Isaia 44:21-28: 

²¹Adu-ţi aminte de aceste lucruri, o, Iacov şi Israel, pentru că tu eşti slujitorul Meu. Eu te-am format, tu eşti slujitorul Meu. O, Israel, nu vei fi uitat de Mine. ²²Am făcut ca nelegiuirile tale să dispară ca un nor şi păcatele tale ca un abur. Întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat. ²³Cântaţi, cerurilor, căci Iehova a lucrat! Rostiţi un cântec de bucurie, voi adâncimi ale pământului! Izbucniţi în cântat, voi munţilor, pădurea şi toţi copacii din ea! Căci Iehova l-a răscumpărat pe Iacov şi va fi slăvit în Israel! ²⁴Astfel vorbeşte Iehova, răscumpărătorul tău, Cel care te-a întocmit din pântece: Eu sunt Iehova, care fac toate lucrurile, care singur întind cerurile, care întăresc pământul prin Mine însumi. ²⁵Eu sunt Acela care dărâmă planurile impostorilor şi îi înnebuneşte pe ghicitori, care răstoarnă planurile înţelepţilor şi preface în nebunie cunoştinţa lor; ²⁶care întăreşte cuvântul slujitorului Său şi împlineşte planul solilor Săi; care spune Ierusalimului: Vei fi locuit, şi cetăţilor lui Iuda: Veţi fi construite, şi locurile ei pustii le voi restaura; ²⁷care spune adâncului, usucă-te, şi îţi voi usca râurile; ²⁸care îi spune lui Cir: Tu eşti păstorul Meu! Şi el va împlini toată plăcerea Mea; care spune Ierusalimului, vei fi construit, şi templului, temeliile tale vor fi aşezate.

Un contrast

Ce contrast avem aici între adevăratul Dumnezeu şi dumnezeul făcut de omul care nu poate lucra o singură zi fără să se istovească de foame şi sete, şi care ia o parte din materialul din care este făcut dumnezeul lui şi îşi pregăteşte cina din el. Aceste lucruri trebuie ţinute minte. Au fost scrise pentru noi, cei din secolul al nouăsprezecelea. Omul care îşi face un dumnezeu din frasin, nu este mai păgân decât orice om care nu se încrede în Domnul.

Binecuvântarea slujbei

Este o binecuvântare pentru orice om să Îl audă pe Domnul spunându-i: „Tu eşti slujitorul Meu.” Cui îi spune El acest lucru? Oricui Îl va asculta. Isus a gustat moartea pentru fiecare om şi toţi au fost cumpăraţi de sângele lui Hristos. De îndată ce un om I se predă Domnului pentru a-L sluji, din acel moment el este slujitorul Domnului (Romani 6:16). Atunci el are toate privilegiile casei Domnului. Slujitorii Domnului sunt toţi oameni liberi. Eliberarea lor din robie este semnul robiei faţă de El (Psalmii 116:16). Slujitorii Domnului, adică cei care se dau pe ei înşişi pe deplin pentru serviciul Său sunt cunoscuţi prin libertatea lor.

În versetul 21, în mod literal este scris în loc de: „Eu te-am întocmit, tu eşti slujitorul Meu”, „Eu te-am întocmit, slujitorul Meu”. Dumnezeu îl creează pe om slujitorul Său. Când Dumnezeu a făcut pe om la început, omul era slujitorul lui Dumnezeu. Dar el a fost făcut rege, cu autoritate absolută asupra întregului pământ şi tot ce avea legătură cu el. Astfel, slujitorii Domnului sunt toţi regi prin naştere. Sunt multe grade diferite de slujitori, după cum există grade diferite de abilităţi, dar Domnul nu are pe nimeni în slujba Sa care să fie mai jos, în rang, decât rege. Oamenii şi-au pierdut stăpânirea. Adam a pierdut controlul asupra lui însuşi şi, de aceea, toată autoritatea lui s-a dus. Dar Hristos a venit să restaureze ceea ce a fost pierdut. În El suntem cu toţii creaţi din nou şi atunci autoritatea este restaurată. Ni se dă stăpânire completă asupra noastră, iar omul care se poate stăpâni pe sine poate stăpâni orice altceva de sub cer.

Vegherea lui Dumnezeu

Cu siguranţă nu există un pasaj mai mângâietor în Scriptură ca acesta. Este plin de cuvinte blânde, mângâietoare. „O, Israel, nu vei fi uitat de Mine.” „Cel care te păzeşte nu va dormita. Iată, Cel care îl păzeşte pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi” (Psalmii 121:3-4). Cât de des auzim vreun om spunând că Dumnezeu l-a uitat. Ei bine, chiar respiraţia pe care o foloseşte atunci când spune acest lucru este o dovadă că Dumnezeu nu l-a uitat. Omul nu este doar o maşinărie. Nu este un ceas pe care posesorul îl întoarce şi apoi îl lasă să meargă până ce arcul se detensionează. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, atunci toţi ar fi trăit, cel puţin, până la bătrâneţe. Niciun om nu trăieşte prin puterea lui, căci „nu este niciun om care să aibă putere asupra spiritului pentru a reţine spiritul, nici nu are putere în ziua morţii” (Eclesiastul 8:8). Ne întindem, adormim şi ne trezim, pur şi simplu pentru că Dumnezeu stă treaz şi veghează. La început, El a suflat suflarea vieţii în nările omului şi a continuat să facă acest lucru în fiecare moment de atunci încoace. Dacă S-ar gândi numai la El însuşi, dacă şi-ar lua asupra Sa Spiritul şi suflarea, toată făptura ar pieri, iar omul s-ar întoarce iar în ţărână (Iov 34:14-15). Dar Dumnezeu nu uită de niciun individ, de aceea trăim. Aceasta nu implică faptul că atunci când moare un om, Dumnezeu l-a uitat. Nicidecum! Dumnezeu, care înţelege atât de complet fiecare detaliu, încât ştie fiecare vrabie şi numărul perilor de pe fiecare cap, precum şi numele tuturor stelelor fără număr, nu poate fi niciodată acuzat de uitare. Detaliile nu Îl îngrijorează.

Păcatul nimicit în trupul nostru

Unde sunt păcatele noastre? Sunt în noi, în propriile noastre vieţi, bineînţeles. „Din interior, din inima oamenilor provin gândurile rele, curviile, preacurviile, uciderile, hoţiile, lăcomia, răutatea, înşelăciunea, senzualitatea, un ochi rău, blasfemia, mândria, nebunia. Toate aceste lucruri rele vin din interior şi pângăresc omul” (Marcu 7:21-23). Atunci când Dumnezeu spune: „Am şters ca un nor nelegiuirile şi păcatele tale”, ce vrea să spună? Pur şi simplu aceasta: că prin viaţa Sa ne curăţă de orice păcat, îl scoate din noi. „Dacă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtăşie unul cu altul şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţă de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Cuvântul ebraic tradus aici prin „şters” [blotted out], este „a îndepărta” [wipe off], ca şi când un om ar îndepărta cuvintele de pe o tablă. Dumnezeu ia păcatele şi le distruge. Nu fă greşeala să spui că nu există păcat, aşa cum o fac unii. Există păcat şi e foarte real, dar el nu există în Hristos. „El S-a arătat ca să ia păcatele şi în El nu este păcat” (1 Ioan 3:5). El a „condamnat păcatul în carne” (Romani 8:3). În propria Sa carne, El a „nimicit vrăjmăşia” (Efeseni 2:15), care este mintea carnală. Chiar dacă a fost în carne, mintea carnală nu avea control asupra Lui. Însă, carnea noastră este cea pe care a luat-o El, prin urmare, El a nimicit păcatul în carnea oricui Îl va mărturisi. Este literalmente şters. El a luat asupra Sa toate păcatele lumii, dar nimeni nu a văzut vreodată cea mai mică urmă a păcatului în El sau asupra Lui. În El, păcatele au fost şterse atât de eficient ca şi când nu ar fi existat niciodată. 

Întoarce-te! Totul este iertat!

Când un copil chiuleşte de la şcoală, îi este frică să-l întâlnească pe profesor. Tânărul intră în tovărăşii rele şi se teme să se ducă acasă. Conştiinţa, o conştiinţă vinovată, ne face pe toţi laşi, de când Adam şi Eva s-au ascuns de faţa Domnului în grădina Edenului, după ce au mâncat din fructul oprit. Oamenii Îl judecă pe Dumnezeu prin propriile lor naturi aspre, neiertătoare şi cred că de vreme ce ei au păcătuit împotriva Lui, El trebuie să fie furios pe ei. Aceasta îi ţine pe mulţi departe de El. Ei nu cred că El îi va accepta dacă vin la El. Dar El spune: „Întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.” Ne spune că păcatele noastre sunt şterse, aşa că nu trebuie să ne mai fie teamă să ne întoarcem. Nu există nimic împotriva noastră, totul s-a dus în Hristos. Chiar mai binecuvântat decât acest lucru este faptul că în această ştergere a păcatelor noastre, puterea lor este distrusă, aşa că nu pot avea stăpânire asupra noastră. Dumnezeu însuşi a pregătit calea pentru ca noi să nu ne întoarcem ca vinovaţi, ascunzându-ne şi ghemuindu-ne de frică, ci, ca fii, cu îndrăzneală, aşteptând milă şi har pentru a fi ajutaţi la vreme de nevoie.

Cerurile şi pământul interesaţi

Aici există ceva pentru ca cerurile şi pământul să se bucure în întregime. De câte ori sunt cerurile şi pământul chemate în legătură cu lucrarea de răscumpărare. Chiar în primul capitol din Isaia, cerurile şi pământul sunt chemate să mărturisească faptul că Dumnezeu a hrănit şi a crescut copii care s-au răsculat împotriva Lui. Acum, aceleaşi ceruri şi acelaşi pământ sunt chemate pentru a se bucura, de la cele mai înalte locuri până la cele mai de jos adâncimi, deoarece Dumnezeu şi-a răscumpărat poporul. De ce să fie toată natura chemată pentru a se bucura de acest lucru? Există un motiv temeinic pentru aceasta, deoarece întreaga natură a fost pusă ca zălog pentru răscumpărarea omului. Dumnezeu susţine toate lucrurile. În Hristos se ţin toate lucrurile. Aşa că, atunci când Dumnezeu L-a dat pe Hristos, interpunându-Se pe Sine printr-un jurământ, El a lăsat ca zălog propria Sa existenţă pentru salvarea omului, întreaga creaţie fiind pusă în joc pentru răscumpărarea omului. Omeneşte vorbind, toată natura a fost supusă unui risc în marea acţiune de răscumpărare a omului. Dacă lucrarea ar fi eşuat, dacă Dumnezeu şi-ar fi călcat cuvântul, atunci viaţa Sa ar fi fost pierdută şi tot universul dizolvat. Prin urmare, Dumnezeu şi toată creaţia au un interes mult mai mare pentru răscumpărarea omului decât orice om sau decât toată omenirea la un loc. Existenţa lor depinde de mântuirea omului. Astfel putem înţelege de ce „cerul şi pământul” trebuie să fie chemate pentru a cânta harul lui Dumnezeu care aduce mântuire, şi de ce ar trebui să răspundă. Ce temelie solidă pentru credinţă ne dă acest lucru. Nu există nimic în universul lui Dumnezeu care să nu aibă un interes pentru răscumpărarea noastră şi nu este nimic care să nu fie calculat să ne ajute pe calea vieţii. Nu există nimic împotriva noastră, ci totul este pentru noi. „Toate lucrurile sunt ale voastre. Fie Paul, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile prezente, fie cele ce vor veni. Toate sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:21-23).

Dumnezeu creează prin Sine însuşi

Dumnezeu nu a avut niciun ajutor în creaţia universului. Cuvântul era cu Dumnezeu la început, dar Cuvântul era Dumnezeu. Cel care, prin Sine însuşi a creat cerurile şi a întins pământul, este capabil să Îşi răscumpere poporul. Răscumpărarea nu este decât o nouă creaţie şi faptul că Dumnezeu este creator şi că fără niciun ajutor – când într-adevăr nu era nimeni pentru a-i da ajutor – a creat toate lucrurile, constituie o dovadă suficientă că ceea ce a promis El referitor la om, este pe deplin capabil să realizeze. Acesta este motivul pentru care în ultimele zile suntem chemaţi să-I aducem slavă lui Dumnezeu şi să ne închinăm „Celui ce a făcut cerul, pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:6-7).

Cuvântul infailibil al oamenilor

Ceea ce face Dumnezeu prin altcineva este la fel de stabil ca şi când ar fi fost făcut fără niciun mijloc. El confirmă cuvântul slujitorului Său. El ne-a împăcat cu Sine şi a pus în noi cuvântul împăcării (2 Corinteni 5:18-19). „Cel pe care l-a trimis El vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 3:34). Oricine vorbeşte numai cuvintele Domnului nu trebuie să aibă vreo teamă că unul din cuvintele lui nu s-ar împlini. „Dacă un om vorbeşte, să vorbească ca oracolele lui Dumnezeu” (1 Petru 4:11), şi poate vorbi cu toată îndrăzneala. Mărturiile mincinoşilor vor fi anulate, iar ghicitorii vor fi văzuţi ca nebuni, înţelepţii acestei lumi vor fi doborâţi de propria lor viclenie, iar cunoştinţa lor va fi dovedită ca nebunie. Dar simplul adevăr rostit de cel mai umil urmaş al lui Dumnezeu, va sta atât timp cât soarele şi luna vor dăinui.

Ultima referinţă din acest capitol, referitoare la Cir şi lucrarea lui, va fi analizată în legătură cu versetele capitolului următor, unde subiectul continuă.

The Present Truth, 21 decembrie 1899