74. Îmbrăcămintea pe care o dă Dumnezeu

74. Îmbrăcămintea pe care o dă Dumnezeu

Isaia 61:1-11 (Traducerea Lowth): 

1Spiritul lui Iehova este peste Mine, pentru că Iehova M-a uns. M-a trimis să vestesc veşti bune celui smerit, să leg inimile rănite, să vestesc libertate captivilor şi celor legaţi libertate desăvârşită. 2Să vestesc anul de primire binevoitoare la Iehova şi ziua răzbunării Dumnezeului nostru. Să mângâi pe toţi cei care plâng. 3Să împart [bucurie] celor din Sion care plâng, să le dau o coroană frumoasă în locul cenuşii, untdelemnul bucuriei în locul suferinţei, haina laudei în locul spiritului de apăsare. Pentru ca să fie numiţi copaci aprobaţi, plantaţia lui Iehova pentru slava Lui. 4Cei care vor răsări din tine vor zidi ruinele din vechime, vor restaura pustiirile vechi, vor repara cetăţile pustiite, devastările din veacurile continue. 5Străinii se vor ridica şi îţi vor hrăni turmele, fiii străinului vor fi fermierii şi îngrijitorii viilor voastre. 6Dar voi veţi fi numiţi preoţii lui Iehova, slujitorii Dumnezeului nostru va fi titlul vostru. Veţi mânca bogăţiile naţiunilor şi vă veţi lăuda în slava lor. 7În locul ruşinii voastre, veţi primi o moştenire dublă. În locul ticăloşiei, vă veţi bucura în partea lor, căci în ţara lor, veţi moşteni o parte dublă şi veţi stăpâni bucuria veşnică. 8Căci Eu sunt Iehova, care iubesc judecata, care urăsc jaful şi nelegiuirea şi le voi da răsplata faptei lor cu credincioşie. Un legământ veşnic voi face cu ei. 9Sămânţa lor va fi admirată printre naţiuni şi odraslele lor în mijlocul popoarelor. Cei care îi vor vedea vor recunoaşte că sunt o sămânţă binecuvântată de Iehova. 10Mă voi bucura foarte mult în Iehova. Sufletul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeul meu. Căci El m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii. M-a acoperit cu mantaua neprihănirii aşa cum se împodobeşte mirele cu coroana preoţească şi precum mireasa împodobită cu bijuteriile ei scumpe. 11Cu siguranţă, după cum pământul împinge la suprafaţă mlădiţele lui firave şi ca o grădină care face să germineze sămânţa, aşa va face Domnul Dumnezeu să răsară neprihănirea şi lauda în prezenţa tuturor naţiunilor.

Acesta este unul din cele mai scurte capitole din Isaia, totuşi este unul dintre cele mai pline în învăţătura evangheliei şi în mângâiere. Nu trebuie să mai petrecem timpul pentru a observa când se aplică, deoarece tot ce a fost spus în capitolele anterioare şi în întreaga carte se aplică şi aici. Mai mult, faptul că Isus în sinagoga din Nazaret, după ce a citit o porţiune din acest capitol, a spus: „Astăzi s-au împlinit scripturile”, arată că merge până la prima Lui venire. Şi dacă s-a putut aplica atunci, cu atât mai mult se aplică acum. Dumnezeu nu şi-a retras Spiritul mângâierii de la Fiul şi, de aceea, El încă este îmbrăcat cu Spirit, „pentru a-i mângâia pe cei ce plâng”. În timp ce sunt multe lucruri în acest capitol care pot pretinde toată atenţia noastră, să folosim cea mai mare parte a timpului şi spaţiului analizând învelitoarea pe care Dumnezeu o oferă tuturor celor care vor să o primească.

O schimbare de haine

Despre această haină se vorbeşte în două versete ale acestui capitol, 3 şi 10. Unsul Domnului este însărcinat să vestească faptul că Dumnezeu a pregătit „haina laudei în locul spiritului de apăsare”, iar profetul izbucneşte: „Mă voi bucura nespus în Domnul, sufletul meu va fi extrem de fericit în Dumnezeul meu. Căci El m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua neprihănirii”. Să punem câteva texte alături de acestea şi vom vedea ceea ce ne învaţă.

Psalmii 32:1-2: 

1Binecuvântat este omul a cărui fărădelege este iertată şi al cărui păcat este acoperit. 2Binecuvântat este omul căruia Domnul nu îi atribuie fărădelegea şi în al cărui spirit nu este viclenie.

Romani 4:3-8: 

3Ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. 4Acum, celui ce lucrează, răsplata nu este recunoscută ca fiind un har, ci datorie. 5Dar celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce-l îndreptăţeşte pe păcătos, credinţa îi este socotită ca neprihănire. 6Tot aşa descrie şi David binecuvântarea omului căruia Dumnezeu îi atribuie neprihănirea fără fapte, 7zicând: Binecuvântaţi sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite. 8Binecuvântat este omul căruia Domnul nu îi atribuie păcatul.

Romani 3:20-24: 

20Prin faptele legii nicio făptură nu va fi îndreptăţită în faţa Lui. Căci prin lege este cunoştinţa păcatului. 21Dar acum s-a arătat neprihănirea lui Dumnezeu fără lege, fiind mărturisită de lege şi profeţi, 22chiar neprihănirea lui Dumnezeu care este prin credinţa lui Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred. Căci nu este nicio diferenţă, 23căci toţi au păcătuit şi au fost lipsiţi de slava lui Dumnezeu; 24fiind îndreptăţiţi [făcuţi drepţi] în mod gratuit prin har, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

Zaharia 3:1-5: 

1Şi mi l-a arătat pe Iosua, marele preot, stând în picioare înaintea îngerului Domnului şi pe Satana stând la dreapta lui ca să i se împotrivească. 2Domnul a zis lui Satana: Domnul să te mustre, o, Satana, Domnul care a ales Ierusalimul să te mustre. Nu este acesta un tăciune scos din foc? 3Acum, Iosua era îmbrăcat cu haine murdare şi stătea în picioare înaintea îngerului. 4Iar el a răspuns şi a vorbit celor ce stăteau înaintea lui, zicând: Îndepărtaţi hainele murdare de la el. Iar lui i-a spus: Iată, am îndepărtat nelegiuirea de la tine şi te voi îmbrăca cu haine schimbate. 5Iar eu am spus: Puneţi-i o mitră frumoasă pe cap. Aşa că i-au pus o mitră pe cap şi l-au îmbrăcat cu haine.

Isaia 64:6: 

„Dar noi suntem cu toţii ca un lucru necurat şi toată neprihănirea noastră este ca o zdreanţă murdară.”

Ce avem în aceste texte? În mod simplu, aceasta: că toţi oamenii sunt prin natură păcătoşi. Natura lor este păcat. Nu numai că sunt acoperiţi de păcat, ci sunt plini de păcat. „Pânzele lor nu vor deveni haine, nici nu se vor acoperi cu faptele lor” (Isaia 59:6). Cele mai bune fapte ale lor sunt pline de imperfecţiune şi nu oferă nicio învelitoare. „Orice om în cea mai bună stare a lui este întru totul deşertăciune.” Dar faptele lui Dumnezeu dăinuie veşnic, de vreme ce sunt toate făcute în neprihănire şi El a lucrat o învelitoare pentru toţi oamenii, chiar haina propriei Sale vieţi neprihănite – haina mântuirii – căci suntem salvaţi prin viaţa Sa.

Dumnezeu Se acoperă cu lumina ca o haină (Psalmii 104:2). În afirmaţia că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23), învăţăm că slava lui Dumnezeu – lumina care Îl înconjoară – este propria Sa viaţă desăvârşită. Neprihănirea este slavă, chiar dacă acum ea nu este aşa recunoscută printre oameni. Fiindcă în lumea care va veni, când totul va apărea exact aşa cum este în realitate, cel neprihănit va străluci ca un soare (Matei 13:43). De aceea, ştim că haina originală a omului era lumina slavei lui Dumnezeu, iar aceasta a fost pierdută şi a fost necesar să fie fabricate haine numai după ce el a păcătuit. Hainele noastre nu sunt decât semnul blestemului, iar faptul că trebuie să purtăm haine fabricate este un semn constant că trupurile noastre sunt încă nerăscumpărate din blestem. Cu cât este mai strălucitoare şi mai pronunţată haina cuiva, cu atât este accentuată ruşinea blestemului. Îmbrăcămintea noastră prezentă a trupului nu este ceva cu care să ne mândrim, ci mai degrabă ceva de care să ne ruşinăm. Mulţumim Domnului că nu va trebui să dureze pentru totdeauna!

Îmbrăcămintea vieţii: îmbrăcăminte care creşte

Deja am văzut din textul citat că schimbul hainelor murdare cu cele curate reprezintă îndepărtarea întregii fărădelegi. „Inul subţire, curat şi alb” este „neprihănirea sfinţilor” (Apocalipsa 19:8). Dar această neprihănire a lui Dumnezeu prin credinţa lui Isus Hristos este pusă atât în toţi cei ce cred, cât şi asupra lor. Şi aceasta ne aduce la miezul problemei – modul în care îmbrăcămintea sfinţilor este pregătită. Acoperământul este slava, neprihănirea lui Dumnezeu, iar slava lui Dumnezeu este văzută peste poporul Său, pur şi simplu pentru că ea este pusă în ei. Aminteşte-ţi că Dumnezeu este îmbrăcat cu lumina ca o haină, deoarece El însuşi este lumină. Îmbrăcămintea Sa este viaţa Sa şi aceea provine din interior, din inimă. Suntem îmbrăcaţi cu haina mântuirii doar când mântuirea lui Dumnezeu este în noi, adică, atunci când suntem salvaţi din păcatele fiinţei noastre lăuntrice. Atunci avem o armură pe care niciuna din armele lui Satana nu o poate străpunge. Când adevărul este „în partea interioară” (Psalmii 51:6) este un scut şi o pavăză (Psalmii 91:4). Leii nu l-au rănit pe Daniel pentru că în el s-a găsit nevinovăţie. A fost imposibil ca Hristos să fie ţinut în mormânt, deoarece „nu cunoştea păcat”. Neprihănirea din inima Sa, care Îi umplea întreaga fiinţă, L-a făcut stăpânul vânturilor şi al valurilor, precum şi al animalelor sălbatice şi al oamenilor.

Acum putem vedea legătura intimă dintre versetele 10-11 şi forţa cuvântului „căci”, cu care începe versetul 11. „Sufletul meu se va bucura nespus în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii, m-a acoperit cu mantaua neprihănirii; (…) căci aşa cum pământul îşi dă lăstarii şi aşa cum grădina face sămânţa să răsară, tot aşa va face Domnul ca neprihănirea şi lauda să răsară înaintea tuturor naţiunilor.” Poporul lui Dumnezeu este îmbrăcat cu neprihănire şi mântuire, la fel cum pământul este îmbrăcat cu verdeaţă. „Cu împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când un om aruncă sămânţa pe pământ; (…) căci pământul aduce roade de la sine”, adică, în mod automat (Marcu 4:26-28). Cu toţii am văzut roboţi, maşini cu acţiune automată, şi ne-am minunat e perfecţiunea mişcării lor, dar am ştiut că puterea de a se mişca nu îşi avea originea în ele. Tot aşa, şi pământul aduce roade în mod spontan, mişcat de cuvântul din interior care a fost plantat la început, când Dumnezeu a spus: „Să dea pământul roade.” Astfel, sămânţa incoruptibilă, cuvântul altoit, rămânând în sufletele oamenilor, regenerează, produce o nouă viaţă care este un acoperământ de slavă.

Haina laudei

Haina mântuirii şi a neprihănirii este în acelaşi timp „haina laudei” (compară versetele 3 şi 10). Nu poate exista neprihănire, mântuire acolo unde nu există laudă. Împărăţia lui Dumnezeu este „neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17). Ungerea cu Duhul Sfânt este ungerea cu „untdelemnul bucuriei”. Zidurile Sionului sunt mântuire şi porţile lui sunt laudă (Isaia 60:18). Dumnezeu îşi înconjoară poporul cu cântece de eliberare (Psalmii 32:7). Într-adevăr, prin laudă şi mulţumire ne însuşim mântuirea pe care Dumnezeu ne-o dă. „În orice, faceţi-vă cunoscute lui Dumnezeu cererile, prin rugăciune şi cereri cu mulţumire” (Filipeni 4:6). Dumnezeu spune: „Cine oferă jertfele mulţumirii Mă slăveşte şi pregăteşte o cale ca să îi arăt mântuirea lui Dumnezeu” (Psalmii 50:23, notă marginală din RV). Zidurile Ierihonului au căzut numai atunci când Israel a strigat victoria (Iosua 6:16, 20). Şi când Israel, mergând să-l întâlnească pe duşmanul superior ca număr, a început să cânte şi să „laude frumuseţea sfinţeniei”, „Domnul a trimis o ambuscadă” împotriva duşmanilor lor şi i-a distrus în totalitate. Cu cântări se întorc răscumpăraţii Domnului şi vin la Sion. Vin cu o „bucurie veşnică” pe capetele lor, iar această bucurie este bucuria care răsare în inimă la cunoştinţa minunatei mântuiri a lui Dumnezeu.

Cât de real creşte haina

Este perfect să păstrăm gândul capitolului, şi anume, că poporul lui Dumnezeu trebuie să fie îmbrăcat cu hainele laudei şi ale mântuirii, şi acoperit cu mantaua neprihănirii la fel cum pământul face să răsară mugurii săi, de vreme ce ei sunt „copacii neprihănirii, plantaţia Domnului, ca El să fie slăvit”. Primăvara tocmai a venit, iar ilustraţia este proaspătă înaintea ochilor noştri când vedem cum copacii goi, aparent morţi, şi pământul gol se îmbracă deodată cu haine frumoase. De unde vine această haină de verde viu? Vine din interior. Puterea vieţii din interior se manifestă în exterior. „Viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o” chiar în natura vie. Copacul este îmbrăcat cu viaţa care este în el. Viaţa seminţei bune, cuvântul lui Dumnezeu, sădită în pământ, îl îmbracă cu hainele slavei şi ale frumuseţii. Tot aşa se îmbracă şi Ierusalimul cu hainele sale frumoase (Isaia 52:1).

Vorbind despre crini, Hristos a spus: „Nici Solomon în toată slava lui nu a fost îmbrăcat ca unul dintre ei. Dacă aşa îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, iar mâine este aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El mult mai mult pe voi?” (Matei 6:29-30). Hristos ne spune: de ce vă îngrijoraţi de hainele cu care vă îmbrăcaţi trupurile, când Tatăl vostru ceresc, care cunoaşte toate nevoile voastre, nu numai că vă dă haina de fiecare zi, care în curând se va uza, ci ne oferă haina mult superioară faţă de cea a lui Solomon. Observă: Hristos a spus că Dumnezeu ne va îmbrăca mult mai mult pe noi decât iarba câmpului. Dar slava din îmbrăcămintea ierbii câmpului întrece cu mult slava hainelor lui Solomon. Prin urmare, învăţăm că Dumnezeu ne va îmbrăca la fel cum face cu crinii, cu vesminte care cresc din viaţa interioară, dar cu o haină mult mai slăvită. Cel neprihănit va străluci ca soarele, ca stele din veac în veac. Singura întrebare este: vom dori mai mult să fim îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Dumnezeu decât să umblăm goi? (vezi Apocalipsa 3:17-18).

Încă puţine cuvinte mai trebuie dedicate acestui capitol minunat. Observă că săracilor li se aduc aceste veşti bune. Cât de potrivit este ca săracii să fie îmbrăcaţi! Sunt eliberaţi din închisoare şi li se dă o nouă îmbrăcăminte şi sunt trimişi pe cale bucurându-se.

„El M-a trimis (…) să vestesc libertatea captivilor şi să deschid închisoarea celor care sunt legaţi.” În mod literal, El M-a trimis să strig captivilor: „Libertate!” şi celor legaţi: „Eliberare!” Cuvântul ebraic tradus prin „libertate” înseamnă „un zbor rapid, o mişcare rotativă”, asemenea unei păsări care zboară în cerc, rotindu-se în zbor prin aer. De aici provine cuvântul rândunică. Nu poate fi un tablou mai bun al libertăţii depline decât acela al unei rândunici ce zboară prin aer. Exact aceasta este libertatea pe care Hristos o proclamă tuturor oamenilor. Oricine vrea, poate fi la fel de liber ca o pasăre, liber de păcat şi de tot ce reprezintă un obstacol pentru o slujire desăvârşită lui Dumnezeu. Iar această libertate este a noastră acum ca să ne bucurăm de ea. „Sufletul nostru a scăpat precum o pasăre din laţul păsărarului. Laţul s-a rupt şi noi am scăpat” (Psalmii 124:7).

Vestirea libertăţii universale

Aminteşte-ţi că această libertate este pentru toţi. Domnul îşi trimite slujitorul „ca să-i mângâie pe toţi cei care plâng”. Vestirea libertăţii este pentru toţi cei ce sunt legaţi. Hristos a intrat în închisoarea omului puternic şi l-a legat pe tiranul care a uzurpat autoritatea asupra oamenilor şi a luat de la el „toată armura în care se încredea”. „Căci după cum copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a luat parte la ele. Pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul şi să îi elibereze pe cei care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor” (Evrei 2:14-15). Orice uşă a închisorii este deschisă. Orice lanţ este rupt. Captivul nu trebuie decât să se ridice şi să îşi dezlege legăturile de la gât (Isaia 52:2). În Hristos, fiecărui suflet i-a fost dată puterea de a rupe orice legătură cu orice păcat, cu orice obicei rău, orice rău moştenit sau cultivat, indiferent de natura lui. El ne-a dat propria Lui libertate şi când aceasta este rostită, nimic nu mai poate fi adăugat. Este a ta pentru a o revendica prin credinţă. Dacă nu cunoşti calea de a ieşi din închisoare, cere-I lui Hristos şi El ţi-o va descoperi. El este calea. Acceptă-L în plinătatea Sa. Studiază perfecţiunea manifestării vieţii Sale. Predă-te ei şi apoi mergi în libertatea cu care Hristos te-a făcut liber.

Cine poate proclama această solie?

Încă un lucru, cel mai mare dintre toate – cine este uns ca să vestească această solie a libertăţii? Vei spune că Hristos. Adevărat, dar Cel care a citit această solie semenilor şi cunoscuţilor Săi, era fiul unui tâmplar, El însuşi fiind un tâmplar calificat, spunând: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură.” El a fost trimis de Domnul cu solia libertăţii şi a mângâierii şi „Cel pe care îl trimite Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu”. Şi invers, oricine a primit cuvântul lui Dumnezeu este trimis. Dumnezeu „ne-a împăcat cu El însuşi prin Hristos” şi „ a pus în noi cuvântul împăcării”, astfel că suntem ambasadori în numele lui Hristos, ca şi cum Dumnezeu ar implora prin noi în locul lui Hristos. Aşa că vă rugăm în locul lui Hristos: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Corinteni 5:18-20).

Ungerea este prin Spiritul lui Dumnezeu şi oricine se întoarce la mustrările lui Dumnezeu, care sunt calea vieţii, are Duhul turnat peste el, iar cuvintele lui Dumnezeu îi sunt descoperite (Proverbele 1:23) şi astfel este trimis cu solia. Aminteşte-ţi, de asemenea, că aceste cuvinte au fost rostite evreilor prin omul Isaia, cu aproape opt sute de ani înainte ca Isus să le citească în sinagoga din Nazaret. Şi au fost rostite cu buze arzătoare, cu toată inima. Isaia nu a fost un actor, ci a simţit fiecare cuvânt pe care l-a rostit. Nu vorbea despre ceva ce nu însemna nimic pentru el şi care nu putea însemna nimic pentru nimeni timp de sute de ani. Libertatea sufletului era pentru poporul „din zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia”, iar lui Isaia, al cărui suflet s-a bucurat în Dumnezeu prin înveşmântarea cu neprihănirea ce a primit-o (Isaia 61:10) – curăţarea păcatului său şi îndepărtarea nelegiuirii sale (Isaia 6:7) – i s-a încredinţat să o proclame. La fel este cu oricine doreşte să accepte ungerea. Căci nu spune solia celor care vor să audă că „veţi fi numiţi preoţi ai Domnului, oamenii vă vor numi slujitorii Dumnezeului nostru”? O, este minunat să fii liber, dar acest lucru este foarte mic în comparaţie cu experienţa de a-i elibera pe alţii.

The Present Truth, 24 mai 1900