Isaia 33:17-24 (Traducerea Lowth):
17Ochii tăi Îl vor vedea pe Rege în frumuseţea Lui, vor privi propria ta ţară mult extinsă. 18Inima ta va reflecta la groaza trecută: unde este acum logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel care număra turnurile? 19Nu vei mai vedea acel popor barbar, poporul cu vorbirea adâncă pe care nu puteai să o auzi şi cu o limbă gângavă pe care nu puteai să o înţelegi. 20Vei vedea Sionul, cetatea sărbătorilor solemne. Ochii tăi vor privi Ierusalimul, locuinţa liniştită, tabernacolul neclătinat, ai cărui stâlpi nu vor fi smulşi pentru totdeauna şi niciuna din funiile lui nu vor fi rupte. 21Dar numele glorios al lui Iehova va fi pentru noi un loc al râurilor confluente, al râurilor largi, pe care nu trece nicio barcă cu vâsle, nici vreun vas puternic. 22Căci Iehova este judecătorul nostru, Iehova este legislatorul nostru, Iehova este regele nostru, El ne va mântui. 23Pânzele tale sunt desfăcute, nu le pot face repede. Catargul tău nu este stabil, nu pot să întindă semnul. Atunci o pradă copioasă va fi împărţită, chiar şchiopul va apuca prada. 24Locuitorul nu va spune: sunt slăbit de boală. Poporul care va locui acolo este eliberat de pedeapsa nelegiuirii lui.
Înainte de a studia această lecţie, citeşte din nou prima porţiune a capitolului şi aminteşte-ţi lecţia pe care am învăţat-o acolo. Poporul la care se face referire acum îi reprezintă pe cei care pot locui cu un foc mistuitor şi în mijlocul flăcărilor veşnice. Doar cei care au fost încercaţi ca prin foc şi au rezistat testului, aşa încât pot locui în foc, Îl pot vedea pe Cel care este Lumina însăşi şi care Îşi are focul în Sion şi cuptorul în Ierusalim (vezi Isaia 31:9).
Tabloul prezentat aici este, fără îndoială, al noului pământ, după ce focul Domnului a mistuit păcatul şi pe păcătoşi, când vor fi lăsaţi doar cei care pot locui cu un foc mistuitor. Este timpul când pe tot pământul „nu va mai fi blestem, ci tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi acolo, iar slujitorii Lui Îl vor sluji şi vor vedea faţa Lui” (Apocalipsa 22:3-4). Îl vor vedea pe Rege în frumuseţea Lui şi, de asemenea, vor vedea pământul întins departe la nord, la est, la sud şi la vest, după cum i-a promis Dumnezeu lui Avraam (Geneza 13:14-17).
„Şi ei vor vedea faţa Lui.” „Ochii tăi Îl vor vedea pe Rege în frumuseţea Lui.” Ce este frumuseţea Regelui la care, dacă ne uităm, ne umple măsura întregii fericiri şi bucurii? Să facem un mic studiu, căci atunci când o cunoaştem şi o recunoaştem, vom găsi bucuria vieţii, chiar şi pe acest pământ blestemat de păcat care s-a înmulţit nespus.
Faptul că Domnul este frumos, s-a afirmat în versetul de mai sus. Profetul Zaharia, văzându-L pe Domnul în viziune salvându-şi poporul ca pe o turmă, a fost determinat să exclame: „Cât de mare este bunătatea Lui şi cât de mare este frumuseţea Lui!” (Zaharia 9:16-17). Bunătatea şi frumuseţea Lui sunt legate împreună, pentru că frumuseţea Lui este frumuseţea sfinţeniei. Acum, bunătatea lui Dumnezeu este infinită, este singura bunătate care există în univers, de aceea frumuseţea Domnului trebuie să fie infinită. Nicio limbă nu o poate descrie, trebuie văzută pentru a fi apreciată şi trebuie văzută de-a lungul eternităţii, nu doar pentru un moment.
„Tăria şi frumuseţea sunt în sanctuarul Său” (Psalmii 96:6). Sionul însuşi, locuinţa Sa, este „desăvârşirea frumuseţii” (Psalmii 50:2). Chiar una din creaturile Sale, heruvimul acoperitor care a căzut, se spune că a fost „plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe” (Ezechiel 28:12-14). Cum trebuie să fie atunci Creatorul?
David, „psalmistul suav al lui Israel”, cel prin care a vorbit Spiritul Domnului (2 Samuel 23:1-2), a vorbit despre lucruri referitoare la Rege şi a spus: „Eşti mai frumos decât copiii oamenilor, harul este turnat pe buzele Tale” (Psalmii 45:1-2). Psalmistului i-au fost date revelaţii minunate cu privire la lucrurile divine şi atât de mare a fost aprecierea lui faţă de frumuseţea Domnului încât a afirmat: „Un singur lucru îmi doresc de la Domnul şi pe care îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele, pentru a privi frumuseţea Domnului şi să întreb în templul Lui” (Psalmii 27:4). A vedea frumuseţea Domnului a fost singura lui dorinţă şi aceasta va fi răsplata celui neprihănit.
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu” (Psalmii 19:1). Ele vorbesc despre slava Lui descoperind-o în strălucirea lor, căci El şi-a întins slava „peste ceruri” (Psalmii 8:1 – RV). Aminteşte-ţi că totul există doar prin puterea vieţii lui Dumnezeu. Toate lucrurile au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, iar cuvântul este viaţă. „Prin El toate lucrurile se menţin” (Coloseni 1:17). „Noi suntem vlăstarii Lui” (Fapte 17:28), dar nu suntem singurele realizări ale Fiinţei Lui. Munţii şi dealurile au fost „aduse la existenţă” de El, care din veşnicie în veşnicie este Dumnezeu (Psalmii 90:1-2). Toţi suntem familiari cu termenul „adus la existenţă”, aşa că nu este necesar să spun că în ebraică termenul este, simplu, „născut” şi diferite traduceri redau textul astfel: „Înainte ca munţii să fi fost născuţi.”
Puterea veşnică şi divinitatea lui Dumnezeu sunt clar văzute în lucrurile făcute (Romani 1:20). Tatăl şi-a imprimat chipul în vlăstarele Sale. Astfel, „El a făcut fiecare lucru frumos la vremea lui” (Eclesiastul 3:11). „Cel care a sădit urechea, nu va auzi? Cel care a format ochiul, nu va vedea? Cel care îi pedepseşte pe păgâni, nu va corecta? Cel care îl învaţă pe om cunoştinţa, nu va şti?” (Psalmii 94:9-10). În acelaşi mod, putem continua: „Cel care a îmbrăcat cerurile şi pământul cu frumuseţe şi a făcut toate lucrurile frumoase, să nu fie El frumos?”
Toate aceste lucruri ne arată că frumuseţea ce o vedem în lucrurile create nu este decât reflectarea sau reproducerea frumuseţii Creatorului. Exact aşa cum nu există bunătate decât cea de la Domnul, tot aşa nu există frumuseţe decât aceea care vine de la El. Ia în considerare toate nuanţele tuturor florilor frumoase de pe pământ (aminteşte-ţi că aşa frumoase cum sunt, sunt sub blestem şi nu sunt decât umbra a ceea ce ele au fost la început şi a ceea ce vor fi la restaurare) şi adaugă la acestea bogăţia pajiştilor şi a pădurilor şi la acestea, slava curcubeului, splendoarea orbitoare a norilor sărutaţi de apusul soarelui. Lasă telescopul să descopere privirii tale pline de admiraţie, câteva grupuri de stele care strălucesc cu lumina fiecărei culori şi aminteşte-ţi că atunci când cel mai puternic telescop şi arta fotografului au descoperit prezenţa nenumăratelor milioane de sori care sunt invizibili cu ochiul liber, minunându-ne cu licăriri ale spaţiului nemăsurat, „acestea nu sunt decât marginea căilor Lui” şi o foarte mică şoaptă a puterii Lui (Iov 26:14). De aceea, toate aceste lucruri ne descoperă doar o foarte mică porţiune din frumuseţea feţei Domnului. Gândeşte-te la toată frumuseţea de pe pământ, din mare şi din ceruri, chiar din cerul cerurilor, concentrate într-o singură Prezenţă şi aveţi măsura infinită a frumuseţii Domnului. Sfinţii lui Dumnezeu vor avea privilegiul să contemple toată această frumuseţe minunată şi vor fi făcuţi capabili să suporte priveliştea! Cu adevărat, faţa lui Dumnezeu va fi suficientă pentru a satisface pe oricine. Nu e de mirare că psalmistul a exclamat: „Cât despre mine, voi privi faţa Ta în neprihănire, voi fi satisfăcut de chipul Tău când mă trezesc” (Psalmii 17:15).
Care este beneficiul practic al acestui studiu? Este doar acela de a inspira în noi o dorinţă de a vedea acea privelişte minunată şi astfel să ne stârnească spre neprihănire? În parte, dar în niciun caz nu e totul. Principalul lucru este acela de a ne permite să cunoaştem posibilităţile aşezate înaintea noastră chiar şi în această viaţă, aşa cum sunt exprimate în rugăciunea inspirată: „Frumuseţea Domnului Dumnezeului nostru să fie peste noi” (Psalmii 90:17). Dacă permitem inimilor noastre să fie sanctuarul viului Dumnezeu, atunci Cel care locuieşte între heruvimi va „străluci” (Psalmii 80:1). „Scoală-te, luminează, căci lumina Domnului a venit şi slava Domnului este înălţată peste tine. Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele, dar Domnul se va înălţa peste tine şi slava Lui va fi văzută peste tine” (Isaia 60:1-2). Frumuseţea Domnului este frumuseţea sfinţeniei şi exact aşa cum El a arătat o bunătate nemărginită celor care se încred în El înaintea fiilor oamenilor (Psalmii 31:19), tot aşa le atribuie frumuseţea Lui. Lumea nu o va recunoaşte, pentru că ei nu au dorit frumuseţea Domnului atunci când L-au văzut. Standardul frumuseţii lor nu este standardul Domului. Totuşi, frumuseţea este prezentă oriunde neprihănirea este prezentă şi este frumuseţea ce nu va ofili niciodată. Acesta este adevăratul test al frumuseţii. Privind slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos, suntem schimbaţi în acelaşi chip, chiar în această viaţă, şi suntem astfel pregătiţi pentru deplina descoperire a frumuseţii lumii ce va veni, când cei neprihăniţi vor străluci ca soarele.
Chiar şi acum noi putem privi frumuseţea Domnului, dacă ochii noştri sunt unşi de Duhul. În toate lucrările Sale putem vedea strălucirea feţei Sale. „Binecuvântat este poporul care cunoaşte sunetul bucuriei, ei vor umbla, o, Doamne, în lumina feţei Tale” (Psalmii 89:15). Astfel, putem locui totdeauna în casa Domnului şi totdeauna să privim strălucirea feţei Sale slăvite. „Binecuvântaţi sunt cei care locuiesc în casa Ta, ei te vor lăuda.” De asemenea, în eternitate, sfinţii, cu toate că au privilegiul să călătorească prin tot universul, vor şti întotdeauna că sunt în prezenţa Regelui, privind peste tot frumuseţea feţei Sale. Cu acest adevăr mereu în minte, putem realiza pe deplin tot ceea ce conţine expresia „trăind aproape de Domnul”.
Versetele 18-20 fac chiar mai clar faptul că timpul pe care îl studiem acum, este cel de după mistuirea cu focul din cer a celor răi, care au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită (Apocalipsa 20:9). „Inima ta va reflecta la groaza trecută”, dar numai pentru a mări mila şi minunata putere a Domnului. Unde sunt acum cei care numărau turnurile şi care, în furia răutăţii, s-au dedicat distrugerii cetăţii sfinte? Nu vor mai fi văzuţi, pentru că sunt ca şi cum nu ar fi existat. Ierusalimul, în loc să le cadă pradă, aşa cum plănuiseră, va fi văzut ca „locuinţa liniştită, tabernacolul nezguduit a cărui stâlpi nu vor fi smulşi pentru totdeauna şi ale cărui funii nimeni nu le va mai rupe”.
„Dar acolo, Domnul cel minunat va fi pentru noi un loc de râuri largi şi fluvii.” Este lucrul acesta adevărat în mod literal? Cu siguranţă, căci Dumnezeu este „izvorul apelor vii” (Ieremia 2:13). De la El însuşi curge râul cu apa vieţii – propria Lui viaţă curgând pentru înviorarea veşnică a poporului Său. Dar acest lucru este adevărat acum pentru cei care au ochi să vadă lucrurile spirituale şi care cunosc realitatea lor. De la râul lui Dumnezeu este acest pământ udat (Psalmii 65:9). Este plin cu apă, chiar dă peste şi niciodată nu se usucă. Ploaia care cade din cer pentru a îmbogăţi pământul provine din acel râu. În consecinţă, râurile de apă de pe acest pământ nu sunt decât ramificaţii ale aceluiaşi râu. În râurile curgătoare şi în valurile mării putem vedea viaţa lui Dumnezeu. Atunci nu va mai fi doar o figură de stil faptul că pacea noastră va fi ca un râu şi neprihănirea noastră ca valurile mării. Locuind în casa Domnului vom vedea constant faţa Lui şi vom bea din râul plăcerii Sale.
Iehova este judecătorul nostru, regele nostru şi legiuitorul nostru şi este aşa pe drept, deoarece El ne va mântui. Doar Cel care poate mântui are dreptul de a da legi şi doar pe El ar trebui să Îl ascultăm. Rugăciunea noastră zilnică este: „Vină împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ.” Aceasta înseamnă că noi ar trebui să Îl privim pe Domnul ca pe regele nostru în exact acelaşi fel ca şi când am fi acum în cer. El este singurul rege drept. Partea noastră este să recunoaştem dreptul Lui de a domni peste noi.
„Iar locuitorii nu vor spune: sunt bolnav” sau, aşa cum spune Lowth, „sunt slăbit de boală”. Aceea va fi o schimbare glorioasă din starea aceasta prezentă. „Dumnezeu va şterge toate lacrimile din ochii lor şi nu va mai fi moarte, nici suferinţă sau plânset, nici durere, căci lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).
De ce nu va mai fi boală pe acel pământ? Motivul este dat în text: „Poporul care va locui acolo va fi iertat de nelegiuirea lor.” Dumnezeu care iartă toate nelegiuirile, vindecă, de asemenea, toate bolile, iar vindecarea se produce datorită iertării – este o consecinţă a ei. Puţini oameni conştientizează plinătatea binecuvântării iertării şi acesta este motivul pentru care atât de mulţi creştini spun că există o stare mai înaltă în viaţa creştină decât cea a îndreptăţirii. Ei cred că a trăi în cunoştinţa păcatelor iertate, nu este decât un fleac în comparaţie cu binecuvântările pe care le are Dumnezeu pentru cei care se încred în El pe deplin. Dar a trăi în cunoştinţa continuă a păcatelor iertate este cea mai înaltă stare posibilă pentru orice creatură. Înseamnă a trăi în părtăşie cu Dumnezeu (1 Ioan 1:7). Păcatele noastre sunt iertate prin înlocuirea neprihănirii lui Hristos, care înseamnă oferirea vieţii lui Dumnezeu în locul vieţilor noastre. Aceasta înseamnă o transformare completă.
„Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de tot păcatul.” Viaţa lui Hristos, râul de la tronul lui Dumnezeu, în mod constant curgând prin noi şi fiind singura noastră sursă de viaţă, îndepărtează păcatul. Dar când Domnul ne dă viaţa Lui, El ne-o dă întreagă. Ni se dă pe Sine însuşi, iar El nu este împărţit. Prin urmare, ne dă sănătatea Lui la fel de mult ca neprihănirea Sa. Este la fel de uşor pentru Domnul să facă pe cineva complet sănătos, ca a-l ierta de păcate, pentru că totul se face prin aceeaşi viaţă. Într-adevăr, dacă am şti cât de cuprinzător este darul neprihănirii care îndepărtează păcatul, întotdeauna am lua împreună cu el vindecarea trupurilor noastre. Este a noastră doar dacă o primim.
De ce atât de mulţi oameni care Îl cunosc pe Domnul ca pe Cel care le iartă nelegiuirile, nu experimentează binecuvântările sănătăţii? Pur şi simplu pentru că nu înţeleg şi nu se conformează condiţiilor. Ei ştiu că „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” şi astfel, ei îşi mărturisesc păcatele şi nu se aşteaptă să continue în ele. Ei nu s-ar aştepta să fie iertaţi dacă nu sunt dispuşi să înceteze a păcătui. Ei bine, de ce nu ar fi acelaşi lucru rezonabil şi în legătură cu sănătatea? Există condiţii ale vieţii şi sănătăţii. Nimeni nu s-ar aştepta ca Domnul să îl ferească de arsură, dacă el continuă să se ducă în foc. Tot aşa, nu trebuie să ne aşteptăm ca Domnul să ne păstreze sănătoşi dacă noi continuăm să desconsiderăm legile sănătăţii, mai mult decât ne aşteptăm la iertare dacă ignorăm cele zece porunci. Dumnezeu ne-a dat mâncare, băutură, aer, odihnă şi haine ca să ne păstreze sănătatea. Dacă mâncăm şi bem numai lucrurile despre care s-a spus că sunt bune pentru noi, şi în măsura cuvenită, dacă permitem plămânilor noştri să ia cantitatea maximă de aer pur şi nu îi contaminăm cu otrava rea a tutunului, şi dacă există un echilibru corect între muncă şi odihnă, atunci, încrezându-ne în Domnul, ne putem aştepta la tărie suficientă pentru toate datoriile noastre, aşa încât chiar în această viaţă, nu vom fi nevoiţi să spunem: „Sunt slăbit de boală.” Aceasta este evlavia practică, folositoare pentru această viaţă la fel de mult ca pentru cea care va veni.
The Present Truth, 6 iulie 1899