Isaia 48:12-22:
12Ascultă-Mă, Iacov şi Israel, cel pe care l-am chemat: Eu sunt, Eu sunt Cel dintâi, tot Eu sunt Cel din urmă. 13Mâna Mea a aşezat temelia pământului şi mâna Mea cea dreaptă a măsurat cerurile. Când le chem, ele se înfăţişează împreună. 14Voi toţi, adunaţi-vă şi ascultaţi: Cine dintre ei a declarat aceste lucruri? Domnul L-a iubit, El îşi va împlini plăcerea asupra Babilonului şi braţul Lui va fi peste caldei. 15Eu, Eu am vorbit, da, Eu L-am chemat. Eu L-am adus şi El îşi va face calea prosperă. 16Veniţi aproape de Mine şi ascultaţi acest lucru. Nu am vorbit în secret de la început. Din timpul în care a fost, Eu sunt acolo. Şi acum Domnul Dumnezeu şi Spiritul Lui M-a trimis. 17Astfel vorbeşte Domnul, răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel; Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te învăţ ce este de folos, care te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi. 18O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi neprihănirea ta ca valurile mării. 19Sămânţa ta, de asemenea, ar fi fost ca nisipul şi odraslele tale ca pietrişul. Numele lui nu ar fi fost îndepărtat sau distrus dinaintea Mea. 20Ieşiţi din Babilon, fugiţi de la caldei, cu un glas de cântec declaraţi, spuneţi aceasta, rostiţi-o până la marginea pământului, spuneţi: Domnul a răscumpărat pe slujitorul Său Iacov. 21Nu le-a fost sete când i-a condus prin deşert. A făcut să ţâşnească ape din stâncă pentru ei. A despicat stânca şi apele au ţâşnit. 22Nu există nicio pace, spune Domnul, pentru cei răi.
Nu uita niciun moment că solia lui Isaia este până la sfârşitul lumii, că nu a fost profetizată doar pentru cei care trăiau în timpul în care el a vorbit şi a scris, ci pentru oricine care trăia până când tot ce a profetizat se va împlini. El a prezis venirea Domnului şi indiferent cât de mult pare că acest eveniment este amânat, solia este pentru toţi cei care trăiesc până ce Hristos va veni.
Ieşiţi din Babilon!
Babilonul, puterea care a crezut că tăria pe care a primit-o de la Dumnezeu este inerentă în sine şi care s-a înălţat mai presus de Dumnezeu, este încă înaintea noastră. Casele şi zidurile construite de Nebucadneţar au fost distruse demult şi împărăţia Babilonului a încetat demult să fie numită printre oameni. Totuşi, Babilonul este astăzi la fel de real în existenţă şi la fel de activ ca în zilele lui Isaia. Solia pe care o studiem acum proclamă: „Ieşiţi din Babilon, (…) spuneţi: Domnul a răscumpărat pe slujitorul Său Iacov.” Această solie este atât de importantă încât Domnul o repetă cu câteva sute de ani mai târziu, când, după rapoartele lumii, Babilonul era deja în afara existenţei. În Scripturile numite Noul Testament, care, conform oricărui pretins creştin, nu au fost încredinţate iudeilor ca proprietate specială a lor, ci se pretinde că sunt Scripturi creştine, citim: „Ieşiţi din ea, poporul Meu” (Apocalipsa 18:4). Isaia a scris: „Ieşiţi din Babilon, fugiţi de la caldei, cu un glas de cântec declaraţi, spuneţi aceasta, rostiţi-o până la marginea pământului, spuneţi: Domnul l-a răscumpărat pe slujitorul Său Iacov.” Ioan, prin acelaşi Spirit, a rostit aceeaşi solie, în cuvinte aproape identice: „Bucură-te pentru ea, cerule, şi voi apostoli şi profeţi sfinţi. Căci Dumnezeu te-a răzbunat.” Solia nu este mai adevărată sau mai importantă pentru că este repetată, dar repetiţia o accentuează mai mult. Faptul că este repetată după timpul când oamenii ar spune despre Babilon, fără să gândească, că este un lucru al trecutului, iar credincioşii, în împlinirea profeţiei, ar spune că cuvintele Domnului prin Isaia au fost împlinite şi acum nu sunt decât o chestiune de istorie ce trebuie studiate doar pentru a arăta cum cuvântul lui Dumnezeu nu poate greşi, arată că Babilonul încă există şi că profeţia lui Isaia este încă adevăr viu, prezent, ca orice altă porţiune din Biblie. Nimic din cuvântul lui Dumnezeu nu a eşuat şi tot ce a venit deja asupra Babilonului este doar o garanţie că orice prezicere va fi împlinită la literă. Babilonul, acea putere mândră care domneşte în inimile oamenilor, conducându-i la înălţare de sine împotriva lui Dumnezeu şi la a-L ignora şi chiar la a-L sfida pe faţă, urmează încă să-şi primească pedeapsa. Ieşiţi din ea!
Babilonul vechi şi modern
Hristos este Cel al cărui braţ va împlini distrugerea Babilonului, tot aşa cum El este Cel care răscumpără poporul lui Dumnezeu. Distrugerea Babilonului nu este decât o parte din lucrarea de răscumpărare. „Domnul L-a iubit; El îşi va împlini plăcerea asupra Babilonului şi braţul Lui va fi peste caldei.” El este preaiubitul Domnului. Cucerirea Babilonului de către Cir a fost doar o anticipare, o garanţie a distrugerii finale a acelei „taine a fărădelegii”, „omul păcatului”, „fiul pierzării” pentru care Babilonul şi regele său, punând legile omeneşti mai presus de legea lui Dumnezeu, au stat ca reprezentanţi până la sfârşitul lumii. Spiritul lui Nebucadneţar, când a făcut chipul de aur şi a poruncit tuturor să i se închine, astfel aducând la nimic legea lui Dumnezeu, şi cel al lui Belşaţar, care în mândria stăpânirii lui, L-a sfidat pe Dumnezeu şi a crezut că L-a biruit, a fost transmis tuturor împărăţiilor până în prezent. Iar spiritul Babilonului nu este numai în împărăţiile pământului, ci şi în pretinsa biserică a lui Dumnezeu. Când Nebucadneţar a văzut că există o putere deasupra lui şi a recunoscut-o, a avut îndrăzneala să facă legi în locul lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu nu era capabil să Îşi pună în aplicare propriile legi şi să Îşi apere propria onoare. A început să Îl slujească pe Dumnezeu în acelaşi spirit în care tocmai Îl sfidase şi a spus: „Am dat un decret ca fiecare popor, naţiune, limbă care va vorbi ceva rău împotriva Dumnezeului lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi distrus, iar locuinţa lui va fi făcută un morman de gunoi, deoarece nu există un alt Dumnezeu care să poată scăpa în acest fel” (Daniel 3:29). Aşa a vorbit religia în guvern – biserica lucrând prin intermediul statului. Nebucadneţar era sincer în acest presupus serviciu faţă de Dumnezeu, la fel de sincer cum a fost când L-a sfidat pe Dumnezeu, dar ultimul său decret nu a fost mai creştin decât primul. În ambele situaţii, el a arătat că s-a crezut cel puţin egal cu Dumnezeu. Declaraţia raportată în al patrulea capitol din Daniel, în care Nebucadneţar îşi face mărturisirea sa publică, nu ca rege, ci ca om, este o mărturisire creştină. Deşi era regele celei mai puternice împărăţii care a existat vreodată pe acest pământ, L-a putut sluji pe Dumnezeu doar ca individ. Exemplul şi influenţa lui au fost mai întinse decât ale oricărui alt om, dar ca un adevărat creştin, nu a putut folosi alte mijloace de a-i face pe oameni să Îl slujească pe Dumnezeu decât propria sa mărturisire de credinţă. Dar acesta nu este spiritul Babilonului. Babilonul nu a devenit impregnat cu spiritul lui Nebucadneţar de la sfârşit. El a murit şi acelaşi vechi spirit de înălţare de sine şi respingere a lui Dumnezeu a recâştigat guvernarea. El încă există în lume în aşa-numitele „naţiuni creştine” şi chiar în pretinsa biserică a lui Hristos, deoarece este spiritul naturii umane. Chemarea este de a-l părăsi. „Ieşiţi din ea, poporul Meu!”
Dreptul şi puterea lui Dumnezeu de a vorbi
Domnul vorbeşte. El este Cel care a aşezat temelia pământului, care a măsurat cu palma Sa cerurile. A făcut un memorial al lucrărilor Sale minunate, ca să ştim că El este Dumnezeu. În fiecare săptămână vine la noi, aşa că suntem fără scuză dacă Îl uităm şi eşuăm în a ne pune toată încrederea în El. „În şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi tot ce este în ea, şi în a şaptea zi S-a odihnit. De aceea, Domnul a binecuvântat ziua Sabatului şi a sfinţit-o” (Exodul 20:11). „Sfinţiţi Sabatele Mele, şi ele vor fi un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20:20). El este Cel care ne învaţă ceea ce ne este de folos şi care ne conduce pe calea pe care ar trebui să mergem. Noi ne-am rătăcit, fiecare şi-a văzut de drumul lui şi nu am cunoscut calea păcii, de aceea Dumnezeu strigă către noi rugător: „O, dacă ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi neprihănirea ta ca valurile mării.”
Ce este neprihănirea?
Neprihănirea înseamnă a face ce este bine. Este opusul nelegiuirii şi „orice nelegiuire este păcat” (1 Ioan 5:17). „Păcatul este călcarea legii” (1 Ioan 3:4). De aceea, neprihănirea este păzirea legii. Este, de asemenea, pace, pentru că este calea Domnului (Psalmii 119:1-3), iar El este „Dumnezeul păcii”. „Multă pace au cei ce iubesc legea Ta şi nimic nu îi va nenoroci” (Psalmii 119:165). „Nu au nicio ocazie ca să se împiedice.” „Fiind îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). Mulţumim lui Dumnezeu, căci „pedeapsa păcii noastre a fost peste El şi prin rănile Lui suntem vindecaţi”. Chiar dacă am păcătuit şi ne-am îndepărtat de legea păcii şi a neprihănirii, putem, în Hristos, să fim aduşi pe calea cea dreaptă, pentru că El este calea, adevărata cale. Numele Lui este „Domnul, neprihănirea noastră”. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune şi neprihănire. „Hristos este sfârşitul legii pentru neprihănire, pentru oricine crede” (Romani 10:4). Cei care îşi părăsesc propria lor cale şi vin la Hristos, permiţându-I să locuiască în inimile lor prin credinţă, obţin neprihănirea (Romani 9:30-33), chiar acea neprihănire care este mărturisită de lege şi profeţi (Romani 3:21-22).
Ce înseamnă pacea?
Ce este pacea? Ah, foarte puţini ştiu. Chiar cei care Îl acceptă pe Domnul, foarte des sunt mulţumiţi doar cu un fragment din pacea pe care El o oferă. Este minunat de cuprinzătoare! Cuvântul ebraic tradus aici prin „pace” este unul foarte comun, exprimând ideea de „întreg”, de „sănătate”, „bunăstare” de orice fel. Câteva exemple ale folosirii lui ne pot fi de ajutor. În următoarele texte, cuvintele care sunt identice cu termenul „pace” din lecţia noastră, sunt scrise cursiv.
Geneza 29:6:
Iacov a întrebat pe păstorii despre Laban: „Este bine?” Şi ei au răspuns: „Este bine.”
Geneza 43:27-28:
27Iosif i-a întrebat pe fraţii lui despre bunăstarea lor şi a spus: „Este tatăl vostru bine?” 28Şi ei au răspuns: „Slujitorul tău, tatăl nostru are o sănătate bună.”
1 Samuel 31:21:
„Când David s-a apropiat de popor, i-a salutat.”
În nota marginală scrie: „I-a întrebat ce mai fac”. Noi îi întrebăm pe oameni ce mai fac. Aşa făceau şi cei din vechime, doar că în loc să spună: „Ce mai faci?”, spuneau: „Cum este pacea ta?”, însemnând acelaşi lucru.
2 Samuel 11:7:
„Când s-a întors Urie la el, David l-a întrebat ce mai făcea Ioab şi ce mai făcea poporul şi cum propăşea războiul.”
Literal, a întrebat despre pacea poporului, pacea războiului!
2 Samuel 20:9:
Şi Ioab i-a spus lui Amas: „Eşti sănătos, fratele meu?”
Verbul ebraic din care derivă substantivul care înseamnă „pace” se traduce prin „încheiere”, „îndeplinire”, „restaurare”. Apare de exemplu în următoarele texte:
Exodul 22:14:
Dacă un om împrumută ceva de la vecinul său şi acel ceva este rănit sau moare, posesorul ei nefiind cu ea, cu siguranţă el îl va face bine.
Leviticul 5:16:
El va face îmbunătăţiri pentru paguba ce a făcut-o lucrului sfânt.
Pacea este sănătatea sufletului şi a trupului
Aceste ilustrări ale folosirii cuvântului tradus prin „pace” sunt suficiente pentru a arăta că pacea, în folosirea biblică a termenului, nu este un lucru abstract, doar un sentiment sau o stare a minţii. Cuprinde tot ce aparţine omului. Ceea ce este exprimat în Isaia 48:18 ca fiind condiţia celor care ascultă de poruncile lui Dumnezeu este identică cu cea pe care o avem în 1 Tesaloniceni 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe deplin. Şi mă rog lui Dumnezeu ca întregul vostru spirit, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păstrate fără vină până la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” Pacea care vine ca rezultat al păzirii poruncilor sau, mai degrabă, pacea care este păzirea poruncilor, înseamnă sănătatea desăvârşită a trupului şi puritatea desăvârşită a sufletului. Este indicat în cuvintele lui Ioan: „Preaiubitul meu, doresc mai presus de toate lucrurile să prosperi şi să fii sănătos tot aşa cum prosperă sufletul tău” (3 Ioan 1:2). Dacă oamenii ar fi ascultat de poruncile lui Dumnezeu, sănătatea trupului şi a minţii lor ar fi fost continuu asemenea cursului unui râu şi la fel de deplină precum este plinătatea mării. Nu am ascultat de poruncile lui Dumnezeu, dar la El este iertarea şi oferirea neprihănirii prin Domnul Isus Hristos. În El suntem făcuţi întregi (Coloseni 2:10), căci „El este pacea noastră” (Efeseni 2:14). „Din plinătatea Lui am primit noi toţi.” Dacă permitem Spiritului Sfânt să ne întărească potrivit cu bogăţiile slavei lui Dumnezeu, astfel încât Hristos să locuiască în noi prin Spirit, vom fi „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:16-19).
Pacea ca un râu
Viaţa lui Dumnezeu curge ca un râu. De la tronul Său provine râul vieţii, limpede ca cristalul (Apocalipsa 22:1), pentru că în El este izvorul vieţii (Psalmii 36:9). Acea viaţă curge prin univers, aducând sănătate desăvârşită şi neprihănire oriunde i se permite să curgă fără a fi împiedicată. Dacă dăm cuvântului vieţii curs liber în noi, atunci pacea noastră, neprihănirea noastră, sănătatea noastră fizică, tot ce aparţine bunăstării noastre vor curge ca un râu, ca râul lui Dumnezeu, pentru că am avea sănătatea salvatoare a vieţii lui Dumnezeu în mod constant în noi. Râul „curgător, mereu curgător,” va spăla toate impurităţile, astfel ca niciun rău, de niciun fel, să nu mai rămână în urmă pentru a înfunda sistemul. El îl face pe sărmanul păcătos, bolnav în trup şi în minte, „complet sănătos”. El dă „sănătate deplină”. Sfinţirea, fără de care niciun om nu-L va vedea pe Domnul, nu este decât plinătatea pe care viaţa lui Dumnezeu o împarte în Hristos. Pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, ne va păzi inimile când ne vom încrede în Dumnezeu pentru orice. Aceasta înseamnă că viaţa noastră va fi răscumpărată din distrugere, căci din inimă ies izvoarele vieţii.
„O, ce salvare
Că Hristos trăieşte în mine!”
Izvorul mereu curgător
Ca dovadă a faptului că El va face pacea noastră – sănătatea completă a spiritului, sufletului şi trupului – să curgă asemenea unui râu, Dumnezeu „a făcut ca apele să ţâşnească din stâncă”. „El a despicat stânca şi apele au ţâşnit”. Şi chiar acest lucru continuă să îl facă până în prezent. Fiecare râu care este hrănit din ploaia care cade din cer, este doar una din ramurile râului vieţii (Psalmii 65:9-10). Domnul face să curgă acel izvor de apă care ţâşneşte din stânca pe care atât de mulţi dintre noi am văzut-o, din care ne-am potolit setea şi a cărei frumuseţe am admirat-o, şi vine realmente din stânca Hristos Isus (1 Corinteni 10:4; Exodul 17:6). Fiecare înghiţitură şi fiecare baie ar trebui să ne amintească faptul că bem din viaţa lui Hristos care, de asemenea, ne poate curăţa de orice păcat. Dacă vrem să o luăm, acea viaţă este pace desăvârşită pentru noi, e vindecarea oricărei răni, a oricărei boli care tinde să distrugă pacea noastră. Să nu facem din căutarea acestui izvor de pace preocuparea vieţilor noastre?
The Present Truth, 1 februarie 1900