Isaia 55:1-13 (Traducerea Lowth): 

¹Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape! Şi voi, cei care nu aveţi argint, veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Da, veniţi şi cumpăraţi fără argint şi fără preţ, vin şi lapte. ²De ce cântăriţi argintul vostru pentru ceea ce nu este pâine? Şi bogăţiile voastre, pentru ceea ce nu satisface? Ascultaţi şi luaţi aminte la Mine; mâncaţi ceea ce este cu adevărat bun şi sufletul vostru se va ospăta cu cele mai bogate delicatese. ³Aplecaţi-vă urechea şi veniţi la Mine; veniţi şi sufletul vostru va trăi; şi voi face cu voi un legământ veşnic; vă voi da făgăduinţele îndurătoare făcute lui David care nu vor slăbi niciodată. ⁴Iată, L-am dat ca un martor pentru popoare, un conducător şi un legiuitor pentru naţiuni. ⁵Iată, vei chema naţiuni pe care nu le cunoşteai; şi naţiunea care nu te cunoştea va alerga la tine de dragul lui Iehova, Dumnezeul tău şi pentru Sfântul lui Israel, pentru Cel care te slăveşte. ⁶Căutaţi pe Iehova cât timp poate fi găsit; chemaţi-L cât timp este aproape; ⁷Cel rău să îşi abandoneze calea şi cel nelegiuit gândurile lui; să se întoarcă la Iehova, căci îl va primi cu milă; şi la Dumnezeul nostru, căci El abundă în iertare. ⁸Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre; căile voastre nu sunt căile Mele, spune Iehova. ⁹Căci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, aşa de sus sunt căile Mele faţă de ale voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. ¹⁰Cu adevărat, aşa cum ploaia şi zăpada cad din ceruri şi nu se mai întorc, decât dacă udă pământul şi îl fac să odrăslească şi să crească, ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă; ¹¹Tot aşa este cuvântul care iese din gura Mea; nu se va întoarce la Mine neroditor, ci va împlini ceea ce am vrut şi va face ca scopul să aibă succes, căci Eu l-am trimis. ¹²Cu siguranţă veţi ieşi cu bucurie şi cu pace veţi fi conduşi înainte; munţii şi dealurile vor izbucni în cântece înaintea voastră şi toţi copacii pădurii vor bate din palme. ¹³În locul tufişurilor de spini va creşte pinul şi în locul mărăcinelui va creşte mirtul; şi va fi un memorial pentru Iehova, ca un semn veşnic care nu va fi abolit.

Apa reală, spirituală

În acest capitol avem aceeaşi chemare care este redată în Ioan 7:37 şi Apocalipsa 22:17. La Dumnezeu este izvorul vieţii (Psalmii 36:9). El este „izvorul apelor vii” (Ieremia 2:13). Isus Hristos este stânca din care curg râuri de apă pentru înviorarea poporului (1 Corinteni 10:4). Această ultimă referinţă, oferirea apei israeliţilor din pustie, arată că apa pe care o oferă Domnul este reală. Este o asemenea apă care susţine viaţa, chiar viaţa animală, căci animalele, precum şi poporul, au băut apă din pustie. Cu toate acestea, era o băutură spirituală (1 Corinteni 10:4). Astfel, suntem învăţaţi că, dacă Îl recunoaştem pe Domnul în darurile Sale zi de zi – în mâncarea şi băutura noastră zilnică – le vom găsi nu numai hrănitoare pentru corpurile noastre, dar şi pentru suflete. Oricum nu avem nimic în afară de ceea ce ne dă Domnul. Toate lucrurile provin de la El, din fiinţa Lui, viaţa Lui. Dar Dumnezeu este Spirit, de aceea tot ce provine de la El trebuie să fie spiritual. Ne-a „binecuvântat cu toate binecuvântările spirituale în locurile cereşti în Hristos” (Efeseni 1:3, nota marginală). Dacă israeliţii din pustie ar fi recunoscut Sursa apei pe care o beau zi de zi şi I-ar fi dat slavă, nu numai că ar fi experimentat puterea vieţii fără sfârşit, dar ar fi fost capabili să o împartă altora oriunde mergeau (vezi Ioan 7:37-39). Dumnezeu ne cheamă la realităţi. Astăzi avem aceeaşi ocazie de a bea din Stânca cea vie pe care a avut-o Israel. Să tragem un folos mai mare decât ei! Să nu cădem şi noi după acelaşi exemplu de necredinţă!

Cele mai bune lucruri obţinute pe nimic

Cele mai bune lucruri trebuie să fie obţinute pe nimic, căci banii nu pot fi menţionaţi în legătură cu ele. Sunt deasupra oricărui preţ. Oamenii se trudesc pentru bani. Plănuiesc şi chiar se luptă pentru ei, ca şi cum ar fi cel mai important lucru de dorit, totuşi nu vor cumpăra ceea ce împlineşte nevoia de sănătate, viaţă, iubire. Cineva ar putea spune că banii sunt necesari în lume, în împrejurările prezente, de vreme ce chiar cele necesare vieţii, ca apa de exemplu, trebuie cumpărate de la corporaţiile care au obţinut monopolul asupra lor. E adevărat, dar făgăduinţa este: „Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de ele. Dar căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vă vor fi adăugate” (Matei 6:32-33). Primul lucru nu este acela de a câştiga vieţuirea. Într-adevăr, nu trebuie să facem aceasta pentru că Dumnezeu ne dă vieţuirea, viaţa noastră, căci El este viaţa noastră. Prima şi singura noastră preocupare este să Îl slăvim pe Dumnezeu cu viaţa pe care ne-a dat-o în mod gratuit. Dacă oamenii ar crede această realitate şi şi-ar aminti întotdeauna de ea, nu ar mai exista atâtea compromisuri şi tăgăduiri ale adevărului, pe temeiul faptului că sunt necesare pentru a trăi.

Nu, Domnul spune: „Ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.” Din nou se va face o obiecţie: „Dar aceasta înseamnă viaţă spirituală!” Ei bine, să presupunem că da. Ce este mai mare şi ce durează mai mult, viaţa fizică sau viaţa spirituală? Nu este „viaţa veşnică” mai mare decât viaţa de câteva zile? Ceea ce este mai mare nu include şi ceea ce este mai mic? Dacă Dumnezeu ne poate da viaţă pentru veşnicie, nu ne poate păstra El în viaţă pentru timpul scurt ce îl avem de petrecut în lumea prezentă? „O, puţin credincioşilor!” Cum se poate un om convinge pe sine că Îl crede şi se încrede în Domnul pentru mântuire pentru toată eternitatea, când îi este teamă să păstreze poruncile ca nu cumva să îşi piardă existenţa?

„Ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.” Dumnezeul care spune aceasta este Dumnezeul care dă viaţă celor morţi. Oamenii vor repeta zi de zi şi an de an: „Eu cred în învierea morţilor”, dar când vine vorba de a se încrede în Domnul pentru pâinea cea de toate zilele cu care să-şi susţină viaţa în acest timp prezent, ei nu îndrăznesc să rişte. Nu vezi că a crede în puterea lui Dumnezeu de a învia morţii implică credinţa în puterea Lui de a susţine viaţa noastră prezentă şi să ne ofere tuturor lucrurile necesare pentru aceasta? De ce persistă oamenii în a separa aspectele religioase de cele din viaţa de zi cu zi? Dovada că „Dumnezeu este capabil să salveze deplin”, este faptul că El ne salvează şi ne dă viaţa acum.

Toate darurile lui Dumnezeu sunt bune

Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se bucure de viaţă şi de toate lucrurile bune. Problema lor este că ei au o idee falsă despre ceea ce reprezintă lucrurile bune. Gustul nostru a fost pervertit aşa că în mod natural numim răul bine şi binele rău. Trebuie să acceptăm făgăduinţele nespus de mari şi scumpe ale lui Dumnezeu prin care suntem făcuţi părtaşi de natură divină, şi atunci vom avea gustul potrivit şi opinia corectă. Atunci ne va plăcea ceea ce este cu adevărat bun, chiar dacă pentru gustul nostru prezent, pervertit, este insipid. Aceasta a fost lipsa Israelului din vechime. Erau hrăniţi cu hrană spirituală, pâinea din cer, dar nu au apreciat-o şi nu L-au recunoscut, nici nu I-au mulţumit Dătătorului, de aceea nu au fost transformaţi şi făcuţi spirituali de ea. Era chiar cea mai bună hrană pe care cineva de pe acest pământ a avut posibilitatea să o mănânce, hrana îngerilor care excela în tărie, „pâinea celor puternici”, gândită să dea tărie de neconceput. Totuşi, ei au spus: „sufletul nostru este uscat” şi „sufletul nostru este scârbit de această pâine uşoară” (Numeri 11:6; 21:5). Trebuie să ţinem seama de două lucruri pentru a stabili dacă ceva este bun sau nu. Primul este efectul ce îl aduce. Este un rezultat bun sau rău? Dacă este urmat de rezultate bune, atunci este bun. Dacă rezultate rele îl urmează, atunci trebuie să fie rău, indiferent cât de plăcut poate fi pentru vederea sau gustul nostru. Apoi urmează problema gustului. Orice este cu adevărat bun are un gust bun, chiar dacă la început, simţurile noastre pervertite nu cred aşa. Dar când ştim că un anumit lucru este bun şi că produce numai bine, atunci ne putem educa gustul aşa încât să recunoască binele, şi îl vom găsi nespus de plăcut. La timpul potrivit, dacă ne lăsăm simţurile educate de Domnul, o să descoperim că tot ce este dăunător este dezgustător. Dar aceasta se întâmplă numai celui care are natura divină.

Îndurarea sigură a lui David

„Voi face un legământ veşnic cu voi, ca îndurarea sigură a lui David.” Observă că aceasta urmează după afirmaţia: „Ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.” Adică, îndurarea sigură a lui David include învierea morţilor. Dumnezeu i-a făcut mari făgăduinţe lui David, dar nici una dintre ele nu ar fi putut fi împlinită decât la înviere, iar David aşa le-a înţeles. El a mărturisit că este un străin şi un călător ca toţi părinţii săi, Avraam, Isaac şi Iacov (Psalmii 39:12). Acum, toţi cei care spun aşa ceva, mărturisesc că ei caută o ţară mai bună, una cerească. „De aceea, lui Dumnezeu nu Îi este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:13-16). Hristos este Fiul lui David şi El va sta pe tronul tatălui său David şi va „domni peste casa lui Iacov pentru totdeauna” (Luca 1:31-33).

Dar faptul că îndurările sigure ale lui David sunt împlinite numai prin Hristos şi înviere, arată că oricine Îl crede şi Îl acceptă pe Hristos se împărtăşeşte de ele. Căci Hristos a murit şi a înviat pentru toţi. Într-adevăr, aceasta se vede din textul pe care îl studiem, căci chemarea este nelimitată. Chemarea de a bea şi de a cumpăra pâine, vin şi lapte fără bani şi fără preţ este adresată tuturor celor care au nevoie. Este chemarea îndurătoare a evangheliei către toate sufletele nevoiaşe, însetate şi bolnave de păcat. Ei bine, acelora li se mai spune: „Voi face un legământ veşnic cu voi, ca îndurările sigure ale lui David”, şi aceasta arată că oricine acceptă evanghelia, devine un membru al casei lui David, un supus al împărăţiei lui Israel. Astfel, descoperim că Israel nu este o naţiune cunoscută şi recunoscută pe acest pământ, ci este „naţiunea neprihănită care păstrează adevărul” (Isaia 26:2). Pentru unii ca aceştia se vor deschide porţile cetăţii cereşti, ale Noului Ierusalim (Apocalipsa 22:14).

Israel, steagul

Hristos este Israel. Vezi Isaia 49:3: „Tu eşti Slujitorul Meu, Israel, în care voi fi slăvit.” Nimeni nu poate fi salvat decât în Hristos şi toţi care sunt în Hristos sunt sămânţa lui Avraam „şi moştenitori după făgăduinţă” (Galateni 3:29). Prin urmare, toţi cei ce sunt în Hristos sunt Israel, iar alţii nu sunt. Dar, de vreme ce Hristos este Israel şi Hristos este steagul ridicat pentru oameni, înseamnă că Israel este semnul tuturor naţiunilor, steagul în jurul căruia toate popoarele sunt chemate să se adune. Căci oamenii vor veni din fiecare naţiune, limbă şi popor şi vor deveni parte din naţiunea lui Israel şi ceea ce îi va atrage va fi locuirea lăuntrică a lui Hristos slăvindu-şi poporul. El este aproape faţă de toţi cei ce Îl cheamă. Da, este aproape de toţi, aşteptând să fie chemat. El nu a părăsit niciun om, ci a venit să îi caute, iar toţi cei care se întorc spre El, în loc să fugă de El, vor fi înrolaţi ca membri ai împărăţiei lui Israel. Mai mult decât atât, vor fi recunoscuţi ca prinţi, ca regi şi preoţi. Căci împărăţia lui David peste care domneşte Hristos nu conţine pe nimeni de vreun grad mai jos decât cel de rege.

Gândurile lui Dumnezeu

Cine poate gândi gândurile infinitului? Evident, nimeni în afară de Cel care este infinit. De aceea, trebuie ca Dumnezeu să locuiască în noi, gândind propriile Lui gânduri înalte. Altfel, toate gândurile noastre ar fi greşite şi fără niciun rost. În chemarea de a ne părăsi căile şi gândurile, Dumnezeu nu doreşte să fim nonentităţi. El vrea să gândim şi să acţionăm, dar sursa tuturor acţiunilor şi gândurilor noastre trebuie să fie El. El este izvorul vieţii reale. De aceea, dacă nu locuieşte în noi şi prezenţa Sa nu este continuu recunoscută, viaţa noastră nu va fi decât un miraj. Ce adevăr minunat să Îl putem avea pe Dumnezeu gândind în noi, aşa încât creierul nostru să fie doar organul minţii lui Dumnezeu! Atunci se va arăta minunea locuirii şi acţiunii lui Dumnezeu în carne. Acest privilegiu minunat este oferit tuturor. Face parte din legământul cel veşnic, îndurările sigure ale lui David.

Cuvântul lui Dumnezeu aducând roade

Am îndrăznit să schimbăm un cuvânt în traducerea dată de Lowth. El a tradus versetul 10 ca în versiunea obişnuită, adică: „Aşa cum ploaia şi zăpada cad din cer şi nu se mai întorc, ci udă pământul” etc. Aceasta nu este o traducere exactă din ebraică şi conduce la o idee greşită. Expresia din ebraică este aceeaşi ca în Geneza 32:26: „Nu Te voi lăsa să pleci dacă nu mă binecuvântezi.” De aceea, textul ar trebui să spună că ploaia şi zăpada nu se întorc la cer dacă nu udă pământul. În Biblia Policromă versetul este tradus astfel, la fel şi în franceza lui Segond, de aceea ne-am luat libertatea de a-l pune în traducerea lui Lowth, pentru ca cititorul să nu îl neglijeze. Scriptura nu spune că ploaia şi zăpada nu se întorc la cer deloc, ci că nu se întorc acolo fără să fi udat pământul, făcându-l să rodească. Apoi se întorc încărcate cu roadele pământului. Tot aşa va fi şi cu cuvântul evangheliei. Nu se va întoarce la Domnul gol, ci va aduce roade. Pentru vederea noastră limitată, poate părea ca şi cum cuvântul ar fi fost rostit fără niciun scop, dar Dumnezeu spune că va împlini lucrul pentru care l-a trimis. El nu vorbeşte degeaba. Prin urmare, dacă noi vorbim doar cuvântul Domnului, Dumnezeu va avea grijă, precum în cazul lui Samuel, ca niciunul din cuvintele noastre să nu cadă la pământ şi să piară. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa din care provine tot ce creşte din pământ. Este, de asemenea, sămânţa ce regenerează oamenii şi îi face să aducă roade pentru Dumnezeu.

Pământul reînnoit

Versetele de încheiere ale acestui capitol prezintă un tablou al pământului reînnoit, purificat de blestemul spinilor şi mărăcinilor, odrăslind în mod desăvârşit, ca la început. Toate acestea vor fi împlinite de cuvântul lui Dumnezeu, acelaşi cuvânt pe care El îl pune în gura slujitorilor Lui (vezi Isaia 51:16). Aceasta este încă o indicaţie suplimentară a faptului că îndurarea sigură a lui David, făgăduită, prin legământul cel veşnic, tuturor celor care dau atenţie chemării îndurătoare de a veni la Domnul, de a mânca şi a bea din El, este împlinită doar în lumea care va veni, pe noul pământ. Adică, noul pământ este împlinirea acesteia. Dar trebuie să o acceptăm şi să ne bucurăm de aceasta aici în prezent, altfel, nu va fi niciodată realizată. Doar când oamenii primesc cuvântul Domnului şi sunt transformaţi de el – gustând cuvântul bun al lui Dumnezeu şi puterile lumii care vor veni – va fi pământul reînnoit pentru locuitorii lui.

Un concert grandios

Ce concert binecuvântat va fi atunci când munţii şi dealurile vor izbucni în cântece şi toţi copacii câmpului vor bate din palme! Cui nu i-ar plăcea să fie acolo, să audă şi să vadă? Dar, spune vreun oponent prudent: „Este totul în sens figurat. Nu trebuie luat în mod literal, pentru că munţii şi dealurile nu pot cânta, iar copacii nu pot bate din palme. În realitate, nu au mâini.” O, înţelepciune nebunească, ce ştie atât de mult încât închide toată cunoştinţa! Tot aşa s-au gândit şi discipolii lui Isus când El a spus că va învia din morţi. Erau siguri că acele cuvinte ale Lui nu puteau fi luate în sens literal, deoarece credeau că ştiu că El nu poate muri şi învia din nou. Dar s-au înşelat. Dacă în loc să „raţioneze” aşa cum au făcut, ar fi crezut cuvintele Lui, ar fi evitat multă ruşine şi confuzie. Să presupunem că, în loc să disputăm cuvântul lui Dumnezeu, îi permitem să ne înveţe. El spune că munţii şi dealurile vor izbucni în cântece şi, prin urmare, credem că aşa va fi şi că îi vom auzi. Atunci vom învăţa ceva despre muzică, ceva ce marii compozitori ai lumii nu ne pot învăţa. Există o lumină pe care ochii umani nu o văd şi sunt multe sunete pe care urechile umane sunt prea surde ca să le audă, dar Dumnezeu şi vede şi aude. Când vom deveni atât de spirituali, încât vom fi demni de trupuri spirituale, vom fi capabili să vedem şi să auzim lucruri care nu au pătruns încă în înţelegerea omului. Aceste lucruri ne sunt descoperite prin Spiritul Sfânt. Aşadar, să ne predăm Lui, ca să fim pe deplin spirituali şi, astfel, capabili să obţinem adevărata înţelepciune, înţelepciunea lui Dumnezeu. „Ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit, la inima omului nu au intrat lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei ce Îl iubesc. Dar Dumnezeu ni le-a descoperit nouă prin Spiritul Său.”

The Present Truth, 12 aprilie 1900