7. Dumnezeu – singurul nostru adăpost şi singura noastră putere

7. Dumnezeu – singurul nostru adăpost şi singura noastră putere

Isaia 8:9-22 (Traducerea Lowth): 

9Să ştiţi aceasta, o, voi, popoarelor, şi rămâneţi consternaţi; luaţi aminte voi toţi din ţări îndepărtate; încingeţi-vă şi fiţi consternaţi; încingeţi-vă şi fiţi consternaţi. 10Sfătuiţi-vă împreună şi nu se va realiza nimic. Vorbiţi cuvântul, şi nu va rămâne în picioare, căci Dumnezeu este cu noi. 11Căci astfel mi-a spus Iehova, luându-mă de mână m-a instruit să nu umblu în căile acestui popor, spunând: 12Nu spuneţi: „Este sfânt”, despre tot ce vorbeşte acest popor că este sfânt; şi nu vă temeţi de ce se tem ei, nici nu fiţi înspăimântaţi. 13Pe Iehova, Dumnezeul oştirilor sfinţiţi-L, şi El să fie teama voastră, El să fie spaima voastră. 14Şi El va fi pentru tine un sanctuar, precum şi o piatră de poticnire şi o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, o capcană şi un laţ pentru locuitorii Ierusalimului. 15Şi mulţi dintre ei se vor poticni, vor cădea şi vor fi zdrobiţi; vor fi capturaţi şi prinşi. 16Leagă mărturia, pecetluieşte legea între ucenicii Mei. 17Eu îl voi aştepta pe Iehova, Cel care îşi ascunde faţa de casa lui Iacov, totuşi eu Îl voi căuta. 18Iată, eu şi copii pe care mi i-a dat Iehova, ca semne şi minuni în Israel de la Iehova, Dumnezeul oştirilor care locuieşte în muntele Sionului. 19Şi când îţi vor spune: „Caută pe necromanţi şi pe ghicitori, pe cei care vorbesc în sine şi care şoptesc”, nu va căuta un popor pe Dumnezeul lor? Să caute la cei morţi în locul celor vii? 20La poruncă şi la mărturie să caute, dacă nu vor vorbi în conformitate cu acest cuvânt, în care nu există obscuritate, 21fiecare din ei va pribegi prin ţară mâhnit şi înfometat; şi când va fi mort de foame şi mâniat, va blestema pe regele său şi pe dumnezeul său. 22Şi îşi va ridica privirea în sus şi va privi jos pe pământ, şi iată! Durere şi întuneric! Întunecime, suferinţă şi întuneric beznă!

În studiul acestei lecţii, fiecare să utilizeze cu conştiinciozitate atât KJV, cât şi RV, alături de traducerea care este dată aici. Este o oarecare variaţie în exprimare, dar pentru studentul profund aceasta va fi de ajutor, în loc să ajungă o cauză pentru confuzie. Redările diferite, când sunt comparate cu atenţie şi profunzime, nu vor servi decât la a da o viziune mai largă a mesajului lui Dumnezeu. Redările verbale diferite nu înseamnă contradicţie, ci plinătate.

Varianta versetului 9 din versiunea obişnuită sau din RV este mai clară şi mai în armonie cu textul decât cea pe care o oferă Lowth. Gândul, aşa cum va fi văzut prin comparaţie, este acelaşi ca cel din al doilea psalm. Putem să observăm, fără dificultate, că traducerea „faceţi tărăboi” este consecventă cu „asociaţi-vă”. În natura lucrurilor, o mulţime face tărăboi. „Păgânii se înfurie.”

Observă că oamenilor nu li s-a poruncit să se asocieze sau să facă tărăboi. Acest lucru va fi văzut din context. Chiar dacă se asociază şi se înfurie împotriva Domnului şi poporului Său, „vor fi zdrobiţi în bucăţi”. Este „un lucru deşert” ca păgânii să-şi închipuie că atunci când se aşază împotriva Domnului şi împotriva aleşilor Lui, vor spune: „Să le despărţim legăturile şi să le aruncăm funiile de la noi.” În loc să distrugă, ei vor fi distruşi.

„Nu există putere decât cea a lui Dumnezeu; puterile care există sunt instituite de Dumnezeu” (Romani 13:1). Acesta fiind cazul, este evident că nimeni nu-I poate ţine piept lui Dumnezeu. „Dumnezeul nostru este în ceruri. A făcut ce I-a plăcut” (Psalmii 115:3). El stăpâneşte peste împărăţiile păgânilor şi în mâna Lui este puterea şi tăria, aşa încât nimeni nu poate să I se împotrivească (2 Cronici 20:6). De aceea, „nu luptaţi împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, căci nu veţi izbuti” (2 Cronici 13:12). Dumnezeu nu poate fi răsturnat de propria putere întoarsă împotriva Lui.

Aceasta este mângâierea poporului lui Dumnezeu în timpuri de persecuţie. Versetul 10 este tradus în franceza lui Segond astfel: „Alcătuiţi proiecte şi nu vor avea niciun rezultat, daţi ordine şi vor fi fără efect. Căci Dumnezeu este cu noi.” „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Dumnezeu este regele regilor. El îl face pe robul Lui, cel întâi născut „mai înalt decât regii pământului” (Psalmii 89:27). Citeşte versetele 17-27. Această adresare este către sămânţa lui David. Hristos a fost născut din sămânţa lui David în ce priveşte trupul, dar după cum trupul Lui este al nostru, ne împărtăşim de înălţarea Sa. A fost înălţat să stea la dreapta lui Dumnezeu în locurile cereşti „mai presus de orice domnie şi putere şi tărie şi stăpânire”, iar noi suntem înălţaţi să stăm cu El (Efeseni 1:20-21; 2:1-6). „El îl ridică pe sărac din praf şi înalţă pe cel nevoiaş din grămada de gunoi, pentru ca să-l poată aşeza cu prinţii, chiar cu prinţii poporului Său şi să-l facă să moştenească tronul slavei” (Psalmii 113:7-8; 1 Samuel 2:8).

Prin urmare, poporul lui Dumnezeu nu are de ce să se teamă de om sau de vreo asociere a oamenilor. Dacă sunt într-adevăr ai Lui, au o poziţie mai mare decât cea a oricărui rege pământesc. Chiar dacă toate naţiunile se vor organiza împotriva lor, totuşi nu vor putea împlini mai mult împotriva celor care locuiesc în locul tainic al Celui Prea Înalt, decât pot împotriva Celui Atotputernic însuşi. Citeşte Psalmii 118:6-17. Este adevărat că stăpânii pământeşti îi pot omorî pe unii din poporul lui Dumnezeu, aşa cum L-au crucificat şi pe Hristos, dar chiar şi aşa, ei nu-i pot domina. Hristos a biruit atunci când a fost în mormânt. Un om care-L cunoaşte pe Domnul (şi singurul mod în care Îl putem cunoaşte pe Domnul este avându-L pe El locuind în inimile noastre) este mai puternic decât toate naţiunile unite. Autoritatea lui este mai mare decât a lor. Acesta este adevărul. Din nefericire, sunt atât de mulţi creştini care nu îşi cunosc locul legitim.

Faptul că poporul lui Dumnezeu are un loc mai înalt decât regii pământului, nu îl face sfidător. Ei nu trebuie să-şi folosească autoritatea împotriva oamenilor sau guvernelor, ci pentru a ajuta. De îndată ce îşi asumă o atitudine sfidătoare, dictatorială, îşi pierd puterea. Forţa lor este forţa umilinţei. Dumnezeu Îşi îmbracă poporul cu propria Lui autoritate regească, cu scopul ca ei să-L reprezinte cum se cuvine ca ambasadori. Pavel, adus în faţa guvernelor romane, le-a predicat evanghelia, iar omul din lanţuri l-a făcut pe omul de pe tron să tremure. 

Oamenii se unesc cu scopul de a menţine sau a executa anumite proiecte pe care ei le cred drepte. Astfel că, traducerea pe care o urmărim (a episcopului Lowth) conţine în versetul 12 termenul „este sfânt”. Vom prinde totuşi înţelesul mult mai bine, dacă folosim versiunea obişnuită sau RV: „o confederaţie” sau „o conspiraţie”. Dumnezeu nu Îşi vrea poporul legat în vreo convenţie lumească. Israelului vechi i se interzisese să facă vreo alianţă cu locuitorii ţării. La fel şi acum, ei nu trebuie să fie membrii vreunei organizaţii umane. Biserica lui Hristos, al cărei cap este El însuşi în mod direct, se îngrijeşte de fiecare nevoie. Aşa numitele asociaţii benevole nu sunt necesare creştinilor, căci biserica este aceasta. O mică reflectare va permite oricui să vadă că aceste asociaţii sunt egoiste şi astfel se opun evangheliei lui Hristos. 

Dumnezeu nu spune poporului Său să nu facă vreo alianţă cu oamenii de pe pământ şi să nu se unească cu nicio societate lumească pentru protecţie sau ajutor, pentru că doreşte ca poporul Său să fie exclusivist. Nu, ci pentru că El vrea ca ei să salveze lumea. Când poporul Său se uneşte cu lumea în vreo organizaţie sau societate pentru ajutor mutual şi protecţie, prin aceasta ei Îl discreditează pe El, care este singurul ajutor. Ei dau lumii impresia că biserica lui Hristos, că Hristos însuşi, nu oferă suficientă protecţie şi ajutor. Ei se pun în poziţia de a fi dependenţi de oameni în loc să ocupe poziţia de binefăcători pe care Dumnezeu le-a destinat s-o aibă. Ei trebuie să dea lumii, chiar şi regilor, nu să primească de la ei. Un adevărat copil al lui Dumnezeu, sărac şi necunoscut, este mai capabil să ofere protecţie unui conducător pământesc decât este guvernul capabil să-l protejeze pe el. Astfel stând lucrurile, cu cât mai mult se aplică la toate coaliţiile mai mici ale oamenilor.

În vechime, oricine Îl recunoştea pe Dumnezeu putea să se alăture poporului Său. La fel este şi acum. Biserica este împărăţia lui Dumnezeu. Toţi pot intra în ea, toţi care vor ca Hristos să domnească peste ei şi în ei. Şi poporul lui Dumnezeu, în loc să fie exclusivist, trebuie să se amestece cu oamenii lumii, să meargă chiar pe drumurile principale şi pe alei pentru a-i găsi, pentru a le face bine şi pentru a-i invita să vină şi să se împărtăşească cu binecuvântările casei lui Dumnezeu. Dar cât este de dezonorant pentru Dumnezeu, pe care ei pretind că-L slujesc, atunci când, văzând că pericolul ameninţă, ei caută protecţia acelora pe care sunt trimişi să-i elibereze. Sunt multe societăţi organizate cu scopul de a-i ajuta pe oameni temporar şi spiritual – pentru a-şi îmbunătăţi condiţia fizică şi morală – şi toate fac mai mult sau mai puţin bine, dar acesta nu este un motiv pentru ca un creştin să se alăture lor. Nu trebuie să li se opună, ci să le lase să facă tot binele pe care-l pot face, dar trebuie să ştie că el, ca un membru al trupului lui Hristos, deţine un câmp de operare şi o putere pentru bine infinit mai mare decât au ei, aşa încât, alăturându-se lor, i s-ar limita eforturile. Glorioasa evanghelie este remediul infailibil pentru toate bolile umane, aşa că ridicaţi standardul şi nu-l lăsaţi să se amestece cu altceva.

„Sfinţiţi-L pe însuşi Domnul oştirilor şi El să vă fie teama, El să vă fie spaima. Şi El va fi un sanctuar.” Compară cu 1 Petru 3:14-15: „Dacă suferiţi de dragul neprihănirii, sunteţi fericiţi. Să nu vă fie teamă de teroarea lor, nici nu fiţi îngrijoraţi, ci sfinţiţi-L pe Domnul Dumnezeu în inimile voastre şi fiţi totdeauna gata să daţi un răspuns oricui vă cere un motiv pentru speranţa ce este în voi, cu blândeţe şi teamă.” Singurul loc pentru siguranţa oricărui om, este locul tainic al Celui Prea Înalt. Dar rămânem în Dumnezeu doar când El rămâne în noi. Când Dumnezeu este aşezat în templul sufletului ca suprem, El însuşi este sanctuarul sufletului. Apoi omul are o speranţă de care poate să dea o bună socoteală. Este o speranţă vie.

„El să vă fie teama, El să vă fie spaima.” Dar Dumnezeu este un Tată bun şi milos, mult mai tandru cu copiii Săi decât este orice tată pământesc, având în vedere că El este infinit mai mare decât omul. Părinţii pământeşti au dragoste faţă de copiii lor, dar „Dumnezeu este dragoste”. Ce poziţie binecuvântată în care să te găseşti, când singurul lucru din univers de care să te temi este Dumnezeu, care este dragoste. El iubeşte oamenii, chiar şi păcătoşii, dar urăşte păcatul. El nu inspiră groază decât faţă de păcat. Când El este frica noastră, rezultatul este distrugerea păcatului. Singura teamă ce trebuie s-o avem, cu privire la Dumnezeu, este aceea de a-L nemulţumi. Şi când ne vom teme ca nu cumva să-L nemulţumim, aşa de mult încât ne vom încrede în El şi vom accepta căile Lui, El ne va da mărturia că I-am adus plăcere.

„Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi minuni în Israel, de la Domnul oştirilor.” Cine spune aceasta? Citeşte Evrei 2:9-13 şi se va observa imediat că Hristos este vorbitorul aici. Apoi putem să avem curaj şi să citim versetul 17 al lecţiei noastre: „Îl voi aştepta pe Domnul, care-şi ascunde faţa de casa lui Iacov şi eu Îl voi căuta.” Şi-a ascuns Dumnezeu faţa de noi? Aşa a făcut şi faţă de Hristos, totuşi Hristos L-a văzut din nou. Nu cu mult timp în urmă, cineva mi-a zis: „Dumnezeu m-a părăsit.” Foarte bine, am spus eu, este exact ceea ce Hristos a spus. „Ah – a spus celălalt – dar pe El Dumnezeu nu L-a lepădat”. Într-adevăr, nu a făcut-o şi de vreme ce tot ce a suferit a fost pentru tine şi în locul tău, poţi fi cât se poate de sigur că El nu te-a lepădat nici pe tine. Nu contează cât de mult pare că Dumnezeu Îşi ascunde faţa, dacă mergem prin experienţa întunecoasă împreună cu Hristos, putem fi încrezători. Despre toţi învingătorii se spune: „Ei vor vedea faţa Lui.”

Dar despre semne şi minuni? Aceasta este cea mai frumoasă privelişte. Prezintă cele mai minunate posibilităţi înaintea celor ce cred în Dumnezeu. „Eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi minuni”, spune Hristos. Aceasta înseamnă că noi înşine suntem puşi alături de Hristos. Aceasta nu înseamnă doar că noi trebuie să facem semne şi minuni, ci că noi trebuie să fim acele lucruri. Toate minunile „omului Hristos Isus” urmează să fie reproduse în toţi cei ce sunt oameni în Hristos. Lumea urmează să se minuneze de creştini la fel de mult cât a făcut-o faţă de Hristos şi din acelaşi motiv.

„Evreii cer un semn, şi grecii caută înţelepciune, dar noi Îl predicăm pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o piatră de poticnire şi pentru greci, o nebunie; dar pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Hristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:22-24). Aici avem aceeaşi piatră de poticnire ca cea din lecţia noastră. Mulţumim Domnului că piatra de poticnire este sanctuarul pentru credincioşi. Piatra de poticnire este semnul, este Hristos răstignit. Îţi vei aminti că Hristos a spus iudeilor că nu vor avea alt semn în afara crucificării Sale (vezi Matei 16:4). Le-a dat cel mai măreţ semn care putea fi dat, iar ei s-au poticnit în el. Poporul lui Dumnezeu trebuie să prezinte acelaşi semn lumii. Când moartea şi învierea lui Hristos sunt pe deplin manifestate în vieţile lor, ei înşişi vor fi semne mai mari decât minunile pe care pot să le săvârşească. Atunci, lăsaţi ca semnul crucii să strălucească. 

Versetele ce au mai rămas din acest capitol au fost citate pentru a face legătura între ele, dar vor fi reluate într-un studiu special săptămâna viitoare.

The Present Truth, 9 februarie 1899