Isaia 52:13-15: 

¹³Iată, Slujitorul Meu se va purta cu înţelepciune, va fi ridicat, înălţat şi va fi foarte sus. ¹⁴După cum mulţi au fost uimiţi de tine, (faţa Lui era mai schimonosită decât a oricărui alt om, şi înfăţişarea Lui mai mult decât cea a fiilor oamenilor), ¹⁵tot aşa va surprinde El multe naţiuni. Regii îşi vor închide gura , căci vor vedea ceea ce nu li s-a mai spus, şi vor înţelege ceea ce nu au mai auzit.

Isaia 53:1-3: 

¹Cine a crezut vestea noastră? Şi cui s-a descoperit braţul Domnului? ²Căci El a crescut înaintea Lui ca o plantă firavă, ca o rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat. Nu avea nici înfăţişare exterioară, nici graţie şi când Îl priveam nu era nicio frumuseţe pentru care să Îl dorim. ³El era dispreţuit, respins de oameni. Un om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, ca unul de la care oamenii îşi ascund faţa. Era dispreţuit şi noi nu L-am preţuit.

Am citat aceste versete din RV şi am dat traducerea alternativă din nota marginală a versetului 15, capitolul 52. Chiar la început, să fim atenţi la diferenţă, pentru ca schimbarea să se fixeze în mintea noastră odată pentru totdeauna.

Este imposibil să spunem cât de muţi oameni şi-au bazat ritualul stropirii, în locul botezului, pe greşeala traducerii versetului 15: „Astfel va stropi El multe naţiuni.” Acum, este adevărat că termenul ebraic din care este tradus acest cuvânt conţine ideea de „a ţâşni” şi această idee se găseşte în expresii precum „a sări” sau „a tresări de bucurie ori de uimire”. Este folosit pentru lichide în expresii precum, „a stropi cu sânge sau apă o persoană sau un lucru”. Dar, observă cu atenţie, că această distincţie care este în mod strict marcată, nu se foloseşte pentru lucruri care nu sunt fluide şi care nu se pot împrăştia în râuri. Cuvântul este adesea folosit în Biblie, unde este corect tradus „a stropi”, dar este vorba de un lichid care se stropeşte peste un lucru. Ar fi imposibil să fie folosit pentru persoane, deoarece oamenii nu pot fi stropiţi peste ceva. Avem în engleză expresia adaptată „a stropi un om”, „a stropi haine”, cu toate că nu este chiar corect. Spălătoreasa nu stropeşte hainele, ci stropeşte apa peste haine. Această diferenţă este evidentă în ebraică. Vezi Ezechiel 36:25. Nu spune că Domnul va stropi poporul Său, ci: „Atunci voi stropi apă curată peste voi şi veţi fi curaţi.” În pasajul din studiul nostru, traducerea „a stropi” este deformată şi nenaturală şi denaturează sensul. Cuvântul „a surprinde” sau „a uimi” este literal şi cuprinzător. Acesta sau alte cuvinte echivalente sunt date ca traducere în multe alte traduceri decât cea din engleză.

Înţelepciunea Slujitorului lui Dumnezeu

Din nou Îl avem pe Slujitorul Domnului adus înaintea noastră. În capitolele 42-43 şi 49 ne-a fost prezentat. Aici ni se spune că El se va purta înţelept sau prudent. „Va fi ridicat, înălţat şi va fi foarte sus.” Faptul că acest lucru este adevărat despre Hristos, este dovedit de întreaga Lui viaţă. Atât de înţelept s-a purtat El, încât cele mai mari eforturi ale cărturarilor, fariseilor şi învăţătorilor legii nu au reuşit să Îl încurce în discursul Lui. El ştia exact când să răspundă la o întrebare şi când să tacă sau să se abţină de la replică. Atunci când răspundea la o întrebare critică întotdeauna îl încurca pe interlocutor şi în acelaşi timp îi lămurea şi încuraja pe ascultători (vezi Marcu 12:34-37). Cât despre înălţarea Sa, El este „înălţat la dreapta lui Dumnezeu”, la tronul Măririi în ceruri, „cu mult deasupra domniilor, puterii, tăriei, stăpânirii şi a oricărui nume” (Efeseni 1:20-21).

Dar aceasta nu este toată povestea. Isus, Cel care „a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii”, este Cel „încoronat cu slavă şi cinste, pentru ca El, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru fiecare om” (Evrei 2:9). „Omul Isus Hristos” este Cel care se poartă cu înţelepciune şi care este acum înălţat. Totul a fost făcut în trup ca să Îşi arate puterea peste tot trupul. Dacă ne predăm lui Dumnezeu atât de complet cum a făcut-o El, atunci suntem slujitorii Domnului la fel de sigur cum a fost El, şi tot ce este spus despre El ca slujitor al Domnului ni se aplică nouă, în El. Ce gând mângâietor este să ştii că slujitorul Domnului se va purta în mod înţelept, deoarece ştim că dacă suntem cu adevărat slujitorii Lui ne vom purta şi noi înţelept. Hristos a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, ca de altfel şi neprihănire.

Aceasta înseamnă că într-adevăr trebuie să slujim. Nu putem fi slujitori inactivi, leneşi. Trebuie să fim vii pentru a şti care este voia Domnului şi trebuie să fim atât de plini de Spirit, încât mintea Spiritului, care este mintea lui Dumnezeu, să fie mintea noastră. Toate comorile de înţelepciune şi cunoştinţă sunt ascunse în Hristos şi, de vreme ce suntem plini de toată plinătatea lui Dumnezeu, când El locuieşte în inimile noastre prin credinţă, înseamnă că toată plinătatea înţelepciunii lui Dumnezeu se poate manifesta în noi. „Aveţi ungerea de la Cel sfânt şi cunoaşteţi toate lucrurile” (1 Ioan 2:20). Aceasta vine numai cu cea mai mare umilinţă, căci „înţelepciunea care vine de sus este mai întâi curată, apoi împăciuitoare, blândă, uşor de înduplecat, plină de milă şi de roade bune”. Apoi vine înălţarea. Căci „cel ce se smereşte va fi înălţat”. Cât de înălţaţi vom fi ca slujitori ai lui Dumnezeu? Chiar până la dreapta lui Dumnezeu în locurile cereşti (Efeseni 2:4-6). „El a doborât puterea scaunelor lor şi i-a înălţat pe cei smeriţi.” „El îi ridică pe cei săraci din ţărână şi pe cerşetor din gunoi, pentru a-i pune printre prinţi şi pentru a-i face să moştenească tronul slavei” (1 Samuel 2:8). „Nu i-a ales Dumnezeu pe săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care a promis-o celor ce Îl iubesc?”

Regii îngroziţi de umilinţa lui Hristos

Citeşte raportul despre procesul batjocoritor al lui Isus. „Irod cu oamenii săi de război L-au făcut de nimic şi L-au batjocorit, L-au împodobit cu o haină strălucitoare şi L-au trimis la Pilat” (Luca 23:11). „Şi astfel, Pilat, dorind să mulţumească poporul, l-a eliberat pe Barnaba şi L-a dat pe Isus, după ce L-a biciuit, ca să fie răstignit. Soldaţii L-au condus în sala numită Pretoriu şi au chemat tot grupul. L-au îmbrăcat cu purpură şi I-au pus o coroană de spini pe cap, începând să Îl salute: Salutare, Rege al iudeilor! L-au bătut peste cap cu o trestie şi L-au scuipat, au îngenuncheat şi I s-au închinat. Şi după ce L-au batjocorit, I-au scos haina de purpură de pe El şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să fie răstignit” (Marcu 15:16-20). Aceea era o distracţie rară pentru acei soldaţi aspri. Pentru ei, El nu era decât un pretendent la tron pe jumătate nebun, care urma să sufere pentru presupunerea Sa. Îl vor răstigni astăzi şi vor uita tot până mâine. Nu! Atât de puţin au luat în considerare totul, încât puteau sta calmi la piciorul crucii şi să tragă la sorţi pentru hainele Lui. Faţa Lui era schimonosită şi înfăţişarea Lui exterioară la fel, dar, prin puterea acelor suferinţe, El va uimi multe naţiuni. Atunci gloata Îl putea batjocori şi să Îl facă de nimic. În curând, regi se vor ghemui de groază la picioarele Sale şi vor striga cu frenezie la stânci şi munţi ca să cadă peste ei şi să îi ascundă de faţa Lui. „Şi vor intra în crăpăturile stâncilor şi în peşterile pământului de frica Domnului şi de slava măreţiei Lui când Se va ridica să clatine teribil pământul” (Isaia 2:19). Şi toată acea putere nu va fi decât manifestarea puterii prin care El „a îndurat crucea şi a dispreţuit ruşinea”.

Braţul lui Dumnezeu batjocorit

Oamenii nu au ştiut şi nici nu ar fi crezut, dacă le-ar fi spus cineva, că acel sărac, tăcut şi dispreţuit prizonier, era „braţul Domnului”. Evreii care L-au persecutat pe Isus, deseori cântaseră în sinagogile lor: „Tu ai un braţ puternic. Tare este mâna Ta şi înaltă este dreapta Ta” (Psalmii 89:13). Şi mai mult: „Am auzit cu urechile noastre, o, Dumnezeule, părinţii noştri ne-au spus, că ai făcut lucrări în zilele lor, în timpurile din vechime. Cum i-ai izgonit pe păgâni cu mâna Ta ca să îi sădeşti pe ei, cum i-ai îndurerat şi i-ai alungat. Pentru că ei nu au luat ţara în stăpânire prin sabia lor, nici nu i-a salvat braţul lor, ci dreapta Ta, braţul Tău şi lumina feţei Tale, deoarece tu i-ai susţinut” (Psalmii 44:1-3). Dar niciodată nu au gândit că acel Om umil, dispreţuit şi respins dinaintea lor era braţul Domnului prin care a fost împlinite toate acestea. Profeţii erau citiţi în fiecare Sabat, dar nimeni din oamenii care strigau ca sângele lui Isus să fie vărsat şi care voiau să ia toată vina asupra lor, nu a avut vreun gând că vedeau împlinirea profeţiei. „Domnul şi-a descoperit braţul Său sfânt în ochii tuturor naţiunilor şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.” Totuşi, aşa a fost. Braţul Domnului, care aduce mântuire, este Hristos răstignit. Insulele vor aştepta după El şi în braţul Lui se vor încrede (Isaia 51:5), deoarece „El va strânge mieii cu braţul Său”, cu exact acelaşi braţ care „va guverna pentru El”. Dar, cu toate că aceste lucruri au fost vestite de secole, chiar şi acum putem întreba: „Cine a crezut vestea noastră?”

Frumuseţea Domnului

Cine ar fi crezut că un pruncuşor, copilul celor mai săraci oameni, născut într-o iesle, crescând în singurătate şi sărăcie, era manifestarea braţului Domnului? Ce este mai slab şi mai lipsit de înţelepciune decât un pruncuşor? „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii pentru a face de ruşine pe cele înţelepte, şi a ales lucrurile slabe ale lumii pentru a face de ruşine pe cele tari.” O rădăcină ieşită dintr-un pământ uscat! „El a crescut înaintea lor ca un vlăstar firav şi ca o rădăcină dintr-un pământ uscat.” Nimeni nu s-ar aştepta la vreo frumuseţe într-o asemenea plantă. Într-adevăr, abia dacă ne-am aştepta să trăiască. Pare că nu are pământ şi umezeală suficientă pentru a-i susţine viaţa, totuşi ea dă viaţă întregii lumi. O vie este unul din cele mai goale lucruri într-o anumită perioadă a anului. În unele ţări, viile nu sunt susţinute de araci, ci sunt tăiate în fiecare an, aproape de pământ, astfel încât, în câţiva ani, via nu este decât un butuc noduros. O astfel de vie seamănă foarte mult cu un câmp de butuci lăsaţi să putrezească în pământ după ce materialul lemnos a fost îndepărtat. Totuşi, chiar din acel pământ şi chiar din acei butuci neplăcuţi la vedere curge un izvor de vin bogat. Sute de ciorchini mari cu cei mai delicioşi struguri vor fi strânşi din rădăcina care răsare dintr-un pământ uscat, pietros. Şi aceea este frumuseţea plantei. Nu ceea ce pare, ci roadele pe care le aduce dovedesc frumuseţea ei. Hristos nu a avut o frumuseţe pe care lumea să o vadă. Frumuseţea Lui era „omul ascuns al inimii, podoaba smereniei şi a unui spirit liniştit”, frumuseţea sfinţeniei.

Cui este descoperit braţul Domnului?

Dacă citim această lecţie doar ca o profeţie istorică, pierdem totul. Dacă ne gândim numai la ce a avut loc în trecut, la respingerea lui Isus acum o mie nouă sute de ani, pentru că nu a întâmpinat aşteptările oamenilor, am citit fără folos. În cazul acesta, braţul Domnului nu ni s-a revelat. Nu am crezut vestea. Ce înseamnă ea pentru noi, pentru mine şi pentru tine? Înseamnă că, indiferent cât de uscate şi sterpe sunt vieţile noastre, Dumnezeu poate face să răsară râuri bogate de binecuvântări. Chiar dacă suntem şi creştem într-un pământ uscat, puterea minunată a lui Dumnezeu se poate descoperi în noi. „Împrejurările noastre sunt foarte nefavorabile. Avem atât de multe greutăţi cu care ne luptăm. Totul este împotriva noastră, nu este nicio perspectivă că ne-am putea ridica.” Ah, da, deseori am murmurat în acest fel. Nu am crezut vestea despre rădăcina ieşită dintr-un pământ uscat. Aceea a fost problema noastră şi singura noastră problemă, pentru că atunci când vedem braţul Domnului, nu poate exista nici o altă problemă. Cu Dumnezeu nu este nimic imposibil. Isus a fost născut şi crescut în cele mai nefavorabile condiţii, pentru ca nimeni să nu aibă vreun motiv de descurajare. Nimeni nu a fost vreodată mai sărac decât El, nimeni nu a avut mai puţine avantaje. Nimeni nu a fost mai dispreţuit şi mai rău tratat şi atât de puţin apreciat ca El. Şi pentru ce toate acestea? Pentru a ne arăta că dacă vieţii lui Dumnezeu i se permite să curgă prin cea mai moartă rădăcină din cel mai uscat pământ, nu numai că va găsi hrană pentru ea însăşi, ci va fi capabilă să ofere sprijin întregii lumi. Ai crezut vestea? Ţi-a fost dezvăluit braţul Domnului? Ori de câte ori eşti înclinat să te plângi de situaţia ta şi de lipsa ocaziilor tale, sau devii descurajat în faţa priveliştii, opreşte-te şi puneţi aceste întrebări. „Cercetaţi-vă voi înşivă dacă sunteţi în credinţă.” Vezi dacă totuşi crezi principiile primordiale ale evangheliei.

The Present Truth, 22 martie 1900