Isaia 54:1-17 (Traducerea Lowth): 

¹Strigă de bucurie, stearpo, care nu năşteai. Izbucneşte în strigăte de bucurie şi tresaltă de veselie, tu, care nu aveai durerile naşterii. Căci mai mulţi sunt copiii celei părăsite decât ai femeii măritate, spune Domnul. ²Lărgeşte-ţi locul cortului tău, întinde-ţi acoperişul locuinţei tale. Nu economisi, întinde-ţi coardele şi fixează-ţi ţăruşii. ³Căci vei creşte la dreapta şi la stânga, sămânţa ta va moşteni naţiunile şi vor locui cetăţile părăsite. ⁴Nu te teme, căci nu vei fi dată de ruşine. Nu roşi, căci nu vei fi adusă în ocară. Căci vei uita ruşinea tinereţii tale şi nu-ţi vei mai aminti de ocara văduviei tale. ⁵Căci soţul tău este Făcătorul tău, Iehova, Dumnezeul oştirilor este numele Lui. Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. Va fi numit Dumnezeul întregului pământ. ⁶Căci Domnul te cheamă ca pe o femeie părăsită şi profund îndurerată, ca o soţie, căsătorită din tinereţe, dar apoi respinsă, spune Dumnezeul tău. ⁷Într-o mică mânie te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare milă. ⁸Într-o mică furie Mi-am ascuns faţa o clipă de tine, dar voi avea milă de tine cu bunătate veşnică, spune Răscumpărătorul tău, Iehova. ⁹Voi face acum ca în zilele lui Noe, când am jurat că apele lui Noe nu vor mai trece peste pământ. Tot aşa am jurat, că nu voi mai fi mânios pe tine, nici nu te voi mai mustra. ¹⁰Căci munţii vor fi îndepărtaţi, dealurile vor fi dărâmate, dar bunătatea Mea nu va fi îndepărtată de la tine şi legământul păcii Mele nu va fi răsturnat, spune Domnul, care poartă faţă de tine cea mai tandră afecţiune. ¹¹O, tu, îndurerato, bătuto de furtună şi nemângâiato! Iată, îţi aşez pietrele cu ciment de vermilion şi temeliile cu safir. ¹²Voi face crenelurile tale de rubin şi porţile tale de rubin închis şi tot cercul zidurilor tale va fi de pietre preţioase. ¹³Toţi copiii tăi vor fi învăţaţi de Iehova şi mare va fi propăşirea copiilor tăi. ¹⁴Vei fi întemeiată în neprihănire, departe de asuprire. Da, să nu te temi, nici să nu te înspăimânţi, căci nu se va apropia de tine. ¹⁵Iată, se vor uni împreună, dar nu prin porunca Mea. Oricine se uneşte împotriva ta, va trece de partea ta. ¹⁶Iată, Eu am creat fierarul, care suflă cărbunii în foc şi produce instrumente în conformitate cu lucrarea lui şi l-am creat pe distrugător ca să nimicească. ¹⁷Orice armă care se formează împotriva ta, nu va prospera. Asupra oricărei limbi care se luptă împotriva ta, vei obţine victoria. Aceasta este moştenirea slujitorilor lui Iehova şi îndreptăţirea lor de la Mine, spune Iehova.

O cheie pentru înţelegerea profeţiei

Avem în Noul Testament un comentariu inspirat al acestui pasaj, care ne eliberează pe deplin de necesitatea de a face presupuneri referitoare la aplicaţiile lui. În Galateni 4:26-27 citim: „Ierusalimul de sus este liber, este mama noastră a tuturor. Căci este scris: Bucură-te, stearpo care nu naşti. Izbucneşte în strigăte, tu care nu ai durerile naşterii. Căci cea părăsită are mai mulţi copii decât cea care are soţ.” De aceea ştim, din cuvântul lui Dumnezeu însuşi, că „Ierusalimul de sus”, Noul Ierusalim, este subiectul acestui capitol.

Aceasta reprezintă şi o cheie pentru multe alte referinţe despre Ierusalim din profeţii. Din făgăduinţele acestui capitol care vorbesc despre stabilitatea Ierusalimului şi despre întoarcerea copiilor ei, referindu-se în mod clar la Ierusalimul care este sus, „care coboară de la Dumnezeu din cer”, putem înţelege toate celelalte făgăduinţe făcute Ierusalimului şi locuitorilor ei. Toate se aplică Noului Ierusalim care va lua locul cetăţii prezente a Ierusalimului şi care va rămâne pentru totdeauna după ce pământul a fost înnoit.

Ierusalimul prezent şi vechiul legământ

„Ierusalimul de acum” „este în robie cu copiii săi” (Galateni 4:25). Mai mult, legământul de pe muntele Sinai „care dă naştere la robie” este Agar. „Căci această Agar este muntele Sinai din Arabia şi corespunde Ierusalimului de acum şi este în robie cu copiii Săi”. De aceea, oricine îşi zideşte speranţa pe Ierusalimul ce există acum în Palestina şi care face ca fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu să depindă de întoarcerea poporului lui Dumnezeu sau a unei părţi din el la acea cetate, este încă în robia vechiului legământ, cu învelitoarea pe faţă. Zăboveşte la muntele Sinai în loc să vină la muntele Sion şi la Ierusalimul ceresc, cetatea viului Dumnezeu.

Ierusalimul vechi şi nou

Multe cetăţi de pe acest pământ au suferit distrugere aproape totală prin foc şi au fost reconstruite, totuşi aceasta nu produce nicio pauză în continuitatea existenţei lor. Despre Roma, de exemplu, se spune şi acum că a fost construită cu şapte sute cincizeci de ani înainte de Hristos, deşi cu greu se găseşte vreo clădire în cetatea care exista în zilele lui Hristos, iar cetatea a fost aproape distrusă în întregime de foc în timpul lui Nero, suferind de multe ori din cauza focului atât înainte de acea perioadă, cât şi după. Ia în considerare Ierusalimul. A fost dărâmat până la ruine, zidurile i-au fost demolate şi cetăţile lui de căpătâi au fost arse de Nebucadneţar, iar după aceea a suferit chiar ravagii mai mari din mâinile romanilor conduşi de Titus, totuşi întotdeauna se crede şi se spune despre Ierusalimul de azi că este cetatea lui David şi a lui Solomon. Când vorbim despre Roma şi Ierusalim, nu ne simţim obligaţi să facem referire la timpul dinaintea distrugerii sau de după, pentru că vorbim de Ierusalim şi Roma de la început până la sfârşit, indiferent prin ce vicisitudini au trecut. Tot aşa se întâmplă şi în profeţiile referitoare la Ierusalim. Biblia nu specifică mereu că acum se referă la vechea cetate şi acum la Noul Ierusalim, ci vorbeşte doar de Ierusalim, lăsând contextul, făgăduinţele sau ameninţările, după cum este cazul, să determine cărei stări din istoria cetăţii se aplică acele cuvinte. Domnul a plecat să pregătească un loc în ceruri, să zidească cetatea cea nouă (vezi Ioan 14:1-3; Psalmii 102:16) care va coborî de la Dumnezeu din cer, pentru a ocupa locul cetăţii cunoscute acum de către oameni ca Ierusalim. Şi când va veni acea cetate, va fi considerată ca vechea cetate reconstruită, înnoită. În acest fel se vorbeşte despre ea în Biblie. Poate fi luat ca adevăr, dincolo de orice îndoială, că nu este nicio făgăduinţă în Biblie referitoare la Ierusalim care să se aplice la cel din condiţia prezentă sau la cea din vreun anumit timp din istoria lui. Fiecare făgăduinţă a restaurării are în vedere o asemenea schimbare făcută de Domnul, încât este indestructibilă, nemuritoare.

Mireasa, soţia Mielului

Chiar de la început, Dumnezeu S-a considerat pe Sine ca având relaţia apropiată de soţ pentru poporul Său. Citeşte profeţiile din Ezechiel, Ieremia şi Osea. Al treilea capitol din Ieremia este deosebit de clar. „Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, spune Domnul. Căci Eu sunt căsătorit cu voi” (Versetul 14). Iar apoi Domnul spune ce va face dacă se vor întoarce, folosind cuvinte care se pot aplica numai unei stări de răscumpărare. Vorbind despre facerea noului legământ, Dumnezeu spune că poporul Său a rupt vechiul legământ, „deşi am fost un soţ pentru ei” (Ieremia 31:32). Astfel, mergând în Noul Testament, citim că trebuie să fim căsătoriţi cu Cel care este înviat din moarte ca să aducem roade pentru Dumnezeu (Romani 7:4). Pavel scrie: „V-am căsătorit cu un soţ şi vă pot prezenta ca pe o fecioară neprihănită lui Hristos” (2 Corinteni 11:2). Iar în capitolul 5 din Efeseni citim că aceeaşi relaţie apropiată ce există între un bărbat şi soţia lui, există între Hristos şi poporul Său (vezi versetele 22-32). Astfel, printr-o schimbare în metaforă sau o lărgire a sensului ei, cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul, este considerată căsătorită cu Hristos. Chiar ţara în care a locuit poporul lui Dumnezeu este căsătorită cu El. Aceasta este în perfectă armonie cu faptul că Hristos, care este „Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi”, este, de asemenea, „Tată veşnic”. Nu este o metaforă amestecată, ci expresia unui înţeles mai adânc, o relaţie mai intimă decât pot cuprinde minţile umane. Prin urmare, acest capitol prezintă Ierusalimul ca pe o soţie părăsită de soţul ei şi plângându-şi văduvia şi lipsa de copii, dar mângâiată cu asigurarea că, de fapt, nu a fost abandonată şi nu este uitată, ci încă aparţine soţului ei şi va fi onorată de El. Timpul când aceste făgăduinţe vor fi împlinite este prezentat în Apocalipsa 21, Zaharia 14:1-11 şi Isaia 49:13-23. Toate ar trebui citite împreună. Se adresează „miresei, soţiei Mielului”.

Diferitele faze ale experienţei Ierusalimului

A fost un timp când slava lui Dumnezeu a fost văzută odihnindu-se peste templul din Ierusalim, umplându-l (2 Cronici 7:1-3). Dumnezeu a recunoscut acea cetate ca locuinţa Sa pământească, iar făgăduinţa pentru locuitorii ei a fost că dacă Îl ascultă şi nu calcă Sabatul, cetatea va dăinui pentru totdeauna (Ieremia 17:24-25). Ei nu au dat atenţie cuvintelor Lui şi cetatea a fost distrusă de Nebucadneţar. Totuşi, o sămânţă sfântă a fost lăsată în ea, iar făgăduinţa restaurării a fost însoţită de ameninţarea distrugerii ei. În conformitate cu făgăduinţa, Hristos, „dorinţa tuturor naţiunilor”, a venit la cetate şi la templu, dar a fost respins. Atunci El a plâns pentru ea, cu mare durere pentru că cetatea a refuzat atât de persistent chemările harului Său şi a spus: „Iată, vi se lasă casa pustie.” Dar aceasta nu urma să fie pentru totdeauna, căci a adăugat: „Vă spun că nu Mă veţi mai vedea de aici înainte până veţi spune: Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului” (Matei 23:37-39). Secolele care au trecut de atunci, au reprezentat doar „o clipă” pentru El, în a cărui privire o mie de ani sunt ca ziua de ieri şi ca o strajă în noapte. Nici măcar pentru o clipă nu a uitat Domnul Sionul. Zidurile Lui sunt în continuu înaintea Lui şi el este săpat pe palmele Sale. Chiar dacă munţii ar fi îndepărtaţi şi dealurile clătinate, bunătatea şi iubirea Sa nu se vor îndepărta de la cetatea pe care El a ales-o, nici de la copiii ei. În consecinţă, chiar şi astăzi, închinătorii credincioşi ai lui Dumnezeu îşi direcţionează rugăciunile către El şi „privesc în sus”, astfel rugându-se cu feţele spre Ierusalim.

Rezidirea Ierusalimului

Nu, Dumnezeu nu a divorţat de soţia Lui (Isaia 1:1), nici nu şi-a alungat poporul (Romani 11:1). El îl iubeşte cu afecţiune tandră. Se va întoarce şi va zidi din nou cortul lui David care este căzut şi va ridica din nou ruinele lui, îl va înălţa, pentru ca rămăşiţa oamenilor să caute pe Domnul. Iar acest lucru El îl va face prin vestirea evangheliei neamurilor. Căci doar dintre neamuri, dintre naţiuni, va fi luat Israelul. Dumnezeu l-a ales pe Avraam dintre neamuri, deoarece nu era niciun evreu sau israelit cu un astfel de nume până târziu după zilele acestui patriarh. El l-a chemat pe Israel din Egipt pentru ca, prin ei, numele Lui să fie cunoscut pe tot pământul. Preocuparea lor era aceea de a fi misionari pentru păgâni. Dar, în loc să îşi împlinească misiunea lor, s-au mulţumit să se stabilească în ţara Palestinei, în jurul Ierusalimului. În loc să îşi lărgească locuinţa, pentru a include toată lumea, au devenit conservatori, care este un alt nume pentru egoişti, şi i-au îndepărtat pe toţi ceilalţi de la binecuvântările de care se bucurau ei şi în acest fel au pierdut ei înşişi binecuvântările. Oricine îl exclude pe altul de la binecuvântările Domnului, se exclude pe sine. Dar scopul lui Dumnezeu va fi dus la bun sfârşit. Toţi cei care sunt cu adevărat născuţi de sus, având Noul Ierusalim ca mamă, vor face slava şi puterea ei cunoscute până când faima sa va atinge fiecare parte a pământului. Ca o consecinţă, locul pe care îl ocupă acum Ierusalimul va fi prea strâmt. „Se va întinde şi se va lărgi la dreapta şi la stânga” (vezi Zaharia 14:4) şi sămânţa ei „va moşteni neamurile şi va locui cetăţile părăsite”. Ierusalimul, aşa cum va fi atunci când se va arăta Domnul în slava Lui, va fi o cetate cum lumea nu a văzut niciodată.

Pietrele frumoase ale Ierusalimului

„Te vei ridica şi vei avea milă pentru Sion, pentru că timpul favorii ei, da, timpul stabilit, a venit. Căci slujitorii tăi îşi găsesc plăcerea în pietrele ei şi favoarea în ţărâna ei. Astfel se vor teme păgânii de numele Domnului şi toţi regii pământului de slava Ta” (Psalmii 102:13-15). Ce se găseşte în pietrele şi ţărâna Ierusalimului pentru ca cineva să poată găsi plăcere? Nimic în „Ierusalimul care este acum”. Pietrele vechiului Ierusalim nu sunt cu nimic mai bune decât pietrele altei cetăţi, iar ţărâna lui este la fel de dezagreabilă ca a Constantinopolului sau a oricărei alte cetăţi estice. Pietrele în care îşi găsesc plăcerea copiii lui Israel sunt cele de safir, agat şi rubin, care sunt aşezate în „culori frumoase” (citeşte lista lor în Apocalipsa 21:18-21). Ţărâna străzii lui este „aurul curat ca sticla transparentă”. Există ceva în care să îţi găseşti plăcerea. Este o cetate care va fi cu adevărat „bucuria întregului pământ” (Psalmii 48:2).

Strângerea forţelor armate în jurul Ierusalimului

Partea de încheiere a acestui capitol prezintă un tablou care este mai complet prezentat în cartea Apocalipsei. Deja am văzut că Noul Ierusalim, pregătit în cer, coboară pe acest pământ; dar nimic din ceea ce a fost notat până aici nu indică ce condiţie va găsi când va coborî. Acest lucru îl învăţăm din Apocalipsa 20 şi întâmplător din alte pasaje ale Scripturii. Pasajul dinaintea noastră spune că deşi cetatea cu locuitorii ei va fi departe de asuprire şi va fi eliberată de teamă, totuşi „se vor aduna” împotriva cetăţii. Din capitolul menţionat în Apocalipsa învăţăm că, după încheierea celor o mie de ani, timp în care Satana va fi legat, pe când toţi neprihăniţii care au trăit vreodată pe pământ vor fi în cer, stând pe scaunele de judecată, hotărând pedeapsa cuvenită celor răi (Apocalipsa 20:3-6; 1 Corinteni 6:2-3; Psalmii 149:4-9), Satana va fi dezlegat, pentru că toţi cei răi de pe pământ vor învia, iar el va merge printre ei ca să îi strângă pentru lupta împotriva Domnului. Afirmaţia că toate naţiunile astfel strânse „au mers şi au înconjurat grupul sfinţilor şi cetatea preaiubită, şi foc a venit jos de la Dumnezeu din cer şi i-a mistuit”, arată că cetatea preaiubită va coborî pe acest pământ înainte ca pământul să fie curăţat prin flăcările ultimei zile şi în timp ce cei răi sunt încă aici. Aşa cum Edenul a rămas un timp pe pământ după ce blestemul a venit, tot aşa se va întoarce, înainte ca blestemul să fie îndepărtat. Dar deşi cei răi, sub conducerea lui Satana însuşi, se vor strânge laolaltă împotriva cetăţii lui Dumnezeu, ei nu vor avea succes, deoarece nu sunt strânşi de către Domnul. Nicio armă pe care o vor fabrica împotriva cetăţii nu va avea efect. Niciun armament nu va fi capabil să atingă pietrele ei. Dumnezeu însuşi a creat pe fierarul care suflă cărbuni în foc pentru a fabrica arme de distrugere şi, de vreme ce omul nu este nimic în comparaţie cu Domnul, arma pe care o face el nu poate fi decât nimic. Când cei răi vor veni împotriva cetăţii, va coborî foc de la Dumnezeu din cer şi îi va mistui şi în acelaşi timp va topi pământul, în timp ce cetatea lui Dumnezeu va fi purtată deasupra mării de foc precum arca a fost purtată pe apele potopului. Atunci „sfinţii vor locui cu un foc mistuitor” şi „cu flăcări veşnice” (Isaia 33:15-16). Sfinţii salvaţi din cetate vor privi şi vor vedea răsplătirea celor răi, dar aceasta nu se va apropia de ei.

Siguranţa Ierusalimului şi a locuitorilor lui

În ce va consta siguranţa lor în acel timp teribil? Răspunsul este: „Vei fi întemeiată în neprihănire.” Neprihănirea în care vor fi întemeiaţi este neprihănirea lui Dumnezeu, care este prin credinţa lui Isus Hristos. Dar aceea neprihănirea este a lor acum. De aceea, lecţia pe care o avem de învăţat din prezentarea lucrurilor care vor veni, este siguranţa desăvârşită pe care o avem acum împotriva tuturor atacurilor diavolului. La fel de sigur cum va fi poporul lui Dumnezeu în sfânta cetate în mijlocul flăcărilor care îi vor distruge pe cei răi, tot atât de sigur este şi acum de orice fel de rău pe care Satana l-ar aduce asupra lor, dacă ei se încred în Domnul şi rămân în El. Satana şi toată oştirea lui nu pot produce nicio armă, vizibilă sau invizibilă, desemnată să distrugă trupul sau sufletul, care să poată pătrunde armura pe care Dumnezeu o oferă poporului Său. „Dumnezeul cel veşnic este adăpostul tău şi dedesubt sunt braţele veşnice.”

„Nici stânci, nici dealuri nu pot proteja mai bine,
Pământul fericit al frumosului Salem,
Aşa cum braţe pline de iubire
Înconjoară fiecare sfânt, în chip suprem.”

Şi nimeni nu poate smulge pe vreun sfânt din acele arme protectoare. Binecuvântat să fie Numele Domnului la care aleargă cei neprihăniţi şi găsesc siguranţa!

The Present Truth, 5 aprilie 1900