Isaia 6 (Traducerea Lowth): 

¹În anul în care regele Ozia a murit, l-am văzut pe Iehova stând pe un tron înalt şi măreţ; şi mantia hainei Sale umplea templul. ²Deasupra Lui stăteau serafimii; fiecare dintre ei avea şase aripi; cu două dintre ele îşi acopereau feţele, cu două îşi acopereau picioarele şi două le foloseau pentru zbor. ³Şi strigau alternativ şi spuneau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Iehova, Dumnezeul oştirilor! Tot pământul este umplut de slava Lui.” ⁴Şi stâlpii holului se zguduiau de glasul strigătului lor; şi templul era umplut de fum. ⁵Şi am spus: „Vai de mine! Sunt consternat, căci sunt un om cu buze murdare şi locuiesc în mijlocul unor oameni cu buze necurate; căci ochii mei L-au văzut pe Rege, Iehova, Dumnezeul oştirilor.” ⁶Şi unul dintre serafimi a venit zburând la mine; şi în mâna lui era un cărbune aprins pe care îl luase cu cleştele de pe altar. ⁷Mi-a atins gura şi a spus: „Iată! Acesta ţi-a atins buzele; Fărădelegea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit.” ⁸Şi am auzit glasul lui Iehova, spunând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Şi eu am zis: „Iată, aici sunt; trimite-mă.” ⁹Şi El a spus: „Du-te şi spune acestui popor: Voi într-adevăr auziţi, dar nu înţelegeţi, într-adevăr vedeţi, dar nu pricepeţi. ¹⁰Împietreşte inima acestui popor, fă-le urechile surde şi închide-le ochii ca să nu vadă cu ochii şi să nu audă cu urechile lor, ca să nu înţeleagă cu inimile lor şi să fie convertiţi; şi să nu-i vindec.” ¹¹Şi am zis: „Cât timp, Iehova?” Iar El a spus: „Până când cetăţile vor fi pustiite încât nu vor mai fi locuitori, şi casele, astfel încât să nu mai fie oameni. Și pământul va fi pe deplin pustiit. ¹²Până când Iehova îndepărtează pe om şi vor fi mulţi ca o femeie părăsită în mijlocul ţării. ¹³Şi chiar dacă va rămâne a zecea parte din el, chiar şi aceasta va suferi o distrugere repetată. Totuşi, precum gorunul şi stejarul, cărora, deşi tăiaţi, le rămâne tulpina, o sămânţă sfântă va fi tulpina naţiunii.

„L-am văzut pe Iehova.” Compară Ioan 12:37-41 cu versetele 9 şi 10 ale acestui capitol şi vei observa că Isaia l-a văzut pe Hristos în gloria Sa. Din aceasta învăţăm ceva despre măreaţa slavă a Răscumpărătorului nostru şi la ce a renunţat El de dragul salvării noastre. El este strălucirea slavei Tatălui şi imaginea expresă a persoanei Sale (Evrei 1:1-2). Slava pe care o avea cu Tatăl Său înainte de începutul lumii este a Lui acum (Ioan 17:5) şi El ne-o dă nouă, căci vom fi „slăviţi împreună” (Romani 8:17).

„Mantia Lui umplea templul.” Cuvântul redat prin „mantie” este acelaşi care în Ieremia 13:22, 26 şi alte locuri este tradus prin „poale”, iar în Exodul 28:33-34; 39:24-26 este tradus prin „tiv”. Tivul sau poala hainei Lui umplea templul.

Ce este haina? Iată răspunsul: „O, Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti foarte mare. Eşti îmbrăcat în onoare şi maiestate. Te acoperi cu lumina ca o haină, şi întinzi cerurile ca o perdea” (Psalmii 104:1-2). Lumina şi slava Domnului reprezintă haina Sa, mantia Lui, care umplea templul, era slava Lui.

„Tot pământul este plin de gloria Ta.” Aceasta înseamnă că plinătatea pământului se află în haina cu care Domnul Se acoperă pe Sine. Nu doar templul din cer, ci întreg pământul este plin de poalele hainei Lui. Acum, aminteşte-ţi că, atunci când Isus era aici în trup, tot ce era necesar pentru a vindeca o femeie săracă, bolnavă, era ca ea să se „atingă de poala hainei Lui”. Astfel, oriunde am fi, avem la îndemână poala hainei care aduce viaţă, sănătate şi fericire.

„Haina fără cusătură ce aduce vindecare,
Este lângă paturile noastre, lipsite de-alinare;
Îl atingem în aglomeraţia şi îmbulzeala vieţii
Şi suntem făcuţi din nou, în plinătatea sănătăţii.”

„Plinătatea întregului pământ este slava Lui.” Aceasta este redarea literală a textului ebraic, aşa cum poate fi văzut în nota marginală din RV. Oriunde pe pământ vedem plinătate, revelată în multitudinea formelor vieţii, aceasta este slava Domnului. Amintindu-ne acum că există vindecare chiar în poalele hainei Lui, ce ne poate învăţa aceasta, decât că Dumnezeu se aşteaptă ca toţi să fie vindecaţi, să fie sănătoşi – sfinţi. El a oferit din abundenţă totul, pentru acest scop. Tot ce este necesar este să venim în legătură conştientă cu El printr-o credinţă inteligentă. Isus Hristos a venit pentru ca noi să avem viaţa şi s-o avem din belşug (Ioan 10:10). Viaţa este lumina oamenilor. Dacă am dori numai să vedem viaţa, căci este peste tot în jurul nostru, şi să ne lăsăm controlaţi de ea, boala ar deveni un lucru al trecutului, pentru că prospeţimea eternă este caracteristica vieţii. Pentru a vorbi clar, dacă recunoaştem că ceea ce numim „legile naturii” reprezintă doar manifestarea vieţii lui Dumnezeu şi dacă lăsăm ca aceste legi să stăpânească în noi, vom găsi viaţa lui Isus manifestată chiar în „trupul nostru muritor” şi aceea va însemna victorie asupra bolii, precum şi asupra păcatului.

„Deasupra stăteau serafimii.” Sau „deasupra Lui stăteau serafimii”. Ebraica nu diferenţiază masculinul de neutru. În acest caz este acelaşi lucru, căci deasupra tronului înseamnă deasupra Domnului. Cuvântul „serafimi” înseamnă „cei arzând”. Diferenţa, dacă există vreuna, între ei şi heruvimi nu este descoperită, dar citim în Ezechiel 28:14 despre „un heruvim uns ce acoperă”, iar pe învelitoarea chivotului din tabernacolul lui Moise erau figuri de heruvimi umbrind slava Domnului.

Fiecare dintre serafimi îşi acoperă faţa cu două dintre aripile sale, ca şi cum ar fi incapabil sau nevrednic să privească direct pe Dumnezeu. Totuşi, sfinţii mântuiţi „vor vedea faţa Lui” (Apocalipsa 22:4). O, ce minunat privilegiu acordat fiilor lui Adam să fie într-o asemenea intimitate cu Dumnezeul oştirilor, intimitate care nu este permisă nici celor mai înalţi îngeri necăzuţi. Şi pentru a arăta favoarea specială acordată urmaşilor umili ai lui Hristos, chiar şi acum, El spune: „În cer, îngerii lor privesc totdeauna faţa Tatălui Meu care este în cer” (Matei 18:10). Aceasta arată că există o diferenţă, că îngerii care sunt însărcinaţi în mod special să-l păzească pe cel credincios de pe pământ, au acces la Tatăl într-un grad pe care alţii nu îl au. „De aceea, să venim cu îndrăzneală la tronul harului.” „Un singur lucru îmi doresc de la Domnul şi pe care îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele, pentru a privi frumuseţea Domnului şi să întreb în templul Lui” (Psalmii 27:4).

„Vai de mine; căci sunt pierdut, distrus, împietrit; căci eu, un om cu buze necurate, L-am văzut pe Rege, Domnul oştirilor.” Vederea Domnului l-a făcut pe Isaia conştient de propria lui imperfecţiune. Iov spunea: „Acum ochii mei Te-au văzut, de aceea mă detest” (Iov 42:5-6). Vederea Domnului face cunoscută prezenţa păcatului şi fie îndepărtează păcatul, fie distruge păcătosul, în funcţie de împrejurările în care este El văzut.

„Acesta ţi-a atins buzele şi fărădelegea ta este îndepărtată, iar păcatul tău curăţat.” Este focul de pe altar, care, aruncat pe pământ, aduce distrugerea. Acelaşi foc care îi curăţă pe cei care îşi mărturisesc păcatele, îi mistuie pe cei care se lipesc de ele. Sfinţii lui Dumnezeu, fiind încercaţi în foc, ca aurul, şi având toată zgura păcatului îndepărtată, pot locui în mijlocul flăcărilor veşnice care vor mistui pe cel rău ca pleava (citeşte Maleahi 3:2-3, Isaia 33:14-15).

Observă cât de repede au fost îndepărtate păcatele lui Isaia. Tot ce a făcut el a fost să recunoască faptul că era un păcătos. De îndată ce a spus: „Sunt un om cu buze necurate”, îngerul l-a atins cu cărbunele de pe altarul lui Dumnezeu, spunând: „Fărădelegea ta este îndepărtată.” „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate.” Doar recunoaşte fărădelegea şi poţi ştii că a dispărut. Unele suflete sincere spun: „Mi-am mărturisit toate păcatele pe care le ştiu şi sunt hotărât să nu mă opresc până ce nu descopăr fiecare păcat din caracterul meu ca să-l mărturisesc şi să pot fi iertat.” O, dar nu îţi vei putea enumera toate păcatele nici într-o viaţă. Sunt mai multe decât pot fi numărate. Isaia a făcut tot lucrul o dată: „Sunt un om cu buze necurate”, ceea ce însemna că este necurat în inimă. Vameşul a spus: „Doamne, fii milostiv faţă de mine, păcătosul” şi a mers acasă îndreptăţit. Fii sigur că dacă recunoşti că eşti păcătos, eşti iertat.

Dumnezeu îi mântuie pe oameni numai pentru slujire. Obiectul curăţării noastre nu este doar pentru ca noi să scăpăm de distrugere, ci pentru a fi mesagerii mântuirii. De îndată ce Domnul l-a curăţat pe Isaia de păcat, El a strigat: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Era o întrebare generală intenţionată totuşi special pentru urechile lui Isaia. Iar profetul a auzit şi imediat a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” Dumnezeu ne împacă pe noi cu Sine prin Hristos şi pune cuvântul împăcării în noi, pentru ca noi, în locul lui Hristos, să fim agenţi pentru împăcarea altora (2 Corinteni 5:18-20). El spune „Vino!” şi apoi, către toţi cei ce iau în seamă chemarea, El le spune: „Du-te!”

Domnul a spus că doar puţini vor fi salvaţi. De aceea l-a întărit pe Isaia împotriva descurajării, făcându-i cunoscut încă de la început, care va fi rezultatul mesajului său. Urma să ducă o solie al cărei efect va fi să împietrească inimile, să orbească şi să surzească poporul faţă de adevăr.

Priveşte la Ioan 12:37 şi vei vedea ce fel de solie este aceea care împietreşte inimile oamenilor. „Deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, tot nu credeau în El.” Totuşi minunile au fost făcute şi înregistrate doar cu scopul de a-i face pe oameni să creadă în Isus şi să obţină viaţa prin numele Lui (Ioan 20:30-31). Şi câţiva au crezut. Astfel vedem că mila tandră a lui Dumnezeu împietreşte oamenii. „Să se arate favoare celui rău, totuşi el nu va învăţa neprihănirea” (Isaia 26:10). Dar Dumnezeu este clar. Cum poate un suflet să îl facă responsabil pe Dumnezeu de necredinţa lui, când bunătatea lui Dumnezeu, care conduce oamenii la pocăinţă, este cea care l-a împietrit?

Cât timp va fi valabilă această misiune a lui Isaia? Până la sfârşitul lumii. „Până ce oraşele vor fi lăsate fără locuitori şi casele fără oameni, iar ţara va fi pe deplin distrusă.” Dar Isaia va fi de mult timp mort. Adevărat, dar solia trebuie încă dată, căci aminteşte-ţi că Domnul a făcut chemarea la modul general, nu special lui Isaia. „Cine va merge pentru Noi?” El aşteaptă agenţi şi este nerăbdător să-i folosească pe toţi cei care vor permite ca păcatul lor să fie curăţat. Noi trebuie să fim „gata pentru orice lucrare bună” (Tit 3:1), iar această pregătire este câştigată prin puterea curăţătoare a lui Dumnezeu. Dumnezeu va folosi instrumentul care este gata de lucru când lucrarea Sa trebuie făcută. Acest capitol accentuează ceea ce a fost prezentat în articolul „Timpul făgăduinţei”, la începutul acestui studiu din Isaia, şi anume, că profeţia lui Isaia este în special pentru ultimele zile. Nu este nevoie să facem vreo interpretare, ci pur şi simplu să o luăm ca şi cum se aplică acum. Deşi a fost demult, oamenii care au auzit cuvintele lui erau în aceeaşi condiţie şi împrejurări în care se găsesc oamenii din aceste zile. Ei nu au profitat de solie. De aceea, noi să oferimă o atenţie mai serioasă lucrurilor pe care le-am auzit, şi să ne temem ca nu cumva cineva dintre noi să se îndepărteze de promisiunea care ne-a fost lăsată, şi să cadă în acelaşi exemplu de necredinţă.

Chiar dacă distrugerea este stabilită pentru toată ţara, o rămăşiţă va fi salvată. „Ca un gorun, ca un stejar a cărui tulpină rămâne, când ei au căzut, astfel sămânţa sfântă va fi în tulpina ei.” Sămânţa sfântă, umilii credincioşi în Isus, sunt sămânţa ce protejază pământul de la totala şi iremediabila ruină. Cum înmugureşte un copac şi creşte din nou, deşi este tăiat, tot astfel, deşi pământul va fi pustiit, cei câţiva oameni care sunt lăsaţi – cei neprihăniţi – vor fi mugurii care vor răsări şi vor face ca pământul să fie înnoit. „Israel va înflori şi va înmuguri şi va umple faţa pământului de fructe” (Isaia 27:6). 

The Present Truth, 2 februarie 1899