Isaia 42:18-25: 

¹⁸Ascultaţi, surzilor şi priviţi, orbilor, ca să vedeţi. ¹⁹Cine este orb, dacă nu Slujitorul Meu, sau surd, ca Solul Meu pe care îl trimit? Cine este orb ca Cel care are pace cu Mine şi orb ca Slujitorul Domnului? ²⁰Tu vezi multe lucruri, dar nu le bagi în seamă. Urechile Tale sunt deschise, dar nu auzi. ²¹I-a plăcut Domnului, de dragul neprihănrii Sale, să mărească legea şi să o facă onorabilă. ²²Dar acesta este un popor jefuit şi prădat. Cu toţii sunt prinşi în laţuri în gropi şi sunt ascunşi în închisori. Sunt victime şi nimeni nu îi eliberează, pentru o pradă şi nimeni nu spune: Restaurează. ²³Cine este printre voi care să dea ascultare la acest lucru? Ca să ia seama şi să audă despre timpul care va veni? ²⁴Cine l-a dat pe Iacov ca pradă şi pe Israel prădătorilor? Nu Domnul, El, împotriva căruia am păcătuit? Căci ei nu umblă în căile Lui, nici nu au fost ascultători faţă de legea Sa. ²⁵De aceea, El toarnă peste ei furia mâniei Lui şi tăria luptei. L-a prins în foc de jur împrejur, deşi el nu ştia. L-a ars, totuşi nu a luat la inimă.

Întotdeauna urmează mai mult

Vom evita erori dacă, atunci când studiem porţiuni din Scriptură care sunt „greu de înţeles”, vom adopta regula, şi ne vom ţine strict de ea, de a nu presupune niciodată. Un alt lucru trebuie să-l avem întotdeauna în minte şi anume, că nimeni de pe pământ nu poate face vreo afirmaţie despre învăţătura textului care să fie ultimă şi autoritară. Adică, nimeni nu poate epuiza vreo porţiune a cuvântului lui Dumnezeu. Când am afirmat ce am văzut în vreun text, aceasta nu împiedică pe cineva să vadă un lucru mai mare. Problema oamenilor care citesc ceea ce a scris cineva în care au încredere, este aceea de a presupune că el a spus tot ce se poate spune despre acel subiect. Sau, văzând lucrul clar când este prezentat înaintea lor, sunt satisfăcuţi şi se gândesc că nu merită să continue să caute, ca să vadă mai mult. Este greşit. Nu contează cât de mult vedem din vreun cuvânt al Domnului, putem fi siguri că acolo este mult mai mult decât vedem noi. O încredere în perfecţiunea divină şi în plinătatea cuvântului lui Dumnezeu va păzi orice persoană de a publica vreodată un „crez”, rezumând învăţăturile Bibliei. Să păstrăm aceste lucruri în minte în timp ce studiem!

Misiunea divină a lui Hristos, dovedită

Când Isus era aici pe pământ, El a dovedit divinitatea misiunii Sale făcându-i pe orbi să vadă şi pe surzi să audă (Matei 11:5). Multe minuni a făcut Isus în prezenţa oamenilor ca ei să creadă că El este Hristos şi, crezând, să poată avea viaţa prin numele Lui (Ioan 20:30). Profeţia lui Isaia arată că marea controversă referitoare la cine este Dumnezeu va fi continuată până în ultima zi a timpului – până ce judecata stabileşte chestiunea pentru totdeauna. Atunci, de vreme ce era necesar să fie făcute minuni acum o mie opt sute de ani pentru a demonstra autenticitatea misiunii lui Hristos, reprezentantul lui Dumnezeu, nu poate fi altfel, decât că aceleaşi lucruri trebuie să se repete atâta timp cât există vreo îndoială asupra acestei chestiuni.

Minuni de făcut

Faptul că vor fi realizate minuni de vindecare prin slujitorul Domnului chiar în ultimele zile, este evident din pasajul dinaintea noastră. „Ascultaţi, surzilor şi priviţi, orbilor, ca să vedeţi.” Cineva va spune (pentru că întotdeauna sunt oameni gata să discrediteze cuvântul lui Dumnezeu şi să susţină că Dumnezeu nu ne-a promis foarte mult) că această poruncă dată surzilor să audă şi orbilor să vadă trebuie luată într-un sens spiritual. Că cei care nu înţeleg adevărul lui Dumnezeu şi sunt orbi spiritual Îl vor vedea pe Domnul şi vor înţelege adevărul. Fără îndoială, acest lucru este adevărat. Dar insistenţa asupra acestui aspect, pentru a distruge forţa evidentă a textului, arată că ei nu apreciază măreţia lucrării de convertire. Ce este mai mare, să spui: „păcatele îţi sunt iertate” sau să spui unui om paralizat: „scoală-te, ia-ţi patul şi umblă”? Este mai uşor a-l face pe un om să Îl vadă pe Dumnezeul lui decât a-l face să îşi vadă semenii? De ce ar gândi cineva care crede în convertire că este un lucru aşa ciudat ca Dumnezeu să vindece orice defect trupesc? Fără îndoială, toate aceste texte arată că oamenii vor înţelege evanghelia, dar aceasta nu înseamnă că nu vor primi şi vindecare trupească, dimpotrivă. Dar este foarte probabil că majoritatea acestor mari minuni vor fi realizate în ţările aşa-zis păgâne şi că aceste ţări luminate îngâmfate, unde evanghelia a fost atât de mult predicată şi atât de mult dispreţuită, au avut deja parte de majoritatea evidenţelor ce le-au fost acordate. Insulele sunt cele care aşteaptă legea lui Dumnezeu şi slujitorul lui Dumnezeu este desemnat neamurilor, să deschisă ochii orbilor.

Vedere pentru cei orbi

„Cine este orb, dacă nu Slujitorul Meu? Sau surd, ca Solul Meu pe care îl trimit?” „I-a salvat pe alţii, pe Sine însuşi nu Se poate salva.” Aceasta s-a spus despre Hristos. El însuşi a suferit toate nenorocirile din care i-a scăpat pe oameni, totuşi nu a făcut nimic pentru Sine. Şi aceasta arată că nu există condiţie lipsită de speranţă. Noi suntem surzi şi orbi. Foarte bine! Domnul spune că Slujitorul Lui, pe care Îl susţine, alesul Său, în care sufletul Său îşi găseşte plăcerea, pe care L-a trimis ca să deschisă ochii orbilor, este, de asemenea, orb. Şi-a asumat toată orbirea noastră. Nimeni nu este îndurerat aşa cum este El, căci El are durerile combinate ale tuturor oamenilor. Niciun suflet al omului nu are o greutate mai mare a păcatului asupra lui cum a avut Domnul Isus Hristos, căci El a avut păcatele întregii lumi. Dar El este „Cel sfânt şi drept”, de aceea nu este niciun suflet pe pământ care nu poate fi, de asemenea, sfânt şi drept. În El, toată surzenia şi orbirea, toate infirmităţile de orice tip, atât fizice, cât şi spirituale, sunt îndepărtate. „În El nu este deloc întuneric.” De aceea, chiar dacă suntem orbi şi surzi, muţi, şchiopi şi ticăloşi, toate acestea au trecut de la noi asupra Lui. „Prin rănile Lui suntem vindecaţi.” Tot aşa, prin orbirea pe care şi-a asumat-o El, noi vedem.

Prietenii intimi ai lui Dumnezeu

„Cine este orb ca Cel care este desăvârşit?” RV spune: „ca cel care are pace cu Mine”. Cea norvegiană spune: „ca prietenul Meu confidenţial”, iar aceasta este justificată de ebraică, la fel de mult ca celelalte. Se potriveşte cu ceea ce a fost înainte, când ne amintim că slujitorul Domnului este Israel, sămânţa lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu. Ce ne pasă care e condiţia noastră atât timp cât suntem prietenii confidenţiali ai lui Dumnezeu? Putem fi în închisoare, dar aceasta nu face nicio diferenţă atât timp cât cheia este în mâinile prietenului nostru intim. Aminteşte-ţi acest lucru pe măsură ce citeşti ultimele versete ale acestui capitol!

Neprihănirea lui Dumnezeu

Traducerea daneză a versetului 21, „Domnul este foarte mulţumit de dragul neprihănirii Lui; El va mări legea şi o va face onorabilă”, este „Domnul are plăcere, de dragul neprihănirii Sale, de a face legea mare şi glorioasă”. Aceasta arată că legea lui Dumnezeu este neprihănirea Sa. Cu cât este mai onorată legea, cu atât mai mult este înălţată neprihănirea lui Dumnezeu. Cu cât este mai mare legea, cu atât este mai mare neprihănirea Sa. Să vedem dacă există vreo mângâiere în acest lucru.

Psalmistul spune: „Dacă temeliile sunt distruse, ce poate să facă cel neprihănit?” (Psalmii 11:3). Temelia tronului lui Dumnezeu este neprihănirea (Psalmii 89:14; 97:2), iar tronul lui Dumnezeu susţine universul. Dacă temeliile ar fi distruse, ca urmare, nu ar mai fi nicio existenţă pentru nimeni. Dacă neprihănirea ar înceta, bineînţeles că cel neprihănit ar înceta să existe, de vreme ce neprihănitul este sarea pământului. Dar nu este niciun pericol, căci Isus a spus: „Să nu vă credeţi că am venit să stric legea sau profeţii. Nu am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, până nu vor trece cerurile şi pământul, nicio iotă sau o frântură din lege nu va trece nicidecum, până ce nu va fi împlinit totul” (Matei 5:17-18). Domnul nu va distruge, nici nu va modifica legea, deoarece legea este neprihănirea Lui, iar El nu Se poate nega pe Sine.

Împlinind legea

Un răspuns complet pentru oricine este atât de potrivnic încât, în faţa afirmaţiei lui Hristos că nu a venit să distrugă legea, va spune că Hristos împlineşte legea abolind-o, se găseşte în cuvintele textului: „El va mări legea şi o va face onorabilă.” Ce onoare îi poate da cineva lui Hristos şi în ce fel de respect va păstra el lucrarea Sa, dacă spune că Hristos distruge ceea ce este onorabil, sfânt, drept şi bun?

„Dar El a împlinit legea”, va spune cineva. Exact aceasta a făcut. Atunci ce urmează? „O, atunci noi nu mai avem nevoie să o împlinim. De vreme ce a împlinit-o El, noi nu mai avem nimic de-a face cu ea.” Într-adevăr, aceasta sună foarte ciudat de pe buzele unuia care pretinde că îl iubeşte pe Domnul Isus. Este foarte uşor de înţeles cum cineva care spune: „Noi nu vrem ca acest om să domnească peste noi”, poate să zică: „Nu vrem să avem de-a face cu nimic din ceea ce are legătură cu El”. Dar de ce ar dori un creştin să fie separat de ceea ce găseşte împlinirea în Hristos?

Nu sub lege

„Dar noi nu suntem sub lege.” Într-adevăr, nu suntem, mulţumim Domnului pentru aceasta. Şi de ce nu suntem sub ea? Pentru că umblăm în ea. Ai uitat că solia mângâierii pregăteşte calea Domnului? Şi că cei nepângăriţi de pe cale sunt cei care umblă în legea Domnului (Psalmii 119:1-3)? Suntem eliberaţi de lege, care ne condamnă la moarte pentru fărădelegile noastre, ca să servim în înnoirea spiritului, şi nu în vechimea literei (Romani 7:4-6). Iar acest lucru este făcut prin trupul lui Hristos, în care legea îşi găseşte împlinirea deplină. Când suntem uniţi cu Hristos în desăvârşire, atunci aceeaşi împlinire a legii va fi găsită în noi. Blestemul legii nu este peste cei care o împlinesc, ci peste cei care nu continuă în toate lucrurile scrise în ea (Galateni 3:10-13). Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, adică, ne-a răscumpărat din neascultare la ascultare desăvârşită.

Păcat abundent, har supraabundent

„El va mări legea.” „Prin lege este cunoştinţa păcatului” (Romani 3:20). De aceea, cu cât mai mare este făcută legea să apară, cu atât mai mare va apărea păcatul. Tocmai pentru acest motiv a intrat legea, „ca greşeala să abunde” (Romani 5:20). „Dar unde păcatul abundă, harul abundă mult mai mult.” Astfel vedem că, în mărirea legii, Dumnezeu face ca harul Său să abunde, descoperindu-şi neprihănirea pe care o pune în noi şi peste noi, pentru iertarea păcatelor. Mărirea legii şi faptul că o face onorabilă nu este decât predicarea evangheliei lui Isus Hristos.

Legea vieţii şi legea morţii

Legea este neprihănire, totuşi neprihănirea nu vine prin ea. Adică, neprihănirea nu vine prin faptele legii vreunui om. Doar „legea Spiritului vieţii în Hristos Isus” (Romani 8:2) ne face liberi de păcat şi moarte. Neprihănirea care este prin credinţa lui Hristos (Filipeni 3:9) este singura neprihănire care îl va face capabil pe cineva să stea în picioare în ziua venirii lui Hristos, pentru că legea este în inima Sa în desăvârşire. Legea din inima lui Hristos este legea a cărei copie a fost pusă pe tablele de piatră de degetul lui Dumnezeu. În Hristos, o avem pe piatra vie, nu pe o piatră moartă. Astfel, atât timp cât este pe tablele de piatră date lui Moise este numai moarte, dar pe piatra vie, Hristos Isus, este viaţă. Mărirea legii ne arată cât de mare este darul vieţii pe care Dumnezeu ni-l oferă în Hristos.

Precepte şi făgăduinţe

Trebuie să ştim că toate preceptele lui Dumnezeu sunt făgăduinţe. Nimeni nu I-a dat vreodată ceva lui Dumnezeu fără să fie recompensat înapoi. „Căci ale Lui, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile” (Romani 11:35-36). Dumnezeu nu ne dă viaţa ca o recompensă pentru ceva ce am făcut pentru El, ci ne dă viaţa care conţine împlinirea lucrurilor pe care doreşte ca noi să le facem. Când Dumnezeu spune „tu nu vei”, El nu vrea să spună că trebuie să ne păzim singuri de ceva rău, ci că El va oferi mijloacele prin care vom fi păziţi. 

Comparând două texte ale Scripturii, putem vedea cu uşurinţă acest lucru. Dumnezeu i-a spus întregului Israel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Tu nu vei avea alţi dumnezei în afară de Mine” (Exodul 20:2-3). Din nou, El spune: „Ascultă, poporul Meu, şi îţi voi mărturisi, o, Israel, dacă vei lua aminte la Mine, nu va fi niciun dumnezeu străin în tine, nici nu te vei închina vreunui dumnezeu străin. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului” (Psalmii 81:8-10). De aici învăţăm că, atunci când Dumnezeu a rostit cele zece porunci, El a vrut să spună că, dacă poporul va lua aminte la El, vor fi păziţi de orice rău. Cu cât este mai mare cerinţa legii, cu atât este mai mare darul lui Dumnezeu. Mărirea legii înseamnă mărirea harului lui Dumnezeu. 

Manifestări teribile ale milei

Groaza Sinaiului descoperă mila calvarului. Oamenii sunt obişnuiţi să gândească şi să vorbească despre teroarea legii date pe Sinai, dar ei uită că în aceeaşi măsură de teribil este şi calvarul. Trebuia moartea să atingă muntele pe care fusese proclamată legea? Tot aşa, calvarul înseamnă moarte. Au fost tunete, întuneric şi cutremur de pământ la Sinai, iar la calvar a fost la fel. Da, chiar de la tronul harului la care suntem invitaţi să venim să obţinem milă şi să găsim har care să ne ajute la vreme de nevoie, provin fulgerele, tunetele şi glasurile care fac pământul să se cutremure (Apocalipsa 4:5; 11:19). Groaza calvarului, care a smuls de pe buzele Mântuitorului strigătul: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?” şi care I-a frânt inima, arată măreţia legii care a fost călcată. Pe cruce Isus a mărit legea lui Dumnezeu. A fost arătat că legea este atât de neschimbătoare, încât va lua chiar viaţa singurului Fiu născut al lui Dumnezeu, când a fost „numărat printre călcătorii de lege”. Dar cu cât mai mare şi mai îngrozitoare apare, cu atât ne putem bucura mai mult, pentru că ştim că Dumnezeu a garantat cu propria Sa existenţă oferirea întregii Sale neprihăniri nouă. Ce binecuvântată făgăduinţă este că Dumnezeu va mări legea! Nimeni să nu vorbească cu uşurinţă despre ceea ce Hristos, prin moartea Sa, a făcut onorabil! 

Timpul ca Dumnezeu să lucreze

„Este timpul ca Tu, Doamne, să lucrezi, căci ei au desfiinţat legea Ta” (Psalmii 119:126). Oamenii au dispreţuit şi au respins legea lui Dumnezeu şi în acest punct au fost ajutaţi de către pretinşii Lui urmaşi. Căci sunt mulţi care poartă numele de creştini şi care nu ezită să vorbească de rău legea. Prin urmare, se crede a fi de o mică importanţă faptul că oamenii nu ezită să-şi pună propriile legi în locul ei. Prin aceasta, ei Îl dispreţuiesc şi Îl resping pe Hristos, căruia îi aparţine viaţa. Acum, de vreme ce marea controversă va decide cine este Dumnezeu, urmează ca în ultimele zile, când solia va răsuna: „Iată Dumnezeul vostru!”, legea în Hristos trebuie să fie proclamată cum nu a mai fost niciodată înainte. Dumnezeu va arăta că El este judecătorul, legiuitorul şi regele nostru datorită faptului că doar El poate salva (Isaia 33:22). Dar păstraţi în minte că atunci când Domnul lucrează pentru a-şi mări legea, deoarece oamenii au desfiinţat-o, El nu lucrează doar ca să-şi reabiliteze locul Lui de drept, ci lucrează pentru oameni. Legea lui Dumnezeu a fost desfiinţată în inimile oamenilor prin faptul că au îndepărtat-o şi s-au întors la propria lor cale. Este timpul ca El să lucreze, dar unde? În inimile oamenilor, pentru a ridica standardul neprihănirii. Desfiinţând legea lui Dumnezeu, oamenii au căzut prin fărădelegea lor, iar Dumnezeu lucrează să-i restaureze, restaurând legea în inimile lor. Şi „acum este timpul potrivit, acum este ziua mântuirii”.

The Present Truth, 9 noiembrie 1899