Isaia 65:1-25 (Traducerea Lowth): 

¹Sunt făcut cunoscut celor care nu întreabă de Mine. Sunt găsit de cei care nu Mă căutau. Am spus: Iată-Mă, aici sunt, naţiunilor care nu au invocat niciodată numele Meu. ²Mi-am întins toată ziua mâinile către un popor răzvrătit care umblă pe o cale rea, după propriile lor planuri. ³Un popor care Mă provoacă în faţă continuu, sacrificând în grădini şi arzând tămâie pe acoperişuri. ⁴Care locuieşte în morminte şi se adăposteşte în peşteri, care consumă carnea porcului şi supa cărnurilor urâcioase este în vasele lor. ⁵Care spune: Ţine pentru tine, nu te apropia de mine, căci sunt mai sfânt decât tine. Aceştia aprind un fum în nările Mele, un foc ce arde toată ziua. ⁶Iată, aceasta este consemnat în scris înaintea Mea: nu voi tăcea, ci voi răsplăti cu siguranţă. ⁷Voi răsplăti pieptului lor nelegiuirile lor, şi nelegiuire părinţilor lor împreună, spune Iehova. Celor care au ars tămâie pe munţi şi M-au dezonorat pe dealuri. Da, voi turna în pieptul lor măsura deplină a faptelor lor de mai înainte. ⁸Astfel vorbeşte Iehova: După cum cineva găseşte un strugure bun pe un ciorchine şi spune: Nu îl distruge, căci este o binecuvântare în el, aşa voi face Eu de dragul slujitorilor Mei. Nu voi distruge totul. ⁹Voi face să răsară o sămânţă din Iacov şi din Iuda un moştenitor al muntelui Meu. Aleşii Mei vor moşteni ţara şi slujitorii Mei vor locui acolo. ¹⁰Saronul va fi un ţarc pentru turmă şi valea Acor un loc de odihnă pentru turme, pentru poporul Meu care M-a căutat. ¹¹Dar voi, care L-aţi părăsit pe Iehova şi aţi uitat muntele Meu cel sfânt, care aşezaţi o masă pentru Gad şi umpleţi paharul pentru Meni, ¹²pe voi vă dau săbiei, şi toţi vă veţi apleca pentru măcel. Pentru că am chemat şi nu aţi răspuns, am vorbit şi nu aţi auzit, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea şi aţi ales ceea ce nu Îmi place. ¹³De aceea, aşa vorbeşte Iehova: Iată, slujitorii Mei vor mânca, dar voi veţi fi flămânzi. Iată, slujitorii Mei vor bea, dar vouă vă va fi sete. Iată, slujitorii Mei se vor bucura, dar voi veţi fi ruşinaţi. ¹⁴Iată, slujitorii Mei vor cânta de bucuria inimii, dar voi veţi striga de durerea inimii şi veţi urla în chinul unui spirit zdrobit. ¹⁵Veţi lăsa numele vostru ca un blestem pentru aleşii Mei şi Domnul, Iehova, vă va ucide, iar slujitorii Lui vor fi numiţi după un alt nume. ¹⁶Cine se va binecuvânta pe pământ, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului. Şi cine va jura pe pământ, va jura pe Dumnezeul adevărului. Deoarece provocările de dinainte sunt uitate şi pentru că ei sunt ascunşi de ochii Mei. ¹⁷Căci iată, creez ceruri noi şi un pământ nou. Cele de dinainte nu vor mai fi amintite, nu vor mai fi aduse în minte. ¹⁸Ci vă veţi bucura în veacul care va veni pe care îl creez. Căci, iată, creez Ierusalimul un motiv de bucurie şi poporul lui, unul al fericirii. ¹⁹Mă voi bucura nespus în Ierusalim şi Mă voi înveseli în poporul Meu. Şi acolo nu se va mai auzi glasul plânsului şi al strigătului îndurerat; ²⁰Nu va mai fi vreun copil cu viaţă scurtă, niciun bătrân care nu şi-a împlinit zilele. Căci cel ce moare la o sută de ani va muri băiat şi păcătosul care moare la o sută de ani va fi considerat blestemat. ²¹Vor construi case şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor mânca rodul. ²²Nu vor construi ca altul să locuiască. Nu vor sădi, iar altul să mănânce. Căci ca zilele copacilor vor fi zilele poporului Meu şi vor epuiza lucrarea mâinilor lor. ²³Aleşii Mei nu vor lucra în zadar, nici nu vor da naştere la o rasă cu viaţă scurtă. Căci ei vor fi o sămânţa binecuvântată a lui Iehova, ei şi odraslele lor după ei. ²⁴Şi se va întâmpla că înainte să cheme, Eu le voi răspunde. Ei vor vorbi şi Eu voi auzi. ²⁵Lupul şi mielul se vor hrăni împreună, iar leul va mânca paie precum boul. Cât despre şarpe, ţărâna va fi hrana sa. Nu vor face rău, nici nu vor distruge pe tot muntele Meu cel sfânt, spune Iehova.

Acest capitol este în mod natural împărţit în două părţi: primele şaisprezece versete arătând cine sunt cei care formează adevăratul Israel şi că nu o rasă specială sau o naţiune constituie poporul lui Dumnezeu, ci cei care sunt strânşi din „toate naţiunile, neamurile, popoarele şi limbile”, în timp ce versetele 17-25 vorbesc despre noul pământ, în care „naţiunea neprihănită care păstrează adevărul” va locui în eternitate.

Pentru a înţelege primele două versete, trebuie numai să citim Romani 10:19-21. Din aceste versete, observate în legătură cu cele precedente, şi anume, că răsunetul evangheliei a mers până la marginea pământului, învăţăm că se face referire la neamuri prin cuvintele: „Sunt găsit de cei care nu întrebau de Mine, sunt găsit de cei care nu Mă căutau”, şi că „poporul rebel” către care Dumnezeu şi-a întins mâinile toată ziua, este Israelul după trup. Cu comentariul inspirat călăuzindu-ne, nu putem avea nicio dificultate în lectura acestui capitol, căci în versetele 3-7 avem un tablou al poporului evreu, mândrindu-se că este poporul lui Dumnezeu, indiferent de urâciunile pe care le comiteau. Faptul că strămoşii lor au fost obiectul unor binecuvântări speciale, prin eliberarea din Egipt şi ulterior, şi faptul că aveau legea, reprezenta mândria lor, chiar dacă nu păstrau legea (Romani 2:17-23). Se credeau prea sfinţi ca să se asocieze cu păgânii necircumcişi. Dar Dumnezeu a arătat că un păgân circumcis nu este mai bun decât unul necircumcis, ci credinţa şi ascultarea sunt cele care fac diferenţa dintre adevăraţii israeliţi şi păgâni.

Creştinul trăieşte moment după moment. Dacă avem o victorie astăzi, nu este o dovadă că vom câştiga o alta mâine. Este o dovadă a puterii şi bunătăţii lui Dumnezeu, care trăieşte întotdeauna ca să binecuvânteze. Dar dacă vom culege beneficiul milei Sale în viitor, nu poate să se întâmple decât prin predare şi consacrare continuă. Respiraţia noastră clipă de clipă este o dovadă că Dumnezeu este cu noi, dar respiraţia de ieri nu ne va fi de niciun folos astăzi. Avem nevoie de provizii proaspete. Şi cu mult mai puţin putem beneficia din respiraţia altuia. Astfel, faptul că o persoană îşi bazează încrederea pe faptul că aparţine unei categorii, care la un moment dat în trecut a avut evidenţa prezenţei şi puterii lui Dumnezeu, înseamnă a-ţi construi speranţa pentru pâine cu banii care au fost cheltuiţi anul trecut. Este un mare lucru că ni s-a încredinţat chivotul în care sunt oracolele lui Dumnezeu, dar le putem avea şi totuşi să fim în continuare captivii păcatului. Mult mai bine este să avem propriile inimi ca temple ale Spiritului Sfânt al adevărului.

Oricine cunoaşte ceva despre Biblie, ştie că interzice carnea de porc. Dar nimic din Biblie nu ne arată atât de clar, cum priveşte Dumnezeu animalele necurate şi pe cei care le iau în cea mai apropiată legătură pentru ei, decât pasajul din versetele 4 şi 5. Acolo, mâncarea cărnii de porc este clasată de Domnul alături de cea mai urâcioasă idolatrie. Porcul este unul dintre cele mai murdare şi dezgustătoare animale, scârbos în obiceiuri şi împarte scârboşenia lui tuturor celor care au de-a face cu el. Cu toate acestea, nu există niciun alt animal în lume care să fie atât de solicitat ca aliment pentru oameni. Aici vedem cum a fost pervertită ordinea lui Dumnezeu. Satana a făcut tot ce a putut mai bine ca să inverseze orice plan al lui Dumnezeu şi pentru majoritatea omenirii a reuşit, căci mii de pretinşi creştini, ca să nu mai vorbim de cei care nu pretind acest lucru, par înclinaţi să ducă practicile lor religioase cât mai departe posibil de ceea ce Dumnezeu a ordonat. Când Satana a indus oamenii să se închine demonilor în locul lui Dumnezeu, în timp ce pretindeau că Îl slujesc pe Dumnezeu, i-a condus să jertfească porci pe altarele lor, spre deosebire de animalele curate şi nevinovate care erau jertfite în închinarea lui Dumnezeu. Se potriveşte faptul că porcul este folosit de cei ale căror vieţi sunt devotate în serviciul lui Satana. Dar ca bărbaţii şi femeile care pretind că se închină Dumnezeului din ceruri şi că sunt controlaţi şi ghidaţi de viaţa pură a lui Isus Hristos, să introducă animalul necurat în trupurile lor este o parte a tainei fărădelegii. Fiecare este şocat de impietatea lui Antioh Epifanul, care a pângărit templul lui Dumnezeu din Ierusalim jertfind porci pe altar, totuşi acel templu, în cel mai bun caz, nu era decât un simbol. Gândeşte-te cu cât este mai mare sacrilegiul de a introduce porcul în trupurile noastre care sunt adevăratele temple ale lui Iehova.

Referitor la dumnezeii păgâni menţionaţi în versetul 11, un scriitor vechi a făcut următorul comentariu înţelept, care ne poate scăpa de multă speculaţie nefolositoare: „De ce să fim îngrijoraţi de acest lucru? Este clar, din circumstanţe, că sunt dumnezei falşi, fie că sunt stele sau alte obiecte naturale, sau doar o ficţiune. Sfintele Scripturi nu au binevoit să explice mai clar ce erau aceste obiecte ale închinării idolatre, ci a ales să spună doar că până şi pomenirea lor ar trebui să fie abolită în întregime. Şi Dumnezeu să fie slăvit că sunt atât de deplin abolite, încât nu prea ştim ce fel de lucruri erau ele.”

De ce Lowth a tradus „un strugure bun” în loc de „o viţă nouă” în versetul 8, este imposibil de spus, căci în textele ebraice obişnuite se spune ca în versiunea noastră obişnuită. Oricum, lecţia nu este afectată substanţial de această diferenţă. Conform lui Lowth, Dumnezeu nu ia poporul la grămadă, ci ca indivizi. La fel cum noi culegem un singur strugure bun dintr-un ciorchine al unui rod necules sau alterat, la fel Dumnezeu selectează poporul Său din lume sau chiar din bisericile şi societăţile care au un numele apartenenţei Lui, până ce Israel este compus din cei care sunt fără viclenie şi care aparţin fiecărei naţiuni sau clase. Aceasta este în mod evident lecţia din versetul 8. Dar mai există o lecţie secundară în el după felul în care este tradus în versiunea noastră. Viţa cea nouă se găseşte pe ciorchine, nu în teascul de fermentaţie. Şi o binecuvântare este în ea. Când mâncăm roadele pământului în starea naturală în care Dumnezeu însuşi le-a pregătit pentru noi, sau cât de aproape posibil de starea aceasta, şi Îl recunoaştem pe Dumnezeu în acest dar, primim binecuvântarea propriei Lui vieţi. Viaţa lui Dumnezeu este cea mai sfântă şi preţioasă şi ar trebui să fim foarte atenţi să nu o pervertim sau să abuzăm de ea. Râul vieţii de la tronul lui Dumnezeu este perfect curat, dar poate fi contaminat prin abuzul oamenilor. De aceea, ar trebui să fim preocupaţi să mergem la izvor şi să luăm viaţa nepervertită direct de la Dumnezeu.

Marea lecţie din prima parte a capitolului este iubirea minunată, mila şi îndurarea lui Dumnezeu. El îi iubeşte pe cei care nu îl iubesc. Îi cheamă pe cei care nu au întrebat de El şi îi caută pe cei care nu s-au gândit la El. Mai mult, El nu este uşor ofensat când este neglijat şi deliberat respins. Nu doar că îi caută pe cei care sunt ignoranţi faţă de El, ci are îndelungă răbdare faţă de capriciile celor care au cunoscut bunătatea Lui şi nu au apreciat-o. El i-a spus lui Israel: „Toată ziua Mi-am întins mâinile către un popor neascultător şi controversat.” Minunată iubire! O, de-ar fi întotdeauna a noastră. Poate fi, pentru că Spiritul Sfânt dat gratuit nouă, dacă este primit, varsă în inimile noastre acea iubire care „îndură mult şi este blândă”, care „nu caută folosul său, nu este uşor provocată, nu se gândeşte la rău”. Nu este a noastră prin natură, dar harul ne poate da natura divină, al cărei atribut este.

În contrast izbitor cu durerea şi chinul inerent al acestei lumi prezente şi a distrugerii sigure care va reprezenta soarta celor care sunt uniţi cu ea, este starea slujitorilor Domnului. Cerurile noi şi pământul cel nou va şterge din minte orice gând al lipsei sau al suferinţei îndurate pe acest pământ. Şi pe măsură ce acest gând este imprimat în minţile noastre, citind această descriere a bucuriei şi păcii lumii care va veni, să nu uităm că Dumnezeu a pus deja lumea care va veni în supunere faţă de om şi că putem de pe-acum să gustăm puterea ei. Chiar acum, în acest timp de încercare şi necaz, în mijlocul vaiului acestei lumi, este a noastră prin Duhul, ca să cunoaştem „bogăţiile slavei moştenirii Lui în sfinţi” (Efeseni 1:18). Dumnezeu a pus eternitatea în inimile noastre, aşa că începând chiar de acum, noi putem fi bucuroşi şi ne putem veseli pentru totdeauna în ceea ce creează El. Căci „dacă este cineva în Hristos, este o nouă creaţie. Cele vechi s-au dus. Iată, toate lucrurile au devenit noi. Dar toate lucrurile sunt de la Dumnezeu” (2 Corinteni 5:17-18).

Compară versetele 17-19 cu Apocalipsa 21:1-5 şi nu va exista îndoială referitoare la aplicaţia lor. Domnul nu vorbeşte aici la modul figurat despre vreo lucrare locală care va fi făcută în vreo naţiune, ci vorbeşte despre schimbarea reală care va avea loc peste tot pământul şi foloseşte limbajul cât se poate de adaptat înţelegerii noastre.

Viaţa din lumea care va veni va fi foarte reală. Destul de ciudat, termenul „viaţa reală” transmite majorităţii oamenilor ideea de greutate şi suferinţă amară. Ce trist că atât de mulţi nu cunosc bucuria decât în imaginaţie şi nu găsesc fericirea decât în vise. Dar realul pe care îl creează Dumnezeu, este infinit dincolo de cele mai extinse zboruri ale imaginaţiei omeneşti. Slujitorii lui Dumnezeu nu au nevoie de imaginaţie, căci realul le aduce minunile bucuriei, fericirii şi cunoştinţei care nici nu au fost concepute de nicio inimă omenească. Nu va exista nimic vag, ceţos sau întunecat pe Noul Pământ, ci oamenii se vor asocia ca în această lume, dar fără urmă de păcat. Păcatul este cel care a făcut acest pământ ceea ce este, şi toate schimbările necesare pentru a-l face nou, constau în îndepărarea păcatului de pe el. „Vor construi case şi le vor locui. Vor sădi vii şi le vor mânca rodul.” Vor fi posesiuni ale ţării, dar nu se va cumpăra sau vinde, căci totul va fi fără plată, ca dar de la Dumnezeu. „Tot ce este al meu este al tău” va fi moto-ul fiecărui locuitor. Ceea ce visau socialiştii în zadar şi infinit mai mult, le este asigurat oamenilor prin evanghelie.

„Şi am auzit un glas tare din ceruri spunând: Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu ei. Ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei şi va fi Dumnezeul lor. Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor. Nu va mai fi moarte, nici suferinţă sau plâns, nici durere, căci lucrurile dinainte au trecut” (Apocalipsa 21:3-4). De aici cunoaştem că versetul 20 al capitolului nostru marchează faza de tranziţie. Aminteşte-ţi că distrugerea finală a celor răi şi reînnoirea pământului nu va avea loc până la cei o mie de ani de după apariţia lui Hristos şi prima înviere (vezi Apocalipsa 20), timp în care sfinţii vor domni cu Hristos în noul Ierusalim din cer. În consecinţă, păcătosul de o sută de ani care moare blestemat este doar un băiat în comparaţie cu ei. Şaptezeci de ani sunt consideraţi vârsta deplină în această viaţă. Totuşi, păcătosul care moare la o sută de ani, în comparaţie cu un sfânt care domneşte în slavă, este unul care pare distrus din copilărie. Căci de la timpul venirii lui Hristos nu va mai fi printre sfinţi un copil cu viaţă scurtă, ci toţi vor trăi o viaţă veşnică. Cu toate acestea, miile de ani care trec peste cineva, nu îl vor face bătrân, nici nu vor diminua prospeţimea tinereţii.

Un copac este una din cele mai bune reprezentări ale vieţii tinereşti continue, iar pomul vieţii este modelul tuturor. Aşa va fi viaţa întregului popor al lui Dumnezeu. Vor trăi pentru totdeauna, atât cât va exista pomul vieţii, la care au acces liber. Viaţa lor va fi viaţa lui Dumnezeu. Nu fiţi conduşi pe o direcţie greşită prin traducerea lui Lowth „vor epuiza lucrarea mâinilor lor”. Ideea nu este că vreo lucrare a mâinilor lor va deveni aşa uzată, încât va trebui aruncată, ca hainele pe care le purtăm acum, ci că se vor bucura de ele. Vor trăi întotdeauna ca să se bucure de lucrarea lor, nu vor muri şi nu o vor lăsa altora. „Nu vor lucra în zadar, nici nu vor odrăsli pentru necaz, căci ei sunt sămânţa binecuvântată de Domnul împreună cu odraslele lor.”

The Present Truth, 21 iunie 1900