Isaia 42:10-17:
10Cântaţi Domnului un cântec nou şi laudele Lui de la marginea pământului, voi toţi care mergeţi în jos pe mare, şi tot ce este în ea, insulele şi locuitorii lor. 11Pustia şi cetăţile ei să îşi înalţe glasul, satele locuite de Chedar, locuitorii din Sela să cânte, să strige de pe vârful munţilor. 12Să dea slavă Domnului şi să vestească laudele Lui pe insule. 13Domnul va înainta ca un om puternic, va stârni gelozia ca un războinic. El va striga, da, va striga tare, El va acţiona cu putere împotriva duşmanilor Săi. 14Mult timp am tăcut, am stat liniştit şi M-am reţinut. Acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii. Voi suspina şi voi gâfâi deopotrivă. 15Voi pustii munţii şi dealurile şi voi usca toate ierburile lor, voi face râurile insule şi voi usca iazurile. 16Îi voi duce pe orbi pe un drum pe care ei nu îl cunosc, pe cărări pe care nu le ştiu, îi voi conduce. Voi face întunericul lumină înaintea lor şi locurile strâmbe, drepte. Aceste lucruri le voi face şi nu îi voi părăsi. 17Vor fi întorşi, cei care se încred în chipuri cioplite vor fi foarte ruşinaţi, cei care spun imaginilor topite: Voi sunteţi dumnezeii noştri.
Cântecul eliberării
Noul cântec este cântecul eliberării. Capitolul 13 din Apocalipsa prezintă înălţarea papalităţii împotriva lui Dumnezeu şi influenţa pe care o are şi o va avea pe tot pământul, ducându-i în rătăcire chiar şi pe oamenii care nu sunt în mod nominal sub jugul papal, pentru a-i aduce omagiu şi pentru a-i face o imagine, decretând ca toţi cei care nu se vor închina papalităţii sau echivalentului ei, să fie ucişi. Dar în mijlocul biruinţei aparente a forţelor răului, profetul a văzut victoria pentru poporul lui Dumnezeu. El spune:
„M-am uitat şi iată, un Miel stătea pe muntele Sion şi cu El erau o sută patruzeci şi patru de mii, având numele Tatălui Său scris pe frunţile lor. Şi am auzit un glas din cer ca glasul multor ape şi ca glasul unui mare tunet. Şi am auzit glasul celor ce cântă din harpele lor. Cântau ceea ce părea a fi un cântec nou, înaintea tronului, şi înaintea celor patru făpturi, şi înaintea bătrânilor. Şi niciun om nu putea învăţa cântarea decât cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost răscumpăraţi de pe pământ” (Apocalipsa 14:1-3).
Cântecul lui Moise
Aceasta înseamnă că nimeni nu putea învăţa acel cântec în afară de cei care au trecut prin experienţa aceea. Trecând la capitolul al cincisprezecelea, citim:
„Şi am văzut un alt semn în cer, mare şi minunat, şapte îngeri având cele şapte plăgi finale, căci în ele este umplută mânia lui Dumnezeu. Şi am văzut ceea ce părea a fi o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe cei ce câştigaseră biruinţa asupra fiarei, şi asupra chipului ei, şi asupra numărului numelui ei, stând pe marea de sticlă, având harpele lui Dumnezeu. Şi cântau cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, zicând: Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule atotputernic. Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Regele sfinţilor. Cine nu se va teme de Tine, o, Doamne, şi cine nu Îţi va slăvi numele? Căci numai Tu eşti sfânt, căci toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, căci judecăţile Tale au fost dovedite” (Apocalipsa 15:1-4).
Din aceste texte, vedem că noul cântec pe care îl cântă răscumpăraţii, este cântecul lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu. În capitolul 15 din Exodul găsim înregistrat acel cântec. Începe astfel: „Voi cânta Domnului, pentru că El a triumfat glorios. El l-a aruncat în mare pe cal şi pe călăreţul lui. Domnul este tăria şi cântecul meu şi El a devenit salvarea mea.” Apoi citim: „Cine este ca Tine, o, Doamne, printre dumnezei? Cine este ca Tine, slăvit în sfinţenie, de temut în laude, făcând minuni? Ţi-ai întins mâna dreaptă şi pământul i-a înghiţit. Tu, în mila Ta, ai condus poporul pe care l-ai răscumpărat, i-ai călăuzit în tăria Ta până la locuinţa Ta sfântă” (versetele 11-13). Astfel, vedem că noul cântec este un cântec de înălţare a puterii Domnului peste toţi cei care se înalţă pe ei înşişi împotriva Lui, pretinzând că sunt dumnezei. Şi având în vedere că Dumnezeu triumfă peste toţi dumnezeii falşi, fie că sunt în forma imaginilor cioplite sau turnate, fie că sunt în forma oamenilor care pretind că sunt autorizaţi să vorbească şi să acţioneze în dreptul lui Dumnezeu, în mod natural rezultă că toţi cei care îşi identifică cauza lor cu a Lui trebuie în acelaşi timp să triumfe şi ei. Prin urmare, noul cântec este un cântec de mulţumire lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos (1 Corinteni 15:57).
Timpul strâmtorării
Citeşte din nou textele citate din cartea Apocalipsei şi observă că în fiecare caz, noul cântec este menţionat în legătură imediată cu timpul strâmtorării. Când poporul lui Dumnezeu pare că va fi copleşit, atunci profetul îl vede cântând un cântec nou pe muntele Sion. Prin aceasta stă ca reprezentant pentru tot poporul lui Dumnezeu. Ne învaţă că noul cântec, cântecul biruinţei, urmează să fie cântat în timpul celui mai mare pericol. În porţiunea din Isaia pe care o studiem, vedem că este aşa. Chemarea de a cânta Domnului o cântare nouă este imediat urmată de descrierea înaintării Domnului ca un războinic. Este în legătură cu timpul când munţii şi dealurile vor fi pustiite, iar râurile şi iazurile, uscate de tot. În acel timp, tot pământul este chemat să cânte un cântec nou. Locuitorii deşertului şi ai muntelui sunt chemaţi să dea slavă Domnului şi să declare laudele Lui pe insule.
Motivul cântatului
Compară acest pasaj cu Psalmul 96:
1Cântaţi Domnului un cântec nou, cântaţi Domnului, tot pământul. 2Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele Lui, arătaţi salvarea Lui din zi în zi. 3Faceţi cunoscută slava Lui printre păgâni, minunile Lui printre toţi oamenii. 4Căci Domnul este mare şi măreţ pentru a fi lăudat. El este de temut deasupra tuturor dumnezeilor. 5Căci toţi dumnezeii naţiunilor sunt idoli [adică, nimic], dar Domnul a făcut cerurile. 6Onoarea şi măreţia sunt înaintea Lui, tărie şi frumuseţe sunt în sanctuarul Său. 7Daţi Domnului, voi neamurilor, daţi Domnului slava şi tăria. 8Daţi Domnului slava care se cuvine numelui Său. Aduceţi o ofrandă şi veniţi în curţile Lui. 9Închinaţi-vă Domnului în frumuseţea sfinţeniei, temeţi-vă înaintea Lui tot pământul. 10Spuneţi printre păgâni că Domnul domneşte. Lumea va fi întărită ca să nu mai fie clătinată. El va judeca poporul cu dreptate. 11Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul, marea şi tot ce este pe ea să strige. 12Să se bucure câmpul şi tot ce este pe el, apoi toţi copacii pădurii să se veselească înaintea Domnului. Căci El vine, căci El vine să judece pământul. Va judeca lumea cu dreptate şi poporul cu adevărul Său.
Acest psalm este paralela exactă cu porţiunea din Isaia pe care o studiem noi acum. Este triumful Domnului asupra tuturor dumnezeilor falşi, adică, asupra oricărui lucru care se înalţă pe sine împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu. Este acelaşi lucru descris în Isaia 2, când „ziua Domnului va veni peste oricine este mândru şi semeţ şi peste oricine este înălţat. Şi va fi coborât la pământ.” „Semeţia omului va fi plecată, aroganţa oamenilor va fi umilită şi numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea. El va desfiinţa de tot idolii.” Este ziua când Domnul în „slava măreţiei Lui” se ridică „pentru a clătina teribil pământul”. În acest timp, un cântec nou va fi cântat de poporul lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu va cânta cel mai bine când norul va fi cel mai întunecat.
Acest lucru este accentuat şi mai mult în capitolul 3 din Habacuc. Un timp teribil este descris de către profet, atât de teribil încât el tremură numai la viziunea lui şi se roagă să fie scutit să trăiască în timpul realităţii lui. Totuşi el spune: „Chiar dacă smochinul nu va înflori, nici viile nu vor avea roade, munca măslinului va slăbi şi câmpurile nu vor da hrană, turma va fi înlăturată de ţarc şi nu va mai fi nicio cireadă în staule [compară cu Ioel 1:10-20], totuşi eu mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele. Domnul Dumnezeu este tăria mea şi îmi va face picioarele mele ca picioarele căprioarelor şi mă va face să umblu pe locuri înalte” (Habacuc 3:17-19). Nu poate veni nicio strâmtorare atât de mare asupra pământului, încât poporul lui Dumnezeu să nu poată cânta. Este foarte obişnuit pentru oameni să cânte atunci când nu văd niciun necaz, dar într-adevăr este un cântec nou cântat, atunci când necazul este cel mai mare.
Cântecul nou şi vechea poveste
Ultimul text citat ne aminteşte de Psalmii 40. Profetul spune că Dumnezeu i-a asigurat pasul ca să poată umbla în siguranţă în locurile înalte. Astfel citim: „L-m aşteptat cu răbdare pe Domnul şi El S-a aplecat asupra mea şi mi-a auzit strigătul. M-a scos din groapa teribilă, din mocirlă şi mi-a aşezat picioarele pe stâncă şi mi-a întărit umbletele. Mi-a pus un cântec nou în gură, laude pentru Dumnezeul nostru” (Psalmii 40:1-3). Vedem, deci, că noul cântec ce va fi cântat de sfinţi pe muntele Sion, nu este altceva decât ceea au cântat ei în pustia încercării. Este cântecul răscumpărării din păcat. În biruinţa asupra păcatului, avem biruinţa asupra a tot.
„Când în scenele de glorie
Voi cânta un cântec nou,
Va fi chiar vechea istorie
Mult iubită, ca-n ecou.”
Veghetorul tăcut
Faptul că Dumnezeu este tăcut şi că nu distruge imediat nedreptatea şi pe cei care practică asuprirea, nu este un semn că El nu observă aceste lucruri. A declara că lui Dumnezeu nu îi pasă, înseamnă o judecată foarte pripită. Cum să nu Îi pese, când fiecare rău comis este făcut împotriva Lui? El s-a identificat pe Sine însuşi cu omenirea, aşa că oricine face rău sau bine celui mai mic dintre ei, îl face Domnului (Matei 25:40, 45). Nu uita că priceperea lui Dumnezeu este de nepătruns şi nimic nu este prea mic pentru a scăpa observaţiei Lui. El susţine cerurile şi pământul. „Dar ele sunt lucruri mari”, vei spune. Adevărat, dar sunt formate dintr-un număr infinit de particule foarte mici, şi dacă lui Dumnezeu nu I-ar fi păsat de fiecare particulă minusculă, nu ar putea conserva întregul. Grija lui Dumnezeu pentru tot pământul este doar grija Lui pentru fiecare atom ce compune pământul. Dacă nu ar avea grijă de fragmente, atunci ar fi pierderi. Dacă nu I-ar păsa de atomi, pentru că sunt mici şi nesemnificativi, atunci ei ar scăpa prin spaţiu şi curând n-ar mai avea lucruri mari de îngrijit. Prin urmare, fiecare suflet să fie sigur că Domnul are aceeaşi grijă pentru el aşa cum are pentru toată lumea.
Făgăduinţa sigură
Oamenii spun: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” Ei spun că lumea este guvernată de întâmplare sau că Dumnezeu este indiferent faţă de nenorocirile omenirii. Astfel, ei se pun împotriva Lui în marele Său caz. Ei sunt printre acuzatorii Lui. Uită că „îndelunga răbdare a Dumnezeului nostru este mântuire” (2 Petru 3:15). Reţine cuvântul „îndelunga răbdare”. Dumnezeu suferă când oamenii suferă. El tace, nu pentru că este indiferent, ci datorită infinitei Sale răbdări, îndurări şi autocontrol. Aceasta trebuie să îi înveţe pe oameni răbdarea. Are scopul de a da celor mai batjocoritori un timp de pocăinţă. Dar în final, El Se va ridica şi îi va risipi pe duşmanii Săi (vezi Psalmii 48). „Fiţi răbdători, deci, fraţilor, până la venirea Domnului” (Iacov 5:7).
Umblând în lumină
Ce făgăduinţă minunată este în versetul 16! „Îi voi duce pe orbi pe un drum pe care ei nu îl cunosc, pe cărări pe care nu le ştiu, îi voi conduce. Voi face întunericul lumină înaintea lor şi locurile strâmbe, drepte.” De aceea, putem să ne rugăm cu încredere deplină: „Condu-mă Doamne, în neprihănirea Ta, din cauza vrăjmaşilor mei. Fă calea Ta dreaptă înaintea feţei mele” (Psalmii 5:8). Aceasta este ziua când „ochii orbilor vor vedea din întuneric şi din obscuritate” (Isaia 29:18). Întunericul sau lumina sunt la fel pentru Domnul (Psalmii 139:11-12), astfel că noaptea va fi lumină în jurul poporul Său. Aminteşte-ţi că, în tot acest timp, Dumnezeu îl ţine pe poporul Său de mână. Ce contează, atunci, că ei nu ştiu drumul? Cu Dumnezeu călăuzindu-l, un om orb este mult mai avantajat decât un om care are vede, dar merge singur, chiar dacă ar face acest lucru în lumină. Ochii nu sunt de niciun folos celor care nu se încred în Domnul, pentru că cei care nu se încred în Domnul, arată că nu Îl cunosc şi aceasta dovedeşte că nu pot vedea, pentru că El este peste tot revelat. Ei sunt precum idolii în care se încred şi vor fi întorşi înapoi şi confuzi, împreună cu dumnezeii în care se încred. Cazul Domnului versus dumnezeii falşi este rezolvat, astfel că oricine se aşază de partea Domnului nu îşi asumă niciun risc.
The Present Truth, 2 noiembrie 1899