Isaia 60:1-22: 

¹Ridică-te, luminează, căci lumina ta a venit şi slava Domnului a răsărit peste tine. ²Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi întunecime groasă popoarele, dar peste tine va răsări Domnul şi slava Lui va fi văzută peste tine. ³Naţiuni vor veni la lumina ta şi regi la strălucirea apariţiei tale. ⁴Ridică-ţi ochii în jur şi priveşte: toţi se strâng împreună, vin la tine. Fiii tăi vor veni de departe şi fiicele tale vor fi purtate pe braţe. ⁵Atunci vei vedea şi vei fi însufleţit, iar inima ta va tremura şi se va lărgi, deoarece abundenţa mării se va întoarce la tine şi bogăţia naţiunilor va veni la tine. ⁶Mulţimea cămilelor te va acoperi, dromaderii din Madian şi Efa, toţi vor veni din Seba, vor aduce aur şi tămâie şi vor vesti laudele Domnului. ⁷Toate turmele din Chedar vor fi strânse laolaltă la tine, berbecii din Nebaiot te vor sluji. Vor veni cu aprobare la altarul Meu şi voi slăvi casa slavei Mele. ⁸Cine sunt cei care zboară ca un nor şi ca nişte porumbei spre ferestrele lor? ⁹Cu siguranţă insulele vor aştepta după Mine şi mai întâi corăbiile din Tarsis, ca să îţi aducă fiii de departe, aurul şi argintul cu ei, pentru numele Domnului Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel, căci El te-a slăvit. ¹⁰Străinii îţi vor zidi zidurile şi regii lor îţi vor sluji. Căci în mânia Mea te-am lovit, dar în îndurarea Mea am avut milă de tine. ¹¹Porţile tale vor fi deschise continuu, nu vor fi închise nici ziua, nici noaptea, pentru ca oamenii să îţi poată aduce bogăţia naţiunilor şi alaiul regilor împreună cu ei. ¹²Căci acea naţiune şi împărăţie care nu îţi va sluji va pieri. da, acele naţiuni vor fi pustiite în întregime. ¹³Slava Libanului va veni la tine, bradul, pinul şi cimşirul împreună şi voi slăvi locul picioarelor Mele. ¹⁴Fiii celor care te asupreau vor veni plecaţi înaintea tine şi toţi cei ce te dispreţuiau vor veni plecaţi la tălpile picioarelor tale, te vor numi, Cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. ¹⁵Întrucât ai fost părăsită şi urâtă, aşa încât niciun om nu a trecut prin tine, te voi face o desăvârşire veşnică, bucuria multor generaţii. ¹⁶Vei suge laptele naţiunilor şi pieptul regilor şi vei şti că Eu, Domnul sunt mântuitorul tău, răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov. ¹⁷În loc de aramă voi aduce aur, în loc de fier voi aduce argint, în loc de lemn aramă şi în loc de pietre fier. Voi face, de asemenea, ca ofiţerii tăi să fie pacea şi taxatorii să fie neprihănirea. ¹⁸Nu se va mai auzi de violenţă în ţara ta, nici de pustiire sau de distrugere între graniţele tale, ci vei numi zidurile tale mântuire şi porţile tale laudă. ¹⁹Soarele nu va mai fi lumina ta ziua, iar luna nu te va mai lumina cu strălucirea ei, ci Domnul va fi lumina ta veşnică şi Dumnezeul tău, slava ta. ²⁰Soarele tău nu va mai apune, luna nu se va mai retrage, căci Domnul va fi lumina ta veşnică şi zilele tale de jale se vor sfârşi. ²¹De asemenea, toţi oamenii vor fi neprihăniţi, vor moşteni ţara pe vecie, ramura sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să fiu slăvit. ²²Cel mic va deveni o mie şi cel neînsemnat o mare naţiune. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri la vremea lor.

Citind acest capitol, câteva lucruri la care am mai atras atenţia de multe ori, ar trebui avute în minte.

(1) Ori de câte ori se face, fără îndoială, referire la cetatea Ierusalim, aşa cum apare în unele părţi ale acestui capitol, trebuie să ne amintim că cetatea este nimic fără locuitori. Când se spune că cetatea se bucură, ştim că de fapt oamenii din cetate sunt cei care bucură. O cetate este constituită numai prin aderarea locuitorilor.

(2) Aceste profeţii au fost date cu mult timp înainte de captivitatea babiloniană. La încheierea acelei captivităţi a fost dată libertate deplină fiecărui evreu ca să se întoarcă în ţara sa şi nu a fost reţinut niciun mijloc necesar care să îi ajute să se întoarcă. De aceea, orice parte a profeţiei care s-ar referi numai la lucrurile temporale, a fost de mult timp împlinită. Adică, s-a împlinit în ceea ce priveşte moştenirea temporală.

(3) Este foarte evident că sunt lucruri promise, nu numai în acest capitol, ci şi în alte locuri, care nu au fost niciodată împlinite. Mai mult, este clar că ele pot fi împlinite numai printr-o moştenire veşnică. Aceasta este o profeţie care se referă la ultimele zile şi împlinirea ei se va realiza doar la venirea Domnului şi restaurarea tuturor lucrurilor.

Dumnezeu Îşi împlineşte toate făgăduinţele

(4) Mai presus de toate, trebuie să evităm o greşeală comună. Este foarte obişnuit să auzim unele persoane spunând despre anumite lucruri care nu au fost împlinite, că Dumnezeu le-a făcut pe baza unor condiţii anumite şi că, nefiind întâlnite condiţiile, nu ne putem aştepta la împlinirea făgăduinţelor. O asemenea prezentare este calomnie la adresa lui Dumnezeu. Niciodată nu a făcut Dumnezeu vreo făgăduinţă pe care să nu o împlinească la timpul potrivit. „Domnul nu este nepăsător în împlinirea făgăduinţei Lui” (2 Petru 3:9). „Dacă suntem necredincioşi, El rămâne credincios, căci nu Se poate nega pe sine” (2 Timotei 2:13). Chiar dacă toţi oamenii ar fi necredincioşi şi ar respinge făgăduinţa, totuşi aceasta s-ar menţine căci El ar face chiar şi din pietre copii credincioşi care să accepte oferta milei (vezi Matei 3:9). Dumnezeu nu este dependent de vreun om pentru împlinirea făgăduinţelor Sale, şi nicio persoană din această lume, nici din cea care va veni, nu va putea să Îl dojenească pe Dumnezeu pentru că, în vreun caz, nu şi-a păstrat cuvântul, şi nu va exista nici cea mai mică oportunitate pentru ca îndoiala să se furişeze într-o inimă loială, legat de o făgăduinţă neîmplinită. Tot ce a promis Dumnezeu, este capabil să îndeplinească. Iar tot ce este capabil să facă, va face pentru mântuirea oamenilor.

Cuvântul care dă viaţă şi tărie

„Ridică-te!” Adică: „Stai în picioare!” Compară aceste cuvinte cu cele referitoare la minunile raportate în Luca 7:14; 8:54; Fapte 3:6; 14:10. Tânărului care era dus la înmormântare şi fetiţei care tocmai murise, Hristos le-a spus: „Ridică-te” şi amândoi s-au ridicat vii. Petru i-a spus şchiopului de la poarta templului, care nu umblase niciodată: „În numele lui Isus Hristos din Nazaret, ridică-te şi umblă” şi imediat s-a ridicat şi a sărit. În acelaşi fel, Pavel a spus altui om „care nu umblase niciodată”: „Ridică-te pe picioarele tale”, iar el a sărit şi a umblat. Acesta este cuvântul care ni se adresează în această lecţie. Chiar primul cuvânt este cuvântul care învie morţii şi îl face pe cel neajutorat să meargă. Oricine are credinţă că este vindecat, oricine aude cuvântul în credinţă, va găsi în studiul acestui capitol o viaţă pe care nu a cunoscut-o niciodată înainte. „Trezeşte-te, tu care dormi şi ridică-te din moarte, iar Hristos va lumina peste tine” (Efeseni 5:14).

Să fie lumină!

„Luminează!” Da, ridică-te şi luminează. De ce? Deoarece Hristos va lumina peste tine. Nu, mai mult. Lumina a venit şi slava Domnului s-a ridicat peste tine. Aici, din nou, avem cuvântul creator. Deşi cuvântul folosit în acest capitol nu este la fel cu cel folosit în primul capitol din Geneza, nu este nicio diferenţă. Adevărul este că aici avem aceeaşi poruncă precum în Geneza 1:3: „Dumnezeu a spus: Să fie lumină! şi a fost lumină.” La început, când nu exista nimic pe acest pământ decât întuneric, fără nicio rază de lumină, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” şi instantaneu a fost lumină. Chiar din întuneric a răsărit lumina. „Dumnezeu care a poruncit luminii să lumineze din întuneric, ne-a luminat inimile ca să dăm lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4:6). El este lumina şi „lumina luminează în întuneric, iar întunericul n-a biruit-o”. De aceea, El poate transforma întunericul nostru în lumină. Nu am avut noi făgăduinţa? „Atunci lumina ta va răsări ca zorile”. „Atunci lumina ta se va ridica din obscuritate şi întunericul va fi precum amiaza”. Dumnezeu care creează este Cel care ne vorbeşte aici. Dacă ni-L amintim în calitate de creator al cerurilor şi al pământului, vom cunoaşte puterea prin care au fost făcute lumile şi prin care morţii sunt înviaţi. Aceasta este adevărata păzire a Sabatului.

Lumini în lume

Când Moise a coborât de pe munte, după ce a fost într-o părtăşie apropiată cu Domnul, vorbind cu El faţă în faţă, faţa lui strălucea. Nu numai că era strălucitoare, dar răspândea raze de lumină. Lumina strălucea pentru beneficiul celorlalţi dacă erau dispuşi să o primească. Aceea nu a fost decât o ilustrare a ceea ce doreşte Dumnezeu ca tot poporul Său să fie: purtători de lumină. „Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5:14). Lumina pe care poporul Său o are este lumina vieţii Sale, căci El spune: „Cel care Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). De aceea, suntem îndemnaţi să „facem toate lucrurile fără murmur şi fără dispută, ca să fiţi fără vină şi inocenţi, fii ai lui Dumnezeu, fără mustrare în mijlocul unei naţiuni ticăloase şi perverse, prin care să luminaţi ca lumini în lume, ţinându-vă de cuvântul vieţii” (Filipeni 2:14-16). Viaţa este lumina oamenilor şi este un gând minunat că această lumină slăvită de la Dumnezeu se va arăta în carnea muritoare (2 Corinteni 4:11), astfel încât cei ce stau înfăşuraţi în întunecimea groasă a acestei lumi, să primească „lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu” văzând-o în umilii Săi urmaşi. Cu siguranţă este timpul să dăm atenţie poruncii: „Ridică-te, luminează!”

Viaţa reală: lumina vieţii, lumina lumii

Faptul că această lumină care străluceşte din urmaşii credincioşi ai lui Hristos nu este una imaginară, este evident din ceea ce apare mai târziu în acest capitol, precum şi din alte pasaje ale Scripturii. Despre cetate, când va fi umplută de copiii ei, citim că „nu are nevoie de soare, nici de lună pentru a lumina, căci slava lui Dumnezeu o va lumina şi Mielul este lumina ei” (Apocalipsa 21:23, compară cu Isaia 60:19-20). Lumina care luminează de la Dumnezeu este lumină reală, mult deasupra strălucirii soarelui, căci de la El primeşte soarele toată lumina pe care o are. De aceea, când poporul Său este supus voii Lui precum soarele, vor străluci şi ei cu lumină reală. „Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei 13:43). „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei care îi vor întoarce pe mulţi la neprihănire ca stele din veac în veac” (Daniel 12:3). „Acum suntem copii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat încă” (1 Ioan 3:2). Adică, lumina care va străluci din trupurile sfinţilor nu s-a manifestat încă, de aceea, lumea nu îi cunoaşte, la fel cum nu L-au cunoscut nici pe Hristos. Totuşi, viaţa care s-a arătat în cei care sunt pe deplin ai Domnului este chiar lumina care străluceşte de pe faţa Domnului, aceeaşi care luminează pământul. Nu toţi îşi vor acoperi feţele de ea. Nicio strălucire nu este în zadar, indiferent cât este de întunecat locul în care viaţa s-a arătat. Căci neamurile, păgânii, naţiunile pământului vor veni la lumină când i se va permite să strălucească nestingherită, şi chiar regii vor veni să întrebe de ea. Este adevărat că venirea oamenilor înţelepţi din est la naşterea lui Hristos era împlinirea acestei profeţii, dar nu trebuie să ne imaginăm că aceasta a epuizat totul. Aceea nu a fost decât o mostră a ceea ce se va întâmpla când Hristos este pe deplin format în tot poporul Său. Sunt mulţi regi şi conducători în aşa-numitele ţări păgâne care au mare putere şi influenţă şi mulţi dintre aceştia vor întreba despre calea vieţii.

Zidirea Sionului

„Străinii îţi vor zidi zidurile.” Aceasta este o altă afirmaţie referitoare la faptul că împărăţia lui Israel urmează să fie zidită prin venirea oamenilor din toate naţiunile pământului. Chemarea neamurilor este mijlocul prin care ruinele casei lui David vor fi construite (Fapte 15:16-17). Cei care odată erau „străini de comunitatea lui Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără speranţă şi fără Dumnezeu în lume”, sunt aduşi aproape prin sângele lui Hristos, astfel că „nu mai sunt străini şi locuitori temporari, ci împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, Şi sunt zidiţi pe temelia apostolilor şi profeţilor, Isus Hristos însuşi fiind piatra din capul unghiului, în care toată construcţia, bine legată împreună, creşte într-un templu sfânt în Domnul” (Efeseni 2:11-13, 19-21). Aceştia, venind la Hristos, piatra vie, sunt transformaţi în pietre vii şi sunt construiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă, ca să aducă jertfele spirituale acceptabile înaintea lui Dumnezeu prin Isus Hristos (1 Petru 2:4-5). Aşa este scris: „Pe cel ce biruie îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară” (Apocalipsa 3:12). Astfel vor fi zidite zidurile Ierusalimului, cetatea cea sfântă. Marea lucrare chiar şi acum înaintează. Cine va forma o parte din măreaţa structură?

Slăvindu-şi casa

„Voi slăvi locul picioarelor Mele.” Citeşte din nou pasajul la care ne-am referit atât de frecvent în aceste lecţii, şi anume Zaharia 14:4, care ne spune că în timpul ultimei mari bătălii, Domnul va ieşi să lupte împotriva naţiunilor care s-au opus Ierusalimului şi că picioarele Lui vor sta în acea zi pe Muntele Măslinilor şi va deveni o câmpie întinsă pe care va sta cetatea cu apele ei vii. Citeşte, de asemenea, versetele 6-9 în legătură cu capitolul pe care îl studiem. Acestea, împreună cu Apocalipsa 21 ne vor ajuta să stabilim aplicaţia acestui capitol.

Versetul 7 este în mod special mângâietor când îl citim în legătură cu pasajul care arată că poporul lui Dumnezeu este „zidit împreună pentru o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul”. În Isaia 57:15 citim că Dumnezeu locuieşte cu cel umil şi în acelaşi timp „în locul înalt şi sfânt”. Prezenţa Lui în ţărână o animă. Când locuieşte cu cel umil, El îl aşază sus, şi când I se permite să locuiască în cel mai neînsemnat şi mai degradat suflet, El îl slăveşte. „Voi slăvi casa slavei Mele.” Partea noastră este doar aceea de a fi dispuşi şi gata de a ne preda. Partea lui Dumnezeu este de a da har şi slavă, tărie în conformitate cu bogăţiile slavei Sale.

„Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut” (Psalmii 84:11). Aceasta vedem din versetul 20. Soarele cetăţii lui Dumnezeu nu va apune niciodată, nici ziua, nici noaptea, deoarece Domnul va fi lumina ei veşnică. Soarele va străluci aşa cum face acum, dar cu o lumină mult mai mare. Dar în cetatea lui Dumnezeu nu va fi nevoie de el, de vreme ce lumina mai mare a lui Dumnezeu însuşi va străluci ziua şi noaptea.

O naţiune neprihănită

„De asemenea, tot poporul tău va fi neprihănit. Vor moşteni ţara pe vecie.” Astfel vedem că împlinirea strălucirii poporului lui Dumnezeu e reprezentată de „ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13). Aceasta este finalul, dar începutul trebuie să aibă loc acum, în mijlocul întunericului acestei lumi rele. „Cărarea celui drept este ca lumina strălucitoare care străluceşte tot mai mult până în ziua desăvârşită” (Proverbele 4:18). Puterile lumii ce va veni trebuie manifestate în această lume. Lumina noului pământ trebuie să fie văzută pe vechiul pământ. Mântuirea şi lauda care vor fi protecţia cetăţii sfinte când va fi asaltată de oştirile diavolului trebuie să se manifeste acum, iar neprihănirea care va locui pe noul pământ trebuie să existe acum şi aici în toată plinătatea ei. Aceasta se va face prin puterea Celui care face din cel mic o naţiune puternică şi care în credincioşia Lui o va face (1 Tesaloniceni 5:23-24).

The Present Truth, 17 mai 1900