Isaia 52:1-12: 

¹Trezeşte-te, trezeşte-te, îmbracă-te cu tăria ta, Sioane, pune-ţi veşmintele tale frumoase, o, Ierusalime, cetate sfântă, pentru că nu va mai intra în tine cel necircumcis şi necurat. ²Scutură-te de ţărână, ridică-te şi şezi, Ierusalime, dezleagă-ţi legăturile de la gât, o, pizonieră, fiică a Sionului. ³Căci aşa vorbeşte Domnul: V-aţi vândut pe nimic şi veţi fi răscumpăraţi fără bani. ⁴Căci astfel vorbeşte Domnul Dumnezeu: Poporul Meu s-a coborât odinioară în Egipt să rămână acolo, iar asirianul l-a asuprit fără nicio cauză. ⁵De aceea, acum ce am aici, spune Domnul, că poporul Meu este luat pe nimic? Cei care guvernează peste ei îi fac să strige, spune Domnul, iar numele Meu este hulit în continuu în fiecare zi. ⁶De aceea, poporul Meu va cunoaşte numele Meu. De aceea, vor şti în ziua aceea că Eu sunt Cel care vorbeşte. Iată, Eu sunt. ⁷Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, care aduce veşti bune ale binelui, care vesteşte mântuirea, care spune Sionului: Dumnezeul tău domneşte! ⁸Străjerii îşi vor ridica glasul, împreună vor cânta, pentru că se vor vedea ochi cu ochi, când Domnul va aduce din nou Sionul. ⁹Izbucniţi în bucurie, cântaţi împreună, voi, locuri pustii ale Ierusalimului. Căci Domnul l-a mângâiat pe poporul Său, El a răscumpărat Sionul. ¹⁰Domnul Îşi descoperă braţul Său sfânt în ochii tuturor naţiunilor şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. ¹¹Plecaţi, plecaţi, ieşiţi de acolo, nu atingeţi niciun lucru necurat. Ieşiţi din mijlocul ei, fiţi curaţi, cei care purtaţi vasele Domnului. Căci nu veţi ieşi în grabă, nici în fugă, căci Domnul va merge înaintea voastră şi Dumnezeul lui Israel va fi în spatele vostru.

Chemaţi afară din Babilon

Ultimul paragraf ne dă cheia pentru tot capitolul. Este chemarea de a ieşi afară din Babilon, aceeaşi chemare pe care o găsim în capitolul 48, versetul 20. Poporul lui Dumnezeu este chemat afară din Babilon, „ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi plăgile ei” (Apocalipsa 18:4) şi astfel, aici, chemarea este de a ieşi şi de a fi curat. Este ultima chemare, înainte de judecata finală de la venirea Domnului. Acest capitol ne prezintă încheierea lucrării „pentru a pregăti un popor pentru Domnul”. Îi prezintă pe oameni pregătiţi şi aşteptând venirea Sa. Aceasta se vede din primul verset. Este nevoie de oameni pentru a constitui o cetate. Aşa că tot ce este spus despre Sion se aplică celor care sunt pregătiţi să locuiască în ea. Cetatea cea sfântă înseamnă un popor sfânt. Capitolul precedent prezintă poporul în captivitate, tânjind după libertate, iar aici avem eliberarea completă.

Veşminte frumoase

Sionul este chemat să îşi pună veşmintele frumoase. Cetatea însăşi, noul Ierusalim, este „mireasa, soţia Mielului” (Apocalipsa 19:7; 21:9-10). „Ierusalimul care este sus, este liber, el este mama noastră a tuturor.” Dar după cum o mamă trăieşte numai pentru copiii ei, tot aşa noul Ierusalim există numai pentru locuitorii lui – copiii lui. Ei sunt ornamentele lui (Apocalipsa 21:2; Isaia 49:17-18). De aceea, veşmintele frumoase ale Sionului sunt veşmintele frumoase ale locuitorilor Sionului. Care sunt acestea? „Ei i-a fost dat să se îmbrace cu in subţire, curat şi alb. Căci inul subţire este neprihănirea sfinţilor” (Apocalipsa 19:8). Chemarea, „pune-ţi veşmintele frumoase”, indică faptul că toate sunt pregătite. Nu trebuie să le fabricăm, ele au fost ţesute în războiul cerului de către Meşterul Făcător, şi ele aşteaptă ca „oricine vrea” să le ia. „O, cât de mare este bunătatea Ta pe care ai întins-o pentru cei ce se tem de Tine, pe care ai lucrat-o pentru cei ce se încred în Tine înaintea fiilor oamenilor!” (Psalmii 31:19).

În legătură cu aceasta citeşte Zaharia 3:1-5. Preotul Iosua a stat înaintea îngerului Domnului îmbrăcat în haine murdare şi Satana stătea la dreapta lui ca să i se împotrivească. Domnul l-a mustrat pe Satana, iar cuvintele sunt foarte izbitoare când sunt comparate cu cele din Isaia. „Domnul să te mustre, Satana. Domnul, care a ales Ierusalimul, să te mustre.” Apoi Domnul spune: „Îndepărtaţi hainele murdare de la el”, iar lui Iosua i-a spus: „Iată, am făcut ca nelegiuirea ta să plece de la tine şi te voi îmbrăca cu haine noi.” Aşa că nu poate fi îndoială referitoar la ce anume sunt aceste haine. Ele sunt mântuirea lui Dumnezeu de care stricăciunea şi murdăria acestei prezente lumi rele nu se vor atinge.

„Mă voi bucura mult în Domnul, sufletul meu va fi plin de bucurie în Dumnezeul meu. Căci El m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu haina neprihănirii, ca o mireasă decorată cu ornamente şi împodobită cu bijuteriile ei” (Isaia 61:10). „Căci Domnul are plăcere în poporul Său. El îl va înfrumuseţa pe cel smerit cu mântuire” (Psalmii 149:4). Îmbrăcaţi cu această mântuire, suntem păziţi de „stricăciunea care este în lume prin poftă”.

Libertate pentru prizonieri

Hristos a devenit părtaş sângelui şi cărnii pentru ca, prin moartea Sa, să-l distrugă pe cel care are puterea morţii, adică pe diavol, „şi să-i elibereze pe cei care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor”. „El şi-a cercetat şi răscumpărat poporul.” Libertatea din orice robie este deja a lor. Să ne amintim că, atunci când Isus a văzut femeia din sinagogă care fusese legată de Satana cu un spirit de infirmitate de optsprezece ani şi care nu se putea ridica în niciun fel, El i-a spus: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta” (Luca 13:12). Ea fusese dezlegată chiar în momentul în care era aplecată, Isus doar i-a vestit că era liberă să se ridice dacă alege, iar ea aşa a făcut. Tot aşa, Isus a venit să vestească libertatea prizonierilor. Nu este nicio legătură peste niciun om de pe pământ care să nu fie sfărâmată imediat, dacă individul doar ar şti şi ar crede că Dumnezeu i-a dat libertatea. Prizonierei, fiicei Sionului, i se spune să-şi dezlege legăturile de la gât. Legăturile sunt distruse. Ea nu trebuie decât să le arunce. Aceasta este solia pe care fiecare slujitor al evangheliei şi fiecare persoană care a fost făcută una cu Hristos, este însărcinată să o vestească unei lumi a păcătoşilor, că tot ce au de făcut este să-şi revendice libertatea în numele lui Isus şi o vor avea! Hristos a distrus legăturile, rămâne numai ca ei să îşi arate dorinţa de a fi eliberaţi, aruncându-le. Cu siguranţă, tot ce se putea face, a fost făcut. Să fie vestit cu glas tare până la marginile pământului că nu este niciun suflet legat de vreun păcat, decât dacă aceasta este voia lui. Dacă doreşte, el este liber să îşi exercite această libertate. Oricine este în robie faţă de vreun obicei rău, este în robie pentru că iubeşte să fie astfel sau nu a aflat încă vestea libertăţii. Atunci să răsune vestea peste tot, pentru ca toţi cei care iubesc libertatea, să o aibă.

Satana face mari promisiuni, dar el nu le împlineşte niciodată. El nu are nimic de dat. Promisiunile lui sunt goale. Oricine se predă lui, se vinde ca sclav pentru nimic. El a făcut-o pe Eva să creadă că, fiind neascultătoare de Dumnezeu, va fi ca Dumnezeu, dar ea a devenit ca el. În loc de viaţă, ea a găsit moartea. „Veţi fi răscumpăraţi fără bani.” „Nu aţi fost răscumpăraţi cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, din felul vostru deşert de vieţuire moştenit de la părinţii voştri, ci cu sânge preţios ca al unui miel fără pată sau zbârcitură, chiar cu sângele lui Hristos” (1 Petru 1:18-19). Banii nu sunt cele mai necesare lucruri din lume. Lucruri obişnuite pot fi cumpărate cu ei. Cu bani putem cumpăra lucruri care nu sunt de valoare şi care pier o dată cu întrebuinţarea lor. Cele mai valoroase lucruri nu pot fi cumpărate cu bani. Sunt lucruri atât de valoroase încât nimic nu le poate cumpăra şi trebuie primite ca un dar. Sunt lucruri care durează, lucruri care devin mai durabile o dată cu întrebuinţarea lor.

Egipt şi Babilon

„Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Poporul Meu s-a coborât în Egipt să rămână acolo, iar asirianul l-a asuprit fără niciun motiv.” Aminteşte-ţi împrejurările în care Israel a mers în Egipt. La invitaţia regelui a mers, căci el şi toată ţara lui împreună cu tot poporul erau în cea mai mare datorie faţă de fiul lui Israel. Ei îi datorau viaţa lor lui Iosif. Iosif a murit, iar poporul lui Israel s-a înmulţit nespus şi „s-a ridicat un nou rege care nu îl cunoştea pe Iosif”. S-a ridicat o altă dinastie, o linie de regi de origine asiriană şi bineînţeles că ei nu aveau nicio consideraţie faţă de tradiţiile sacre ale ţării, iar ceea ce făcuse Iosif pentru ţara lor, nu însemna nimic pentru ei. Aşa că, mergând în Egipt, poporul lui Dumnezeu a fost asuprit de asirian. Babilonul era continuarea Asiriei, iar Egiptul şi Babilonul reprezintă personificarea mândriei, a obrăzniciei arogante împotriva lui Dumnezeu. Prin ambele naţiuni, poporul lui Dumnezeu a cunoscut suferinţe grele, fiind în captivitate în ambele ţări. Prin urmare, eliberarea poporului lui Dumnezeu este din Egipt şi Babilon. Din Egipt şi Babilon sunt chemaţi copiii lui Dumnezeu (Osea 11:1).

Predicatorii model

Deja am observat veştile bune ale păcii şi libertăţii pe care toţi cei ce Îl cunosc pe Domnul le vor vesti lumii. Cei care aduc aceste veşti bune au picioare frumoase. Cât de frumoşi sunt şi cum urmează să dea această solie putem învăţa comparând câteva texte ale Scripturii. Trebuie să începem cu cel din Isaia: „Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, care aduce veşti bune ale binelui, care vesteşte mântuirea, care spune Sionului: Dumnezeul tău domneşte!” Iată celelalte texte:

„¹Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor arată lucrarea mâinilor Lui. ²O zi rosteşte alteia acest lucru, o noapte arată alteia cunoştinţa. ³Nu este discurs sau limbă în care glasul lor să nu fie auzit. ⁴Răsunetul lor străbate tot pământul şi cuvintele lor până la capătul lumii” (Psalmii 19:1-4).

„¹³Oricine va chema numele Domnului va fi mântuit. ¹⁴Cum vor chema ei după cineva în care nu cred? Şi cum vor crede în Cel despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără un predicator? ¹⁵Şi cum vor predica dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: Cât de frumoase sunt picioarele celor ce predică evanghelia păcii şi aduc veşti bune! ¹⁶Dar nu toţi au ascultat de evanghelie. Căci Isaia spune: Doamne, cine a crezut vestea noastră? ¹⁷Astfel deci, credinţa vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu. ¹⁸Dar eu spun: nu au auzit ei? Ba da, răsunetul lor a mers în tot pământul şi cuvintele lor până la marginile lumii” (Romani 10:13-18).

Observă că în această ultimă parte avem citate din primele două. Argumentul este că oricine va chema numele Domnului va fi mântuit. Dar unii pot obiecta că mulţi nu au avut nicio ocazie de a chema numele Lui. De aceea, apostolul înfruntă această obiecţie arătând (1) că au fost luate măsuri pentru credinţă prin faptul că au fost trimişi predicatori, citând din Isaia pentru a demonstra acest lucru, şi (2) că toţi au auzit solia păcii şi veştile bune ale mântuirii pe care o vestesc aceşti predicatori, deoarece „răsunetul lor merge peste tot pământul şi cuvintele lor până la marginile lumii”. Dar cuvintele firmamentului şi a oştirii cerului sunt cele au mers până la marginile pământului, ajungând „la orice făptură de sub cer” (Coloseni 1:23). De aceea, soarele, luna şi stelele sunt cele ale căror picioare frumoase sunt văzute pe munţi, proclamând veştile bune ale binelui. Ele sunt modelele noastre de predicare.

Cum predică cerurile?

Cum predică cerurile? Pur şi simplu dând lumina pe care Dumnezeu le-o dă. Aceasta este tot şi la aceasta se aşteaptă El de la fiecare persoană de pe pământ. Lumina este viaţă şi putem da lumina pe care El ne-a dat-o, doar permiţându-i vieţii lui Isus să se manifeste în carnea noastră muritoare. „Lumina voastră să lumineze înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în cer” (Matei 5:16). Nimeni nu poate face cunoscut ceea ce el însuşi nu ştie şi nimeni nu poate cunoaşte evanghelia dacă Hristos nu trăieşte în el (Galateni 1:16; Coloseni 1:27). Cel care vorbeşte despre ceea ce nu reprezintă chiar viaţa sa, transmite doar vorbe goale. Este ca o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Hristos este cuvântul, iar cuvântul este viaţă. Aşa că fiecare cuvânt pe care El îl rosteşte, a fost pur şi simplu oferirea vieţii Sale. Când evanghelia este prezentată în acest fel, înfrumuseţează predicatorul. Astfel, „cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea firmamentului, iar cei care îi întorc pe mulţi la neprihănire, ca stelele în veac de veac”.

Domnul la lucru

Ce ilustraţie expresivă este prezentată în versetul 10! Cu toţii am văzut fermierul sau fierarul la lucru. Când îl vedem îndepărtându-şi haina, ridicându-şi mânecile, ştim că intenţionează să lucreze serios. Nu vrea să fie împiedicat de nimic. „A te dezbrăca pentru luptă” sau pentru cursă este un termen bine cunoscut. Astfel, scriptura ne spune că „Domnul şi-a descoperit braţul sfânt la vederea tuturor naţiunilor” şi ca rezultat, „toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru”. Cine se teme cu Dumnezeu lucrând în felul acesta pentru mântuirea lui?

Capitolul precedent ne-a prezentat priveliştea poporului lui Dumnezeu care era proscris, captiv, exilat, aşteptând venirea Celui care urma să îl elibereze. Aici avem menţionat că nu vor fugi din închisorile lor ca evadaţi: „Nu veţi ieşi în grabă, nici în fugă.” De ce nu? Deoarece Domnul este înaintea şi în spatele lor. Cu multă forţă este tradus de către Lowth: „Căci Iehova va mărşălui în faţa voastră şi Dumnezeul lui Israel te va proteja de la spate.” De aceea, „săgeata care zboară ziua” nu va produce nicio teamă. Nicio armă fabricată vreodată sau folosită în vreun arsenal de pe pământ nu poate să străpungă bastionul pe care îl face prezenţa lui Dumnezeu pentru poporul Său. „Domnul este tăria vieţii mele, de cine să-mi fie frică? Când cei răi, chiar duşmanii şi vrăjmaşii mei au venit asupra mea să îmi mănânce carnea, s-au împiedicat şi au căzut. Chiar dacă o oştire ar tăbărî împotriva mea, inima mea nu se va teme. Chiar dacă război s-ar ridica împotriva mea, voi fi încrezător. Un singur lucru am dorit de la Domnul, pe acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să întreb în templul Lui. Căci în timpul strâmtorării, mă va ascunde în cortul Său, în locul tainic al tabernacolului Său mă va ascunde. Mă va aşeza pe o stâncă. Iar capul meu va fi înălţat deasupra vrăjmaşilor din jurul meu. De aceea, voi oferi în tabernacolul Său jertfele bucuriei. Voi cânta, da, voi cânta laude Domnului.”

The Present Truth, 15 martie 1900