşi desconsiderând chestiunile importante ale legii, şi anume: judecata, mila, credinţa, a fost asediat de asirieni, apoi de babilonieni şi mai târziu de romani şi l-au doborât. Aceste naţiuni, aşa păgâne şi rele cum erau, erau agenţii lui Dumnezeu, aşa încât Dumnezeu însuşi putea spune că El a tăbărât împotriva cetăţii. Şi acele judecăţi asupra Ierusalimului din vechime nu erau decât prefigurări ale distrugerii finale care va veni peste toţi cei care vor alege să-şi urmeze mai degrabă propria lor cale, decât calea lui Dumnezeu. Compară versetul 6 cu 1 Tesaloniceni 4:15-16; Apocalipsa 6:12-17 şi Apocalipsa 11:18-19.

„Şi glasul tău va fi ca al unuia care are un spirit cunoscut, din pământ.” Când Saul a consultat o femeie cu spirit cunoscut, răspunsul a venit din pământ (vezi 1 Samuel 28:7-13). Răul vine de jos, tot ce este bun vine de sus. „Orice dar bun şi orice dar desăvârşit este de sus” (Iacov 1:17). Hristos a spus iudeilor răi: „Voi sunteţi de jos, Eu sunt de sus. Voi sunteţi din această lume, Eu nu sunt din această lume (Ioan 8:23). „Cel care vine de sus este deasupra tuturor. Cel care este al pământului este pământesc şi vorbeşte din cele pământeşti. Cel care vine din cer este deasupra tuturor” (Ioan 3:31). Spiritul cel rău vorbeşte cele pământeşti. Hristos vorbeşte din cer (Evrei 12:25). Peste Ierusalim urmează să se manifeste tunet, cutremur şi zgomot puternic, cu furtună, vijelie şi flacără mistuitoare (versetul 6) şi distrugerea lui urmează să fie bruscă. Când vor spune: „Pace şi siguranţă”, atunci vine distrugerea bruscă (1 Tesaloniceni 5:3). Mulţimea celor mândri va fi precum pleava care trece. „Căci, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi toţi cei mândri, da, toţi cei care fac răul vor fi pleava. Şi ziua care vine îi va arde, spune Domnul oştirilor, încât nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4:1). Timpul când această judecată va fi executată asupra Ierusalimului este foarte evident.

„Şi mulţimea tuturor naţiunilor care luptă împotriva lui Ariel, toţi cei care luptă împotriva lui şi a armelor lui şi care îl nenorocesc vor fi ca visul dintr-o viziune de noapte.” Faptul că oamenii sunt instrumente în mâinile lui Dumnezeu pentru a executa judecăţile nu dovedeşte neapărat că ceea ce fac ei este drept. Sunt instrumente inconştiente şi fără voinţă. Ele intenţionează să ducă la bun sfârşit propriile scopuri, dar Dumnezeu conduce totul într-un asemenea mod încât scopurile Sale sunt împlinite. Vezi cazul în care Iosif a fost vândut de fraţii săi. Erau motivaţi de invidie şi ură (Geneza 37:17-28; Fapte 7:9), totuşi scopul lui Dumnezeu a fost cel care a fost adus la bun sfârşit prin acea acţiune (Geneza 45:7-8; Psalmii 105:17-18). La fel este când slujitorii necredincioşi cad în mâinile vrăjmaşilor lor. Ceea ce suferă ei, nu este decât o parte a judecăţilor lui Dumnezeu asupra lor, totuşi oamenii care execută această judecată, nu sunt împinşi decât de pasiunile lor rele şi trebuie ca ei înşişi să primească pedeapsa pentru judecăţile ce le pricinuiesc.

Cineva poate vedea cu uşurinţă cum Ierusalimul va fi centrul disputelor dintre naţiuni. Dintre toate naţiunile creştine declarate, Turcia este privită ca ceva de care trebuie să se scape. Slujitorii pretinşi ai evangheliei au strigat de ani întregi ca răzbunarea să fie executată asupra turcilor, certând capii guvernului pentru încetineala lor de a începe războiul de exterminare. Imperiul turc ar fi încetat de mult să fie o parte a Europei, dacă celelalte guverne ar fi fost de acord în privinţa a cine să fie succesorul lui. Pe parcursul timpului, va fi alungat şi când Imperiul turc se va limita la Asia, Ierusalimul va fi capitala naturală a lui, având în vedere că este principalul oraş din multe puncte de vedere. Dar, de vreme ce chiar şi acum strigătul de a şterge Turcia de pe faţa pământului este încă înaintat, cu atât mai mult va răsuna atunci. Aşa că, la Ierusalim, armatele naţiunilor vor fi adunate când Domnul va apărea în foc aprins, răzbunându-se pe cei care nu îl cunosc pe Dumnezeu şi nu ascultă de evanghelie.

Când Domnul va apărea în nori, toţi cei răi vor fi distruşi de strălucirea venirii Sale (2 Tesaloniceni 2:8). Acesta nu va fi decât începutul distrugerii lor. La arătarea lui Hristos, toţi neprihăniţii decedaţi vor învia nesupuşi putrezirii şi vor fi luaţi ca să fie cu Domnul (1 Tesaloniceni 4:16-17; 1 Corinteni 15:51-52). Dar restul celor morţi, cei răi, nu vor mai trăi, până la sfârşitul celor o mie de ani, timp în care neprihăniţii vor sta la judecată cu Hristos, în cer (Apocalipsa 20:5-6). „Şi când cei o mie de ani se vor termina, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui şi va merge să înşele naţiunile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, Gog şi Magog, pentru a le strânge laolaltă pentru luptă. Numărul lor fiind ca nisipul mării. Şi s-au urcat pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Focul a venit de la Dumnezeu din cer şi i-a mistuit” (Apocalipsa 20:7-9). Ei se urcă pentru a captura cetatea, dar, iată, cetatea împotriva căreia vin ei acum este Noul Ierusalim. Ierusalimul a fost supus unei transformări în timp ce ei dormeau, iar împotriva acestei noi cetăţi ei sunt fără putere.

Când psalmistul a mers în sanctuarul lui Dumnezeu, a înţeles sfârşitul celor răi. El a spus: „Cu siguranţă Tu i-ai aşezat în locurile alunecoase, i-ai coborât la distrugere. Cum sunt ei pustiiţi într-o clipă! Sunt mistuiţi în întregime cu teroare. Ca într-un vis din care te trezeşti, aşa, o, Doamne, le vei şterge imaginea” (Psalmii 73:17-20). Astfel, mulţimea celor care vin să lupte împotriva Ierusalimului va fi „ca visul dintr-o viziune de noapte”. Ei urmează să fie „pedepsiţi cu distrugere veşnică” şi focul cu care vor fi mistuiţi este „focul veşnic”, totuşi ei sunt „dintr-o dată mistuiţi, într-o clipă”. Distrugerea lor este mai rapidă, pur şi simplu pentru că focul este veşnic, chiar focul mistuitor al slavei lui Dumnezeu. Nu contează cât timp durează actul distrugerii lor. Comparat cu eternitatea care urmează nu este decât o clipă. „Astfel va fi toată mulţimea naţiunilor care luptă împotriva Sionului.”

Oamenii care nu primesc dragostea adevărului pentru a fi salvaţi, nu au altă alternativă decât înşelăciune puternică, că ar trebui să creadă o minciună (2 Tesaloniceni 2:10-12). Cu cât este mai mare lumina ce le-o trimite Dumnezeu, dacă este respinsă, cu atât mai mare va fi întunericul. Astfel, Domnul toarnă spiritul somnului adânc şi închide ochii profeţilor şi conducătorilor (versetul 10). Traducerea acestui verset din RV este izbitoare şi sugestivă: „Căci Domnul a turnat peste voi spiritul somnului adânc şi v-a închis ochii, profeţii. Şi a acoperit capetele voastre, văzătorii.” Profeţii şi văzătorii sunt ochii şi capul poporului. De aceea, când aceştia sunt beţi, tot trupul, inevitabil, se împiedică şi cade.

Viziunea este un lucru văzut. A da o viziune înseamnă a clarifica ceva. Gândeşte-te, atunci, în ce stare slabă este poporul, dacă o viziune este ca o carte sigilată sau ca o carte deschisă în mâna cuiva care nu ştie să citească. În versetele 11-12 avem tabloul unui timp de mare ignoranţă. Care poate fi cauza? Domnul însuşi ne spune. Înţelepciunea celui înţelept piere, iar priceperea omului priceput este ascunsă, pentru că poporul se apropie de Domnul cu gura, în timp ce inima lor este departe de El, iar frica lor de Domnul este învăţată de poruncile oamenilor. Aici avem ceva care merită o atenţie serioasă.

Compară traducerea versetului 30 din RV: „Frica lor de Mine este o poruncă de-a oamenilor care i-au învăţat” sau, aşa cum este în nota marginală, „învăţată pe din afară”. Nu există raţiune sau motiv, ci lor li s-a spus să facă anumite lucruri şi le-au învăţat ca papagalul, făcându-le în mod mecanic. Ignoranţă, şi nu simpla ignoranţă, ci inabilitatea de a înţelege, este consecinţa inevitabilă a unui astfel de traseu. Pentru că, atunci când oamenii nu folosesc darurile pe care Dumnezeu li le-a acordat, acele talente sigur cad în declin. Dumnezeu a dat tuturor oamenilor minţi pentru a fi folosite la maxim, iar acest lucru poate fi realizat numai când i se permite Lui să le folosească. Dar când unii oameni le permit altor oameni să servească drept minţi pentru ei, bineînţeles că nu va mai fi niciun folos de mintea lor şi astfel le este luată. Doar poruncile oamenilor pot fi învăţate pe din afară. Se poate ca oamenii să încerce să înveţe poruncile lui Dumnezeu în acest fel, dar este imposibil. Poruncile lui Dumnezeu sunt o forţă vie şi oriunde sunt, trebuie să existe activitate.

Poruncile oamenilor nu trebuie luate în considerare. Bineînţeles, aceasta se referă la chestiunile ce aparţin lui Dumnezeu. Nu există niciun om în lume atât de bun încât cuvântul lui să fie luat în considerare ca o autoritate în lucrurile ce aparţin lui Dumnezeu. Dacă este cuvântul său, nu are valoare mai mare decât vântul. Dar dacă vorbeşte cuvântul lui Dumnezeu, atunci cuvântul va avea putere şi va purta amprenta autorităţii. Niciun om nu este autorizat de Domnul să vorbească propriile lui cuvinte către popor şi oricine face astfel este un învăţător fals, căutând doar profitul personal. „Cel pe care l-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 3:34). „La lege şi la mărturie. Dacă nu vorbesc în conformitate cu acest cuvânt, nu este nicio lumină în ei” (Isaia 8:20).

Când înţelepciunea oamenilor înţelepţi piere şi priceperea celor prudenţi este ascunsă, ce se va întâmpla cu sărmanii oameni care se încred în înţelepciunea oamenilor? Evident, vor cădea în şanţ precum conducătorii lor orbi. „Blestemat să fie omul care se încrede în om şi face din carne braţul său, şi a cărui inimă se îndepărtează de Domnul. Căci va fi precum buruiana din deşert şi nu va vedea când va veni binele” (Ieremia 17:5-6).

Ce să facă atunci un om sărman, ignorant? Drumul lui este clar. Trebuie să meargă la Domnul pentru înţelepciune. „Căci Domnul dă înţelepciune, din gura Lui vin cunoştinţa şi priceperea” (Proverbele 2:6). Dacă cuiva, indiferent cât este de sărac, îi lipseşte înţelepciunea, „s-o ceară de la Dumnezeu care dă tuturor oamenilor din abundenţă şi nu dojeneşte, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). „Prin preceptele Tale primesc priceperea” (Psalmii 119:104). „Am mai multă învăţătură decât toţi învăţătorii mei, pentru că mărturiile Tale sunt meditaţia mea” (versetul 99). Dumnezeu nu a făcut nicio clasă de oameni depozitara înţelepciunii. „Dacă cineva vrea să facă voia Lui, va cunoaşte.” Cartea este deschisă şi este clară. Fiecare să o citească pentru el însuşi şi orice găseşte, să adopte fără să aştepte să se informeze la vreun om. Cel mai neştiutor poate să devină înţelept, pur şi simplu acordând atenţie cuvântului lui Dumnezeu, în timp ce oamenii cei mai înţelepţi devin nebuni când se îndepărtează de la acel cuvânt.

Unii vor spune: „Nu avem timp să studiem cuvântul lui Dumnezeu şi să ne familiarizăm cu el.” Aceasta este cu adevărat ciudat. Este ca şi cum căpitanul unui vas care este atât de ocupat să conducă vasul său încât nu are timp să consulte harta şi busola sau să ia notiţe. Este ca un om care nu are timp să mănânce. Oamenii trăiesc numai prin cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, studiul cuvântului este singurul lucru pentru care ei au timp. Timpul este dat oamenilor cu singurul scop de a-i face capabili să câştige veşnicia. Totuşi, cât de puţini cred acest lucru. Ei acţionează ca şi când această scurtă viaţă ar fi totul şi ca şi cum ar depinde de ei să o asigure, pe când această viaţă este dată de Dumnezeu şi nu este decât anticamera vieţii veşnice. Cine va fi înţelept? Să caute înainte de toate împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, iar înţelepciunea, şi bogăţiile infinite vor fi ale lui.

The Present Truth, 25 mai 1899