Isaia 2:6-22 (Traducerea Lowth): 

⁶Cu adevărat, ţi-ai părăsit poporul, casa lui Iacov; pentru că sunt plini de profeţi din est şi de prezicători precum filistenii; şi au înmulţit un neam nelegitim de copii străini. ⁷Şi ţara lui este plină de argint şi de aur şi bogăţiile lui sunt fără sfârşit; ţara lui este plină de cai şi nici carele lui n-au sfârşit. ⁸Şi ţara lui este plină de idoli; se închină la lucrarea mâinilor lui, la ceea ce degetele lui au făcut. ⁹De aceea, omul rău va fi coborât, iar cel puternic va fi umilit, şi Tu nu-i vei ierta. ¹⁰Du-te la stâncă şi ascunde-te în praf de frica lui Iehova şi de gloria maiestăţii Lui, când Se ridică să lovească lumea cu teroare. ¹¹Ochii semeţi ai oamenilor vor fi umiliţi, înălţimea muritorilor va fi coborâtă şi doar Iehova va fi înălţat în ziua aceea. ¹²Pentru că ziua lui Iehova, Dumnezeul oştirilor este împotriva a tot ce este mare şi semeţ şi împotriva a tot ce este mândru; şi va fi umilit. ¹³Chiar şi împotriva tuturor cedrilor din Liban cei mari şi înălţaţi, şi împotriva tuturor stejarilor Basanului; ¹⁴şi împotriva tuturor munţilor, a celor înalţi; şi împotriva tuturor dealurilor, a celor înălţate; ¹⁵şi împotriva oricărui turn ridicat la înălţime; şi împotriva oricărui deal, puternic fortificat. ¹⁶Şi împotriva tuturor corăbiilor din Tarsis; şi împotriva oricărei lucrări frumoase de artă. ¹⁷Şi mândria omului va fi coborâtă, iar înălţimea muritorilor va fi umilită şi doar Iehova va fi înălţat în acea zi; ¹⁸Iar idolii vor dispărea în totalitate. ¹⁹Şi vor intra în peşterile stâncilor şi în scobiturile din ţărână; de frica lui Iehova şi de gloria maiestăţii Sale, când Se ridică să lovească pământul cu teroare. ²⁰În ziua aceea, omul îşi va arunca idolii de argint şi de aur pe care i-a făcut ca să îi venereze, la şobolani şi la lilieci; ²¹pentru a intra în peşterile stâncilor şi în despicăturile rocilor stâncoase, de frica lui Iehova şi de gloria maiestăţii Sale când Se ridică să lovească pământul cu teroare. ²²Nu vă mai încredeţi în om, a cărui suflare este în nările lui, căci ce preţ are el?

Nu este nimic în versetul 6, în textul original, care să indice cu ce anume, din est, este plin poporul. Textul, redat literal, spune, „pentru că sunt umpluţi din est”. Aceasta este indicat atât în RV, cât şi în versiunea noastră comună. Lucrurile cu care ei sunt umpluţi nu se limitează numai la ghicitori sau altceva. Ideea este că tot ce are poporul, vine din est. Totuşi, expresia folosită este expresia idiomatică ebraică obişnuită pentru a exprima comparaţia, astfel încât ar putea fi citită: „pentru că ei sunt mai umpluţi decât estul”, ceea ce este şi mai categoric. Faţă de orice alt loc de pe pământ, idolatria a fost cel mai mult practicată în est.

„Sunt prezicători precum filistenii.” Filistenii erau poporul din Canaan, despre care Dumnezeu poruncise să fie alungaţi din pricina urâciunilor lor, printre care era vrăjitoria – pretinsa comunicare cu morţii. Cuvântul redat prin „prezicător” provine de la cuvântul ce înseamnă „nor”, indicând că cei care practică acea artă acţionează tainic, sub acoperire.

„S-au mulţumit cu copiii străinilor.” Literal: „Ei dau mâinile cu copiii străinilor.” Poporului lui Israel i s-a interzis să aibă vreo legătură cu poporul ţării. Urma să fie separat de toate popoarele pământului (Exodul 33:16). Ei nu trebuiau să fie socotiţi printre naţiuni, nici să fie ca ele (Numeri 23:9). Ei urmau să depindă numai de Domnul pentru apărare, prin urmare nu aveau nevoie de nicio alianţă cu alt popor, oricât ar fi fost de numeros. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să intre în niciun legământ, cu excepţia celui cu El. A forma orice alianţă de parteneriat sau a fi în vreun fel încurcat sau identificat cu interesele unui alt popor înseamnă a-L trăda pe Dumnezeu. Cei care sunt „bogaţi şi cu bunuri din belşug” (Apocalipsa 3:16-17) sunt vărsaţi din gura Domnului. „El a potolit foamea cu lucruri bune, iar pe cel bogat l-a dat afară, gol” (Luca 1:53).

Observă locul de unde vine adevărata plinătate. În Hristos locuieşte toată plinătatea (Coloseni 1:19), iar noi suntem „făcuţi plini” în El (Coloseni 2:10 – RV). El spune: „Deschide-ţi gura larg şi Eu o voi umple” (Psalmii 81:10). Dar când plinătatea pe care o are poporul nu este de la El, nu este decât goliciune. Ei sunt umflaţi, nu plini.

„Ţara lor este, de asemenea, plină de idoli; se închină la lucrările propriilor lor mâini, pe care le-au făcut degetele lor.” Ce teribilă cădere de la locul pentru care Dumnezeu îl crease pe om. „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu onoare. L-ai făcut să aibă stăpânire peste lucrările mâinilor Tale, ai pus totul sub picioarele lui” (Psalmii 8:5-6 – RV). Totuşi, „ce este omul”? La cel mai bun stadiu al lui este numai deşertăciune, prin el însuşi nu este nimic, dar cu Dumnezeu locuind în el în toată plinătatea Sa, este domn peste lucrările mâinilor lui Dumnezeu. Şi de la acest înalt statut, oamenii au căzut atât de jos încât se închină – se recunosc pe ei înşişi inferiori – lucrărilor propriilor lor mâini. De la a avea stăpânire peste lucrarea degetelor lui Dumnezeu, ei s-au înjosit înaintea lucrărilor propriilor lor degete! Ar putea căderea să fie mai mare? Iată ce înseamnă idolatria.

Dar nu toţi idolatrii aşază imagini de lemn, piatră sau vreun alt metal într-un templu şi se pleacă înaintea lor. Nu este necesar ca cineva să aducă omagii unei imagini cioplite pentru a fi un idolatru. Tot ce este necesar pentru ca cineva să fie un idolatru este să se închine la propriile lui lucrări. Acum, oamenii se închină la ceva în care îşi pun încrederea pentru salvare. De aceea, oricine depinde de ceva pe care el l-a făcut ca un mijloc de salvare, este un idolatru. Deci, n-ai văzut niciodată idolatrii? Nu cunoşti niciunul? Trebuie să ieşi afară din casa ta pentru a găsi unul? Observă că, exact înainte de afirmaţia că ţara lor este plină de idoli, citim: „Ţara lor este, de asemenea, plină de argint şi aur şi bogăţiilor lor sunt fără sfârşit.” Este vreo altă ţară căreia să i se aplice mai bine aspectul respectiv, decât aceasta?[1] Este vreo diferenţă dacă argintul şi aurul sunt făcute într-o imagine,[2] sau pur şi simplu poartă marca guvernului? Nu există ţară pe pământ care să nu fie plină de idoli. Atunci să spunem aceste cuvinte Domnului: „Îndepărtează fărădelegea şi primeşte-ne cu îndurare. Asirianul nu ne va scăpa; nu vom mai călări pe cai, nici nu vom mai zice lucrării mâinilor noastre: «Voi sunteţi dumnezeii noştri», căci în Tine găseşte orfanul mila.” Tuturor celor care îşi recunosc păcatul astfel, Dumnezeu le spune: „Le voi vindeca decăderea; îi voi iubi cu sinceritate” (Osea 14:2-4).

Dumnezeu nu face diferenţă între persoane. De aceea, „omul rău” – cel de rang josnic – şi „cel puternic” – eroul în evaluarea lumii – vor fi la fel de coborâţi şi umiliţi dacă persistă în a se înălţa pe ei înşişi deasupra lui Dumnezeu. „Căci ziua Domnului oştirilor va fi peste oricine este mândru şi semeţ şi peste oricine se înalţă; acela va fi umilit.” „Privirile semeţe ale omului vor fi umilite şi înălţarea omului va fi coborâtă şi numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.” Judecata va arăta totul aşa cum este de fapt şi atunci se va vedea că doar Dumnezeu este mare. Niciunul dintre oamenii pământului ce pretind a fi mari nu va mai fi capabil să îşi susţină pretenţia în acea zi.

Aceea va fi o zi teribilă. „Regii pământului şi oamenii mari, căpeteniile de frunte şi oamenii puternici, fiecare rob şi fiecare om liber” (Apocalipsa 6:15), „îşi va arunca idolii de argint şi de aur, pe care fiecare şi-i făcuse pentru el ca să-i venereze, la şobolani şi la lilieci; pentru a se duce în scobiturile stâncilor şi pe vârfurile stâncilor colţuroase, de teama Domnului şi de slava maiestăţii Lui, când Se ridică să zdruncine teribil pământul” şi vor spune munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui care stă pe tron şi de mânia Mielului; căci marea zi a mâniei Lui a venit şi cine poate să stea?” Totuşi a privi exact aceeaşi faţă va fi răsplata şi cea mai mare bucurie a celor care au fost umili înaintea lui Dumnezeu (Psalmii 17:15; Apocalipsa 22:4).

Evanghelia caută acum să pregătească oamenii pentru acea zi mare şi teribilă. „Căci armele luptei noastre nu sunt carnale, ci puternice prin Dumnezeu pentru a învinge fortificaţiile, a doborî imaginaţiile şi orice lucru înălţat care se înalţă pe sine împotriva cunoştinţei de Dumnezeu şi pentru a aduce orice gând rob faţă de ascultarea lui Hristos” (2 Corinteni 10:4-5). Evanghelia face exact acelaşi lucru pe care îl face marea zi a Domnului, doar că este mai bine să te supui procesului acum, de bunăvoie, decât să aştepţi până atunci. Doar Dumnezeu este „mare şi înălţat”. El nu S-a înălţat pe Sine pe socoteala altora, cum fac oamenii; dar El nu poate fi altfel decât este. Creatorul este, chiar prin natura Sa, infinit mai mare decât toate lucrurile create. Doar prin măreţia Sa poate să existe totul, iar oricine recunoaşte cu bucurie această măreţie este înălţat prin ea. Când oamenii se înalţă pe ei înşişi, totul este inversat şi în dezordine. Este necesar ca locul de drept al lui Dumnezeu din univers să fie recunoscut; altfel, confuzia va domni întotdeauna. Evanghelia lucrează pentru acest scop, iar marea zi a Domnului va termina lucrarea prin distrugerea celor ale căror pretenţii înalte i-au făcut să Îl ignore pe Dumnezeu. Pur şi simplu ei vor fi lăsaţi la judecata deplină a pretenţiilor lor şi ca o consecinţă vor fi „ca norul de dimineaţă şi ca roua dimineţii care trece repede, ca pleava care este dusă cu furtuna, ca fumul dintr-un şemineu” (Osea 13:3). Când vor fi puşi în faţa testului de a încerca să existe fără Dumnezeu, vor fi „găsiţi cu lipsă”. Ca idolii pe care i-au făcut, pur şi simplu vor „trece”, pentru că atunci când susţinerea Domnului, pe care au dispreţuit-o şi au respins-o, este retrasă, nu mai rămâne nimic.

Concluzia la problemă este aceasta: „Părăsiţi omul, a cărui suflare este în nările lui, căci ce este el, ca să-l iei în seamă?” „Blestemat să fie omul care se încrede în om şi face din carne braţul său şi a cărui inimă se depărtează de Domnul” (Ieremia 17:5). Acesta nu este un blestem rostit asupra celor care se încred în om – în ei înşişi – ca pedeapsă. Nu este deloc datorat faptului că au ofensat demnitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este om, ca să Se simtă ofensat din cauza faptului că poziţia Sa nu este recunoscută. El este blând şi umil în inimă. Blestemul nu este decât o declaraţie a realităţii. Să presupunem că un om nu se se atârnă de nimic, deasupra unei prăpastii. Ce altceva poate rezulta, decât totala lui distrugere? Omul nu este nimic şi oricine se încrede în om, şi chiar în el însuşi, inevitabil ajunge la nimic. Judecata nu va face mai mult decât să descopere lucrurile aşa cum sunt şi să lase omul în propria lui alegere, iar Dumnezeu va fi curat de sângele celor răi care sunt distruşi (aminteşte-ţi Isaia 1:31).

Lecţia pe care nu trebuie să eşuăm în a o învăţa este puterea evangheliei. Puterea ei este egală cu puterea manifestată în marea şi teribila zi a Domnului. Puterea lui Dumnezeu de a mântui – de a face ceva veşnic din oameni care sunt nimic – este măreaţa putere care va zdruncina cerurile şi pământul. Când Domnul va veni, o va face pentru a-şi salva poporul. Profetul Habacuc a avut o viziune despre Dumnezeu care iese să-şi salveze poporul, iar „slava Lui a acoperit cerurile şi pământul era plin de lauda Lui, iar strălucirea Lui era ca lumina; raze strălucitoare ieşeau din privirea Sa; acolo era ascunzişul puterii Sale. Înaintea Lui mergea ciuma şi cărbuni aprinşi ieşeau din privirea Sa şi străbăteau pământul; El privea şi despărţea naţiunile; munţii cei eterni au fost risipiţi, iar dealurile cele veşnice îngenuncheate (…) soarele şi luna au rămas încă la locul lor”. Toată acea putere este şi acum exercitată pentru a salva oamenii şi îi va salva, dacă ei se încred în ea. Doar două lucruri sunt necesare pentru a le cunoaşte, şi anume, că omul este nimic şi că Dumnezeu este totul. Cel care a învăţat aceasta, are în stăpânire eternitatea cu toate bogăţiile ei şi înţelepciunea în mâinile sale.

The Present Truth, 26 ianuarie 1899

Note de subsol:

[1] N.t. – Autorul se referă la Statele Unite ale Americii.

[2] N.t. – icoană, statuie.