Isaia 32:1-20 (Traducerea Lowth):

¹Iată, un Rege va domni în neprihănire, iar prinţii vor guverna cu echitate. ²Iar Omul va fi ca un adăpost de furtună, ca un refugiu faţă de potop, ca nişte canale de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari în pământul istovit de căldură. ³Şi ochii celor ce văd Îl vor privi, şi urechile celor ce aud vor lua aminte. ⁴Chiar şi inima celui nesăbuit va lua în considerare şi va dobândi cunoştinţă, iar limba gângavă va vorbi rapid şi clar. ⁵Nebunul nu va mai fi numit onorabil, iar avarul nu va mai fi numit generos. ⁶Pentru că nebunul va exprima mai departe nebunie şi inima lui va născoci nelegiuirea, practicând ipocrizia şi vorbind nedrept împotriva lui Iehova, ca să golească sufletul celui înfometat şi să priveze pe cel însetat de băutură. ⁷Cât despre avar, instrumentele lui sunt rele, el pune la cale planuri răutăcioase pentru a-l încurca pe cel umil prin cuvinte mincinoase şi pentru a înfrânge declaraţiile celui sărac la judecată. ⁸Dar cel generos plănuieşte lucruri generoase, iar el va fi întemeiat prin scopurile lui generoase. ⁹O, voi, femeilor, care staţi liniştite, ridicaţi-vă, ascultaţi-Mi glasul! O, voi, fiicelor care locuiţi în siguranţă, luaţi aminte la vorbele Mele! ¹⁰Ani după ani veţi fi îngrijorate, voi, femeilor nepăsătoare. Căci culesul viilor a eşuat, strângerea roadelor nu va veni. ¹¹Tremuraţi, voi care staţi în pace. Fiţi îngrijorate, voi, nepăsătoarelor! Dezveliţi-vă, dezgoliţi-vă şi încingeţi-vă cu haine din pânză tare, peste poale, peste piept. ¹²Plângeţi pentru câmpul plăcut, pentru via roditoare. ¹³Peste pământul poporului Meu, spinii şi mărăcinii vor apărea. Da, peste casele de bucurie, peste cetatea cea veselă. ¹⁴Căci palatul este pustiit, cetatea populată este lăsată pustie. Ofel şi turnul de veghe vor fi pentru mult timp o vizuină, o bucurie pentru măgarii sălbatici, o păşune pentru turme. ¹⁵Până ce Spiritul din înalt va fi turnat peste noi şi pustia va deveni un câmp roditor, iar câmpul roditor va fi socotit o pădure. ¹⁶Judecata va locui în pustie şi în câmpul roditor va locui neprihănirea. ¹⁷Iar lucrarea neprihănirii va fi pacea şi efectul neprihănirii va fi liniştea continuă şi siguranţa. ¹⁸Iar poporul Meu va locui în locuinţe liniştite şi în adăposturi sigure, în locuri de odihnă netulburate. ¹⁹Dar grindina va cădea şi pădurea va fi doborâtă, iar cetatea va fi plecată – va fi adusă la nivelul câmpiei. ²⁰Binecuvântaţi sunteţi voi care vă semănaţi sămânţa în orice loc bine udat, care daţi drumul picioarelor boului şi măgarului.

„Iată, un Rege va domni în neprihănire.” Ce nevoie mai avem să întrebăm cine este acest Rege care domneşte în neprihănire? Cine altcineva poate fi decât Domnul Isus Hristos? El este Cel despre care Domnul spune: „Îi voi ridica lui David un Vlăstar neprihănit, iar un Rege va domni şi va prospera şi va face judecată şi dreptate pe pământ. În zilele lui, Iuda va fi salvat şi Israel va locui în siguranţă. Şi acesta este numele lui, prin care va fi numit: DOMNUL, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ” (Ieremia 23:5-6).

El este suprem, dar nu domneşte singur, pentru că Lui I-a plăcut ca şi alţii să împărtăşească starea Lui înaltă. El este regele regilor şi domnul domnilor. Cu El, „prinţii vor guverna în judecată”, pentru că Tatăl ne-a acordat această dragoste, pentru ca şi noi să fim numiţi fii ai lui Dumnezeu, aşa cum este El însuşi (1 Ioan 3:1-2). „Acum suntem fiii lui Dumnezeu”, „şi dacă suntem copii, atunci suntem moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos” (Romani 8:17). „Cel care ne-a iubit şi ne-a spălat de păcatele noastre în propriul Său sânge şi ne-a făcut regi şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său” (Apocalipsa 1:5-6). Da, El ne-a dat viaţă din moartea noastră în greşeli şi păcate şi ne-a înviat şi ne-a făcut să stăm împreună cu El în locurile cereşti, la dreapta lui Dumnezeu (Efeseni 1:20-21; 2:1-6). „El îl ridică pe sărac din ţărână şi pe cerşetor din gunoi pentru a-i pune printre prinţi”, „chiar cu prinţii poporului Său” „şi pentru a-i face să moştenească tronul slavei” (1 Samuel 2:7-8; Psalmii 113:7-8).

„Şi un om va fi ca un ascunziş împotriva vântului şi un adăpost împotriva vijeliei, ca râurile de apă într-un loc uscat, ca umbra unei mari stânci într-un pământ uscat.” Versiunile daneză, norvegiană, suedeză şi franceză redau acest verset astfel: „Fiecare om va fi ca un loc de adăpost” etc. Lowth, după cum vedem, spune „Omul”. Aceasta ar însemna că se referă special la Hristos, la care, indiscutabil, se face aplicaţia principală. Dar toate traducerile sunt corecte, de vreme ce Lui i-a plăcut să ne facă şi pe noi ceea ce este El. Oricine dintre cei pe care Hristos îi face regi, prinţi şi preoţi vor fi aşa doar în virtutea naturii Lui. De aceea, ne vom împărtăşi cu El de bucuria şi onoarea mântuirii Lui, nu doar de salvarea noastră, ci şi a altora.

Ce proiect măreţ este acesta! Bieţii oameni căzuţi, pustiiţi, înfometaţi, slăbiţi şi neajutoraţi vor fi ei înşişi în aşa fel transformaţi prin înviorarea ce o primesc de la Izvorul vieţii şi de la Stânca mântuirii lor, încât vor fi pentru alţii din aceeaşi stare, adăpost faţă de vântul furtunii, ca râurile de apă într-un loc uscat şi ca umbra unei mari stânci într-un pământ uscat. Da, „Isus este o stâncă într-un pământ uscat”, dar El a lăsat reprezentanţi pe pământ pentru a duce lucrarea Sa mai departe şi pentru a fi în locul Lui pentru oameni. Ce este mai răcoritor decât râuri de apă într-o zi uscată, caniculară? Iar acesta este locul pe care fiecare copil al lui Dumnezeu are privilegiul să îl ocupe, căci oricine crede în Fiul, „din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38). Gândeşte-te, de asemenea, la o stâncă într-un pământ sterp. Cât de minunată, cât de răcoroasă este! Nu numai că înlătură razele soarelui, dar împarte răcoare înviorătoare. Fiecare creştin are acest privilegiu, de a fi un ajutor pentru unele suflete istovite din această lume. Căci înţelegem că aceste făgăduinţe nu sunt limitate pentru viitor. Chiar acum Hristos domneşte în neprihănire şi acum suntem fiii lui Dumnezeu şi, de aceea, prinţi. Când să se aplice dacă nu în timpul când sunt suflete istovite şi obosite?

„Prinţii vor guverna în judecată.” Da, căci rugăciunea inspirată de cer şi, deci, cea la care trebuie să se dea răspuns, este ca dragostea noastră să „abunde tot mai mult în cunoştinţă şi în toată judecata” sau discernământ (Filipeni 1:9). De asemenea, făgăduinţa este că vom „fi umpluţi cu toată cunoştinţa voii Lui în toată înţelepciunea şi înţelegerea spirituală” (Coloseni 1:9). Faptul că sfinţii vor judeca lumea şi pe îngeri este dat ca motiv pentru ca ei să fie capabili să exercite judecată dreaptă în toate chestiunile vieţii (1 Corinteni 6:2-3). Şi aşa trebuie să fie, căci acesta este un timp de pregătire pentru îndatoririle din lumea care va veni. Această judecată dreaptă, cunoştinţa a ceea ce este drept şi potrivit de făcut în fiecare ocazie, nu vine printr-o magie, ci prin a da o bună atenţie cuvintelor Domnului. „Căci Domnul dă înţelepciunea, din gura Lui vine cunoştinţa şi priceperea” (Proverbele 2:1-6). „Iată, teama de Domnul, aceasta este înţelepciunea, şi a te depărta de rău înseamnă priceperea” (Iov 28:28).

Privirea, auzul, vorbirea şi înţelegerea sunt darurile neprihănirii (vezi versetele 3-4). Şi mai mult, prinţii sunt cei care vor guverna în judecată împreună cu Regele neprihănirii, care vor fi instrumente pentru a da vedere oamenilor şi pentru a-l face pe cel nesocotit să înţeleagă cunoştinţa. Doar diferenţa de o literă schimbă, în ebraică, „pentru el” în „nu”, iar Lowth este, fără îndoială, corect când spune că s-a făcut această schimbare. Într-adevăr, ochii celor care văd nu vor fi neclari şi aceasta se va întâmpla pentru că Îl privesc pe El, care este lumina. Îl vor vedea pe El în aceia pe care i-a luminat.

„Omul netrebnic nu va mai fi numit generos.” Din 1 Samuel 25:25 învăţăm că Nabal înseamnă „nebunie” şi acesta este cuvântul folosit aici în versiunea ebraică, aşa că este corect tradus prin „nebun”, aşa cum spune Lowth. Şi cine este nebunul? Cel care nu ţine seama de Domnul, care acţionează ca şi când nu ar fi Dumnezeu (vezi Psalmii 14:1). De vreme ce teama de Domnul este înţelepciunea, înseamnă că nebunia este nedreptate. Nebun este cel care dă mărturie falsă împotriva lui Dumnezeu şi prin care tinde să micşoreze credinţa oamenilor – pentru a-l face pe cel înfometat şi însetat după neprihănire mai gol.

În legătură cu aceasta, va fi bine să citim ceea ce Domnul spune prin profetul Ezechiel. Citeşte capitolul 13:17-23. Unii au întristat prin minciuni inima celui neprihănit şi au întărit mâinile celui rău ca să nu se depărteze de calea lui cea rea, promiţându-i viaţă. Ei spun, fie prin acţiunile lor, fie prin cuvintele lor, că va fi bine cu cel rău şi că indiferent ce face un om, va trăi pentru veşnicie. Astfel, ei nu fac nicio diferenţă între cel care Îl slujeşte pe Domnul şi cel care nu Îl slujeşte.

În versetele 13-14 este o descriere a efectelor blestemului. În mod special, aceasta se referă la Ierusalim, dar aplicaţia este pentru întreg pământul. Din cauza păcatului omului, pământul este blestemat. Acesta nu a fost un blestem arbitrar, ci Dumnezeu doar a anunţat consecinţa inevitabilă a păcatului lui Adam. Când cel care era aşezat ca stăpân şi domn al pământului a căzut, nu se putea întâmpla decât ca stăpânirea sa, să ajungă o pustie. Câmpul beţivului şi cel al trândavului vor produce spini şi mărăcini. Vedem acest blestem acum, dar va creşte rapid pe măsură ce sfârşitul se apropie, iar „oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, înşelând şi fiind înşelaţi” (2 Timotei 3:13). La sfârşit, pământul va fi pe deplin dezolat şi pustiit, exact cum a fost la început, înainte ca Spiritul lui Dumnezeu să se mişte pe suprafaţa apelor (vezi Geneza 1:2 şi Isaia 24:1).

Acelaşi Spirit care, la început a adus ordine din haos, va realiza restaurarea completă după ce păcatul şi-a desăvârşit lucrarea sa de ruină. Spiritul neprihănirii va anula lucrarea păcatului. Când Spiritul va fi turnat peste noi din înalt, „atunci pustia va deveni un câmp roditor”. „Atunci judecata va locui în pustie şi neprihănirea va rămâne în câmpul roditor.” Chiar dacă violenţa va umple pământul aşa cum a fost în zilele dinainte de potop (vezi Geneza 6:11; Matei 24:37), totuşi „lucrarea neprihănirii va fi pacea, iar efectul neprihănirii, liniştea şi siguranţa pe vecie.” Şi, de vreme ce neprihănirea va domni pe pământ, pur şi simplu pentru că vor fi oameni neprihăniţi, făcuţi astfel de Spiritul lui Dumnezeu, înseamnă că această restaurare a tuturor lucrurilor şi aducerea înapoi a împărăţiei păcii este realizată prin oameni. Dumnezeu este marele autor al tuturor lucrurilor, dar El lucrează prin oamenii care se tem de El şi care se predau pe ei înşişi Lui ca instrumente ale neprihănirii. „De vreme ce prin om a venit moartea, prin om, de asemenea, a venit şi învierea morţilor” (1 Corinteni 15:21). În acelaşi fel, dacă prin om a venit blestemul, prin om vine, de asemenea, binecuvântarea. De vreme ce prin om a venit pustiirea, prin om vine, de asemenea, restaurarea. În orice lucrare bună, Dumnezeu Îşi asociază poporul cu El însuşi şi le dă slava. El le dă slava, iar ei I-o dau Lui.

„Dar grindina va cădea.” Tulburări teribile vor însoţi lucrarea de restaurare. Nu fără luptă va fi păcatul dezrădăcinat de pe pământ. Vor fi glasuri, tunete şi un mare cutremur, „cum n-a existat de când sunt oamenii pe pământ, un cutremur aşa de mare şi grozav” şi va cădea peste oameni grindină mare din cer, „fiecare piatră de greutatea unui talant” (Apocalipsa 16:17-21). Totuşi, chiar şi în acest timp, oamenii vor „locui în locuinţe liniştite şi sigure, în locuri liniştite de odihnă.” În timpul strâmtorării, sfinţii lui Dumnezeu de pe acest pământ vor fi la fel de în siguranţă, după cum vor fi după toate acestea în cer, căci aceasta este şi acum locuinţa lor (vezi Psalmii 91:1-16, 46:1-5).

Versetul 20 este bazat pe modul în care se seamănă orezul, care creşte pe sol umed şi este semănat chiar când apa acoperă pământul. Atunci boii şi caii sunt aduşi pe el şi, prin intermediul lor, sămânţa este introdusă în pământ. Astfel, în modul cel mai literal, pâinea este aruncată pe ape, pentru a fi găsită în creştere după multe zile. Binecuvântaţi sunt cei care au suficientă încredere în Domnul pentru a semăna sămânţa neprihănirii, tocmai cuvântul cel viu al lui Dumnezeu, dimineaţa şi seara, chiar dacă perspectiva este de cele mai multe ori neplăcută. Semănaţi pe lângă toate apele, iar secerişul va descoperi, în locul pustiei fără apă, un pământ zâmbind cu grâne coapte, roadele neprihănirii.

The Present Truth, 22 iunie 1899