Isaia 43:1-7: 

¹Totuşi acum, aşa spune Iehova, Cel care te-a creat, Iacov, şi Cel care te-a format, o, Israel, nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, eşti al Meu. ²Când treci prin ape, Eu sunt cu tine, şi prin râuri, ele nu te vor îneca. Când vei umbla prin foc, nu te va arde şi flăcările nu te vor apuca. ³Căci Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, răscumpărătorul tău. Eu am dat Egiptul pentru răscumpărarea ta, Cuş şi Seba în locul tău. ⁴Pentru că ai fost preţios în ochii Mei, ai fost onorat şi te-am iubit, de aceea voi da oameni în locul tău şi popoare în locul sufletului tău. ⁵Nu te teme, căci Eu sunt cu tine. De la est îi voi aduce pe copiii tăi şi de la vest te voi strânge laolaltă. ⁶Voi spune nordului: renunţă, şi sudului: nu păstra. Adu-i pe fiii Mei de departe şi pe fiicele Mele de la marginile pământului. ⁷Toţi cei numiţi cu numele Meu, pe care i-am creat pentru slava Mea, pe care i-am format, da, pe care i-am făcut.

Nu ar trebui să se dea nicio atenţie diviziunilor capitolului de aici, cu toate că, datorită utilităţii practice, am făcut din aceasta, împărţirea lecţiei. Dar nu este nicio pauză în subiect şi nu putem obţine toată forţa pasajului citat aici fără să citim ultima parte a capitolului 42. „Cine l-a dat pe Iacov ca pradă şi pe Israel prădătorilor? Nu Domnul, El, împotriva căruia am păcătuit? Căci ei nu umblă în căile Lui, nici nu au fost ascultători faţă de legea Sa. De aceea, El toarnă peste ei furia mâniei Lui şi tăria luptei. L-a prins în foc de jur împrejur, deşi el nu ştia. L-a ars, totuşi nu a luat la inimă. Dar acum, aşa vorbeşte Domnul care te-a creat, Iacov, şi Cel care te-a format, o, Israel: nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, eşti al Meu.” Iar apoi urmează asigurarea că Dumnezeu este cu ei chiar şi în foc şi în apă şi că nu vor fi nici arşi, nici înecaţi. Cel care l-a adus pe Israel în captivitate este Răscumpărătorul său. 

Ajutor prezent

Versiunea noastră face greşeala de a traduce versetul 2 prin „Eu voi fi cu tine”. Totuşi, versiunea obişnuită este mai bună decât RV pentru că cuvintele „voi fi” sunt cu font cursiv, indicând că nu se găsesc în ebraică pentru că nu sunt. Nu este niciun verb exprimat, aşa cum este cazul adesea în ebraică, limbă care este foarte succintă. Acum, este evident că atunci când verbul copulativ este omis, cea mai simplă formă a lui, pe care ar trebui să o oferim, este timpul prezent, nu viitor. Prin urmare, este corect tradus de Lowth „Eu sunt cu tine”. Exact aceasta reprezintă caracterul lui Dumnezeu, al cărui nume este EU SUNT. Nu poate exista îndoială că Dumnezeu va fi cu noi, când El este întotdeauna prezent. Pentru El, prezentul conţine atât trecutul, cât şi viitorul. El este întotdeauna EU SUNT. De aceea, în toate timpurile care vor veni, El va fi speranţa poporului Său. Dar dacă citim: „Eu voi fi cu tine”, putem să uităm prezentul. Prezentul este tot ceea ce trebuie să ne preocupe. Dacă Îl avem pe Dumnezeu cu noi ca „un ajutor foarte prezent în necaz”, nu putem cere nimic mai mult. Cu Dumnezeu este întotdeauna acum.

Secretul nemulţumirii

„Fiţi liberi de iubirea de bani, mulţumiţi cu lucrurile pe care le aveţi, pentru că El însuşi a spus: Cu niciun chip nu te voi dezamăgi, nici nu te voi părăsi. Aşadar, putem spune cu mult curaj: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce să-mi facă oamenii?” (Evrei 13:5-6 – RV). Avându-L pe El, avem totul. Acest lucru este suficient de adevărat încât nimeni nu-l va nega. Şi cu toate acestea, rareori acţionăm ca şi când l-am crede. Iar aceasta arată cât de rar este adevăratul creştinism, pentru că principiul fundamental al creştinismului este prezenţa continuă a Domnului şi faptul că El este totul. Cel care nu crede că Dumnezeu este întotdeauna prezent, întotdeauna iubitor şi întotdeauna atotputernic să-şi ducă la bun sfârşit planurile Sale iubitoare, nu crede în Dumnezeu. Dar oricine crede aceasta trebuie să fie mulţumit, deoarece el ştie că împreună cu Domnul are toate lucrurile (Romani 8:32). Prin urmare, neliniştea şi îngrijorarea sunt semne ale păgânismului. „Nu fiţi deci îngrijoraţi zicând: ce vom mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că toate aceste lucruri neamurile le caută. Căci Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de aceste lucruri. Căutaţi mai întâi împărăţia Lui şi neprihănirea Sa şi toate aceste lucruri vi se vor adăuga” (Matei 6:31-33).

Ce constituie păgânismul

Este mai mult decât ceea ce pare la suprafaţă. Nu suntem conştienţi cât de des ne numim singuri păgâni. Ia în considerare chiar această aparentă diferenţă dintre păgân şi închinătorul adevăratului Dumnezeu: păgânul nu este mulţumit fără un dumnezeu pe care îl poate vedea, în timp ce creştinul se încrede în Dumnezeul care locuieşte în lumina de care niciun om nu se poate apropia, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu Îl poate vedea (1 Timotei 6:16). Pe scurt, păgânul nu se poate încrede în dumnezeul său fără să îl vadă, în timp ce creştinul are la fel de multă încredere în Dumnezeul său când nu îl poate vedea, ca atunci când L-ar vedea. Nimeni nu s-ar plânge vreodată dacă ar putea vedea imediat tot ce îşi doreşte. Când nu putem vedea cum urmează să înaintăm începem să murmurăm şi să ne îngrijorăm. Da, există murmur în cuvintele celui descurajat: „Dumnezeu m-a părăsit.” Pentru că nu Îl poate vedea pe Dumnezeu, crede că El nu există. Ne îndoim de Dumnezeu, deoarece nu Îl putem vedea. Nu putem suporta ca El să lucreze după o perdea. În acest fel noi înşine ne proclamăm păgâni. Oamenii pot crede că nu este un lucru atât de mare să crezi în Dumnezeu, dar în realitate a crede în Dumnezeu este totul. Adevărata credinţă în Dumnezeu înseamnă libertate din îngrijorare, deoarece Dumnezeu are grijă de noi şi ne spune să Îi aruncăm Lui toată grija noastră (1 Petru 5:7).

Apropierea lui Dumnezeu

„Eu sunt cu tine.” De aceea nu ne temem. Isus a venit şi a spus: „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna, până la sfârşitul lumii”, şi tocmai spusese: „Toată puterea Îmi este dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18, 20). El nu ne poate lăsa sau părăsi, deoarece El umple cerul şi pământul (Ieremia 23:24). În fiecare rază de soare, în fiecare picătură de apă, în fiecare suflare de aer, Domnul este prezent, iar prezenţa Sa cu noi are scopul de a ne da odihnă (Exodul 33:14). Cât de aproape este El, când putem să Îi simţim respiraţia peste obrazul nostru, chiar în nările noastre. „Căci ce naţiune este atât de mare care să Îl aibă pe Dumnezeu atât de aproape de ea cum este Domnul Dumnezeul nostru în toate lucrurile pentru care Îl chemăm?” (Deuteronomul 4:7).

Prezenţa salvatoare a lui Hristos

„Nu te teme!” De ce nu? „Pentru că Eu sunt cu tine.” Domnul a lăsat ca raport câteva exemple referitoare la puterea salvatoare a prezenţei Sale, ca să învăţam să nu ne temem. După minunea hrănirii celor cinci mii cu cinci bucăţi de pâine, când oamenii erau pe cale să îl ia pe Isus cu forţa şi să Îl facă rege, El i-a forţat pe ucenici să urce în barcă şi să meargă înaintea Lui pe partea cealaltă a mării, în timp ce El a alungat mulţimea. Noaptea a venit, iar „marea s-a ridicat pentru că sufla un vânt puternic” şi barca în care erau ucenicii „era acum în mijlocul mării, azvârlită de valuri”, „era întuneric şi Isus nu venise la ei”. Atunci, dintr-o dată, au văzut o umbră umblând liniştită pe apele înfuriate şi au ţipat de frică, dar Isus le-a spus: „Eu sunt, nu vă temeţi.” Este acelaşi cuvânt: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine.” Ei credeau că sunt singuri pe ape, dar ochiul Lui a fost asupra lor tot timpul. Numele Lui este EU SUNT şi El era cu ei când nu puteau să Îl vadă la fel de mult cum a fost atunci când li s-a arătat.

Autorul şi Desăvârşitorul

Când ucenicii L-au recunoscut pe Domnul, „au fost bucuroşi să Îl primească în barcă”. Frica lor a trecut. Şi apoi? „Imediat barca a ajuns la locul spre care mergeau.” El este începutul şi sfârşitul. Împreună cu prezenţa Lui este împlinirea tuturor lucrurilor. Sarcina care tocmai a fost începută este încheiată dacă este începută în El. Ei nu se mai temeau după ce Isus a venit la ei, deşi, nu exista niciun motiv de temere înainte să Îl vadă, după cum nu a fost nici după. Ne-am putea teme în vreo împrejurare dacă L-am putea vedea pe Isus chiar înaintea noastră sau la dreapta noastră? Voi spuneţi: „Nu, deloc.” Dar ne temem şi totuşi El este prezent. „L-am aşezat pe Domnul mereu înaintea mea. Pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina” (Psalmii 16:8). Sunt temerile noastre din cauza faptului că nu avem încredere în puterea salvatoare a lui Isus? Sau pentru că nu credem că El este prezent? În orice caz, sunt rămăşiţe ale păgânismului de care nu am scăpat încă.

În foc

Au existat trei evrei captivi în Babilon care au dovedit puterea prezenţei Domnului. Un decret aspru a fost decretat, poruncind tuturor să se plece înaintea chipului de aur pe care regele l-a ridicat. Pedeapsa pentru desconsiderarea decretului era arderea în cuptor. Ei au refuzat în mod categoric să se plece înaintea chipului. Aici era un test referitor la cine era Dumnezeu. Era regele şi idolii lui? Sau era Dumnezeul lui Israel? Dacă cei trei tineri s-ar fi plecat de teamă, ce ar fi spus fapta lor? Ar fi spus că ei nu cred în Dumnezeu, că nu se puteau încrede în El să îi scape de rege şi de idolii lui. Dar mărturisirea lor de credinţă a fost mai mult decât o teorie. Ei ştiau în cine cred şi că Dumnezeul lor era capabil să îi scape. Aşa că au mers în cuptorul aprins, în care focul era aşa de puternic încât i-a ucis pe oamenii care s-au apropiat de exteriorul lui pentru a-i arunca acolo. Dar ce s-a întâmplat cu ei? Dumnezeu spusese: „Când umbli prin foc, nu vei fi ars, iar flacăra nu te va apuca”, şi aşa a fost. Doar legăturile lor au fost arse şi cei trei tineri s-au ridicat şi au umblat în picioare în mijlocul cuptorului, pentru că Dumnezeu era cu ei. Atunci regele a poruncit să fie scoşi afară şi „prinţii, guvernatorii, căpeteniile şi sfătuitorii regelui, adunaţi laolaltă, i-au văzut pe aceşti oameni asupra trupurilor cărora focul nu a avut nicio putere, nici măcar un fir din capul lor nu a fost pârlit, nici nu aveau hainele schimbate, nici miros de foc nu era peste ei” (Daniel 3:27).

Prezent, deşi invizibil

Te-ai gândit vreodată că nu mai auzim nimic despre chipul celui de-al patrulea după ce au fost scoşi din cuptor cei trei tineri? A fost clar văzut pentru câteva momente, umblând încoace şi încolo cu ei în flăcări, apoi uşile s-au deschis şi oamenii au fost chemaţi afară şi însoţitorul lor a dispărut. I-a părăsit El? Nicidecum! Era la fel de aproape de ei, când nu Îl puteau vedea, ca atunci când S-a arătat. De fapt, nu avem nicio dovadă care să spună că cei trei tineri L-au văzut în foc. Apariţia Lui a fost mai mult spre beneficiul regelui şi al curţii sale idolatre decât pentru cei trei. Ei ştiau că El este prezent fără să Îl vadă. Conştientizarea prezenţei Lui a fost aceea care i-a făcut capabili să stea în picioare nemişcaţi în prezenţa ameninţării pedepsei. Dumnezeu este neschimbător. Isus Hristos este acelaşi ieri şi pentru totdeauna, de aceea, El este la fel de aproape când este nevăzut, ca atunci când este văzut. Cei care cred şi se încred în prezenţa Sa când nu Îl pot vedea vor avea la sfârşit privilegiul să Îi vadă faţa şi să Îl privească pentru totdeauna.

Locuind cu un foc veşnic

Vine timpul când „cerurile aprinse vor pieri şi elementele se vor topi de căldura mare” (2 Petru 3:12). „Pământul, de asemenea, va arde şi toate lucrările de pe el vor arde.” Atunci locuitorii pământului vor fi arşi şi puţini oameni vor fi lăsaţi (Isaia 24:6). Cine vor fi acei puţini lăsaţi? Doar cei care sunt capabili să locuiască într-un foc mistuitor şi în mijlocul flăcărilor veşnice (Isaia 33:14-15). Cei care fac din Cel Prea Înalt locuinţa lor, fiind încrezători în prezenţa Sa, chiar dacă pare că i-a părăsit, vor fi capabili să locuiască în mijlocul focului care va mistui pământul, pentru că ei locuiesc cu Dumnezeu şi „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:29). Această făgăduinţă din Isaia va fi foarte reală pentru mulţi, cu mult înainte de încheierea timpului. Dar nimeni nu va putea să se încreadă în ea când marele test va veni, în afară de cei care au trăit în conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu şi dovada ei în eliberarea din păcat.

Dumnezeu cu noi

Care este rezultatul practic de zi cu zi al faptului că Îl avem pe Dumnezeu cu noi? Bineînţeles, în primul rând este acela că avem viaţa, respiraţia şi toate celelalte lucruri, căci „în El trăim, ne mişcăm şi ne avem fiinţa”. Oricine din această lume primeşte aceste lucruri de la Domnul, dar cei care Îi recunosc prezenţa şi care îşi găsesc plăcerea în ea, obţin beneficii pe care alţii nu le au. Despre Hristos citim că Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere şi că „mergea din loc făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau asupriţi de diavolul. Pentru că Dumnezeu era cu El” (Fapte 10:38). Astfel, beneficiul pe care îl primesc cei care iubesc şi recunosc prezenţa lui Dumnezeu cu ei, este puterea de a face bine altora. Acum, aminteşte-ţi că numele lui Isus este „Emanuel, care tradus înseamnă Dumnezeu cu noi” (Matei 1:28). El este cu noi în toate zilele până la sfârşit şi, de aceea, Dumnezeu este cu noi, pentru ca noi, ca El, să facem bine.

Despre copilul Samuel citim: „Şi Samuel creştea şi Domnul era cu el şi nu lăsa niciun cuvânt de-al său să cadă la pământ” (1 Samuel 3:19). Rezultatul faptului că Dumnezeu era cu el, a fost că el vorbea „ca oracolele lui Dumnezeu”, astfel încât cuvintele sale erau prea valoroase ca să fie pierdute. Dacă Îl invităm pe Dumnezeu să stea cu noi, trebuie să consimţim să Îi permitem să Se ocupe de toate treburile noastre şi de noi, de asemenea. Dar aceasta nu trebuie considerată o suferinţă, de vreme ce calea Sa este desăvârşită.

Probabil că cel mai instructiv caz care să ilustreze prezenţa lui Dumnezeu cu un om este cel al lui Iosif. „Patriarhii, mişcaţi de invidie, l-au vândut pe Iosif în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el şi l-a scăpat din toate durerile şi i-a dat favoare şi înţelepciune în ochii lui faraon” (Fapte 7:9-10). Observă că Dumnezeu era cu el în timp ce se cobora în Egipt, deşi mergea ca un sclav. Nu doar în prosperitate era Dumnezeu cu el, ci şi în suferinţa lui. Într-adevăr, Dumnezeu a fost Cel care l-a trimis pe Iosif în Egipt. Când Iosif a ajuns în Egipt a fost vândut din nou, dar Domnul nu l-a părăsit. „Domnul era cu Iosif şi era un om înfloritor. El era în casa stăpânului său egipteanul” (Geneza 39:1-2). Dar nu era totul neted înaintea lui, cu toate că Dumnezeu era cu el. Iosif a fost acuzat pe nedrept şi, fără să i se dea vreo şansă de a se îndreptăţi, a fost aruncat în închisoare. Cu siguranţă că atunci Domnul l-a uitat. Nicidecum! „Domnul era cu Iosif şi i-a arătat milă şi i-a dat favoare înaintea păzitorului închisorii. Şi păzitorul închisorii i-a dat pe mâna lui Iosif pe toţi prizonierii care erau în închisoare, iar el era executantul a tot ce făceau ei. Şi păzitorul închisorii nu se uita la nimic din ceea ce era pe mâna lui, pentru că Domnul era cu el şi ceea ce făcea, Domnul făcea să prospere” (Geneza 39:21-23). Domnului nu Îi este teamă sau ruşine să meargă în închisoare, aşa că faptul că un om este în închisoare nu dovedeşte că Domnul l-a lăsat. Într-adevăr, Domnul este deseori în închisoare (vezi Matei 25:36, 43).

După multă vreme şi aşteptare obositoare, Iosif a fost scos din închisoare şi aşezat peste ţara Egiptului. El devenise practic regele Egiptului. Era stăpân peste toată ţara şi tot ce îi lipsea era un loc pe tron. Iosif nu a ştiut de ce s-a dus la închisoare, numai după ce faraon a trimis după el, şi atunci a aflat că aceea era calea spre locul puterii. Dar Iosif nu şi-a pierdut timpul murmurând, cu toate că nu putea să vadă calea de ieşire din închisoare. Putem să ne uităm înapoi în timp şi, văzând în acelaşi timp sfârşitul experienţei prin care a trecut, să ni se pară normal ca Iosif să fi făcut astfel. Dar trebuie să ne amintim că lui Iosif, lucrurile i se păreau la fel de negre şi de lipsite de speranţă în timpul acelor ani din închisoare cum ni s-ar fi părut nouă. Dacă am vedea drumul nostru clar, nu am murmura niciodată, nici nu ne-am îndoi de prezenţa şi bunătatea lui Dumnezeu. Iosif nu putea să vadă înainte, dar lui nu i-a păsat de acest lucru. Dumnezeu a fost cu el tot drumul şi aceasta era suficient, nu avea nevoie să vadă înainte. Dacă ne-am aminti că El cunoaşte drumul pe care mergem şi poate vedea sfârşitul de la început, ne va face să câştigăm mult timp şi ne va salva din descurajarea nefolositoare. Dumnezeu este cu noi în întuneric ca în lumină, în foc, în apă şi în închisoare, precum şi în timpuri de pace şi prosperitate.

The Present Truth, 16 noiembrie 1899