Isaia 11:1-9 (Traducerea Lowth): 

¹Dar va ieşi o nuia din tulpina lui Isai şi un lăstar din rădăcinile lui va deveni roditor. ²Şi Spiritul lui Iehova se va odihni peste El; Spiritul înţelepciunii şi al priceperii, Spiritul sfatului şi al puterii, Spiritul cunoştinţei şi al temerii de Iehova. ³Va fi de un discernământ ascuţit în teama de Iehova, astfel că nu va judeca în conformitate cu ce văd ochii Lui, nici nu va mustra în conformitate cu ce aud urechile Lui. ⁴Ci cu dreptate va judeca pe sărac şi cu echitate va lucra El convingerea în cel umil al pământului. Va lovi pământul cu suflarea gurii Lui şi cu suflarea buzelor Lui va nimici pe cel rău. ⁵Dreptatea va fi brâul coapselor Lui, iar credincioşia, centura frâielor Lui. ⁶Atunci lupul se va aşeza împreună cu mielul, iar leopardul va şedea împreună cu un copil; ⁷viţelul şi leul tânăr şi animalul îngrăşat vor veni împreună, şi un copilaş le va conduce. Juncana şi ursoaica se vor hrăni împreună, împreună se vor aşeza puii lor, iar leul va mânca paie precum boul. ⁸Pruncul de la sân se va juca în gaura unei aspide, iar pe vizuina unui basilic copilul înţărcat îşi va pune mâna. ⁹Ei nu vor răni, nu vor distruge pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova ca apele care acoperă adâncurile mării.

Se va vedea că acest capitol este o continuare a ceva ce a început în capitolul precedent. Citeşte versetele 33 şi 34 din capitolul 10 şi vei vedea că o distrugerea generală este prezisă. „Iată, Iehova, va tăia ramura înfloritoare cu o ruină înspăimântătoare. Cei mai înalţi în statură vor fi doborâţi, iar cei mai mari vor fi coborâţi. El îl va tăia pe cel mai gros al pădurii cu fierul, iar Libanul va cădea printr-o mână puternică.” Dar, cu toate că se va produce această tăiere a copacilor puternici ai pădurii, „va ieşi o nuia din tulpina lui Isai şi un lăstar din rădăcinile lui va fi roditor. Şi Spiritul Domnului se va odihni peste El” şi astfel El va face lucruri mari.

„Va ieşi o nuia.” Cuvântul din ebraică redat aici prin „nuia” apare şi în alt loc în Biblie, şi anume în Proverbele 14:3 – „În gura nebunului este o nuia a mândriei.” O nuia, un băţ, doar un băţ, totuşi de o valoare mai mare decât toţi copacii din pădure, pentru că Spiritul lui Iehova se odihneşte peste El. Şi aceasta este pentru învăţătura şi mângâierea noastră. Nu te-ai simţit niciodată că ai fost un băţ nefolositor? Nicio grijă! Cu un băţ, cu o nuia pe care cineva o taie ca pe un lucru nefolositor, Dumnezeu va judeca lumea. „Nu pot face nimic de la Mine însumi.” „Sunt un vierme, nu un om, o ruşine a omului şi dispreţuit de popor.” Hristos a afirmat aceasta despre Sine. Nimeni nu se poate simţi mai neajutorat şi mai nefolositor. Dar nu contează ce suntem noi, ci ce este Dumnezeu, aceasta va determina ceea ce se va face. El este. Şi aceasta este de ajuns. „Cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că El este.”

„Da, dar eu sunt aşa de…”

Stop! Nu contează ce eşti tu, ci ce este El. Dacă vii la Dumnezeu crezând că El este, nu vei mai spune despre tine însuţi „eu sunt”.

„Dar ascultă-mă. Am vrut doar să spun că eu sunt nimic.”

Bineînţeles că eşti, aceasta este exprimat în afirmaţia că El este. Atâta vreme cât El este, tu nu ai nevoie să fii. Lasă-L pe El să fie ceea ce este – totul – şi atunci vei găsi fericirea în adevărul că tu eşti nimic. Dar nu uita că singura cale de a afirma în mod corect că tu eşti nimic este aceea de a recunoaşte că Dumnezeu şi doar Dumnezeu este.

Spiritul lui Iehova va rămâne peste El. Acelaşi Spirit ne este dat nouă, pentru ca El să rămână cu noi pentru totdeauna. El va fi pentru noi tot ceea ce a fost pentru Isus, pentru că El este „eternul Spirit”. Spiritul omului este viaţa omului, de vreme ce „trupul fără spirit este mort”. Astfel, Spiritul lui Dumnezeu este viaţa lui Dumnezeu. „Spiritul este viaţă datorită neprihănirii.” Când Spiritul lui Iehova se odihneşte peste cineva, acel cineva are puterea vieţii lui Iehova, „puterea unei vieţi fără sfârşit”. Ceea ce poate fi făcut de acel cineva (fii atent, nu este vorba despre ce poate el să facă, ci despre ceea ce se poate face prin el; vezi Fapte 2:22) este măsurat doar de către propriul scop al lui Dumnezeu pentru el. Când viaţa lui Iehova animă o persoană, nu contează cât de nesemnificativă este ea, atunci este ea instrumentul puterii nelimitate. Când Dumnezeu a suflat viaţa Sa într-un bulgăre de pământ, ţărâna a devenit om având stăpânire peste tot pământul.

Cât de diversificate sunt manifestările Spiritului! Aici sunt expuse cel puţin şase din cele „şapte Spirite ale lui Dumnezeu”. Spiritul lui Dumnezeu este mai întâi de toate înţelepciune şi putere, pentru că ochii sunt un sinonim pentru percepţie. Coarnele indică puterea, iar Mielul înjunghiat din mijlocul tronului are „şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Spirite ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul” (Apocalipsa 5:6). De ce sunt ele trimise în tot pământul? Pentru a spiona oamenii? Nicidecum! Ele sunt trimise pentru a fi înţelepciunea noastră, pentru că Hristos este pentru noi „puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu”.

„Spiritul înţelepciunii şi al priceperii, Spiritul sfatului şi al puterii.” Înţelepciunea este practică, nu teoretică. Este reală, nu doar o concepţie. Înţelepciunea lui Dumnezeu nu se epuizează pe sine în formule şi declaraţii. Ceea ce sfătuieşte Dumnezeu în înţelepciunea Lui, aceea face. Sfatul păcii este între Tatăl şi Fiul, iar Hristos, pacea noastră a venit să facă pace cu noi. „El întinde înţelepciune sănătoasă celui neprihănit” (Proverbele 2:7). Acest cuvânt, „înţelepciune”, şi, de asemenea, cel din Iov 12:16, „cu El sunt puterea şi înţelepciunea” sunt la fel precum cuvintele „materie” şi „lucrare” din următoarele texte: „Tu îmi descompui materia” (Iov 30:22) şi „Domnul oştirilor (…) minunat în sfătuire şi excelent în lucrare” (Isaia 28:29). Stă în înţelepciunea Lui îndeplinirea lucrului respectiv. „El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui şi a întins cerurile prin discernământul Lui” (Ieremia 10:12). Aceasta este înţelepciunea pe care ne-o dă Dumnezeu. Este înţelepciunea care reuşeşte. Nu este înţelepciunea omului, care plănuieşte şi apoi încearcă planurile pentru a vedea dacă vor funcţiona. Planul lui Dumnezeu întotdeauna funcţionează. Planul Lui lucrează singur. De ce trebuie să eşueze omul? Nu poate să eşueze dacă acceptă darul gratuit al lui Dumnezeu. Înţelepciunea lui Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu trebuie să învingă totul, iar ele sunt ale noastre în Hristos. Despre omul care umblă în sfatul Domnului este spus că „orice va face el va prospera” (Psalmii 1:1-3).

„Şi îl va face să aibă un discernământ ascuţit în teama Domnului.” Cele două cuvinte „discernământ ascuţit” provin dintr-un singur cuvânt ebraic, din verbul care înseamnă „a mirosi”. Este verbul de la care provine cuvântul ebraic pentru vânt, aer, spirit. Este acelaşi cuvânt care este tradus prin „miros” în Geneza 8:21, „Domnul a mirosit o savoare plăcută”, în Psalmii 115:6: „au nas, dar nu miros”, precum şi în alte locuri. Aşa că putem citi acest verset, „Spiritul Domnului îl va face să miroase teama de Domnul”. Dar noi mirosim respirând, inspirând aerul. Aşa că avem cea mai literală traducere făcută de Segond: „Il respirera la crainte de l’Eternel” – „El va respira teama de Domnul”. Aceasta înseamnă că teama de Domnul este viaţa Lui, El o respiră cu fiecare respiraţie. Şi pentru că, datorită respiraţiei simţim plăcere din miros, iar a respira este în sine o plăcere, putem vedea, de asemenea, în textul din RV: „Plăcerea Lui va fi teama de Domnul.”

Aminteşte-ţi că Isus este reprezentantul omului. Cel la care se face referire aici este din „tulpina lui Isai”. Hristos a fost făcut din sămânţa lui David după trup (Romani 1:3-4). De aceea este „omul Isus Hristos” asupra căruia se odihneşte Spiritul priceperii. De aceea, în El, acelaşi dar este al nostru. Oricine îşi găseşte plăcerea în legea Domnului, va avea prosperitate în fiecare lucru, iar Spiritul Domnului este dat cu scopul ca noi să ne găsim plăcerea în teama de Domnul. Dacă în aerul pe care îl respirăm recunoaştem propriul Spirit de viaţă al lui Dumnezeu, viaţa însăşi va fi o plăcere mai mare decât oricând înainte, iar plăcerea vieţii noastre va fi prezenţa Domnului. Aşa a fost cu Isus.

Poate suflarea lui Dumnezeu să facă un om bun? Mai mult ca sigur. Hristos a suflat peste ucenici şi a spus: „Primiţi Duhul Sfânt” (Ioan 20:22). La început Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului. Omul era perfect ca formă, dar nu era viaţă în el. Ca om, el nu era bun de nimic. Apoi Dumnezeu a suflat în nările lui suflarea vieţii, iar omul a devenit un suflet viu – un om „foarte bun”. De îndată ce Dumnezeu l-a făcut pe om perfect suflând în el, El a văzut tot ce făcuse şi iată, „toate erau foarte bune”. Dar aceasta nu putea fi spus despre om înainte ca suflarea lui Dumnezeu să fie pusă în el. Prin urmare, suflarea lui Dumnezeu este aceea care l-a făcut pe om bun – foarte bun. Suflarea vieţii, a vieţii lui Dumnezeu în Hristos, era cea care l-a făcut bun şi prin aceasta suntem noi salvaţi (vezi Romani 5:10). La fel de gratuit precum aerul, ne este dat Spiritul Sfânt, iar El vine la noi chiar în darul aerului. Dumnezeu ne dă aer, suflându-l moment de moment în plămânii noştri pentru ca noi să trăim. Dar El Se aşteaptă ca noi să trăim în neprihănire şi ne dă mijloacele prin care putem trăi neprihănit, pentru că viaţa pe care El o dă tuturor oamenilor este propria Lui viaţă, iar viaţa Sa este neprihănire. Dacă L-am recunoaşte pe Domnul aşa cum este, am respira neprihănirea cu fiecare respiraţie. Spiritul Domnului ar fi viaţa noastră, astfel încât am fi pe deplini spirituali (vezi Romani 8:9-10). Spiritul ar fi înţelepciunea şi puterea noastră. Am cunoaşte voia lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ar gândi în noi, astfel lucrând voinţa, şi noi am face voia Lui, pentru că în acelaşi timp El lucrează îndeplinirea după buna Sa plăcere. Există posibilităţi infinite înaintea omului care acceptă Spiritul lui Dumnezeu ca viaţă a sa. Ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi ceea ce mintea omului nu a conceput, Dumnezeu ne-a descoperit prin Sfântul Său Spirit.

El nu va judeca după aparenţă sau după zvonuri. Dar tocmai acesta este modul, şi singurul mod, în care judecă oamenii. Observă contrastul: „El nu va judeca după cum văd ochii Lui, nici nu va mustra după cum aud urechile Sale, ci El va judeca cu dreptate.” Aceasta înseamnă că El judecă cu dreptate[1]pentru că nu judecă după privire sau după auzire. Prin urmare, a judeca după cum vede cineva sau după cum aud urechile cuiva, înseamnă a judeca nedrept. Dar de vreme ce acesta este singurul mod prin care se realizează judecata în această lume, înseamnă că pe pământ nu există judecată dreaptă. Un binecunoscut magistrat londonez a spus unui om care a venit la curtea sa căutând dreptate: „Trebuie să şti că legea şi dreptatea sunt două lucruri complet diferite. De aici poţi lua legea, dar nu şi dreptatea.” Aşa este, nu pentru că nu există încă oameni în lume care să aibă dorinţe bune, ci pentru că cea mai bună judecată umană trebuie să fie defectuoasă. Este absolut imposibil să existe un guvern uman perfect drept.

„El va judeca cu dreptate.” El însuşi este dreptate. Viaţa Lui este dreptate. El judecă cu dreptate pentru că judecă prin El însuşi. Este experienţa Lui personală. El a trecut prin orice fază posibilă a experienţei umane. Cu toate că în El nu a existat niciodată păcat, El a fost făcut păcat pentru noi şi, ca păcătos, El a experimentat pedeapsa datorată păcatului. „Pedeapsa păcii noastre era asupra Lui.” El a fost făcut păcat pentru noi, cu scopul ca „noi să fim făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu în El”. De aceea, când acest scop este împlinit în noi, noi nu venim deloc la judecată (vezi Ioan 5:24), dar dacă nu, experimentăm pedeapsa care urmează inevitabil respingerii vieţii Sale. Când la judecată se va vedea că viaţa perfectă, eternă a lui Dumnezeu a fost dată tuturor oamenilor, fiecare suflet va pronunţa sentinţa asupra lui însuşi şi va declara că Dumnezeu este drept. Nimeni nu poate spune că este nedrept ca Dumnezeu să ne dea nouă exact ce I-a dat singurului Său Fiu născut.

Cu suflarea buzelor Lui va nimici pe cel rău. Compară cu 2 Tesaloniceni 2:8. „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” Viaţa Lui lucrează în mod constant pentru a mistui răul – tot ce duce la moarte – altfel nu am putea trăi. Viaţa lui Dumnezeu din lumina soarelui, din aer şi apă este în continuu la lucru pentru a purifica pământul. Deşeurile sunt mistuite. Aceasta ne arată cum Spiritul lui Dumnezeu lucrează pentru curăţarea noastră. Dar dacă, în ciuda bunătăţii lui Dumnezeu, ne ţinem de rău, aşa încât noi înşine suntem răi, atunci, în final, acea viaţă care ne este dată pentru susţinerea noastră şi care lucrează pentru binele nostru mistuind ceea ce este corupt, în mod necesar ne va mistui şi pe noi aşa cum ucide plaga pământul. Astfel, nimicirea celor răi din ultima zi se face prin viaţa lui Dumnezeu şi este în conformitate cu lucrarea lui Dumnezeu de a păstra viaţa. Lucrarea vieţii va rezulta în distrugerea morţii, distrugând orice cauză a morţii.

Atunci lupul va locui împreună cu mielul, iar leopardul va sta alături de un copil. Vaca şi ursoaica şi puii lor se vor hrăni şi vor sta împreună. Atât de blânde vor fi aceste animale încât un copil poate să le conducă după plăcerea sa, iar fiarele veninoase de acum vor fi tovarăşii inofensivi de joacă ai copilului de la sân, „nu vor face rău, nici nu vor distruge”, pentru că atunci tot pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului. Iar „înţelepciunea care vine de sus este mai întâi curată, apoi paşnică, blândă şi uşor de implorat, plină de milă şi de roade bune” (Iacov 3:17).

Observă ce schimbare va avea loc în natură pentru fiarele feroce, dar nu presupune că aceasta implică vreun plan nou. Este doar restaurarea acelei condiţii a lucrurilor care a existat la început. Dumnezeu nu a făcut niciodată vreo fiară să o prade pe cealaltă. La început, când Dumnezeu a dat omului dieta de fructe şi cereale, a spus: „Şi pentru orice fiară a pământului şi pentru orice pasăre, pentru orice târâtoare în care este viaţă, am dat orice iarbă verde ca hrană; şi aşa a fost” (Geneza 1:30). Lupul, leopardul şi leul erau prin urmare erbivori la început, la fel cum este boul.

Dumnezeu este păstorul cel bun care Îşi hrăneşte turma, veghind pentru binele ei şi dându-şi viaţa pentru ca oile păşunii Lui să aibă viaţă. El nu Îşi păzeşte turma pentru a trăi pe seama ei. Satana este leul care răcneşte, dând târcoale căutând pe cine să înghită. De la el au învăţat oamenii să distrugă viaţa pentru ca ei să trăiască, şi făcând astfel, şi-au scurtat propria viaţă. Deoarece, distrugerea nu poate niciodată produce viaţă, tot aşa cum mânia omului nu poate produce neprihănirea lui Dumnezeu. Şi când omul, domnul creaţiei, a început să dezvolte instinctul satanic de a prăda animalele ce erau aşezate sub el pentru protecţie şi îngrijire, şi ele au dezvoltat aceleaşi trăsături, devorarea puternică, în locul păzirii celui mai slab. Astfel, pământul a devenit atât de plin de violenţă încât Dumnezeu a fost obligat să îl cureţe printr-un potop de ape. Acum, după atât de mult timp, se întoarce condiţia din acele zile (Matei 24:37), astfel încât Dumnezeu va fi obligat să cureţe din nou pământul printr-un potop de foc. „Atunci judecata va locui în pustie şi dreptatea va rămâne în câmpul roditor, iar lucrarea dreptăţii va fi pacea; şi efectul dreptăţii, liniştea şi siguranţa pe vecie”; iar poporul lui Dumnezeu „va locui în locuinţe liniştite şi sigure, în locuri odihnitoare” (Isaia 32:16-18).

Din toate acestea este uşor de observat că pe noul pământ, care va fi pur şi simplu pământul aşa cum a fost făcut la început ca locuinţă a omului, nu va mai exista consumul de carne printre oameni. Abatoarele vor fi necunoscute. Nu vor mai curge râuri de sânge şi niciun animal nu-şi va mai sacrifica viaţa pentru a satisface instinctele demonice ale crudului stăpân. Omul se va bucura atunci să trăiască aşa cum Dumnezeu planificase. Viaţa va fi susţinută prin viaţă, nu prin moarte, şi astfel viaţa va fi perfectă.

Probabil nu va mai fi niciunul care să conteste acest lucru. Cel mai lacom devorator de carne nu va gândi, dacă se va opri să se gândească, la uciderea şi mâncarea în locaşul lui Dumnezeu, când „tabernacolul lui Dumnezeu va fi cu oamenii şi El va locui cu ei” (Apocalipsa 21:3). Nu se poate ca toţi să vadă în aceasta un motiv pentru a lăsa acum întrebuinţarea cărnii ca aliment şi pentru a adopta, în locul ei, meniul bogat al lui Dumnezeu dat omului? Acest timp ne este dat pentru a ne pregăti pentru lumea viitoare. Trebuie să începem de acum să trăim viaţa care se va continua în eternitate. Nimeni nu gândeşte că poate nutri în continuare ura şi invidia, aşteptând ca Dumnezeu să îi schimbe caracterul în dragoste şi pace la venirea Sa. Atunci de ce să credem că poate fi continuat orice alt obicei care nu va exista în starea perfectă?

Unii pot argumenta că animalele încă se mai pradă unele pe altele şi că natura animalelor nu va fi schimbată până la venirea Domnului. Adevărat, iar acest lucru conţine un motiv pentru care oamenii ar trebui să îşi schimbe obiceiurile. Oamenii nu sunt animale, ci sunt făcuţi cu caractere morale ca să poată fi asociaţii lui Dumnezeu. Dacă omul nu ar fi fost înzestrat cu voinţă liberă, ceea ce-l uneşte cu Dumnezeu, atunci nu ar fi avut nicio responsabilitate şi ar depinde de Dumnezeu să facă toate schimbările din el, fără cooperarea lui. Dar aşa cum este, omul trebuie să desăvârşească sfinţirea cu teamă de Dumnezeu. Ce lucru umilitor pentru orice om să admită că el aşteaptă ca Domnul să efectueze schimbările în caracterul său, la fel cum o face El în animale. Împărăţia lui Dumnezeu stă să vină şi voia Lui se va face pe pământ ca în cer, prin aducerea indivizilor din timpul prezent la perfecta voie a lui Dumnezeu. Fie ca pacea lui Dumnezeu să stăpânească în inimile voastre.

The Present Truth, 23 februarie 1899

Notă de subsol:

[1] N.t. – Cuvântul folosit în limba engleză pentru a exprima dreptatea este righteousness, care poate fi tradus şi cu neprihănire. A se ţine cont de acest lucru în studiul curent.