Isaia 8:19-23 (Traducerea Lowth): 

¹⁹Şi când vă vor spune: „Căutaţi pe necromanţi şi pe ghicitori, pe cei care vorbesc în sinea lor şi care şoptesc”, nu va căuta poporul pe Dumnezeul lui? Să caute ei pe cei morţi în locul celor vii? ²⁰La poruncă şi la mărturie să caute, dacă nu vor vorbi în conformitate cu acest cuvânt, în care nu există obscuritate, ²¹fiecare din ei va pribegi prin ţară mâhnit şi înfometat; şi când va fi mort de foame şi mâniat, va blestema pe regele său şi pe dumnezeul său. ²²Şi îşi va ridica privirea în sus şi va privi jos pe pământ, şi iată! Durere şi întuneric! Întunecime, suferinţă şi întuneric beznă! ²³Dar de azi înainte nu va mai fi întuneric în ţara în care a fost nenorocire. Odinioară El a înjosit ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali; dar, în ultima vreme, El a glorificat-o, chiar şi teritoriul de lângă mare, dincolo de Iordan, Galilea neamurilor. 

Isaia 9:1-6 (Traducerea Lowth): 

¹Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină; asupra celor care au locuit în ţara umbrei morţii, a strălucit lumina. ²Tu ai înmulţit poporul, Tu ai sporit bucuria lui; ei se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriş, precum cei care se bucură când împart prada. ³Pentru că jugul poverii lui, toiagul aşezat pe umărul lui, nuiaua asupritorului său, Tu le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian. ⁴Căci armura războinicului înarmat în luptă şi haina tăvălită în mult sânge, vor fi pentru ardere, vor fi chiar un combustibil pentru foc. ⁵Căci pentru noi se naşte un Copil, nouă ni se dă un Fiu, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi numele Său va fi Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Tatăl veşniciilor, Prinţul păcii. ⁶Întinderea domniei Lui şi a păcii nu va avea sfârşit; Tronul lui David şi împărăţia Lui, îl va întări şi îl va întemeia, cu judecată şi dreptate, de acum înainte şi pentru veşnicie; râvna lui Iehova, Dumnezeul oştirilor va face aceasta.

Se va observa că în traducerea lui Lowth, care este tipărită aici, împărţirea capitolului nu este aceeaşi cu cea din versiunea obişnuită. Capitolul opt conţine 23 de versete, de aceea al şaptelea verset din capitolul nouă este aici al şaselea. Alte câteva versiuni urmează aceeaşi împărţire, care este în conformitate cu cea din Biblia Ebraică. Dar oricum, ambele versiuni exprimă acelaşi lucru, fiind clar faptul că nu este nicio pauză în subiect şi că în profeţiile scrise în original nu există nicio împărţire pe capitole sau versete. Scriptura este exact la fel, fie că sunt opt, fie că sunt nouă capitole, iar atenţia este aici atrasă asupra diferenţei de numerotare a versetelor, pentru ca nimeni să nu fie confuz.

„Şi când ei vă vor spune: Căutaţi (…) pe ghicitori”. Înţelesul cuvântului „ghicitor” este „unul care ştie”. Cuvântul din ebraică tradus prin „ghicitor” este doar o formă a verbului „a şti”. Bineînţeles, oamenii nu ar fi îndemnaţi să-i caute pe cei care nu au pretins că ştiu. Dar dacă ştiu, de ce să nu îi întrebe pe ei? Pentru că ei nu ştiu. Cunoştinţa lor este nebunie. Ei „vorbesc în sinea lor”, cunoştinţa pe care o au ei este de la ei şi nu a lui Dumnezeu. Nu este acea înţelepciune care vine de sus. Dumnezeu „zădărniceşte semnele celor mincinoşi şi îi face pe ghicitori nebuni”. El îi „întoarce pe cei înţelepţi înapoi, şi preface ştiinţa lor în nebunie” (Isaia 44:25).

„Domnul dă înţelepciune, din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere” (Proverbele 2:6). În Hristos sunt „ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoştinţei” (Coloseni 2:3). Locul unde trebuie să mergi pentru înţelepciune este la Căpetenia Izvorului, nu la vreun om, chiar dacă şi-a obţinut înţelepciunea de la Dumnezeu. Dumnezeu oferă libertate tuturor. Cu atât mai puţin ar trebui să mergem la cei care vorbesc de la ei înşişi. Căci aminteşte-ţi că înţelepciunea este un dar de la Dumnezeu. Adevărul esterevelat, nu căutat de perspicacitatea umană. Niciun om nu ştie unde locuieşte lumina, dar lumina străluceşte şi o vedem. La fel este cu adevărul, care este lumina, îl obţinem numai privind – privind la Dumnezeu şi la cuvântul Său. Omul care crede că poate „produce gândul”, va descoperi în final că presupusul său gând era goliciune. Numai gândurile lui Dumnezeu vor rămâne.

Dar dacă nu trebuie să căutăm înţelepciune la oamenii care sunt în viaţă, nici măcar la noi înşine, cât de nebunesc este să cauţi înţelepciune la cei morţi. „Cei morţi nu ştiu nimic” (Eclesiastul 9:5). „Nu vă încredeţi în prinţi sau în fiii oamenilor, în care nu este niciun ajutor. Suflarea lor trece, se întoarce în pământ; şi chiar în aceeaşi zi pier şi gândurile lor” (Psalmii 146:3-4). Ne e milă de bieţii păgâni care caută înţelepciunea la o bucată de lemn sau stâncă, dar ce poate fi spus despre nebunia oamenilor care se numesc creştini luminaţi, care caută înţelepciunea la cei morţi? Ce insultă la adresa lui Dumnezeu!

„La lege şi la mărturie.” Pentru că „mărturia Domnului este sigură, dă înţelepciune celui neştiutor. Legile Domnului sunt drepte, înveselesc inima; porunca Domnului este curată şi luminează ochii” (Psalmii 19:7-8). „Tu, prin poruncile Tale, m-ai făcut mai înţelept decât vrăjmaşi mei” (Psalmii 119:98). „Teama de Domnul, aceasta este înţelepciunea şi depărtarea de rău este pricepere” (Iov 28:28). Domnul dă înţelepciune, dar nu separat de El însuşi în Hristos. Nu poate separa niciuna din atributele Sale de El însuşi. Toate lucrurile sunt în Hristos şi El ne dă toate lucrurile dându-ni-L pe Hristos. Nimic nu este inerent omului, ci orice lucru bun care se află în om nu reprezintă decât lucrarea lui Dumnezeu în el. Hristos este „înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu”, şi El este acestea pentru noi care credem. Dumnezeu nu este zgârcit cu darurile Sale. El „dă tuturor din abundenţă”. Aşa că este mai bine pentru om să recunoască adevărul, că el nu ştie nimic, pentru că atunci el are la îndemână toată înţelepciunea lui Dumnezeu. „Niciun om să nu se înşele singur. Dacă cineva dintre voi pare înţelept în această lume, să devină nebun, ca să fie înţelept” (1 Corinteni 3:18).

Aşa cum Dumnezeu nu poate separa atributele Sale de Sine însuşi, pentru că în acest caz El ar înceta să mai fie Dumnezeu, tot aşa El nu poate separa atributele Sale unele de altele, „pentru că Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. Aşadar, înţelepciunea şi neprihănirea merg împreună. Hristos este făcut pentru noi „înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Corinteni 1:30). Dacă vom căuta împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, toate celelalte lucruri, inclusiv înţelepciunea, ne vor fi adăugate. „Dacă cineva vrea să facă voia Lui, el va şti (…)” (Ioan 7:17). Calea înţelepciunii este aşadar calea crucii care ne salvează din păcat. „Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, cei care suntem salvaţi, este puterea lui Dumnezeu.” Şi această putere este în opoziţie directă cu nebunia. Tot ceea ce omul are de făcut este să trăiască o viaţă de credinţă în cuvântul lui Dumnezeu, făcându-i astfel pe plac lui Dumnezeu, şi aceasta îl va aduce într-o relaţie de prietenie atât de apropiată cu Izvorul întregii înţelepciuni încât nu va putea să eşueze în a cunoaşte toate lucrurile care sunt ascunse de înţelepţii acestui pământ. Este cu mult mai bine să cauţi înţelepciune la un Dumnezeu viu decât la un om muritor.

Indiferent ce traducere a versetului 20 vom urma, vom găsi acelaşi lucru. „La lege şi la mărturie; dacă nu vor vorbi în conformitate cu acest cuvânt este pentru că nu este nicio lumină în ei.” Cuvântul lui Dumnezeu este lumină şi toţi acei care resping cuvântul, nu au lumină şi astfel trebuie să meargă în întuneric. Putem să luăm textul din RV: „Dacă nu vor vorbi în conformitate cu acest cuvânt, în mod sigur nu este dimineaţă pentru ei.” Cum poate fi altfel, dacă ei resping singura sursă de lumină – cuvântul lui Dumnezeu? Sau putem lua traducerea din textul nostru: „(…) dacă nu vor vorbi în conformitate cu acest cuvânt, în care nu există obscuritate, fiecare din ei va pribegi prin ţară mâhnit şi înfometat”, şi nu va găsi decât întuneric. Toate traducerile sunt de acord în acest singur fapt, că cuvântul lui Dumnezeu este lumină şi separat de el este numai întuneric. Şi este, de asemenea, hrană adevărată, aşa că acei care îl resping vor fi înfometaţi.

Comparând versetele 1 şi 2 din capitolul 9 cu Matei 4:12-16, vedem că este o profeţie directă referitoare la Hristos. Mai înainte era un mare întuneric în ţară, dar acum, „El a glorificat-o”. Deşi întunericul acoperă pământul şi negură mare oamenii, slava Domnului va lumina întunericul, pentru că El este lumina lumii şi lumina străluceşte în întuneric, iar întunericul n-a biruit-o. „Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină; peste cei care locuiesc în ţara umbrei morţii a strălucit lumina.” Lumina lui Hristos pătrunde chiar şi în întunericul mormântului, pentru că El a fost acolo. Nici chiar mormântul nu a putut să stingă lumina vieţii Sale. Viaţa Sa, lumina, a triumfat peste întunericul mormântului.

RV redă versetul 3 (versetul 2 în traducerea Lowth) exact aşa cum apare în textul nostru: „Tu ai înmulţit poporul, Tu ai sporit bucuria lui.” Legătura arată că această traducere este mai bună decât „Tu nu ai sporit bucuria”[1], pentru că imediat citim: „Ei se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriş, precum cei care se bucură când împart prada.” Întrebarea imediată care se ridică este următoarea: „Cum se poate ca, în cele două traduceri, să existe o diferenţă aşa de pronunţată, chiar o contradicţie directă?” Răspunsul este la îndemână: în ebraică, termenul „nu” şi expresia „a lui” sunt aproape identice şi se pronunţă exact în acelaşi fel. Priveşte acum la nota marginală a versetului 3 din KJV şi vei vedea cuvântul „a lui” ca alternativă. Poporul a fost înmulţit de Hristos, şi prin aceasta, bucuria Lui a crescut.

Citim despre Hristos că, fiind făcut o jertfă pentru păcat, „Îşi va vedea sămânţa, Îşi va prelungi zilele şi plăcerea Domnului va prospera în mâinile Sale”, „şi va împărţi prada cu cel puternic” (Isaia 53: 10-12). Hristos este sămânţa, dar murind, aduce mai multă roadă şi de aceea poporul este înmulţit. Aceasta este bucuria Lui şi poporul Său va împărtăşi această bucurie cu El. Este bucuria secerişului, pentru că la seceriş – sfârşitul lumii – întregul Său popor va fi strâns în împărăţia Lui pentru a străluci precum soarele (Matei 13:38-43). Va fi bucuria celor care împart prada, pentru că atunci El va deschide mormintele şi va lua de la „cel care are puterea morţii, adică diavolul” (Evrei 2:14), milioanele pe care el le-a închis în închisoarea sa, mormântul, revendicându-i ca fiind ai Săi. Bucuria care este sporită în Hristos în înmulţirea poporului este împărtăşită de toţi sfinţii Lui, pentru că El le dă o parte în lucrarea Sa de răscumpărare şi astfel le spune: „Intră în bucuria Domnului tău!”

„Tu ai sfărâmat jugul poverii lui, toiagul de pe umărul lui, nuiaua asupritorului.” Pentru că Isus a luat parte în carne şi sânge „pentru a putea distruge”, nu doar moartea, ci „pe acela care are puterea asupra morţii, şi acesta este diavolul”. „Distrugând domniile şi stăpânirile, le-a făcut de ocară înaintea lumii, triumfând asupra lor în El însuşi” (Coloseni 2:15, notă marginală). Satana este asupritorul care îi leagă pe oameni cu poveri grele. El i-a împovărat pe oameni cu păcate, dar legăturile au fost rupte şi libertatea a fost proclamată tuturor captivilor. Tuturor celor care sunt în închisoare, Dumnezeu le spune: „Ieşiţi!”, iar ei pot face acest lucru dacă şi-l doresc, pentru că în faţa acestei porunci, Satana nu mai are nicio putere de a-i opri.

„Pentru că toată armura omului înarmat în luptă şi haina tăvălită în mult sânge, vor fi pentru ardere, pentru combustibilul focului.” Da, Domnul „a făcut să înceteze războaiele până la marginile pământului. El a sfărâmat arcul şi a tăiat sabia în două. El a ars în foc carele de război” (Psalmii 46:9). Războiul vine de la diavolul, distrugătorul. Hristos răscumpără distrugându-l pe distrugător şi astfel toate instrumentele distrugerii vor fi nimicite. Şi puterea prin care, în ultima mare luptă, toţi cei care distrug, împreună cu toate uneltele lor de distrugere, vor fi nimiciţi, este puterea prin care astăzi jugul opresiunii lui Satana este sfărâmat pentru orice credincios.

„Căci nouă un Copil ni s-a născut, nouă ni s-a dat un Fiu.” Cine este El? „Fiul omului.” El S-a născut pentru noi. Solia care a venit pentru păstorii din Betleem în noaptea naşterii lui Hristos este aceeaşi şi pentru noi: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2:11). El este mântuitorul nostru, Hristosul nostru, fiul nostru. El ne aparţine şi astfel, tot ceea ce are El este al nostru. O dată cu El, Dumnezeu ne dă gratuit toate lucrurile.

Domnia este pe umărul Lui, împărăţia este a Lui. De aceea noi vom domni împreună cu El, pentru că Cel care S-a născut pentru noi este, de asemenea, „Tată veşnic”. În El, noi am obţinut o moştenire. „Pentru că după cum prin păcatul unuia singur, moartea a domnit printr-unul singur, mult mai mult, cei care primesc abundenţa harului şi a darului neprihănirii, vor domni printr-unul singur, Isus Hristos” (Romani 5:17). Nu uitaţi niciodată că aşa cum Hristos este înălţat până la tronul lui Dumnezeu, „mai presus de orice domnie şi putere şi tărie şi stăpânire” şi ne-a pus să stăm împreună cu El în locurile cereşti (Efeseni 1:20-21; 2:1-6), astfel avem putere împreună cu El „peste toată puterea vrăjmaşului” (Luca 10:19). Astfel încât, în Hristos, ne putem revendica libertatea din orice sclavie. Din moment ce Hristos ne-a dat putere peste „prinţul acestei lumii”, „spiritul care lucrează acum în fiii neascultării”, cum să ne mai fie teamă de ceea ce ne-ar putea face oamenii răi? Dumnezeu poate înăbuşi mânia omului, iar pe aceea pe care o lasă să se manifeste, El o permite pentru slava Lui.

Numele Lui este Sfătuitor. El este „minunat în sfătuire şi excelent în lucrare” (Isaia 28:29). El este o oştire în El însuşi, aşa că „mulţimea sfetnicilor” în care este siguranţă, se găseşte în El. Citim atât de des în Biblie despre oameni care caută sfat la Domnul şi care nu au fost dezamăgiţi. De ce să nu facem acelaşi lucru acum, de vreme ce Dumnezeu este acelaşi? Despre cei care nu merg la sfatul celor răi, ci îşi găsesc plăcere în legea Domnului, este scris că tot ce vor face va prospera. Domnul însuşi garantează să îndeplinească orice acţiune pe care o sfătuieşte, astfel că în El găsim nu numai sfat pentru ce să facem, dar şi lucrul însuşi făcut. El care este înţelepciunea lui Dumnezeu, este făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune şi facere de bine.[2]

„Întinderea domniei Lui şi a păcii nu va avea sfârşit, (…) râvna Domnului oştirilor va face aceasta.” Hristos nu cere ajutorul niciunui om pentru a-şi întemeia împărăţia. „Domnul Dumnezeu Îi va da tronul tatălui Său David” (Luca 1:32). Tot ce are omul de făcut este să se supună domniei Sale. Nu avem de decretat legi sau de pregătit împărăţia pentru El şi apoi să-L conducem pe El la ea. Împărăţia este a Lui, pentru că Dumnezeu l-a uns ca rege în Sion, şi îi va pune pe toţi duşmanii sub picioarele Sale. Împărăţia este pregătită pentru Rege, nu prin luptă, nici prin forţă, nici prin efortul omenesc, ci prin puterea plină de pace a lui Dumnezeu, din inimile oamenilor. Atunci lăsaţi-i în pace pe ceilalţi şi „lăsaţi ca pacea lui Dumnezeu să stăpânească în inimile voastre”.

The Present Truth, 10 februarie 1899

Note de subsol:

[1] N.t – În traducerea KJV apare negaţia.

[2] N.t. – În limba engleză cuvântul neprihănire este „righteousness” – right doing, care înseamnă facere de bine.