Isaia 42:1-9: 

¹Iată, slujitorul Meu, pe care Îl sprijin, alesul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Mi-am pus Spiritul peste El, El va face judecata neamurilor. ²El nu va striga, nici nu Se va înălţa, nici nu îşi va face glasul auzit pe stradă. ³Trestia strivită n-o va distruge şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. El va face judecata în adevăr. ⁴El nu va slăbi, nici nu Se va descuraja până nu va stabili judecata pe pământ. Insulele vor aştepta legea Sa. ⁵Astfel vorbeşte Domnul Dumnezeu, Cel care a creat cerurile şi le-a întins. El, care a întins pământul şi ceea ce iese din el, Cel care dă suflare oamenilor de pe el şi spirit celor care umblă pe el. ⁶Eu, Domnul, Te-am chemat în neprihănire şi Te voi ţine de mână, Te voi păzi şi Te voi da ca legământ al poporului, ca lumină a neamurilor, ⁷să deschizi ochii orbilor, să eliberezi prizonierii din închisoarea de sub pământ şi pe cei ce stau în întuneric din casa închisorii. ⁸Eu sunt Domnul, acesta este numele Meu, iar slava Mea nu o voi da altuia, nici lauda Mea imaginilor sculptate. ⁹Iată, lucrurile dinainte se împlinesc şi vă fac cunoscute lucruri noi. Înainte să apară vă voi spune despre ele.

Studentul nu ar putea să nu observe apariţia frecventă a cuvântului „slujitor” în cartea lui Isaia. Ar fi o ocupaţie interesantă şi folositoare să colecţionăm toate referinţele în care este folosit şi să le comparăm. În nimic nu avem mângâiere mai mare decât în folosirea acestui termen în profeţia lui Isaia. Prin el, relaţia noastră cu Dumnezeu şi Isus Hristos este făcută foarte clară.

Referinţa din acest capitol este, fără îndoială, la Hristos. În acest punct nu există posibilitatea pentru două păreri. Isus este în mod proeminent slujitorul lui Dumnezeu. În El, sufletul Tatălui îşi găseşte plăcerea, căci Isus a spus: „M-am coborât din cer, nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). Şi „Eu întotdeauna fac acele lucruri care îi plac Lui” (Ioan 8:29). El este singurul Fiu născut şi preaiubit al lui Dumnezeu, totuşi El este numit slujitorul lui Dumnezeu, iar acest titlu I se dă ca o onoare. Slujitorul lui Dumnezeu poate fi un fiu, iar fiul nu poate avea un scop mai înalt decât acela de a-I sluji cu credincioşie Tatălui. Observă faptul că Hristos este atât slujitor, cât şi fiu.

Dacă ascultăm, noi suntem, de asemenea, slujitori. Nu, Dumnezeu nu aşteaptă să vadă dacă suntem ascultători înainte de a ne recunoaşte ca slujitori a Săi. De îndată ce ne predăm Lui, suntem ai Lui. „Nu ştiţi că aceluia căruia vă daţi slujitori ca să ascultaţi, sunteţi slujitorii aceluia de care ascultaţi?” (Romani 6:16). Toţi oamenii sunt pe drept slujitorii lui Dumnezeu în sensul că Lui îi datorează tot serviciul lor, dar atât de mulţi refuză cu totul serviciul lui Dumnezeu, încât termenul este în mare parte limitat la cei care sunt loiali.

Mângâiere specială şi încurajare vor fi obţinute din studiul lui Hristos ca slujitor al lui Dumnezeu şi din cuvintele rostite de El în acest capitol, dacă ne amintim cuvintele adresate lui Israel în capitolul precedent. În versetele 8-10 şi 13 citim câteva lucruri asemănătoare care sunt spuse aici despre Isus. „Tu, Israele, slujitorul Meu, Iacov, pe care l-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu, pe tine, pe care te-am luat de la marginile pământului şi te-am chemat de la colţurile lui şi ţi-am spus: Tu eşti slujitorul Meu, te-am ales şi nu te-am alungat. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Nu te descuraja, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări, da, Eu te voi ajuta. Da, Eu te voi susţine cu mâna dreaptă a neprihănirii Mele.” „Eu, Domnul Dumnezeul tău, te voi ţine de mâna dreaptă.” Să ne amintim că Israel se referă la toţi cei care se încred în Domnul. Lor li se aplică acelaşi termen ca lui Hristos însuşi. Ei sunt aleşi în El, acceptaţi în Cel iubit (Efeseni 1:3-6). Ei sunt aleşi şi ţinuţi de mână, la fel cum este însuşi Hristos. Aşa că, citind acest capitol 42 din Isaia, să nu uităm că suntem slujitorii lui Dumnezeu în aceeaşi măsură în care este Hristos, astfel că lucrarea care i se dă Lui să o facă este, de asemenea, a noastră şi toată încurajarea pe care Dumnezeu o rosteşte către El, ne-o spune şi nouă. Isus ne cheamă să ne alăturăm Lui în serviciul Său, spunându-ne: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit în inimă” (Matei 11:29).

„El va face judecata neamurilor” şi va stabili judecata pe pământ. Pentru acest scop, Spiritul lui Dumnezeu este peste El. El este reprezentantul lui Dumnezeu, însărcinat cu slujba de a duce la bun sfârşit cazul lui Dumnezeu. El este Cel care conduce cazul lui Dumnezeu la judecată spre un rezultat de succes. El face ca judecata să fie în favoarea lui Dumnezeu. Tatăl nu apare deloc în caz, decât în Hristos, care are autoritate deplină să vorbească şi să acţioneze în orice chestiune în numele Tatălui. Ce încredere minunată are Tatăl în acest Slujitor! „Tatăl nu judecă niciun om, ci toată judecata I-a încredinţat-o Fiului, pentru ca toţi să onoreze pe Fiul aşa cum îl onorează pe Tatăl” (Ioan 5:22-23). Tatăl şi-a pus reputaţia, chiar şi caracterul în mâinile lui Isus Hristos. „Slujitorul înţelept şi credincios” al Domnului este făcut stăpân peste toată casa şi pus peste toate bunurile Lui (vezi Matei 24:45-46). Dar aici, suntem aduşi din nou faţă în faţă cu faptul că suntem slujitori ai Domnului şi că acest loc înalt de a stăpâni peste casă ne este încredinţat. Dumnezeu nu este părtinitor. Nu are favoriţi speciali. Ceea ce spune unui slujitor, chiar dacă acel slujitor este singurul Lui Fiu născut, El o spune tuturor. Aceeaşi iubire pe care o are faţă de Hristos, o are şi pentru noi (Ioan 17:23). Aceasta ne aduce o responsabilitate minunată. Vedem prin aceasta, şi vom vedea mai clar pe măsură ce înaintăm, că Domnul ne-a încredinţat nouă cauza Sa. Caracterul Său este în mâinile Sale. Trebuie să fim reprezentaţi pentru a stabili judecata pe pământ şi pentru a lăsa lumea să cunoască cine este Dumnezeu. 

Isus, în mâinile căruia sunt încredinţate atât de multe, este blând şi smerit în inimă. „El nu va striga, nici nu se va înălţa, nici nu va face ca glasul Său să fie auzit pe stradă.” Observă că aici este la singular, stradă, nu străzi. Nu spune că nu va vorbi în aer liber. De fapt, ştim că Isus şi-a dat majoritatea învăţăturilor în aer liber – pe câmpuri, pe munţi, pe mare sau pe marginea drumului. Dar El nu era zgomotos şi gălăgios. Când vorbea în casă, El nu făcea ca glasul Său să fie auzit afară. El nu a făcut nimic care să ducă sau să caute să atragă atenţia la Sine. Vezi Matei 12:16-21, unde Hristos a poruncit oamenilor să nu-L facă cunoscut atunci când El a vindecat o mulţime şi se spune că aceasta este o împlinire a profeţiei lui Isaia.

Fără îndoială, sunt multe de învăţat de la Isus despre cum să îţi foloseşti vocea, nu numai când vorbeşti în public, ci în orice ocazie. O voce blândă, bine modulată, totuşi clară şi distinctă, cu tonuri puternice, Îl indică pe maestru. Cel care îşi poate controla propria voce, poate controla mulţimea. O voce ascuţită, rigidă, tăioasă rostită pe un ton înalt nu are nicio autoritate în ea. Fiecare slujitor al Domnului are datoria de a-şi antrena vocea la fel de mult ca muşchii, braţele şi picioarele. Este adevărat că mulţi oameni fac aceasta pentru câştig şi aplauze şi că devin mândri de puterea pe care le-o conferă acest lucru, dar aceasta nu ar trebui să îi împiedice pe slujitorii lui Dumnezeu de a face astfel în numele Lui şi de dragul Lui, pentru ca să nu Îl reprezinte greşit. Putem învăţa de la Domnul cum să vorbim corect la fel cum putem învăţa orice altceva; şi dacă într-adevăr învăţăm de la El, atunci nu vom deveni mândri pentru vreun succes pe care îl avem, căci El este blând şi smerit în inimă.

Cuvântul tradus prin „strigăt” în acest loc este folosit mai frecvent pentru a striga în durere. Şi în această privinţă este adevărat despre Hristos. „El a fost asuprit şi îndurerat, totuşi nu şi-a deschis gura. A fost dus ca un miel la măcelărie şi mut ca o oaie înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura” (Isaia 53:7). Nici pentru a se laudă, nici în mânie, nici în durere nu a strigat Domnul. Cu toate acestea, vocea Sa ajungea foarte departe şi mulţi o auzeau. O voce bine modulată nu se opune poruncii de a-ţi înălţa glasul cu putere şi a spune: „Iată Dumnezeul vostru!”

Foarte blând este slujitorul Domnului. El nu va zdrobi trestia frântă. Lumânarea care e pe cale să se stingă, mucul care nu mai este decât cenuşă fumegândă, nu îl va stinge. Dimpotrivă, El va sufla peste el şi va stârni din nou o flacără în el. „Căci Tu îmi vei aprinde candela, Domnul Dumnezeu îmi va lumina întunericul meu” (Psalmii 18:28). Prin aceste mijloace, El va aduce judecată în adevăr. Aceasta arată că judecata este adusă prin a ridica ceea ce este slab. Dumnezeu este plin de milă. El este iubire. Acest lucru a fost negat de duşmanii Lui, iar cazul Său trebuie demonstrat în adevăr. De aceea, cei care sunt însărcinaţi cu conducerea cazului Domnului, îl pot câştiga numai exercitând umilinţa şi blândeţea Domnului. Prin grija Sa faţă de săraci şi nevoiaşi, Domnul demonstrează falsitatea acuzaţiilor ce au fost aduse împotriva Lui.

„El nu va slăbi, nici nu Se va descuraja până nu va stabilit judecata pe pământ.” Este foarte interesant de ştiut că aceleaşi cuvinte sunt folosite în acest verset ca în cel precedent. Cuvântul tradus prin „a slăbi” este acelaşi cu cel tradus prin „fumegând” sau „care mai arde încă” din versetul 3, iar termenul „descurajat” provine din cuvântul tradus prin „frânt”. El nu va arde, nici nu va fi zdrobit până ce lucrarea Sa este îndeplinită. Bineînţeles, nu o va face nici atunci. Aici este un exemplu al folosirii cuvântului „până” care nu marchează o limită.

Un om descurajat este un om frânt şi zdrobit. Este unul a cărui lumină aproape s-a dus. Speranţa se stinge din pieptul lui. Pe unul ca acesta Isus îl va restaura. Va sufla o viaţă nouă în el. El îl vindecă pe cel frânt şi zdrobit. Nu există o sarcină mai dificilă în această lume decât aceea de a încuraja o persoană descurajată. Câţi nu sunt care cred că au motive bune să fie descurajaţi, pentru că sunt atât de păcătoşi, atât de uşor duşi pe alături. Au căzut mereu şi mereu, încât cu greu pot fi convinşi că există vreo speranţă pentru salvarea lor. Slujitorul Domnului se ocupă cu astfel de cazuri, şoptind cuvinte de speranţă şi mângâiere, iar el însuşi nu devine descurajat. El primeşte refuzuri, dar nu va fi zdrobit de ele. Lumina lui nu se va întuneca, ci va strânge curaj din înfrângerea aparentă. Ce binecuvântată asigurare este pentru noi când ne gândim că ea se aplică lui Hristos! El nu va fi descurajat până ce nu va stabili judecata pe pământ, adică, în inimile oamenilor – în inimile noastre. Atunci, când eu sunt descurajat de propriile mele eşecuri, mă voi gândi: „Domnul Isus are sarcina de a mă face puternic şi de a-mi da victoria, iar El nu se descurajează, în ciuda multelor mele eşecuri. El cunoaşte slăbiciunea şi păcătoşenia mea mai bine decât eu însumi. Dacă El nu este descurajat, cu siguranţă eu nu am niciun motiv să fiu.” Şi astfel, strângând curaj nou din curajul Lui, devenim puternici în Domnul şi în puterea tăriei Lui, iar biruinţa este a noastră. Domnul ne spune tuturor: „Fii tare şi plin de curaj!” Aceasta este tot ce i-a cerut lui Iosua când l-a însărcinat să-l conducă pe Israel în ţara făgăduită (Iosua 1:6-7, 9).

Domnul spune că El îşi susţine slujitorul. Acelaşi cuvânt este folosit în următoarele două împrejurări. „Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu. Tu îmi menţii soarta” (Psalmii 16:5). „Păstrează-mi umbletele mele pe cărările Tale pentru ca să nu îmi alunece picioarele” (Psalmii 17:5). „Eu, Domnul, te-am chemat în neprihănire şi te voi ţine de mână.” „Domnul îi susţine pe toţi cei ce cad şi ridică pe toţi cei care sunt doborâţi la pământ” (Psalmii 145:14). Aminteşte-ţi că noi suntem slujitorii lui Dumnezeu dacă ne predăm Lui, adică, dacă suntem dispuşi să fim slujitorii Lui. Prin urmare, avem aceeaşi făgăduinţă de a fi susţinuţi după cum a avut Isus Hristos însuşi. Avem aceeaşi putere de a ne păzi de cădere pe care a avut-o El. Nicăieri nu a lăsat Domnul loc pentru descurajare.

Cuvântul „ţinut” din expresia „te voi ţine de mână”, care apare frecvent în aceste capitole, provine din cuvântul ebraic care înseamnă „a întări”. Dumnezeu promite să ne întărească mâna. Oricine ştie că cineva poate sta mai bine în picioare dacă este ţinut de mâna altcuiva, dacă bineînţeles, cealaltă mână este mai puternică. Gândeşte-te atunci ce putere vine din faptul că suntem ţinuţi de mâna Domnului. El spune că ne va ţine de mână şi ne va susţine cu mâna dreaptă a neprihănirii Sale. Aceasta este toată încurajarea de care avem nevoie. El nu ne va da drumul mâinii şi nu ne va lăsa atunci când pericolul va veni. Aminteşte-ţi că Tatăl este mai mare decât toţi şi nimeni nu poate să-l smulgă pe poporul Său din mâna Lui (Ioan 10:29).

Ce lucrare a dat Domnul slujitorului Său? Aceasta: „Să deschizi ochii orbilor, să eliberezi prizonierii din închisoarea de sub pământ şi pe cei ce stau în întuneric din casa închisorii.” Ştim că Hristos a făcut toate acestea, dar i-a mai fost dată cuiva această lucrare? Cu siguranţă! Aceasta este lucrarea fiecărui slujitor al Domnului, a fiecăruia pe care îl alege Domnul. Saul, persecutorul, a fost ales de Domnul pentru a merge la neamuri, „pentru a le deschide ochii şi pentru a-i întoarce de la întuneric la lumină şi de la puterea lui Satana la Dumnezeu” (Fapte 26:16-18). Acum, nu vă grăbiţi să spuneţi: „Eu nu am capacitatea lui Pavel.” Aceasta nu are nicio legătură. Pavel era foarte slab şi plăpând în trup şi nu a avut nicio capacitate în afara celei pe care i-a dat-o Domnul. Dacă Domnul nu ne-ar fi dat capacitatea lui Pavel, atunci nu s-ar aştepta la aceeaşi lucrare de la noi. Dar un lucru este sigur şi anume, că Domnul a trimis pe oricine L-a acceptat pe El, pe oricine a fost ales de El în Hristos, şi a fost făcut acceptabil în Cel preaiubit de a face chiar aceeaşi lucrare pentru care L-a trimis pe Isus şi pe Pavel. El nu a plănuit slujitori leneşi. Nu uita că El spune: „Eu, Domnul, te-am chemat în neprihănire şi Te voi ţine de mână, Te voi păzi şi Te voi da ca legământ al poporului, ca lumină a neamurilor, să deschizi ochii orbilor” etc. Dacă suntem conectaţi la o baterie electrică, toată puterea acelei baterii poate fi simţită de oricine vine în contact cu noi. Astfel, când suntem ţinuţi de mâna Domnului, puterea Lui devine a noastră. Chiar apostolul Pavel a spus: „Nu că suntem suficienţi în noi înşine să gândim ceva ca de la noi, ci suficienţa noastră este de la Dumnezeu, care ne-a făcut capabili să fim slujitorii noului legământ” (2 Corinteni 3:5).

Dumnezeu nu îşi va da slava altuia. Nu o poate face, pentru că nu Se poate nega pe Sine. El îi va slăvi pe toţi cei care se încred în El şi slava Lui va fi văzută peste ei, dar va fi recunoscută ca slavă a Sa. Lumina noastră trebuie să strălucească înaintea oamenilor pentru ca ei să vadă faptele noastre bune şi să Îl slăvească pe Tatăl nostru din cer. Dumnezeu nu va împărţi onorurile cu vreo fiinţă, cu atât mai puţin cu un idol mut, care nu este nimic în această lume. Aceasta nu este pentru că El doreşte să se înalţe pe Sine pe socoteala altora, aşa cum Îl acuză Satana în mod fals, ci pentru că El nu poate să Se lipsească de propria Sa personalitate. El este, acesta este numele şi caracterul Lui şi nu poate înceta să existe. El nu poate permite ca vreuna din aceste laude datorate Lui să fie date chipurilor cioplite. El nu poate admite că lucrarea mâinilor oamenilor este dreaptă. Dacă ar face astfel, aceasta ar însemna răsturnarea întregii neprihăniri şi a stabilităţii. Pentru binele tuturor supuşilor Săi şi pentru menţinerea a ceea ce a creat El, Dumnezeu trebuie să ducă acest caz în care este implicat la un rezultat de succes. Ce binecuvântată asigurare este aceea de a şti că El va face aceasta. Răul nu-l va birui pe Dumnezeu. Chiar dacă pentru un timp se pare că are cea mai bună parte în luptă, este doar în aparenţă şi doar pentru un moment. „În Domnul, Iehova, este tărie veşnică”, iar El va câştiga biruinţa asupra tuturor duşmanilor. Cine este gata să se împărtăşească de soarta Lui? Cine este de partea Lui?

The Present Truth, 26 octombrie 1899