Isaia 50:1-11: 

¹Aşa vorbeşte Domnul: Unde este actul divorţului mamei tale prin care am îndepărtat-o? Sau căruia dintre creditorii Mei te-am vândut? Iată, din cauza nelegiuirilor voastre sunteţi vânduţi, din cauza fărădelegilor voastre a fost îndepărtată mama voastră. ²Pentru ce, atunci când am venit, nu era nimeni? Când am chemat, nu era nimeni care să răspundă? Este mâna Mea prea scurtă ca să poată răscumpăra? Sau nu am putere să eliberez? Iată, la mustrarea Mea marea se usucă, fac râurile pustiuri. Peştii lor miros, pentru că nu mai este apă şi mor de sete. ³Eu îmbrac cerurile cu întuneric şi fac din sac acoperământul lor. ⁴Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă ca acelora care sunt învăţaţi, ca să pot susţine prin cuvinte pe cel obosit. El Mă trezeşte dimineaţă după dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea ca să aud ca cei învăţaţi. ⁵Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, iar Eu nu M-am răzvrătit, nici nu M-am dat înapoi. ⁶Mi-am dat spatele celor ce Mă băteau şi obrajii celor care Îmi smulgeau barba. Nu Mi-am ascuns faţa de ruşine sau de scuipare. ⁷Pentru că Domnul Dumnezeu Mă va ajuta, de aceea nu am fost încurcat. Mi-am făcut faţa ca o cremene şi ştiu că nu voi fi dat de ruşine. ⁸El este aproape ca să Mă îndreptăţească. Cine se va lupta cu Mine? Să ne ridicăm împreună. Cine este vrăjmaşul Meu? Să se apropie de Mine. ⁹Iată, Domnul Dumnezeu Mă va ajuta. Cine Mă va condamna? Iată, toţi îmbătrânesc ca o haină, molia îi va mânca. ¹⁰Cine este între voi care se teme de Domnul, care ascultă de glasul Slujitorului Său? Cel care umblă în întuneric şi nu are nicio lumină, să se încreadă în numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui. ¹¹Iată, voi toţi care aprindeţi focul, care vă înconjuraţi cu tăciuni, umblaţi în lumina focului vostru şi printre tăciunii aprinşi de voi. Din mâna Mea veţi avea aceste lucruri, veţi zăcea în durere.

Citeşte Galateni 4:25-26 pentru a înţelege referinţele la „mama voastră”. Ierusalimul, care acum este vechiul Ierusalim, corespunde vechiului legământ şi „este în robie cu copiii săi”. „Dar Ierusalimul de sus este liber, este mama noastră a tuturor” şi acesta corespunde noului legământ. Aminteşte-ţi ce s-a spus despre Ierusalim în ultima lecţie. Chiar dacă Ierusalimul este părăsit, „când Domnul va construi Sionul, El va apărea în slava Sa” (Psalmii 102:16) şi Noul Ierusalim va veni împreună cu El pentru a lua locul cetăţii prezente, astfel încât se consideră o continuare a Ierusalimului care a existat de atâta timp. Este vechea cetate reconstruită. Astfel, Domnul nu a alungat Ierusalimul, cu toate că cetatea cunoscută pe pământ drept Ierusalim va fi distrusă cu restul „acestei lumi rele”. El nu a divorţat de ea. În legătură cu acest aspect, citeşte Isaia 54, în special versetele 4-7, iar primul verset al acestui capitol va fi mult mai uşor de înţeles.

Dumnezeu nu este adus la sărăcie

Printre naţiunile din vechime, adeseori se întâmpla ca un tată să-şi vândă copiii în robie pentru a plăti o datorie către un creditor, şi acest lucru se practica şi printre evrei, aşa cum învăţăm din Exodul 21:7 şi Neemia 5:1-5, dar Dumnezeu nu a devenit niciodată atât de sărac încât să recurgă la acel plan. Niciun creditor nu a avut un aşa mare avantaj asupra Domnului, încât să Îl oblige să Îşi vândă copiii. El nu Şi-a vândut niciun copil, nici chiar atunci când i-a dus în captivitate. Ei înşişi s-au vândut. „V-aţi vândut pe nimic, şi veţi fi răscumpăraţi fără bani” (Isaia 52:3). Atât de departe este Domnul de situaţia de a fi obligat să Îşi vândă poporul pentru a achita creditorilor, încât este capabil să îi cumpere înapoi după ce s-au vândut singuri.

Puterea care răscumpără

Cine îndrăzneşte să se îndoiască de puterea lui Dumnezeu de a răscumpăra? Cine ar putea crede că El nu are putere să elibereze? Pentru a vedea ce lucru uşor este pentru Domnul să-şi salveze poporul, trebuie numai să citim raportul despre eliberarea lui Israel din ţara Egiptului. Compară versetul 2 cu Exodul 14:21 şi 7:14-21. Exact aceeaşi putere ne eliberează pe noi de păcatele noastre, cauza vânzării noastre în robie. Nu-ţi fie teamă că vei confunda ceea ce este literal cu ceea ce este spiritual. Fiecare act al lui Dumnezeu este atât literal, cât şi spiritual. Dacă Dumnezeu doar ne-ar fi spus ce poate să facă, nu am avea nimic tangibil de care să ne prindem, nicio temelie pentru credinţa noastră, pentru că indiferent cât de dispuşi am fi să credem, minţile noastre nu ar putea prinde înţelesul, realitatea a ceea ce a spus El. Aşa că ne dă exemple vizibile ale puterii Lui de a salva, raportându-Se de lucrarea Lui continuă în natură şi, de asemenea, de lucrările speciale din trecut. Toate acestea au scopul de a ne face să ştim că, puterea pe care promite că o va exercita în favoarea noastră, este atât de reală, încât o putem zări în propriile noastre trupuri. Putem cunoaşte că El ne salvează.

Hristos este Cel „care este făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Corinteni 1:30). De aceea, El este Cel care vorbeşte aici. El este „tatăl cel veşnic” şi Noul Ierusalim este „mireasa, soţia Mielului” (Apocalipsa 21:9-10). Astfel, vedem că profeţia lui Isaia este în acord perfect cu Apocalipsa. Dovada inconfundabilă că Hristos este Cel care vorbeşte în acest capitol se găseşte în versetul 6: „Mi-am dat spatele celor ce Mă băteau şi obrajii celor ce îmi smulgeau barba. Nu Mi-am ascuns faţa de ruşine sau de scuipare.” Când citim ce spune, trebuie să ne amintim că El a suferit pentru noi, ca om reprezentativ. Curajul şi victoria Lui sunt ale noastre.

Înţelepciunea lui Hristos

Persoana învăţată este aceea care a fost învăţată şi care este încă un discipol. Aşa că nu e nicio diferenţă dacă citim versetul 4 din RV sau din versiunea obişnuită: „Limba celui învăţat” este „limba celor care au fost învăţaţi”. „Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu” (Ioan 8:38). „Cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis” (Ioan 14:24). Poate fi aşa şi pentru noi, căci citim că „în profeţi este scris: Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu” (Ioan 6:45). Dacă venim la Domnul să învăţăm, ne va da, asemenea lui Hristos, limba celor învăţaţi. Dar învăţarea nu vine fără muncă. A învăţa de la Dumnezeu nu înseamnă numai un consimţământ leneş la anumite doctrine, sau o predare sentimentală şi o închipuire că, dacă spunem că Dumnezeu este învăţătorul nostru, suntem inevitabil învăţaţi de El. Mulţi oameni au avut profesori buni, dar nu le-a folosit la nimic pentru că au fost prea leneşi să înveţe. 

De multe ori se întâmplă că oamenii se gândesc să facă din religie un înlocuitor al cunoştinţei reale. Ei cred că dacă Dumnezeu este învăţătorul lor, ei nu trebuie să mai studieze nimic niciodată. Acesta este motivul pentru care ei ar trebui să studieze mai mult. Iată un om cu o sete după cunoştinţă, dar ocaziile lui sunt limitate. În final, el are şansa să studieze lângă un profesor de renume. Ah, este o şansă rară şi se va strădui să studieze cât de mult posibil. Nu trebuie să pierzi o astfel de ocazie! Tot aşa trebuie să fie şi cu cei care au ocazia să studieze sub învăţătura lui Dumnezeu. Niciun moment nu ar trebui neglijat. Cuvântul lui Dumnezeu, tipărit în Biblie şi răspândit în toată creaţia, ar trebui învăţat pe de rost cu zel şi răbdare. „Calea regească de a învăţa” este aşezată de cel mai înţelept dintre oameni în Proverbele 2:1-6. Nicio persoană din lume nu trebuie să fie mulţumită cu realizările prezente. Nu putem epuiza „comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” care sunt ascunse în Hristos. Săpaţi după ele, merită!

Ce ne va împuternici învăţătura lui Dumnezeu să facem? Să-i rostim celui obosit un cuvânt la timpul potrivit. Nu cuvinte goale, ci cuvinte care să-l „susţină pe cel obosit”. Cel de la care trebuie să învăţăm este „blând şi smerit în inimă”. „Înţelepciunea care vine de sus este mai întâi curată, împăciuitoare, blândă, uşor de înduplecat, plină de milă şi de roade bune” (Iacov 3:17).

Câteva cuvinte de mângâiere

Ascultă câteva „cuvinte” prin care Isus i-a susţinut pe cei obosiţi când a fost aici pe pământ. „Fiule, fii voios. Păcatele îţi sunt iertate” (Matei 9:2). „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.” „Nici Eu nu te condamn, du-te şi nu mai păcătui.” „Fiică, îndrăzneşte, credinţa ta te-a vindecat. Mergi în pace.” Cu multe alte cuvinte asemănătoare i-a susţinut Isus pe cei obosiţi. Putem vorbi şi noi aceleaşi cuvinte celor îndureraţi? Cu adevărat putem, fiindcă suntem ambasadori în favoarea lui Hristos, ca şi cum Dumnezeu ar implora prin noi aşa cum a făcut prin Hristos. Păcatul este cauza oricărui necaz, iar „Dumnezeu ne mângâie în necazurile noastre, pentru ca să îi putem mângâia pe cei care sunt în vreun necaz cu mângâierea prin care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.” Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume „pentru ca prin El lumea să fie mântuită”, şi El spune: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” De aceea, trebuie să fim capabili să vorbim, din proprie experienţă, cuvinte care vor elibera robii păcatului care suspină. Dar mai întâi trebuie să primim o limbă de la Domnul şi să Îi permitem să o controleze.

Robul supus al Domnului

Secretul succesului este supunerea. „Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, iar Eu nu M-am răzvrătit, nici nu M-am dat înapoi.” Aceasta ne aminteşte de cuvintele lui Hristos din Psalmii 40:6: „Tu mi-ai deschis urechile.” De asemenea, ne aminteşte de ceea ce este scris în lege. Când un rob refuză să plece de la stăpânul său când anul eliberării vine, şi spune: „Îmi iubesc stăpânul (…) nu voi pleca în lume liber”, porunca era aceasta: „Atunci stăpânul să îl ducă înaintea judecătorilor, să îl ducă la uşă sau la stâlpul uşii, şi stăpânul său să îi găurească urechea cu o sulă, iar el îl va sluji pentru totdeauna” (Exodul 21:6). Actul acesta însemna că urechea sa era acum a stăpânului, mereu deschisă pentru a auzi poruncile sale. Noi suntem robii Domnului. Dacă ne predăm Lui ca robi ai Săi (Romani 6:16) şi vom face voia Sa aici pe pământ după cum este împlinită şi în cer, unde îngerii „împlinesc poruncile Lui, ascultând glasul cuvântului Său” (Psalmii 103:20). Urechile noastre trebuie să fie la lucru numai pentru Dumnezeu şi ce auzim trebuie să acceptăm ca „slujba noastră potrivită”. Dacă ne supunem astfel Domnului, putem avea sprijinul şi puterea de a susţine pe alţii, aşa cum a avut Hristos. „Cel ce are urechi de auzit, să audă.”

Hristos nu S-a răzvrătit. El, în calitate de „omul Isus Hristos”, S-a dat pentru a fi robul Domnului pentru totdeauna şi nu S-a răzvrătit, nu S-a dat înapoi nici atunci când slujba implica primirea bătăilor şi chiar un tratament mai rău şi, de asemenea, cele mai josnice insulte. Asta a fost contract când a încheiat târgul şi nu S-a dat înapoi. Tot aşa a fost şi cu Pavel. Dumnezeu i-a spus că „îi voi arăta ce lucruri mari trebuie să sufere pentru numele Meu” şi Pavel s-a supus ca rob al Domnului pentru totdeauna, ştiind ce implică acest lucru. Aşa că atunci când „bătăi şi suferinţe” îl aşteptau în fiecare cetate, el putea spune cu calm: „Nimic din aceste lucruri nu mă mişcă” (Fapte 20:23-24).

Putere câştigată prin supunere

Stăpânul este responsabil pentru robul său şi, ştiind acest lucru, Robul spune: „Domnul Dumnezeu Mă va ajuta, de aceea nu voi fi încurcat. Mi-am făcut faţa ca o cremene şi ştiu că nu voi fi ruşinat.” Tot aşa spune şi Pavel: „Obţinând ajutor de la Dumnezeu, continui până în această zi” (Fapte 26:22).

„Dar care este folosul meu din toate acestea?” ar putea întreba cineva. „Eu nu sunt nici Isus, nici Pavel şi nu mă aştept să fac lucrarea pe care au făcut-o ei, nici să fiu remarcat de Domnul aşa cum au fost ei”. Ah, dragul meu, pierzi tot beneficiul istoriei evangheliei. Nu vezi că tăria lui Isus şi a lui Pavel a fost slăbiciunea lor? Isus a spus: „Nu pot face nimic de la Mine Însumi” (Ioan 5:30). „Nu fac nimic de la Mine” (Ioan 8:28). „Tatăl care locuieşte în Mine face lucrările” (Ioan 14:10). Pavel, numai când era slab, era tare. Dumnezeu i-a spus: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci tăria Mea este făcută desăvârşită în slăbiciune”, iar Pavel a exclamat: „Atunci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine” (2 Corinteni 12:9-10). „Puterea lui Hristos” care rămânea în el în slăbiciune era aceeaşi putere care rămăsese în Hristos în slăbiciunea Sa. Acum, iată mângâierea pentru tine, oricine ai fi. Eşti slab, cel mai slab dintre cei slabi? Foarte bine, atunci Îi dai Domnului ocazia excelentă să manifeste desăvârşirea tăriei Sale. Puterea lui Hristos a constat în supunerea Sa faţă de Tatăl. Cu siguranţă nu eşti prea slab pentru a te odihni în mâinile lui Dumnezeu pentru ca El să facă ce vrea cu tine. Dacă Hristos locuieşte în inima ta, ca El, tu poţi fi „plin de toată plinătatea lui Dumnezeu”. Fiecare experienţă a lui Hristos poate fi a noastră. El a spus că Domnul Dumnezeu Îl va ajuta şi că de aceea nu va fi confuz sau făcut de ruşine. Şi nu am învăţat noi recent că „Israel va fi mântuit în Domnul cu o mântuire veşnică, că nu veţi fi daţi de ruşine, nici confuzi”? Atunci să ne facem şi noi feţele ca o cremene.

Eliberarea noastră aproape

Dumnezeu nu este „departe de fiecare dintre noi”. „Dumnezeu este Cel care îndreptăţeşte”, de aceea, putem spune împreună cu Hristos: „El este aproape ca să Mă îndreptăţească.” Şi atunci putem fi la fel de curajoşi cum a fost El când a spus: „Cine se va lupta cu Mine? Să ne ridicăm împreună. Cine este vrăjmaşul Meu? Să vină aproape de Mine. Iată, Domnul Dumnezeul Mă va ajuta.” „Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele. De cine să îmi fie frică?” (Psalmii 27:1). „Chiar dacă o oştire ar tăbărî împotriva mea, inima mea nu se va teme”, căci „îngerul Domnului tăbăreşte în jurul celor ce se tem de El şi îi scapă”. „De aceea supuneţi-vă lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7).

Adevărata lumină

„Dar calea este aşa de întunecată!” exclami. Ah! „Cine este între voi care se teme de Domnul, care ascultă glasul Slujitorului Său? Chiar dacă ar umbla în întuneric şi chiar dacă nu ar avea nicio lumină, să se încreadă în numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui” (Vezi nota marginală de la Isaia 50:10 – RV). Aşa că putem spune cu omul umil din vechime: „Nu te bucura de mine, vrăjmaşul meu. Când cad, mă voi ridica, când stau în întuneric, Domnul va fi lumina mea.” „El mă va scoate la lumină şi voi privi neprihănirea Lui” (Mica 7:8-9). Nimeni care se încrede în Domnul nu va fi dat de ruşine.

Ai grijă totuşi, să nu îţi fabrici singur o lumină. Scânteile propriului tău foc reprezintă un înlocuitor sărăcăcios al „luminii cunoştinţei slavei lui Dumnezeu”. „Aceasta este, deci, solia pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o vestim vouă, că Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric.” „Dacă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtăşie unul cu altul şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţă de orice păcat.” Ideile şi opiniile noastre, indiferent ce provine de la noi, sunt întuneric, chiar dacă, pentru o clipă, par o străfulgerare de lumină. Cuvântul lui Dumnezeu este lumină şi avându-l în inimile noastre putem rezista cu succes „conducătorilor întunericului acestei lumi” (Efeseni 6:11-17). „Adevărata lumină străluceşte acum. Să-I mulţumim, deci, lui Dumnezeu care ne-a eliberat din puterea întunericului şi ne-a mutat în împărăţia Fiului Său iubit” (Coloseni 1:13).

The Present Truth, 22 februarie 1900