Isaia 57:1-21 (Traducerea Lowth): 

¹Omul neprihănit piere şi nimeni nu ia seama. Oamenii pioşi sunt îndepărtaţi şi nimeni nu înţelege că cel neprihănit este luat din cauza răului. ²El va merge în pace, se va odihni în patul lui, chiar şi omul desăvârşit, cel care umblă pe calea dreaptă. ³Dar, voi, apropiaţi-vă, fii ai vrăjitoarei, voi, sămânţa unei adulterine şi a unei prostituate! ⁴De cine vă bateţi voi joc? Către cine vă deschideţi gura larg şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii apostaţi, o sămânţă falsă, ⁵arzând cu pofta idolilor sub fiecare copac verde, ucigând copiii în văi, în despicăturile stâncilor? ⁶Printre stâncile lustruite din vale este partea ta. Aceasta, aceasta este partea ta. Chiar şi lor le torni libaţia, le-ai dat ofrandele tale. Pot să văd Eu aceste lucruri cu aprobare? ⁷Ţi-ai făcut patul pe un munte înalt şi seme, chiar şi acolo te-ai urcat să aduci jertfe. ⁸Ţi-au făcut memorialul în spatele uşii şi a uşorilor, te-ai depărtat de Mine şi te-ai urcat, ţi-ai lărgit patul. Şi ai făcut un legământ cu ei, ai iubit patul lor, şi le-ai pregătit un loc. ⁹Ai vizitat regele cu darul de ulei şi ţi-ai înmulţit alifiile preţioase. Ţi-ai trimis ambasadorii departe, te-ai înjosit chiar până la Hades. ¹⁰În lungimea călătoriilor tale te-ai obosit. Ai zis: „Nu este speranţă.” Ai găsit sprijin pentru viaţa ta prin munca ta, de aceea nu te-ai slăbit de tot. ¹¹Şi de cine te temeai aşa de mult, încât te-ai purtat cu falsitate? Şi nu ţi-ai amintit de Mine şi nici nu ai frământat aceasta în mintea ta? Nu pentru că Eu am tăcut şi am închis ochii şi tu nu te-ai temut de Mine? ¹²Dar Îmi voi declara neprihănirea, şi faptele tale nu îţi vor folosi. ¹³Când strigi, să te scape asociaţii tăi. Dar vântul îi va duce departe, o suflare îi va lua. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt. ¹⁴Atunci voi spune: Croiţi, croiţi drumul, neteziţi calea, îndepărtaţi orice obstacol din drumul poporului Meu! ¹⁵Căci aşa vorbeşte Iehova, Cel Înalt şi Măreţ, care locuieşte în eternitate şi al Cărui nume este Cel Sfânt: Voi locui în locul înalt şi sfânt şi cu cel cu spiritul căit şi umil ca să înviorez spiritul celui umil şi să dau viaţă inimii celui căit. ¹⁶Căci nu voi certa mereu, nici nu voi fi mânios pe vecie, căci spiritul dinaintea Mea ar fi copleşit şi sufletele vii pe care le-am făcut. ¹⁷Din cauza fărădelegii lui am fost mânios o clipă şi l-am lovit, ascunzându-Mi faţa în mânia Mea. Şi el s-a depărtat, întorcându-se pe calea propriei lui inimi. ¹⁸I-am văzut căile. Îl voi vindeca şi voi fi călăuza lui. Voi restaura mângâierile pentru el şi pentru cei îndureraţi ai lui. ¹⁹Eu creez roadele buzelor: pace, pace celui de aproape şi celui de departe, spune Iehova. Eu îl voi vindeca. ²⁰Dar cei răi sunt ca marea tulburată, care niciodată nu poate avea odihnă, ci apele ei lucrează mizerie şi mocirlă. ²¹Nu există pace, spune Dumnezeul meu, pentru cei răi.

O privelişte a ultimelor zile

În acest capitol avem un tablou al ultimelor zile, al timpului strâmtorării chiar înainte de venirea Domnului. Cititorul ar trebui să îşi amintească faptul că distrugerea vechiului Babilon, şi a Ierusalimului, de asemenea, care a căzut doar pentru că a fost dominat de spiritul Babilonului, a fost o garanţie a unei distrugeri mai mari din ultima zi. Caracteristica acelor vremuri era aroganţa, respingerea lui Dumnezeu, înălţarea sinelui mai presus de El şi persecutarea celor care erau loiali adevărului. Tot aşa va fi şi în zilele venirii Fiului omului, doar că într-o măsură mult mai mare. „În zilele din urmă, vor veni vremuri periculoase. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, lacomi, lăudăroşi, mândri, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, nesfinţiţi, fără afecţiune naturală, călcători de cuvânt, acuzatori falşi, depravaţi, îndârjiţi, dispreţuitori ai celor buni, trădători, violenţi, încrezuţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” „Da, toţi cei ce vor trăi cu evlavie în Hristos Isus vor suferi persecuţie. Dar cei răi şi seducători vor fi din ce în ce mai răi, înşelând şi fiind înşelaţi” (2 Timotei 3:1-4, 12-13). Toată această răutate va fi găsită în pretinsa biserică a lui Hristos, iar pretinşii slujitori ai lui Dumnezeu vor fi conducătorii persecuţiei credincioşilor dispreţuiţi, la fel cum s-a întâmplat în zilele de mai înainte, când Babilonul roman a avut supremaţia. Să ne amintim că în capitolul 56 din Isaia, capitol studiat în lecţia din săptămâna trecută, unde adevărul despre Sabat este prezentat ca standard al regrupării poporului lui Dumnezeu, veghetorii sunt prezentaţi ca trăind pentru ei înşişi. Şi când un om trăieşte numai să îşi placă sieşi, în mod natural dispreţuieşte pe cei ce sunt buni.

Adulterul spiritual şi roadele lui

Versetul 3 din lecţia noastră prezentă se adresează copiilor unei prostituate, unei biserici apostate care este descrisă în Apocalipsa 17:1-6. Biserica este mireasa legitimă a lui Hristos, căci toţi membrii ei sunt eliberaţi de păcat, ca să „fie căsătoriţi cu un altul, cu Cel care a fost înviat din moarte”, ca să aducă roade pentru Dumnezeu (Romani 7:4). Când pretinsa biserică se îndepărtează de „simplitatea care este în Hristos” (2 Corinteni 11:3) şi abandonează legea Sa, aceasta reprezintă cel mai josnic soi de adulter. Răul se opune întotdeauna binelui şi, prin urmare, avem în versetele 4 şi 5 afirmaţia că această „sămânţă falsă”, aceşti copii ai prostituatei, sunt implicaţi în batjocorirea şi persecutarea celor buni, chiar până la moarte. Aceasta corespunde cuvintelor din Apocalipsa 17:6: „Şi am văzut o femeie îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martirilor lui Isus.” Iacov 5:5-8 arată că ospeţele, revoltele şi persecutarea celor drepţi vor fi caracteristicile ultimelor zile, iar versetele din Apocalipsa, la care tocmai ne-am referit, arată din ce loc provin aceste persecuţii. Compară, de asemenea, versetele 7-9 din lecţia noastră cu Apocalipsa 18:7-9 şi următoarele, unde avem un tablou al cochetării bisericii cu puterea seculară, prin care ea obţine o poziţie înălţată şi bogăţie. Aceste puncte stabilesc pe deplin momentul în care se aplică lecţia noastră şi evenimentele la care se referă. Aceste lucruri fiind stabilite, restul este uşor.

Cel neprihănit luat din cauza răutăţii

Pentru a înţelege în mod corect acest capitol, trebuie să observăm, de asemenea, că, în ebraică, nu există nicio urmă a cuvintelor „a veni” din primul verset. În consecinţă, Lowth şi mulţi alţi traducători le omit aşa cum se cuvine. Cuvântul ebraic, compus, este acelaşi cu cel folosit în Geneza 47:13: „Toată ţara Canaan slăbea din cauza foametei.” De asemenea, în Geneza 36:7: „Ţara în care erau străini nu îi putea ţine din cauza vitelor lor.” Şi în Geneza 27:46: „Sunt obosit de viaţa mea din cauza fiicelor lui Het.” Acelaşi cuvânt apare în versetul 16 al acestui capitol unde este redat cu „dinaintea”, în care sensul indică foarte clar că înseamnă „din cauza”. Dacă Dumnezeu ar fi mânios pe vecie, spiritele oamenilor ar fi zdrobite din cauza sau prin intermediul Lui. De aici vedem că, dacă traducerea de pe marginea din RV ar fi fost inserată în text, am fi avut afirmaţia corectă. Astfel, „cel neprihănit piere şi nimeni nu pune la inimă. Oamenii miloşi sunt luaţi şi nimeni nu ia în seamă că cel neprihănit este luat prin intermediul răutăţii”.

Traducerea obişnuită ne conduce la ideea că Dumnezeu îl îndepărtează pe cel neprihănit ca să îl salveze de răul care va veni, când, de fapt, traducerea corectă ne învaţă că, în ultima zi, oamenii neprihăniţi sunt luaţi de cei răi. Cuvântul ebraic tradus prin „luat” arată că se foloseşte violenţa. În ultimele zile, când Spiritul lui Dumnezeu va fi fost pe deplin respins de către biserica apostată şi decretul înaintat dă libertate fiecăruia de a-i ucide pe cei neprihăniţi, putem fi siguri că niciunul nu va fi ucis, deoarece fiecare din poporul lui Dumnezeu din acel timp al strâmtorării va fi scăpat (Daniel 12:1). Moartea lor nu ar rezulta în a aduce pe cineva la Domnul, iar Domnul nu va permite ca sânge nevinovat să fie vărsat fără rost. Dar înainte ca acel punct să fie atins, când sângele martirilor mai poate fi o sămânţă care să rezulte într-o recoltă de suflete, mulţi vor fi obligaţi să mărturisească pentru adevăr cu vieţile lor.

De ce nu? De ce şi-ar clătina cineva capul la o astfel de afirmaţie? Lumea este întotdeauna vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Şi de vreme ce oamenii răi şi seducătorii vor deveni tot mai răi, cum se poate presupune că ultimele zile vor fi mai lipsite de persecuţie decât timpurile anterioare? Despre cornul cel mic din Daniel 7, ce reprezintă Babilonul modern, biserica apostată, citim: „M-am uitat şi acelaşi corn a făcut război cu sfinţii şi i-a dominat până a venit Cel îmbătrânit de zile şi judecata a fost dată sfinţilor Celui Prea Înalt şi a venit timpul când sfinţii să stăpânească împărăţia.” Cei care se aşteaptă la un timp mai uşor în slujba Domnului pe măsură ce sfârşitul se apropie, se pregătesc pentru o dezamăgire teribilă.

Un memorial înlocuit

Mai departe, în versetul 8 citim: „În spatele uşii şi al uşorilor ţi-ai aşezat memorialul.” Acesta este în mod evident în opoziţie cu memorialul lui Dumnezeu, care este Sabatul poruncii a patra, ziua a şaptea a săptămânii. Cuvintele acestei legi trebuiau scrise „pe uşorii casei tale şi pe porţi” (Deuteronomul 6:4-9), ca un semn că Dumnezeu era Stăpânul casei şi legea Sa regula ei. Dar în loc de aceasta, „biserica” are propriul ei semn şi fără nici cea mai mică insinuare a autorităţii divine, a introdus păstrarea primei zile a săptămânii, ca o indicaţie a faptului că ocupă locul lui Dumnezeu, aşezându-se pe sine ca Dumnezeu. Acesta este actul de încoronare al adulterului spiritual şi al idolatriei. Ceea ce va dezlănţui persecuţiile din ultimele zile va fi problema Sabatului şi a chestiunii legate de cine trebuie recunoscut ca singura autoritate supremă, fie Dumnezeu, fie „biserica”.

O binecuvântare pentru cei dispreţuiţi şi persecutaţi

Dar chiar dacă e posibil ca cel neprihănit să fie ucis de cei răi şi nimeni să nu bage de seamă locul în care cade, iar el însuşi, ca Domnul său, va fi recunoscut printre călcătorii de lege, „se va odihni în pace”, în timp ce pentru cei răi, care se laudă cu siguranţa şi puterea lor, nu este nicio pace. Oamenii pot doborî numele celor umili care vor cădea de dragul adevărului şi îi pot socoti ca pierduţi, dar glasul din cer, vorbind special despre pericolele şi persecuţiile ultimelor zile, spune: „Binecuvântaţi sunt morţii care mor în Domnul de acum înainte. Da, spune Spiritul, ca să se odihnească de lucrările lor, iar faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13). Căci nu ar trebui să plângem pe niciunul dintre cei care mor în Domnul, cum fac cei care nu au nicio speranţă. Dar pentru cei care cad în ultima bătălie dintre adevăr şi eroare se pronunţă o binecuvântare specială. Cei pe care lumea şi biserica lumească îi dispreţuiesc cel mai mult sunt cei pe care Domnul îi preţuieşte cel mai mult.

„Ei vor locui în înalt.” „Căci aşa vorbeşte Cel înalt şi măreţ, care locuieşte în eternitate, al cărui nume este Sfânt: Eu locuiesc în locul înalt şi sfânt şi, de asemenea, cu cel care are un spirit căit şi umil.” El locuieşte în ambele locuri în acelaşi timp. În timp ce locuieşte în locul înalt şi sfânt, Dumnezeu este, de asemenea, în inimile celor umili şi căiţi. Cum este posibil acest lucru? Datorită faptului că inimile unora ca aceştia reprezintă sanctuarul Său, o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul şi El i-a înălţat, i-a făcut să stea împreună cu Hristos în locurile cereşti şi le-a dat stăpânire „mai presus de toate domniile şi puterile” (Efeseni 1:19-23; 2:4-6). Făgăduinţa este: „Celui ce va birui şi va păzi cuvintele Mele până la sfârşit, îi voi da putere peste toate naţiunile” (Apocalipsa 2:26). Cei pe care conducătorii lumii îi distrug sunt adevăraţii conducători, iar puterea lor nu este niciodată mai mare decât atunci când îşi dau trupurile pentru a nu se închina unui dumnezeu fals. Regii acestei lumi şi „prinţii bisericii” nu vor şti până la judecată pentru câţi regi îmbrăcaţi în haina oamenilor muncitori au pricinuit ei martirajul. Cum a fost cu Hristos, tot aşa va fi cu urmaşii Lui credincioşi. Ce bogăţii minunate sunt în „ocara lui Hristos” şi ce privilegiu să o putem împărtăşi!

Dar este o speranţă pentru toţi. Domnul nu are plăcere în moartea celor răi, ci ca el să se întoarcă de la calea lui cea rea şi să trăiască. Astfel, El Îl trimite pe Hristos, predicând „pace, pace celui de aproape, şi celui de departe”. Domnul are vindecare pentru toţi cei care se întorc la El. Mânia Lui nu durează decât o clipă, în timp ce îndurarea Sa ţine pentru totdeauna. Îndelunga răbdare a Dumnezeului nostru este mântuire, iar mântuirea Sa este foarte mare. Isus S-a rugat pentru iertarea celor care L-au dat la moarte, iar Petru, umplut de Spirit, a spus celor care erau trădătorii şi criminalii Lui: „Pocăiţi-vă şi convertiţi-vă”. Acum este timpul potrivit, acum este ziua mântuirii!

The Present Truth, 26 aprilie 1900