Isaia 33:2-16 (Traducerea Lowth):
2O, Iehova, ai milă de noi. Ne-am încrezut în Tine, fii tăria noastră în fiecare dimineaţă, chiar salvarea noastră în timpul suferinţei. 3De glasul Său înfricoşat oamenii au fugit. Când Te-ai ridicat Tu, naţiunile s-au împrăştiat. 4Dar prada voastră va fi strânsă aşa cum strânge lăcusta. Aşa cum omida aleargă încoace şi încolo, aşa vor fugi şi o vor apuca. 5Iehova este înălţat, da, El locuieşte în înalt. El a umplut Sionul cu judecată şi dreptate. 6Iar înţelepciunea şi cunoştinţa vor fi stabilitatea timpurilor tale, posesiunea mântuirii neîncetate. Frica de Domnul, aceasta va fi comoara ta. 7Iată, oamenii puternici înalţă un strigăt amarnic. Mesagerii păcii plâng cu amar. 8Drumurile sunt pustiite, călătorul se opreşte. El a rupt legământul, a respins cetăţile oferite, nu ţine seama deloc de oameni. 9Ţara se jeleşte, este slăbită. Libanul este dat de ruşine, se ofileşte. Saronul a devenit ca un deşert, iar Basanul şi Carmelul sunt dezgolite de frumuseţea lor. 10Acum Mă voi ridica, spune Iehova. Acum Mă voi înălţa în înalt, acum voi fi înălţat. 11Aţi conceput pleavă, veţi naşte mirişte, iar Spiritul Meu, ca focul vă va mistui. 12Şi popoarele vor fi arse aşa cum arde varul, aşa cum sunt spinii tăiaţi şi mistuiţi în foc. 13Ascultaţi lucrările Mele, voi care sunteţi departe, şi recunoaşteţi puterea Mea, voi de aproape. 14Păcătoşii sunt loviţi cu groază. Teroarea i-a apucat pe cei ipocriţi, cine dintre noi poate să rămână lângă acest foc mistuitor? Cine dintre noi poate să rămână în aceste flăcări continue? 15Cel care umblă în neprihănire desăvârşită şi vorbeşte lucruri drepte, care detestă câştigul asupririi, care îşi întoarce mâinile de la mită, care îşi închide urechile de la propunerea sângelui, care îşi închide ochii la vederea răului. 16Locuinţa lui va fi în locurile înalte. Întăriturile stâncilor vor fi fortăreaţa lui semeaţă. Pâinea îi va fi oferită la timp, apele lui nu vor lipsi.
Milă pentru cel încrezător
Rugăciunea cu care se deschide această lecţie nu este una spusă în zadar, pentru că suntem asiguraţi: „Pe cel care se încrede în Domnul, mila îl va cuprinde de jur împrejur” Chiar şi în cazul omului păcătos, faptul că cineva are încrede în el, îl determină să fie bine dispus. Nu putem să nu fim atraşi de cel care manifestă încredere în noi. Aceasta implică onoarea noastră. Atunci ce se mai poate spune despre Dumnezeu, a cărui natură este iubire şi care Îşi găseşte plăcerea în milă? Nici El nu poate face altfel decât să arate bunătate celor care se încred în El.
Fiecare dimineaţă nouă
Această milă ţine pentru veşnicie şi este nelimitată. Putem să ne folosim de ea după dorinţă. Suntem în mod continuu beneficiarii ei, căci „datorită milei Domnului nu suntem mistuiţi”. „Ele se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Totuşi, noi înşine determinăm în mare măsură cât de mult ne vom bucura de ea. Deseori, noi cerem puţin, cu toate că măsura de care ne putem bucura este limitată numai de dispoziţia noastră de a primi. Iată aici o rugăciune inspirată de Spiritul Sfânt: „Mila Ta, o, Doamne, să fie peste noi după cum sperăm în Tine” (Psalmii 33:22). „Ochiul Domnului este peste cei care se tem de El, peste cei care speră în mila Sa” (versetul 18). Tot ce ne spune Spiritul Domnului să cerem, putem fi siguri că vom şi primi, căci atunci când „nu ştim pentru ce ar trebui să ne rugăm”, Spiritul ne vine în ajutor (Romani 8:26). Vrei milă nemărginită? Atunci încrede-te în Domnul fără rezerve!
Mila din zorii zilei
„Încredeţi-vă în Domnul pentru totdeauna, pentru că în Iehova este tăria veşnică.” Da, căci mila Domnului este tăria. „După cum este de înalt cerul faţă de pământ, atât de puternică este mila Lui faţă de cei ce se tem de El” (Psalmii 103:11). Astfel, după cum mila Domnului este înnoită în fiecare dimineaţă, El este tăria noastră în fiecare dimineaţă. „Prin mila gingaşă a Dumnezeului nostru, prin care ne-au vizitat zorii zilei din înalt”, El dă cunoaşterea mântuirii poporului Său „pentru iertarea păcatelor lor” (Luca 1:77-78). De aceea, fiecare zori de zi reprezintă o asigurare pentru noi că Dumnezeu este milos faţă de nedreptatea noastră. După cum lumina răsare din est, ar trebui să ne amintească de „zorii zilei din înalt”. Strălucirea soarelui de dimineaţă ar trebui să ne amintească de „Soarele neprihănirii” care se ridică cu vindecarea sub aripile Lui (Maleahi 4:2). Astfel, în fiecare dimineaţă, Dumnezeu, în mila Lui fără limite, ne dă asigurarea iertării păcatului şi a harului biruitor. „Cu adevărat, lumina este dulce şi e un lucru plăcut pentru ochi să privească soarele” (Eclesiastul 11:7).
Domnul, braţul nostru
Cuvântul tradus prin „tărie” din versetul 2 înseamnă, literal, „braţ”. Astfel, rugăciunea inspirată este: „Fii Tu braţul nostru în fiecare dimineaţă.” Ce făgăduinţă minunată! Deoarece fiecare rugăciune inspirată este o făgăduinţă de-a lui Dumnezeu. Mila lui Dumnezeu se înnoieşte în fiecare dimineaţă, iar mila Lui este tărie, dar El face mult mai mult decât să ne întărească braţul. El însuşi promite că ne va fi braţ. Cu adevărat, „cei care Îl aşteaptă pe Domnul îşi vor reînnoi tăria”. „Dumnezeu este Cel care lucrează în voi, atât voinţa, cât şi înfăptuirea după buna Sa plăcere” (Filipeni 2:13). Dumnezeu are „un braţ puternic”, mâna Lui este puternică (Psalmii 89:13), dar gândeşte-te la curajul cu care ar merge cineva la lucru dimineaţa, când ştie că Dumnezeu, nu numai că este la dreapta sa, ci este într-adevăr braţul său. Ei bine, aceasta nu este decât a spune cu alte cuvinte ceea ce am învăţat în Isaia 12:2: „Domnul, Iehova este tăria şi cântecul meu. Tot El a devenit mântuirea mea.”
Nu va fi greu pentru noi să vedem cât de adevărat este acest lucru, dacă ne oprim să ne gândim la condiţiile vieţii noastre. Dumnezeu este viaţa noastră şi lungimea zilelor noastre (Deuteronomul 30:20). Noi nu avem viaţă în noi înşine, totul vine de sus. Noi mâncăm cuvântul lui Dumnezeu, chiar viaţa lui Hristos, în cereale şi fructe. Astfel, toată tăria pe care o are cineva este tăria lui Dumnezeu, căci doar El are puterea. El este atotputernic. Toată puterea din cer şi de pe pământ este a lui Hristos. Lipsa noastră de tărie, prin urmare, este din cauza eşecului de a trăi prin credinţă în Dumnezeu – a mânca trupul şi a bea şi sângele lui Hristos prin credinţă. Rugăciunea: „Fii Tu braţul nostru în fiecare dimineaţă” ar trebui înălţată în fiecare dimineaţă şi aceasta ar însemna că intenţionăm să trăim numai prin cuvântul lui Dumnezeu, care, ca mana, vine la noi proaspăt în fiecare dimineaţă. Astfel, viaţa noastră de zi cu zi devine garanţia mântuirii veşnice. „Cât timp există viaţă, există speranţă”, căci viaţa însăşi este speranţă.
Înţelepciunea este o apărare
„Înţelepciunea şi cunoştinţa vor fi stabilitatea tronului tău.” Cunoştinţa este într-adevăr putere, dacă este cunoştinţa adevărată. Înţelepciunea este cu siguranţă putere, căci Hristos, înţelepciunea lui Dumnezeu, este puterea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:24). „Înţelepciunea este o apărare, şi banii sunt o apărare, dar excelenţa [avantajul] cunoştinţei este că înţelepciunea le dă viaţă celor care o au” (Eclesiastul 7:12). Câtă stabilitate dă înţelepciunea? Gândeşte-te la ceruri şi la pământ, la lucrările lui Dumnezeu şi vei vedea. Căci „El a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui şi a întins cerurile prin priceperea Lui” (Ieremia 10:12). Ultima solie, ultima proclamare a evangheliei, cheamă oamenii cu glas tare pentru a-I da slavă lui Dumnezeu „şi pentru a se închina Celui care a făcut cerul, pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7). Trebuie să Îl recunoaştem în lucrările Sale pentru a ne încrede în puterea şi înţelepciunea care sunt manifestate în cea mai mică floare sau în cea mai mică insectă, la fel de mult ca în corpurile strălucitoare ale cerului. Cunoştinţa de Dumnezeu este înţelepciune, tărie şi bogăţie (Ieremia 9:23-24). Acea înţelepciune care le-a făcut şi le susţine, ne va sprijini şi pe noi, dacă ne încredem în ea.
„Mâna care toată creaţia o susţine,
Îi va păzi şi pe copiii Săi bine.”
O întrebare vitală
„Cine dintre noi va locui cu focul mistuitor? Cine dintre noi va locui cu flăcările veşnice?” Cineva ar spune în mod natural că aşa ceva este imposibil, dar Domnul spune că unii pot şi că o vor face. Cine sunt ei? Cel ce umblă în neprihănire, chiar „neprihănirea care este a lui Dumnezeu, prin credinţă” (Filipeni 3:9), care vorbeşte lucruri drepte, care nu are nimic de-a face cu ceva câştigat prin fraudă, care nu poate fi mituită şi care nu aude de fapte sângeroase, nici nu se uită la rău. Un asemenea om poate locui în focul veşnic şi să fie în pace în mijlocul flăcării mistuitoare.
Niciun viitor pentru cei răi
Observă, în mod special, că doar cei neprihăniţi pot locui cu un foc veşnic, mistuitor. Cei răi vor suferi răzbunarea focului etern – vor fi aruncaţi în focul care nu se va stinge niciodată – dar ei nu pot rămâne acolo. Focul îi va mistui precum pleava. „Ei vor fi arşi în foc aşa cum sunt spinii tăiaţi.” Aşa că nu există eternitate pentru cei răi. „Nelegiuiţii vor fi distruşi împreună, sfârşitului [literal, „viitorului”] celor răi i se va pune capăt” (Psalmii 37:8). Astfel, la des repetata întrebare: „Unde îţi vei petrece veşnicia?”, nu poate fi decât un singur răspuns. Cei care o vor petrece undeva o vor face în prezenţa lui Dumnezeu, locuind în El şi în lumina Lui. Cei care nu locuiesc în neprihănirea Lui, locuind în locul tainic al Celui Prea Înalt, nu îşi vor petrece nicăieri veşnicia. „Vor fi ca şi când n-ar fi fost” (Obadia 16). „Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi, da, te vei uita la locul lui şi nu va mai fi” (Psalmii 38:10). „Căci, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor, şi cei mândri şi toţi cei ce fac răul vor fi ca miriştea. Şi ziua care vine îi va arde, spune Domnul oştirilor, că nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4:1). Dar cel neprihănit va locui în acelaşi foc, în siguranţă, şi se va încălzi la căldura lui plăcută de-a lungul veşniciei.
Focul prezenţei lui Dumnezeu
Comparând Isaia 33:14-16 cu Psalmii 15:1-5 se va vedea că oamenii care locuiesc cu focul mistuitor şi flăcările veşnice sunt aceiaşi oameni care „urcă pe dealul Domnului” şi rămân în cortul Lui. Aceasta trebuie să însemne că focul veşnic mistuitor este în cort, locul tainic al lui Dumnezeu. Exact acesta este cazul. Să colectăm câteva texte din Scriptură pentru a arăta aceasta.
Versetul 11 al acestui capitol, după traducerea lui Lowth, spune: „Spiritul Meu, ca focul, vă va mistui.” Aceasta este în acord cu Isaia 11:4: „El va lovi pământul cu nuiaua gurii Lui şi cu suflarea buzelor Lui îl va nimici pe cel rău” şi cu 2 Tesaloniceni 2:8, care spune că Domnul îl va mistui „pe cel rău” „cu Spiritul gurii Lui”.
„Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:29). El a coborât pe muntele Sinai cu foc (Exodul 19:18) şi a vorbit poporului „din mijlocul focului” (Deuteronomul 4:12; 22). „De la dreapta Lui a ieşit o lege de foc pentru ei” (Deuteronomul 33:2).
Domnul „stă între (sau pe) heruvimi” (Psalmii 99:1). Când i-a alungat pe Adam şi Eva din grădina Eden, „El a aşezat la estul grădinii Eden heruvimi şi o sabie de foc care se răsucea pentru a păzi drumul spre pomul vieţii” (Geneza 3:24). Aceasta a fost manifestarea propriei Lui prezenţe. În acest loc, Adam şi familia lui au venit să se închine şi de aici a plecat Cain din prezenţa Domnului.
Domnul domneşte în neprihănire şi „un foc merge înaintea Lui şi îi arde pe duşmanii Săi de jur împrejur” şi dealurile se topesc ca ceara în prezenţa Domnului (Psalmii 97:1-5). Aşadar, când Hristos va veni, va fi „într-o flacără de foc, răzbunându-se pe cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu şi nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus Hristos” (2 Tesaloniceni 1:8). Astfel, la sfârşit, când cei răi sunt toţi strânşi împreună pentru marea bătălie împotriva lui Dumnezeu şi a poporului Său, de la Dumnezeu din cer se coboară foc şi îi mistuie (Apocalipsa 20:8-9). În Isaia 30:33 am citit că „suflarea Domnului, ca un râu de pucioasă” incendiază Tofetul.
Dumnezeu Se acoperă cu lumina precum cu o manta (Psalmii 104:2) şi locuieşte în lumina de care niciun om nu se poate apropia (1 Timotei 6:16). Când Isaia l-a văzut pe Domnul, stând pe tron, „casa a fost umplută cu fum” (Isaia 6:4), indicând prezenţa focului. Şi acest lucru este mai departe indicat de faptul că fiinţele care stau deasupra tronului sunt „serafimii”, care înseamnă „cei aprinşi”. Aminteşte-ţi, de asemenea, că Dumnezeu a mers înaintea lui Israel pentru a-i ghida într-un stâlp de foc noaptea şi un stâlp de nor ziua.
În această Prezenţă, în mijlocul focului, sfinţii lui Dumnezeu vor locui în eternitate, dar pentru ca ei să poată face acest lucru, trebuie ca de aici ei să devină obişnuiţi cu slava lui Dumnezeu de care tot pământul este plin. Privind-o, ei devin schimbaţi în acelaşi chip, „din slavă în slavă”, prin Spiritul Domnului (2 Corinteni 3:18). Prezenţa Domnului mistuie tot ce este rău şi, de aceea, locuirea lor cu Dumnezeu în acest timp îi potriveşte pentru slava Sa neacoperită. Lumina soarelui, care distruge germenii de boală, este o dovadă zilnică pentru noi a faptului că slava lui Dumnezeu mistuie răul. Dar cei care refuză să-l recunoască pe Dumnezeu aşa cum este El descoperit acum, nu vor putea să rămână în ziua venirii Lui şi vor fi mistuiţi.
Într-adevăr, focul cel veşnic este cel care îi mistuie pe cei răi, dar nu este un foc special creat pentru acest scop, iar faptul că el este veşnic nu dovedeşte că cei care suferă vor trăi veşnic, ci dimpotrivă. Toţi, atât sfinţi, cât şi păcătoşi, vor fi în mijlocul lui, aşa că toţi vor fi trataţi la fel, iar Dumnezeu nu poate fi acuzat de nedreptate. Dar natura oamenilor va determina modul în care îi va afecta focul. Doar cei care au devenit transformaţi în asemănarea lui Dumnezeu, care au viaţa Lui ca viaţă a lor, aşa încât sunt părtaşi naturii divine, părtaşi slavei Lui, vor fi capabili să treacă prin foc nevătămaţi şi, de fapt, să continue să locuiască în el. Ei sunt de aceeaşi natură ca flacăra mistuitoare şi, de aceea, pot locui în ea fără să fie mistuiţi. Toţi ceilalţi vor pieri. Mila lui Dumnezeu ţine pentru totdeauna şi ceea ce perpetuează existenţa celor care devin asimilaţi de ea, pune capăt existenţei răzvrătiţilor. Cât de pertinentă este, deci, solia: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui”!
The Present Truth, 29 iunie 1899