Isaia 64:1-12 (Traducerea Lowth): 

¹O, de ai despica cerurile, de ai coborî, munţii s-ar topi în prezenţa Ta! ²Ca focul care aprinde vreascurile, ca focul care face apa să fiarbă, ca să Îţi facă numele cunoscut vrăjmaşilor Tăi, pentru ca naţiunile să tremure în prezenţa Ta. ³Când ai făcut lucruri minunate la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât şi prezenţa Ta a topit munţii. ⁴Căci niciodată nu a auzit omul, niciodată nu a observat urechea, nici ochiul nu a văzut un Dumnezeu în afară de Tine care să facă asemenea lucruri pentru cei care se încred în El. ⁵Tu întâmpini cu bucurie pe cei care lucrează neprihănirea, care Îşi aduc aminte de Tine în căile Tale. Iată! Tu eşti mânios, pentru că noi am păcătuit, din cauza faptelor noastre, pentru că am fost rebeli. ⁶Şi cu toţii suntem ca ceva pângărit şi ca o haină respingătoare sunt toate faptele noastre neprihănite. Ne ofilim cu toţii ca o frunză şi păcatele noastre ne-au dus departe ca vântul. ⁷Nu este niciunul care să invoce numele Tău, care să se ridice şi să se ţină de Tine. De aceea ţi-ai ascuns faţa de noi şi ne-ai lăsat în mâna nelegiuirilor noastre. ⁸Dar Tu, Iehova, Tu eşti Tatăl nostru. Noi suntem lutul şi Tu ne-ai format, cu toţii suntem lucrarea mâinilor Tale. ⁹Nu Te mânia, o, Iehova, pentru totdeauna, nici nu Îţi aminti totdeauna nelegiuirea. Iată, uite-te la noi, Te implorăm, noi suntem poporul Tău. ¹⁰Cetăţile sfinte au devenit o pustie. Sionul a devenit o pustie, Ierusalimul este pustiit. ¹¹Templul nostru măreţ şi sfânt în care Te lăudau părinţii noştri este ars de foc în totalitate şi toate obiectele dorinţelor noastre au devenit o pustiire. ¹²Te vei opri Tu la aceste lucruri, o, Iehova? Vei tăcea Tu şi încă ne vei îndurera amarnic?

Cheia acestei lecţii se găseşte în versetul 4, un verset care este deseori citat aşa cum apare în 1 Corinteni 2:9 şi aproape mereu greşit înţeles. Ideea obişnuită a textului jefuieşte toată aplicaţia prezentă, practică şi, în consecinţă, cititorul nu găseşte ajutor prezent şi mângâiere în el. Doar se uită înainte, în viitor, la un timp când Dumnezeu va descoperi în Noul Ierusalim lucruri pe care nimeni nu şi le-a imaginat. Este destul de adevărat că Dumnezeu a pregătit lucruri minunate pentru poporul Său care vor fi revelate la venirea lui Hristos şi care vor depăşi fără limită tot ce au gândit minţile umane sau tot ce au vorbit gurile umane. Dar nu la aceasta se referă textul aici.

Să citim 1 Corinteni 2:9-10 aşa cum este dat într-o traducere minunată. După ce a spus: „Vorbim înţelepciunea lui Dumnezeu” şi apoi aducând în discuţie faptul că nici unul dintre prinţii acestei lumi nu o cunosc, apostolul repetă gândurile cu alte cuvinte, spunând: „Vorbim, după cum este scris, ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi ceea ce nicio inimă umană nu a conceput – ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care Îl iubesc. Dar Dumnezeu ni le-a revelat nouă prin Spiritul Său. Căci Spiritul cercetează totul, chiar adâncimile lui Dumnezeu”. Deci, ce fac cunoscut solii lui Dumnezeu? Pe Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Hristos, înţelepciunea lui Dumnezeu. Spiritul cercetează adâncimile lui Dumnezeu cu scopul de a ni-L revela nouă pe El în perfecţiunea Sa.

Dar despre lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc? Ce sunt ele? Ele sunt „lucrurile lui Dumnezeu”, „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. „Căci care om cunoaşte lucrurile omului, în afară de spiritul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Spiritul lui Dumnezeu”. Iar Spiritul cercetează acele lucruri adânci ca să ni le reveleze nouă. Aceste lucruri, lucrările lui Dumnezeu, propriul Său caracter, le-a pregătit pentru cei care Îl iubesc. De la întemeierea lumii, niciun popor nu a văzut un alt Dumnezeu în afară de Iehova, care „să lucreze pentru cel care Îl aşteaptă”. El ni Se dă pe Sine şi în El consistă toate lucrurile. Dar El este acum. El este din veşnicie în veşnicie, întotdeauna acelaşi. Isus Hristos este „acelaşi ieri, azi şi în veci”. Numele Lui este EU SUNT. Şi S-a dat pe Sine pentru noi. De aceea, toate lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a pregătit în El, „mai presus de ce putem noi să cerem sau să gândim”, sunt ale noastre acum. Dumnezeii naţiunilor nu sunt nimic. Nu reprezintă decât imaginaţia din inimile oamenilor, şi fiind nimic este natural să ceară lucrări şi jertfe omeneşti. Astfel, toată închinarea la idoli constă în ceea ce pot oamenii să facă. Dar Dumnezeu este totul şi, de aceea, este natural ca El să dea în loc să primească. Nimeni nu Îi poate da ceva, ci El dă totul şi dă acum. De ce nu? Acum este timpul când avem cea mai mare nevoie şi este în caracterul lui Dumnezeu să dea darul exact când este nevoie.

Această revelaţie a lui Dumnezeu este în tot ce a făcut El. Romani 1:20: „Lucrurile invizibile ale lui Dumnezeu sunt clar văzute de la crearea lumii, fiind observate prin lucrurile pe care le-a făcut, chiar puterea Lui veşnică şi divinitatea Sa.” Nu există scuză pentru ignoranţa cuiva referitor la Dumnezeu, „căci ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu [adică puterea Lui veşnică şi divinitatea Sa] se manifestă în ei, căci Dumnezeu S-a manifestat în ei” (versetul 19). Adevărata Lumină – Cuvântul făcut trup, Cuvântul vieţii – „luminează orice om care vine în lume”. Dacă cineva nu-L cunoaşte pe Domnul, este din cauza faptului că ochii lui sunt orbiţi faţă de lumină, aşa că nu poate vedea lumină în lumina Sa, iar urechile lui sunt surde la sunetele care marchează prezenţa Sa.

Şi tocmai aceasta este situaţia. Dumnezeu este aproape în fiecare rază de soare, cu toate acestea oamenii nu Îl zăresc. Lumina Lui nu este lumină pentru ei, deoarece pentru ei este ceva de la sine înţeles. Dumnezeu a făcut lucruri minunate tot timpul vieţii noastre, şi de la întemeierea lumii. Dar le face atât de constant, încât oamenii au devenit morţi faţă de simţul a tot ce este făcut, şi chiar oamenii care sunt numiţi înţelepţi discută cu o seriozitate puerilă dacă se mai fac sau nu miracole acum. Aşa că profetul, mişcat de Spirit, îşi doreşte ca puterea lui Dumnezeu să se manifeste într-un mod care să surprindă oamenii şi să-i scoată din adormita lor lipsa de percepţie, ca să nu se mai oprească privind. Cerurile să se despice şi munţii să se topească. Să aibă loc lucruri teribile „pentru ca naţiunile să tremure în prezenţa Ta”.

Totuşi, chiar şi după ce a fost făcută cea mai mare revelaţie posibilă a lui Dumnezeu, nicio limbă umană nu poate exprima, nicio ureche umană nu poate auzi, nicio inimă umană nu poate concepe sau înţelege lucrurile lui Dumnezeu lucrate în propria Sa viaţă pentru cei care Îl aşteaptă. „Niciun om nu poate spune că Isus este Domnul decât prin Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12:3). Nu carnea sau sângele, nici măcar cele ale lui Isus din Nazaret, ci doar Spiritul lui Dumnezeu poate face cunoscut adevărul că Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu (Matei 16:16-17). „De aceea, de acum încolo nu mai cunoaştem pe nimeni conform cărnii. Da, deşi L-am cunoscut pe Hristos conform cărnii, totuşi de acum înainte nu Îl mai cunoaştem” (2 Corinteni 5:16). Oamenii pot citi cuvintele lui Dumnezeu şi să nu vadă nimic în ele. Alţi oameni citesc aceleaşi cuvinte şi prin Duhul văd infinit în ele. Mai mult, gândurile lui Dumnezeu sunt gânduri mari, „foarte adânci” şi cuvintele pe care oamenii le pot rosti sau scrie nu pot exprima plinătatea şi adâncimea lor. Totuşi, cuvântul lui Dumnezeu Îl revelează în plinătatea Lui. De aceea, în fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, în fiecare manifestare a prezenţei Sale, omul duhovnicesc, care „discerne toate lucrurile”, va întrezări mult mai mult decât s-ar putea vedea prin ochii naturali sau auzi prin urechea naturală. Dar nu uita că acest înţeles adânc se găseşte în cuvinte, nu în afara lor. Duhul nu este opus cuvântului, deoarece cuvântul este instrumentul pe care îl foloseşte Duhul. Spiritul Sfânt este ungerea care îi face pe oameni să cunoască (1 Ioan 2:20), alifia de ochi care dă vedere orbilor (Apocalipsa 3:18). Cel care are Spiritul locuind în el, o prezenţă care rămâne, este un văzător. El poate vedea ceea ce alţii nu văd şi de multe ori este ridiculizat ca visător. Dar aceasta nu are importanţă. Lucruri minunate au fost descoperite în visuri. Lucrul important este să avem acel Duh al adevărului, prin dragostea adevărului, care Îl aduce pe Dumnezeu cu toată puterea Sa şi cu toate darurile Sale în inimă. Astfel este inima curăţată de păcat, iar posesorul ei Îl vede şi Îl cunoaşte pe Dumnezeu. De aceea daţi atenţie cuvintelor: „Primiţi Duhul Sfânt.”

Profetul, vorbind în numele tuturor oamenilor, a spus Domnului: Tu „ne-ai lăsat în mâna nelegiuirilor noastre” (Isaia 64:7). RV spune: „Tu ne-ai mistuit prin intermediul nelegiuirilor noastre”, care conduce la acelaşi lucru. „Propriile nelegiuiri îl vor lua pe cel rău şi va fi legat de legăturile păcatului lui” (Proverbele 5:22). Oricine păcătuieşte nu face decât să îşi adune „mânia împotriva zilei mâniei şi descoperirii judecăţilor drepte ale lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după faptele lui” (Romani 2:5-6). Cei nepocăiţi, încăpăţânaţi, care la sfârşit sunt „arşi”, încât devin „ca şi când nici nu au existat”, sunt consumaţi de propriile lor păcate. Păcatul este o cangrenă, este precum rugina, care mănâncă fierul la fel de sigur cum focul arde lemnul. Tot aşa, păcatul mănâncă viaţa oamenilor, încât nu sunt decât goliciune. Nimicnicia spre care se îndreaptă cel rău la sfârşit nu este decât manifestarea pe faţă a ceea ce a fost tot timpul în viaţa lui de păcat. Hristos, neprihănirea lui Dumnezeu, a cărui viaţă ne curăţă de orice păcat, aduce în inimile noastre „toată plinătatea lui Dumnezeu”.

În versetele 9-12 există un adevăr care este foarte posibil să fie neglijat. Acolo citim că „cetăţile sfinte sunt o pustie, Sionul este o pustie, Ierusalimul o pustie”. Dar au trecut mulţi ani după moartea lui Isaia înainte ca Ierusalimul să fie asediat şi luat, templul distrus şi pământul pustiit prin îndepărtarea poporului. Să spunem că profetul vorbea anticipând? Dacă da, atunci acelaşi lucru se poate spune despre alte părţi ale Scripturii care vorbesc despre lucruri ca şi când ar fi deja împlinite. Mai mult, în acel caz, profeţia ar fi în totalitate fără înţeles pentru cei pentru care a fost prima dată rostită şi scrisă. Nu, în aceste versete vedem că tot ce se spune la un moment dat despre cetatea Ierusalimului şi Sion, se aplică în primul rând poporului, de vreme ce întotdeauna caracterul poporului a fost cel care a determinat caracterul cetăţii şi al ţării. Când Spiritului Sfânt nu i se permite să locuiască în inimile oamenilor, aceştia sunt umpluţi de haos, la fel cum era pământul înainte ca Spiritul lui Dumnezeu să plutească pe deasupra. Mai mult, oamenii sunt templele lui Dumnezeu şi, de aceea, despre Sion se spune pe bună dreptate că este o pustie atunci când inimile oamenilor sunt o pustie a păcatului. Pământul se află sub blestem numai din cauza omului şi va fi reînnoit prin aceeaşi putere care îi înnoieşte pe oameni, şi prin acţiunea acelei puteri în ei.

The Present Truth, 14 iunie 1900