Isaia 45:16-19 (Traducerea Lowth): 

¹⁶Sunt ruşinaţi, sunt chiar uluiţi, toţi adversarii lui. Se retrag împreună în confuzie, făcătorii de chipuri. ¹⁷Dar Israel va fi mântuit în Domnul cu mântuire veşnică. Voi nu veţi fi ruşinaţi, nici uluiţi, în veacurile eternităţii. ¹⁸Căci astfel spune Iehova, Cel care a creat cerurile, El este Dumnezeu, care a întocmit pământul şi l-a făcut, El l-a întemeiat, nu l-a creat în zadar, pentru că El l-a format ca să fie locuit. Eu sunt Iehova şi nu este nimeni în afară de Mine. ¹⁹Nu am vorbit în ascuns, într-un loc întunecat al pământului. Nu am spus seminţei lui Iacov, caută-Mă în zadar. Eu sunt Iehova, care vorbesc adevărul, care dau răspunsuri directe.

Soarta idolilor şi a făcătorilor lor

Cu mult timp în urmă, am învăţat în studiul acestei profeţii că „cel care crede nu se va grăbi” sau nu va fi uluit, deoarece el construieşte pe temelia sigură, stânca veacurilor, Hristos Isus. „Ştim că orice idol este nimic în lume şi că nu este decât un singur Dumnezeu” (1 Corinteni 8:4). De aceea, cei care fac şi se încred în idoli trebuie în mod necesar să meargă în confuzie. În mod literal, ei se îndreaptă spre nimic, pentru că un idol este nimic şi „cei care îi fac, sunt la fel. Aşa este oricine se încrede în ei”. Cel care construieşte pe nimic trebuie să ajungă la nimic. Astfel citim: „Căci ziua Domnului este aproape faţă de toţi păgânii. Cum ai făcut, aşa ţi se va face. Răsplata se va întoarce asupra capului tău. Căci după cum aţi băut pe muntele Meu cel sfânt, tot aşa vor bea şi păgânii în mod continuu. Da, vor bea şi vor înghiţi şi vor fi ca şi când nu ar fi fost” (Obadia 15-16). „Chiar şi dumnezeii care nu au făcut cerurile şi pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri.” Bineînţeles, cei care se încred în ei vor pieri împreună cu ei. Adică, oricine se încrede în ceva mai puţin decât puterea care a făcut şi susţine cerurile şi pământul, va rămâne fără existenţă.

Nicio lipsă pentru cei care se încred în Dumnezeu

„Dar Domnul este Dumnezeul adevărat, El este Dumnezeul cel viu şi un rege veşnic” (Ieremia 10:10). El este „din veşnicie în veşnicie” (Psalmii 90:2). De aceea, „Israel va fi mântuit în Domnul cu o mântuire veşnică”, pentru că Israel este poporul care depinde de Domnul şi care „nu are nicio încredere în carne”. Când a încetat să se lupte, fiind incapabil să stea în picioare, şi s-a agăţat de Domnul pentru sprijin, numele lui Iacov a fost schimbat în Israel. Aceea a fost tăria prin care a izbutit. Compară Geneza 32:24-28 cu Osea 12:3-4. „În Domnul” va fi Israel mântuit, nu în ei înşişi. „Zadarnic este ajutorul omului.” „Blestemat este omul care se încrede în om” (Ieremia 17:5).8

De ce a fost creat pământul?

De ce a fost creat pământul? Textul ne spune că a fost întocmit ca să fie locuit. Această afirmaţie o urmează imediat pe aceea care spune că „El nu l-a creat în zadar”. Adică, dacă pământul nu ar fi locuit, ar fi fost întocmit în zadar. Nu ar fi niciun motiv pentru existenţa sa dacă nu ar avea locuitori. Observă mai departe cum faptul că pământul nu a fost întocmit în zadar, ci a fost creat pentru a fi locuit, este dat ca dovadă că Israel va fi mântuit în Domnul cu o mântuire veşnică. Israel nu va fi nici ruşinat, nici blestemat în veacurile eternităţii, deoarece va avea pământul pentru a-l locui. El urmează să fie locuinţa celor mântuiţi, după cum la început, a fost făcut pentru a fi locuit de o rasă neprihănită.

O solie prezentă potrivită

Aceasta este o solie pentru acest timp, căci solia dată lui Isaia trebuia proclamată „până când cetăţile vor fi pustiite, fără locuitori, şi casele fără oameni, iar ţara va fi pe deplin pustiită, şi Domnul îi va fi îndepărtat pe oameni şi va fi o mare părăsire în mijlocul ţării” (Isaia 6:11-12). Există vreo previziune că aşa ceva va avea loc? Da, există. Dumnezeu nu face nimic arbitrar. Domnul nu va veni pentru a lua asupra Lui marea Sa putere, pentru a domni „şi pentru a distruge pământul” (Apocalipsa 11:17-18), până ce pământul şi locuitorii săi vor fi atât de aproape de distrugerea totală, încât nu vor mai rezista mult timp, chiar dacă venirea Sa ar fi amânată. Doar venirea Domnului salvează pământul de la distrugerea pe care oamenii răi au adus-o asupra lui prin propriile lor păcate distrugătoare. Să studiem această chestiune puţin mai profund şi o vom vedea mai clar.

Păcatul aduce ruină

Aminteşte-ţi că Dumnezeu S-a lăsat să fie judecat de lume. Judecata din ultima zi va fi pentru a determina şi demonstra neprihănirea caracterului lui Dumnezeu. El urmează să fie curat atunci când judecă sau să învingă atunci când este judecat (Psalmii 51:4; Romani 3:4). Judecata va arăta că Dumnezeu este adevărat, dar orice om este mincinos. Astfel, fiecare păcătos va pronunţa judecata asupra lui însuşi. Cei răi îşi adună acum mânie pentru ei înşişi, pentru ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu (Romani 2:5). La judecată, fiecare păcătos va recunoaşte că şi-a adus soarta asupra lui însuşi şi nu face decât să culeagă ce a semănat. Cel care seamănă în carne, va culege din carne stricăciune, iar a avea o minte carnală înseamnă moarte. Are moarte în ea.

Cântăreşte bine aceste texte. Este exprimat foarte clar în Scriptură că cei răi vor primi pedeapsa din mâinile lui Dumnezeu, că vor fi arşi de un foc nestins. Dar ceea ce se prezintă aici este că Domnul nu va administra această pedeapsă până când cei răi nu au devenit atât de răi, încât, dacă Domnul nu ar veni, rasa ar înceta să mai existe, autodistrugându-se. Această concluzie rezultă în mod necesar din faptul că cei răi culeg roadele umbletelor lor, că „întoarcerea celui simplu îi va ucide şi prosperitatea celor nebuni îi va distruge” (Proverbele 1:32). „Cel puternic va deveni un câlţ şi lucrarea lui o scânteie de foc. Vor arde împreună şi nimeni nu îi va stinge” (Isaia 1:31). Când cei răi văd că venirea Domnului are loc exact în momentul când urmau să se extermine unii pe alţii şi că El a venit ca să salveze pământul de la distrugerea lui totală şi să îl facă un loc potrivit pentru locuirea celor care Îi rămân loiali, nicio limbă nu se va putea ridica împotriva Lui la judecată. Stăpânul secerişului îşi începe lucrarea în momentul în care grânele ar cădea de la sine dacă nu ar fi secerate.

Sfârşitul se apropie

Există vreo probabilitate ca o asemenea stare să fie iminentă? Fără îndoială există, chiar dacă foarte mulţi oameni vor lua în râs această afirmaţie. Uită-te la creşterea rapidă a bolilor. În ultimii ani, tuberculoza a crescut la cea mai alarmantă rată şi face victime cu sutele de mii. Oamenii de vârstă mijlocie îşi pot aminti când o persoană bolnavă de tuberculoză era într-un fel renumită în comunitate, lâncezind ani de zile, în timp ce, acum, tuberculoza este una dintre cele mai obişnuite boli şi deseori face victime aproape la fel de rapid ca ciuma. Într-adevăr, şi-a câştigat numele de „marea plagă albă”. Aceeaşi plagă este pe vitele cu care se hrănesc oamenii, aşa că pericolul se intensifică. Dacă boala ar creşte în următorii ani la aceeaşi rată după cum a făcut-o în anii trecuţi, fiinţa umană sau vaca ce nu va avea tuberculoză va fi un caz excepţional.

Aceasta este doar una din multele cauze ale morţii. Multe altele pot fi numite. Viciul creşte cu mare forţă şi devine tot mai îndrăzneţ, şi chiar, mai făţiş. Prin practici nenaturale, bărbaţii şi femeile „primesc în ei înşişi răsplata greşelii lor”. Prin obiceiuri greşite în mâncare şi băutură, oamenii îşi slăbesc constituţiile şi se pregătesc să devină o pradă pentru orice epidemie care se ridică. Bărbaţii şi femeile rivalizează unii cu alţii pentru a vedea cine va descoperi ceva nou de mâncat. Alimentele simple pe care Dumnezeu le-a dat omului ca hrană, perfect adaptate pentru nevoile trupului, construindu-l şi întărindu-l, sunt luate în seamă puţin, în timp ce urâciuni tot mai mari şi combinaţii tot mai rele sunt înghiţite, efectul lor nefiind decât acela de a umple trupul cu otrăvuri şi de a produce ţesuturi nesănătoase. Oamenii se linguşesc că nimic din aceste lucruri nu îi vor prejudicia, chiar şi atunci când se dozează continuu cu medicamente ingenioase pentru a împiedica organele bolnave să strige din cauza solicitării puse asupra lor, şi pentru a păstra sentimentul sănătăţii fără nicio realitate. Mulţi dintre cei care au înfăţişarea şi senzaţia sănătăţii sunt doborâţi aproape fără niciun avertisment, deoarece s-au pregătit pentru a fi o pradă bolii. Plăgile care vin asupra pământului nu sunt doar „hotărâri tainice ale Providenţei”, ci sunt rezultatul natural şi inevitabil al obiceiurilor grosolane ale oamenilor.

Război devastator

Apoi există războiul cu toate relele lui. Miile care sunt măcelărite în luptă, nu reprezintă nicidecum suma ravagiilor unui război. Sărăcia, boala şi foametea rezultă în mod natural din cauza marilor confruntări. Şi când a mai fost o asemenea pregătire de război ca în timpul prezent? Într-adevăr, se vorbeşte mult despre pace, dar armele de război sunt mereu la îndemână. Nicio naţiune nu va vorbi în mod voluntar de pace până ce nu poate dicta termenii. Armamente imense au fost pregătite pentru a fi folosite, şi cine poate estima măcelul ce va avea loc când toate naţiunile vor deveni furioase şi se vor angaja în luptă? Cei mai optimişti ştiu că bătălia generală nu va putea fi mult timp amânată şi nimeni nu îndrăzneşte să evalueze rezultatul. Nu există nimic mai sigur decât faptul că, cu toţi acei oameni puternici implicaţi în armate, pregătiţi să se ucidă unul pe altul, aşa cum devine tot mai rapid cazul, împreună cu boli care îi mănâncă pe ceilalţi, fără să mai spunem nimic despre bolile noi generate de armatele înseşi, încă o sută de ani, dacă venirea Domnului ar fi întârziată atât de mult, şi nu va mai fi pe pământ cu excepţia câtorva oameni neprihăniţi care ţin adevărul. Aceasta nu este speculaţie, ci este exact ceea ce cuvântul Domnului a prevăzut. „Ţara va fi în întregime golită şi pe deplin prădată. căci Domnul a vorbit acest cuvânt. Pământul plânge şi este slăbit, lumea se ofileşte şi slăbeşte, oamenii aroganţi ai pământului slăbesc. Pământul este, de asemenea, corupt de locuitorii lui, pentru că au călcat legile, au schimbat poruncile, au rupt legământul cel veşnic. De aceea, blestemul nimiceşte pământul şi cei ce locuiesc pe el sunt pustiiţi. De aceea, locuitorii pământului sunt arşi şi sunt lăsaţi puţini oameni” (Isaia 24:3-6).

Un tablou mai strălucitor

Dar nu acesta va fi sfârşitul, pentru că Domnul nu a creat pământul în zadar, ci l-a întocmit ca să fie locuit. Când l-a întocmit, a făcut, de asemenea, omul şi l-a pus peste el şi tot ce a făcut, inclusiv omul, era „foarte bun”. De aici învăţăm scopul lui Dumnezeu în crearea pământului. A fost făcut pentru a fi locuit. Unul ar putea spune: „Ei bine, acum este locuit.” Nu de către oamenii pe care îi gândise Dumnezeu. El nu a făcut pământul pentru a fi locuit de oameni răi, de cei care sunt răzvrătiţi împotriva guvernării Sale. Obiectivul creării pământului nu va fi împlinit până ce neprihănirea nu va locui în el, iar păcatul şi boala vor fi necunoscute. Acel timp va veni la fel de sigur cum este faptul că Dumnezeu trăieşte şi este adevărat. Creşterea răutăţii, oamenii nelegiuiţi şi seducători devenind din ce în ce mai răi, înşelând şi fiind înşelaţi, pregătirile de război, distrugerea oamenilor prin violenţă, boală şi viciu, nu discreditează deloc cuvântul lui Dumnezeu, ci sunt ele însele semne ale credincioşiei lui şi ale apropierii timpului când Hristos va veni şi va domni în neprihănire. 

Cuvântul salvator al lui Dumnezeu

Dumnezeu nu a rostit niciun cuvânt în zadar. El este capabil să îi salveze pe toţi cei care îşi pun încrederea în El, iar salvarea Lui este una perfectă. El salvează din păcat şi moarte şi din orice urmă a lor. El nu înşală. El ştie să dea daruri bune, mult mai mult decât ştiu părinţii pământeşti, chiar darul propriului Său Spirit celor care Îl cer. Puterea prin care Îşi va păstra poporul în timpul strâmtorării care va veni peste lume, aşa încât nicio plagă nu se va apropia de locuinţa lor, chiar dacă molimă distrugătoare umblă în întuneric şi distrugerea pustieşte în miezul zilei, aşa încât nu li se va întâmpla niciun rău şi nicio plagă nu va veni aproape de locuinţa lor, este aceeaşi putere prin care acum El îi păzeşte de păcat. Iar El vorbeşte clar. Agenţii lui Satana, vrăjitorii şi demonii, „apar şi murmură” şi „şoptesc din ţărână” (Isaia 8:19; 29:4), dar Dumnezeu dă răspunsuri directe. Nu este nimic ambiguu în ele cum este cazul oracolelor păgâne. Cuvântul „nu este ascuns de tine, nici nu este departe. Nu este în cer ca să spui, cine se va sui pentru noi în cer şi să îl aducă la noi ca să îl auzim şi să îl facem? Ci cuvântul este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta ca să îl împlineşti.” De aceea, „dacă Îl vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Isus şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din moarte, vei fi salvat. Căci cu inima crede omul spre neprihănire şi cu gura mărturiseşte spre mântuire.” Şi „iată, acum este timpul potrivit. Acum este ziua mântuirii”.

The Present Truth, 11 ianuarie 1900