Predică

În această după-amiază voi vorbi despre evoluţionism. Vă rog să fiţi atenţi şi să descoperiţi singuri dacă sunteţi sau nu evoluţionişti. Întâi, vă voi citi definiţia evoluţionismului. Aceste declaraţii sunt extrase dintr-un tratat ştiinţific asupra evoluţionismului, scris de unul dintre cei mai renumiţi evoluţionişti; de aceea, ele sunt corecte ca definiţii:

„Evoluţionismul este teoria care prezintă direcţia în care merge lumea ca o tranziţie graduală de la nedeterminat la determinat, de la uniform la variat, şi care presupune despre cauza acestor procese că este inerentă lumii, în acest mod fiind ea transformată.”

„Evoluţionismul este astfel sinonim cu progresul. E o tranziţie de la un nivel inferior la un nivel superior, de la rău la mai bine. Astfel, progresul înseamnă o creştere a valorii existenţei, valoare stabilită prin propriile simţuri.”

Să urmărim elementele principale din aceste trei propoziţii: evoluţionismul reprezintă cursul lumii ca fiind o tranziţie graduală de la un nivel inferior la un nivel superior, de la rău la mai bine şi consideră că acest proces este inerent lumii, care astfel se transformă. Aceasta înseamnă a spune că lucrurile ajung să fie mai bune de la sine; şi ceea ce le determină să fie mai bune sunt chiar ele înşile. Iar acest progres marchează „o creştere a valorii existenţei, valoare stabilită prin propriile simţuri”. Este ca şi când ai spune că ştii că este mai bine deoarece te simţi mai bine. Ştii că ai progresat pentru că aşa simţi. Simţămintele tale îţi controlează starea în care te afli. Simţămintele îţi controlează progresul de la mai rău spre mai bine.

Totuşi, au vreun rol simţurile tale în problema aceasta a progre­sului de la rău spre mai bine? Dacă da, ce eşti tu? Oricare dintre cei prezenţi aici în această după-amiază, care îşi măsoară progresul său, valoarea experienţei sale, prin propriile simţuri, este un evoluţionist. Nu contează dacă este un adventist de ziua a şaptea de patruzeci de ani, el este tot un evoluţionist. Şi tot creştinismul lui, religia lui, este doar o declaraţie fără a fi o realitate; e doar o formă fără putere.

Vă citesc acum ce este evoluţionismul, în altă formă, în aşa fel încât să vedeţi că este lipsă de credinţă. Astfel că, dacă vă descoperiţi a fi un evoluţionist, veţi şti în aceeaşi clipă că sunteţi un necre­din­cios: „Ipoteza evoluţionismului doreşte să răspundă la un număr de întrebări privind începutul, sau geneza lucrurilor.” Evoluţionismul „ne ajută să restabilim respectul străvechi faţă de natură ca mamă a noastră şi sursă a vieţii noastre”.

Una din ramurile acestui tip de ştiinţă, a cărei contribuţie a fost hotărâtoare pentru fundamentarea doctrinei evoluţionismului, este noua ştiinţă a geologiei, care a instituit concepţia unor mari, inimaginabile, perioade de timp în istoria planetei noastre. Aceste perioade mari, inimaginabile, constituie — aşa cum spune un alt scriitor reprezentativ din acest domeniu, „fundamentul indispen­sabil pentru înţelegerea originii omului” în procesul evoluţiei. În acest fel, progresul care s-a făcut a durat ere fără număr. Totuşi acest progres nu a fost constant şi întotdeauna un pas înainte, de la început până în prezent. A avut suişuri şi coborâşuri. Au fost timpuri de mare frumuseţe şi armonie; apoi apărea un cataclism sau o erupţie şi toate se distrugeau. Din nou, procesul se relua din acel punct şi se continua. De multe, multe ori s-a parcurs acest proces — acesta este procesul evoluţiei — tranziţia de la un nivel inferior la un nivel superior, de la rău la mai bine.

Acum vă întreb: cum a fost procesul progresului vostru de la rău la mai bine? A trecut prin „multe suişuri şi coborâşuri”? Oare câştigarea puterii de a face binele — faptele bune care sunt ale lui Dumnezeu — a trecut printr-un lung proces de suişuri şi coborâşuri de la începutul vieţii voastre creştine până acum? Uneori vi s-a părut că aţi făcut, aparent, un mare progres, că faceţi binele, că totul era plăcut şi vă simţeaţi bine aşa; dar apoi, fără avertizare, a venit un cataclism sau o erupţie şi a stricat totul? Oricum, în ciuda tuturor suişurilor şi coborâşurilor, începeaţi cu un efort nou: astfel, prin acest lung proces, aţi ajuns la punctul în care vă aflaţi azi; şi privind înapoi, puteţi remarca un oarecare progres, cel puţin aşa credeţi, judecând după propriile simţăminte — este aceasta experienţa dum­neavoastră? Acesta este modul în care dumneavoastră aţi progresat?

Cu alte cuvinte, sunteţi un evoluţionist? Nu vă eschivaţi, măr­turisiţi-vă cu sinceritate adevărul; pentru că în această după-amiază vreau să vă scot din evoluţionism. Există o cale de a scăpa de această concepţie greşită: astfel că oricine a intrat în această adunare evo­lu­ţio­nist, să poată pleca de aici ca un creştin adevărat. Deci dacă descriu un evoluţionist, atât de clar încât vă recunoaşteţi singuri — admiteţi că sunteţi dumneavoastră — şi faceţi paşii pe care vi-i arată Dumnezeu, pentru a vă elibera definitiv de această gândire greşită, din această stare. Dar vă spun limpede că, dacă ceea ce am descris a fost experienţa dumneavoastră, dacă acesta a fost genul de progres pe care l-aţi obţinut în viaţa dumneavoastră creştină, atunci sunteţi un evoluţionist, fie că admiteţi sau nu acest lucru. Cel mai bun lucru ar fi să admiteţi aceasta, apoi să părăsiţi această cale şi să fiţi un creştin.

O altă caracteristică: „Evoluţionismul consideră materia ca fiind eternă”. Şi „pornind de la această ipoteză”, „noţiunea de creaţiune este eliminată din acele domenii ale existenţei unde se aplică ipoteza”. Dacă găsiţi în dumneavoastră înşivă principiul care va asigura progresul ce trebuie realizat în dumneavoastră ca să ajun­geţi în Împărăţia lui Dumnezeu; dacă presupuneţi că acesta este în dum­nea­voastră înşivă şi că dacă este pus corect în aplicare şi supra­vegheat pentru ca să funcţioneze bine, va da rezultate bune — dacă în acest fel aţi aşteptat şi aţi înregistrat dezvoltarea dumneavoastră — atunci sunteţi un evoluţionist. Căci citesc mai departe ce este evoluţionismul: „Este evident că doctrina evoluţionismului este direct antagonică creaţionismului… Ideea de evoluţie aplicată for­mă­rii lumii ca întreg este opusă unei voinţe creatoare directe.”

Acesta este evoluţionismul, aşa cum a fost definit de cei ce l-au gândit — că lumea şi tot ce o reprezintă a apărut prin ea însăşi; şi că principiul care a adus-o în starea în care există, este inerent acesteia şi este adecvat ca să producă tot ceea ce există. În felul acesta, prin natura lucrurilor „evoluţionismul este direct antagonist crea­ţio­nis­mului”.

Dar, în ce priveşte lumea şi tot ce conţine ea, dumneavoastră nu credeţi că totul a apărut de la sine. Dumneavoastră ştiţi că în această privinţă nu sunteţi evoluţionişti, deoarece credeţi că Dumnezeu a creat toate lucrurile. Fiecare dintre cei prezenţi aici în această după-miază va spune că el crede că Dumnezeu a creat toate lucrurile — lumea şi tot ce este în ea. Evoluţionismul nu admite aceasta: nu există loc pentru creaţiune în această concepţie.

Totuşi, există o formă a evoluţionismului care, în ceea ce de­cla­ră, nu este absolut antagonică creaţionismului. Cei ce au gândit acest evoluţionism, conform definiţiei pe care v-am citit-o, nu pretind să fie altceva decât necredincioşi — oameni fără credinţă. Chiar dacă cineva pretinde că are credinţă, dar în realitate nu o are, el este un necredincios. Desigur că termenul „necredincios” are un înţeles limitat astăzi. Oamenii care au gândit evoluţionismul despre care v-am citit erau de acest gen. Dar când ei au răspândit această doctrină în lume, erau mulţi care se declarau creştini, care mărturiseau că sunt oameni ai credinţei şi că ei cred în Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvânt care învaţă despre creaţiune. Aceeaşi oameni, care nu aveau o cunoaştere personală a Cuvântului lui Dumnezeu, credinţa lor nefiind decât o formă de credinţă fără putere — aceşti oameni, fermecaţi de noua idee care apăruse şi dorind să beneficieze de popularitatea noii ştiinţe, dar neavând dorinţa de a renunţa cu totul la Cuvântul lui Dumnezeu şi căile credinţei, nu erau încă pregătiţi să spună că se pot descurca fără Dumnezeu, fără creaţiune, într-o anumită formă, aşa că ei au elaborat un tip de evoluţionism care include pe Creator. Această formă este numită evoluţionism teist; adică, Dumnezeu a început lucrarea, nu are importanţă când a avut loc aceasta, dar de atunci, lucrurile au evoluat singure. Dumnezeu a început, iar apoi lucrul acela a fost capabil să împlinească singur tot ceea ce a fost făcut. Aceasta nu era decât un paliativ, o invenţie pentru a salva aparenţele, şi este declarată de adevăraţii evoluţionişti ca fiind doar „o fază de tranziţie de la ipoteza creaţionistă la ipoteza evoluţionistă”. Este evoluţionism, deoarece nu există cale de mijloc între creaţionism şi evoluţionism.

Fie că dumneavoastră sunteţi sau nu din această categorie, sunt mulţi chiar şi printre adventiştii de ziua a şaptea — nu la fel de mulţi câţi au fost, mulţumiri fie aduse Domnului! — care cred că noi trebuie să obţinem iertarea păcatelor de la Dumnezeu şi astfel să pornim pe drumul cel bun; dar apoi, trebuie să lucrăm la propria noastră mântuire, cu teamă şi cutremur. Ca urmare, ei se tem şi se cutremură tot timpul; dar aceştia nu lucrează nici un fel de mântuire, deoarece ei nu Îl au pe Dumnezeu lucrând în ei perma­nent, „după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Fil. 2:12-13).

În Evrei 11:3 este scris că prin credinţă pricepem că lumile au fost făcute — concepute, alcătuite, construite — „prin Cuvântul lui Dumnezeu: aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd”. Pământul pe care-l vedem nu a fost făcut din roci; oamenii nu au fost făcuţi din maimuţe şi „veriga lipsă”; iar maimuţele şi „veriga lipsă” nu au fost făcute din mormoloci, iar mormolocii din protoplasma originală. Nu! „Lumea (Lumile, trad. eng.) a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”

Dar de ce lucrurile care se văd n-au fost făcute din lucruri care se văd? Simplu, deoarece lucrurile din care au fost făcute nu se văd. Iar motivul pentru care acestea nu se văd este că ele nici nu au existat vreodată. Lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu; iar Cuvântul Lui este de aşa natură, are proprietatea că atunci când este rostit acesta nu numai că face să existe lucrul respectiv, ci determină chiar existenţa materialului din care lucrul este făcut şi constituit.

Cunoaşteţi de asemenea şi textul care spune că: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui… Căci El zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă” (Ps. 33:6-9). Legat de aceasta vă voi pune o întrebare: Cât timp a trecut după ce a vorbit Domnul, până când lucrul respectiv a luat fiinţă? [Voce: „Nici un timp”]. Nu o săptămână? — Nu. Nu şase lungi perioade de timp? — Nu. Evoluţionismul, chiar cel care recunoaşte un Creator, consideră că, după ce a vorbit Dumnezeu, ere nesfârşite şi fără număr, sau „şase lungi perioade nedefinite de timp”, au fost necesare pentru formarea lucrurilor care se văd. Dar acesta este evoluţionism, nu creaţionism: evoluţionismul este caracterizat de procese lungi; creaţionismul se bazează pe Cuvântul rostit.

Când Dumnezeu a creat lumea prin rostirea Cuvântului, El a spus „Să fie lumină”. Dar cât timp a trecut de la rostirea cuvintelor „Să fie lumină” până în momentul când a apărut lumina? Vreau să înţelegeţi bine acest lucru, ca să vedeţi dacă sunteţi evoluţionist sau creaţionist. Voi întreba din nou: Nu au trecut şase lungi perioade de timp între momentul în care a fost rostit Cuvântul şi momentul împlinirii lui? Spuneţi că nu. Dar nu a trecut o săptămână? — Nu. Nu a trecut o zi? — Nu. Nu a trecut o oră? — Nu. Nici un minut? — Nu. Nici măcar o secundă?

— Bineînţeles că nu. Nu a existat nici o secundă între momen­tul în care Dumnezeu a spus „Să fie lumină” şi apariţia luminii. [Voce: „De îndată ce Cuvântul a fost rostit, a fost lumină”]. Da, în acest fel s-au petrecut lucrurile. Prezint lucrurile atât de detaliat ca să se fixeze bine în mintea dumneavoastră de teamă ca să nu uitaţi atunci când vă voi pune o altă întrebare. Deci, am stabilit că atunci când Dumnezeu a spus „Să fie lumină” nu a trecut nici o secundă între aceasta şi momentul când lumina a strălucit? [Voce: „Da”]. În regulă. Atunci acela care susţine că a trecut vreo perioadă de timp între rostirea Cuvântului şi apariţia lucrului, este un evoluţionist. Dacă consideră că au trecut ere nenumărate de timp el este într-o mai mare măsură un evoluţionist decât cel care crede că a trecut o zi. El este la fel, doar că este într-o măsură mai mare.

Apoi, Dumnezeu a zis: „Să fie un firmament” (Gen. 1:6, trad. engl., „Să fie o întindere între ape” în traducerea Cornilescu). Şi ce s-a întâmplat? — Aşa a fost. Între timpul când Dumnezeu a spus „Să fie o întindere… şi ea să despartă apele de ape” cât timp a trecut până să apară întinderea? Ea s-a făcut instantaneu? — Da. Atunci, cel ce susţine că a trecut o perioadă foarte lungă, nedefinită, între momentul rostirii Cuvântului şi apariţia lucrului respectiv — ce este el? — Un evoluţionist. Dacă pentru el a trecut o zi, o oră, sau un minut între rostirea Cuvântului şi existenţa lucrului în sine, acel om nu recunoaşte creaţiunea.

Când Domnul a spus „Să se strângă la un loc apele care sunt de­de­subtul cerului, şi să se arate uscatul”, aşa a fost. El a mai spus „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei... Şi aşa a fost.” Apoi Dumnezeu a aşezat doi mari luminători pe întinderea cerului şi a făcut şi stelele; şi când a rostit Cuvântul, „aşa a fost”. El a spus: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului”, şi aşa a fost. Când Domnul a spus: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor”, aşa a fost. Când a vorbit, aşa a fost întotdeauna. Aceasta a fost creaţiunea.

Vedeţi, deci, că este perfect logic, şi rezonabil de asemenea, pentru evoluţionişti, ca ei să lase la o parte Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu se încreadă în el; pentru că evoluţionismul este opus prin chiar esenţa lui creaţionismului. Deoarece evoluţionismul este opus creaţionismului şi creaţionismul se bazează pe Cuvântul lui Dum­ne­zeu atunci, evident, evoluţionismul este opus Cuvântului lui Dumnezeu. Desigur, evoluţionistul autentic, sau original, respinge atât acest Cuvânt, cât şi pe semi-evoluţionişti — pe cei ce susţin atât creaţiunea cât şi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a explica începutul lucrurilor. Pentru evoluţionism e nevoie de atât de mult timp, ere nedefinite şi nedeterminate, ca să împlinească ceva, încât respinge creaţiunea.

Adevăratul evoluţionist recunoaşte că creaţiunea trebuie să fie imediată, dar el nu crede în acţiune imediată şi, de aceea, nu crede în creaţiune. Nu uitaţi că, creaţiunea este imediată, instantanee sau altfel nu este creaţiune: dacă nu e imediată, atunci este evoluţionism. Când Dumnezeu vorbeşte, în Cuvântul Său este puterea creatoare pentru a produce lucrul pe care Cuvântul îl pronunţă. Acesta este crea­ţionism; iar Cuvântul lui Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi tot­deauna; este viu şi lucrător pentru totdeauna şi are viaţă veşnică în el. Cuvântul lui Dumnezeu este viu. Viaţa care este în el este viaţa lui Dum­nezeu — viaţă veşnică. De aceea este cuvântul vieţii veşnice, aşa cum a spus Domnul Isus; şi acest Cuvânt locuieşte şi rămâne pentru totdeauna în natura lucrurilor. Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic; el are întotdeauna putere creatoare.

De aceea, atunci când Isus era pe pământ, El a spus: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Cuvintele pe care le-a spus Isus sunt cuvintele lui Dumnezeu. Ele sunt pline de viaţa lui Dumnezeu. Ele sunt viaţă veşnică şi rămân veşnic; iar în ele este puterea creatoare care produce lucrul rostit.

Acest lucru este ilustrat prin multe întâmplări din viaţa lui Hristos, aşa cum au fost relatate în Noul Testament. Nu e nevoie să le citez pe toate; dar mă voi referi la una sau două, ca să puteţi înţelege acest principiu. Vă amintiţi că după predica de pe munte, Isus a coborât, fiind întâmpinat de un sutaş, care I-a spus: „Doam­ne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit”. Isus i-a zis: „Am să vin şi să-l tămăduiesc”. Sutaşul i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu”, „ci zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” Isus s-a întors către cei ce veneau după El, şi a zis: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare” (Matei 8:5- 13).

Israel avea Biblia; ei cunoşteau Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se lăudau că sunt poporul Cărţii, poporul lui Dumnezeu. Ei citeau Cuvântul, îl predicau în sinagogile lor, „Cuvântul Meu… va face voia Mea şi va împlini planurile Mele” (Is. 55:11). Când citeau Cuvântul, ei spuneau: „Aşa să fie; aşa trebuie făcut. Noi vedem necesitatea de a face aşa şi o vom face. Vom împlini ceea ce spune Cuvântul.” Apoi, ei făceau tot ce puteau mai bine, ca să împlinească Cuvântul. Le-a luat atât de mult timp, încât niciodată nu l-au împlinit. Adevărata împlinire a Cuvântului de către ei era atât de departe încât cei mai buni dintre ei au fost constrânşi să exclame: „Dacă măcar o persoană ar putea să păzească legea doar pentru o zi, şi să nu o calce în nici un punct - nu, dacă măcar unul ar putea ţine legea doar în acel punct care priveşte păzirea corespunzătoare a Sabatului — atunci necazurile lui Israel s-ar sfârşi şi Mesia, în sfârşit, ar veni.” Deci, deşi ei au început prin a face ceea ce spune Cuvântul, le-a luat atâta timp că niciodată nu au reuşit. Ce erau ei?

Exista Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Cuvântul Meu ... va face voia Mea”. Şi aceasta prin puterea Sa creatoare. Dar deşi ei declarau că recunosc puterea creatoare a cuvântului lui Dumnezeu, totuşi, în vieţile lor, ei au ignorat-o cu totul şi au spus: „Noi vom face aceasta.” S-au bazat pe ei înşişi în ceea ce priveşte procesul care urma să-i aducă în punctul în care Cuvântul şi ei înşişi ar fi fost în armonie. Ce erau ei? Vă este frică să spuneţi, de teamă că vă recunoaşteţi pe dumneavoastră înşivă în ei? Nu vă temeţi să spuneţi: ei erau evoluţionişti; pentru că asta erau şi asta sunteţi mulţi dintre dumneavoastră. Calea pe care mergeau ei era opusă creaţionismului; nu era creaţiune în ea. Ei nu erau făcuţi făpturi noi; în ei nu se forma o viaţă nouă; lucrul acesta nu se îndeplinea prin puterea lui Dumnezeu ci în întregime prin ei înşişi; ei erau atât de departe de a crede în creaţiune încât L-au respins pe Creator şi L-au răstignit. Aceasta este ceea ce face întotdeauna evoluţionismul; pentru, că nu uitaţi, „evoluţionismul este direct opus creaţionismului”.

Aceştia erau oamenii spre care privea Isus când a făcut această declaraţie despre credinţă în Israel. Vedem un roman, care a trăit printre evrei, popor care a sfidat învăţăturile lui Isus. Acest sutaş a stat în preajma lui Isus, L-a văzut vorbind, I-a auzit cuvintele şi a văzut efectul lor, până când a ajuns la concluzia: „Orice spune acest om, aşa este; când El spune un lucru, acesta aşa se şi face. Acum îmi va fi de ajutor şi mie.” Aşa că s-a dus la Isus şi a zis ceea ce este scris. Isus ştia foarte bine că omul acesta se gândea la puterea Cuvântului Său de a face acel lucru; şi i-a răspuns: Foarte bine, voi veni şi-ţi voi vindeca robul. O, nu, Doamne nu e nevoie să vii. Vedeţi, acest om vroia să pună la încercare pentru a-şi da seama dacă exista sau nu vreo putere în cuvânt. De aceea el a spus: „Zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit.” Isus i-a răspuns: „‘Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta’. Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela”. Când a fost rostit Cuvântul „Să ţi se facă”, cât timp a trecut până când robul lui s-a vindecat? Douăzeci de ani? — Nu. Nu trebuia să treacă prin multe suişuri şi coborâşuri înainte de a fi sigur de vindecare? — Nu, nu! Când a fost rostit Cuvântul, Cuvântul a îm­pli­nit lucrul rostit; şi l-a împlinit imediat.

În altă zi, Isus mergea pe drum şi un lepros, care se afla la oarecare distanţă de El, L-a recunoscut. Şi el a pus stăpânire pe adevărul binecuvântat al puterii creatoare a Cuvântului lui Dumne­zeu. El i-a spus lui Isus: „Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti”. Isus, S-a oprit şi i-a zis: „‘Da, voiesc, fii curăţit!’ Îndată l-a lăsat lepra şi s-a curăţit” (Marcu ١:٤١, ٤٢). Nu avem voie să intercalăm nici un moment între rostirea Cuvântului şi împlinirea faptului: „îndată” leprosul a fost curăţit.

Vedeţi acum, că la începutul creaţiunii Cuvântul lui Dumne­zeu avea în el energia creatoare de a produce acel lucru pe care Cu­vân­tul îl pronunţă. Observaţi că, atunci când Isus a venit în lume ca să le arate oamenilor calea vieţii, ca să-i elibereze din păcatele lor, El a demonstrat, în repetate rânduri, oriunde a umblat, pentru toţi oame­nii din toate timpurile, că acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu are aceeaşi putere creatoare în el, aşa încât, atunci când Cuvântul este rostit, puterea creatoare este prezentă pentru a produce lucrul rostit.

Ce sunteţi deci? Un evoluţionist sau un creaţionist? Acest Cu­vânt vă vorbeşte. L-aţi citit şi declaraţi că credeţi în el. Credeţi în creaţionism ca o manifestare a împotrivirii faţă de ceilalţi evolu­ţio­nişti; vreţi acum să credeţi în creaţionism ca o manifestare a împotrivirii faţă de dumneavoastră înşivă? Vreţi să vă aşezaţi astăzi pe platforma pe care nu veţi mai permite ca între dumneavoastră şi puterea creatoare a Cuvântului să mai intervină nimic — nici o perioadă de timp?

Isus i-a spus unei anumite persoane: „Păcatele îţi sunt iertate.” Cât timp a trecut până când să fie aşa în realitate? — Nu a existat nici o perioadă de timp între cuvântul „iertare” şi faptul în sine. Acelaşi Cuvânt — „Păcatele îţi sunt iertate” — este rostit pentru dumneavoastră astăzi. De ce lăsaţi să treacă un timp oricât de mic între rostirea acestui Cuvânt către voi şi împlinirea lui în fapt? Aţi spus mai devreme că oricine lasă un minut, sau chiar o secundă, să treacă între rostirea Cuvântului lui Dumnezeu şi producerea lui în fapt, este un evoluţionist. Foarte bine, aşa este. Reţineţi aceasta. Acum, vă întreb, de ce atunci când Cuvântul vorbeşte pen­tru dum­nea­voastră iertarea, lăsaţi zile întregi să treacă înainte ca iertarea să ajungă la voi, înainte ca să o aveţi cu adevărat în voi? Aţi spus despre acel om că este un evoluţionist. Dar ce sunteţi dumneavoastră, aş vrea să ştiu? Aveţi de gând să nu mai fiţi evoluţionişti şi să deveniţi creaţionişti?

Această zi va avea o importanţă deosebită pentru mulţi din cei prezenţi deoarece este momentul în care mulţi se vor decide în această privinţă, într-un fel sau altul. Dacă plecaţi de aici fiind un evoluţionist, sunteţi în primejdie. Chiar acum, aceasta este pentru fiecare o problemă de viaţă şi de moarte. Aţi spus că evoluţionismul este necredinţă — lipsă de credinţă — şi aşa şi este. De aceea, dacă plecaţi din această sală fiind un evoluţionist, care este poziţia dum­nea­voastră? Care este alegerea dumneavoastră? Iar dacă plecaţi din această sală fără iertarea păcatelor, sunteţi un evoluţionist, pentru că aţi permis să treacă un timp între rostirea Cuvântului şi împlinirea în fapt.

Din ceea ce am citit, vedeţi că oricine lasă să treacă o perioadă de timp între Cuvântul rostit şi împlinirea lucrului respectiv, este un evoluţionist. Cuvântul lui Dumnezeu către dumneavoastră este: Omule „păcatele îţi sunt iertate”. Femeie, „păcatele îţi sunt iertate”. [Prezbiterul Corliss: „Nu a spus: ‘Păcatele îţi vor fi iertate’”?] Nu domnule: „Păcatele îţi sunt iertate” — timpul prezent, subliniat. „Păcatele îţi sunt iertate.” Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este aşa, deoarece în acel cuvânt „iertare” există puterea creatoare care înde­păr­tează toate păcatele şi care face din om o făptură nouă. Eu cred în creaţionism. Dar dumneavoastră? Credeţi în puterea creatoa­re care este în Cuvântul „iertare”, rostit pentru voi? Sau sunteţi un evoluţionist şi spuneţi: „Eu nu pot vedea cum se poate aşa ceva, pentru că eu sunt atât de rău?” „Am încercat să fac binele, dar am avut multe eşecuri; multe suişuri şi coborâşuri şi am fost mai mult jos decât sus.” Dacă asta este ceea ce vă spuneţi, sunteţi un evolu­ţio­nist, pentru că acesta este evoluţionism.

Mulţi oameni au tânjit mult timp să aibă o inimă curată. Ei spun: „Eu cred în iertarea de păcat şi toate astea şi aş primi totul, dacă aş fi sigur că aş putea rezista cu succes; dar este atât de mult rău în inima mea şi atâtea lucruri de biruit, că nu am deloc încredere.” Dar Cuvântul spune: „Creează („Zideşte”, în traducerea Cornilescu) în mine o inimă curată.” O inimă curată o putem avea numai prin creaţiune; iar această creaţiune este înfăptuită prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că El zice: „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou” (Ez. 36:26). Sunteţi un creaţionist sau un evolu­ţio­nist? Veţi pleca din această sală cu o inimă rea sau cu o inimă nouă, creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, care are în el puterea creatoare de a produce o inimă nouă? Cuvântul rosteşte pentru voi o inimă nouă. Pentru fiecare Cuvântul vorbeşte exact în acest fel; iar dacă permiteţi ca un moment să treacă între rostirea Cuvântului şi existenţa unei inimi noi, atunci sunteţi un evoluţionist. Când permiteţi ca un timp oricât de mic să treacă între Cuvântul rostit şi împlinirea acestuia în experienţa voastră, atunci sunteţi un evolu­ţio­nist.

Sunt unii aici care au spus: Da, vreau lucrul acesta, îl voi avea, cred că Cuvântul lui Dumnezeu va împlini; dar ei au lăsat să treacă timp până la întâlnirea viitoare şi tot aşa, timpul se prelungeşte în ani de zile; şi ei sunt doar nişte evoluţionişti în felul acesta. „În vreme ce mulţi sunt şovăielnici în a pricepe taina credinţei şi a sfinţeniei, ei ar putea avea soluţia problemei proclamând [mărtu­ri­sind, declarând]: ‘Eu ştiu că Isus Hristos este partea mea moşte­ni­re pentru totdeauna’”. Puterea de a produce acest lucru este în Cuvântul lui Dumnezeu; iar când acest lucru e acceptat, puterea creatoare este acolo ca să producă lucrul care este rostit de Cuvânt. Aşa că puteţi lămuri problema privind taina credinţei şi a sfinţe­niei mărturisind că ştiţi că Hristos este partea dumneavoastră de moştenire pentru totdeauna.

Este într-adevăr o taină cum poate să se manifeste Cuvântul lui Dumnezeu într-o carne atât de păcătoasă ca a noastră. Dar, fiţi atenţi, nu avem acum în vedere taina; întrebarea este: Există creaţiune? Există un Creator, care poate crea în dumneavoastră o inimă curată? Sau totul nu este decât evoluţionism? Chiar acum, şi în rândul adventiştilor de ziua a şaptea, întrebarea începând cu această zi şi până la sfârşitul lumii trebuie să fie: Credeţi în Creator? Iar atunci când credeţi în Creator, cum credeţi că El creează? — Desigur, veţi răspunde, prin Cuvântul Său. Foarte bine. Dar creează El lucruri pentru dumneavoastră prin Cuvântul Său? Sunteţi dum­nea­voas­tră un creaţionist pentru ceilalţi evoluţionişti, pentru ca apoi să fiţi un evoluţionist pentru ceilalţi creaţionişti? Cum stau lucru­rile de fapt?

Încă ceva. Cuvântul spune: „Curăţiţi-vă.” El a spus, demult: „‘Să fie lumină!’ şi a fost lumină”. Cuvântul a spus leprosului: „Fii curăţit” şi „îndată” el a fost curat. El vă spune acum vouă: „Cură­ţeş­te-te” şi ce se întâmplă? Fiecare dintre dumneavoas­tră — ce aveţi de spus? [voce: „Aşa este”]. De aceea, pentru binele sufle­­te­lor voastre, puneţi-vă toată încrederea în Cuvântul creator. Recu­noaş­teţi puterea creatoare din Cuvântul pe care-L găsiţi în Biblie; pentru că acest Cuvânt al lui Dumnezeu scris în Biblie este acelaşi aici, astăzi, pentru voi care sunteţi aici, ca şi atunci când a creat lumile din înalt, când a creat lumina acolo unde era întuneric şi când a curăţit pe lepros. Acest Cuvânt rostit astăzi către voi, dacă este primit, vă face fiinţe noi în Isus Hristos. Acest Cuvânt, rostit în pusti­ul întunecat şi în spaţiul gol al inimii voastre, dacă este primit, produce acolo lumina lui Dumnezeu. Acest Cuvânt, rostit astăzi către voi, cei ce sunteţi loviţi de lepra păcatului, dacă îl primiţi, vă va curăţa „îndată”. Daţi-I voie. Daţi-I voie.

Cum să fiu curat? — Prin puterea creatoare a acelui Cuvânt: „Fii curăţit.” De aceea este scris: „Acum voi sunteţi curaţi prin Cu­vân­tul pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3, trad. engl.). Sunteţi curaţi? Vreţi să fiţi, din acest moment, un creaţionist? Sau vreţi să conti­nuaţi să fiţi un evoluţionist?

Vedeţi ce lucru binecuvântat este acesta: Când citiţi Cuvântul, când primiţi Cuvântul, când meditaţi asupra lui, ce este aceasta întotdeauna pentru voi? Oh, este creaţionism! Energia creatoare produce în voi lucrurile pe care le spune Cuvântul: iar voi trăiţi chiar în prezenţa puterii creatoare. Creaţiunea are loc în viaţa voastră, Dumnezeu creează în voi neprihănire, sfinţenie, adevăr, cre­din­cio­şie — orice lucru bun şi plin de har.

Iar atunci când este aşa, păzirea Sabatului de către voi va avea o însemnătate, deoarece Sabatul este memorialul Creaţiunii - sem­nul că acela care îl recunoaşte păzindu-l, Îl cunoaşte pe Creator şi cunoaşte din propria experienţă ce înseamnă creaţiunea. Dar, dacă sunteţi evoluţionist şi păzirea Sabatului de către dumneavoastră este o fraudă. Dacă nu recunoaşteţi Cuvântul lui Dumnezeu zi de zi ca fiind o putere creatoare în viaţa dumneavoastră, păzirea Sabatului, în ceea ce vă priveşte, este o fraudă. Pentru că Sabatul este aducerea aminte a creaţiunii. Este „un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20:20), Creatorul tuturor lucrurilor.

În Efeseni capitolul 2:8-10, citim: „Căci prin har aţi fost mân­tu­iţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dum­nezeu: nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, zidiţi (creaţi, trad. eng.) în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le- a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

Nu trebuie să vă aşteptaţi să faceţi prin voi înşivă vreo lucrare bună. Aţi încercat lucrul acesta. Evoluţioniştii încearcă aceasta şi rămâne mereu doar o încercare, fără a exista o finalitate. De ce să încercaţi să faceţi fapte bune, când ştiţi că veţi da greş? Ascultaţi: nu va fi niciodată un lucru bun în voi înşivă, de orice fel, de acum până se va sfârşi lumea, decât dacă este creat acolo de Creatorul Însuşi, prin Cuvântul Său, care are în el puterea creatoare. Să nu uitaţi aceasta. Vreţi să umblaţi în fapte bune când veţi pleca de aici? Aceasta se poate numai dacă sunteţi creaţi în Isus Hristos pentru acele fapte bune. Nu mai încercaţi. Priviţi la Creator şi primiţi Cuvântul Său creator. „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi” (Col. 3:16). Şi atunci acele fapte bune vor apare; veţi fi un creştin. Iar apoi, pentru că trăiţi împreună cu Creatorul şi sunteţi în prezenţa puterii Sale creatoare, veţi avea acea pace plăcută, liniştită, acea tărie adevărată şi acea creştere care caracterizează un creştin adevărat.

Când El vă spune că „noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Hristos Isus, pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu, mai dinainte, ca să umblăm în ele”, recunoaşteţi-L pe Creator — recu­noaşteţi numai faptele bune, create în voi, nedând atenţie nici uneia dintre lucrările care nu este creată acolo, deoarece nu este nimic bun în afară de ceea ce este creat de Domnul.

Acum sunteţi din nou creaţi în Hristos Isus. Aşa spune El. Îi mulţumim Lui pentru că este aşa. Doar nu vreţi să fiţi un evolu­ţio­nist în ce priveşte versetul acesta? Este folosit timpul prezent: „Noi suntem lucrarea Lui”, noi suntem creaţi în Isus Hristos pentru fapte bune. Sunteţi? Cuvântul a vorbit. Este Cuvântul creator. Cât timp aveţi de gând să lăsaţi să treacă între Cuvântul rostit şi noua creaţiune care sunteţi? Aţi spus că orice om care permite chiar un minut să treacă între cuvântul rostit şi înfăptuire, este un evolu­ţionist. Ce sunteţi voi faţă de acest Cuvânt al lui Dumnezeu, care creează oamenii în Hristos Isus pentru fapte bune? Sunteţi dumneavoastră prin aceasta un evoluţionist? Haideţi, să fim toţi creaţionişti.

Nu vedeţi că în acest fel nu va fi necesar un proces lung, epu­i­zant, plictisitor, ca să fim pregătiţi pentru a-L întâmpina pe Dom­nul nostru în slavă? Cei mai mulţi oameni privesc spre ei înşişi. Ei ştiu că este normal să dureze un timp foarte lung pentru a fi în întregime pregătiţi să-L întâmpine. Dacă aceasta se realizează prin evoluţie, niciodată nu vom fi pregătiţi. Dar, dacă se realizează prin creaţiune, vom fi pregătiţi şi repede, şi sigur. Cuvântul la care m-am referit anterior este Cuvântul pe care fiecare dintre cei prezenţi aici poate să-l primească pentru el însuşi: „În vreme ce mulţi sunt şovăielnici în a pricepe taina credinţei şi sfinţeniei, ei ar putea avea soluţia problemei, proclamând [mărturisind]: ‘Isus Hristos este partea mea de moştenire pentru totdeauna.’”

Vedeţi cât de mult am fost evoluţionişti? Vom renunţa noi? Haideţi să fim creaţionişti şi astfel să trăim. Să fim păzitori ai Saba­tu­lui cu adevărat. Să ne încredem în Domnul. El rosteşte iertarea pentru noi. El rosteşte o inimă curată. El rosteşte sfinţenie, El o cre­ează. Lăsaţi-L să o creeze în voi. Încetaţi a mai fi un evoluţionist şi lăsaţi ca acel Cuvânt creator să lucreze pentru dumneavoastră, lăsaţi ca acea putere creatoare să lucreze în voi ceea ce rosteşte Cuvântul. Şi, înainte de a pleca de aici, Dumnezeu să poată să vă pregătească să-L întâmpinaţi. Într-adevăr, în chiar acel lucru vă întâlniţi cu El. Iar când L-aţi întâlnit astfel şi îl întâlniţi astfel în fiecare zi, nu sunteţi astfel gata să-L întâmpinaţi? Credeţi aceasta? Credeţi că El a făcut lumile când a vorbit, că lumina a venit prin Cuvântul Său atunci când El a vorbit şi că leprosul a fost „îndată” curăţit când El a vorbit. Dar, în ceea ce vă priveşte, credeţi că trebuie să treacă un timp lung între rostirea Cuvântului şi împlinirea lui. Oh, de ce să fiţi un evoluţionist? Creaţiune, creaţiune — de aceasta avem nevoie.

Noi trebuie să chemăm oameni la cină, trebui să le spunem: „Veniţi, căci iată că toate sunt gata”. Dar cum aş putea eu să chem un om spunându-i că toate sunt gata acum, când eu însumi nu sunt gata? Din start este o minciună, făţărnicie. Cuvintele mele nu vor ajunge la el: ele sunt doar un sunet gol. Dar, oh, atunci când în această chemare este puterea creatoare a Cuvântului care ne-a pregătit pe noi ca să fim gata — care ne-a curăţit de păcat, care ne-a creat pentru fapte bune, care ne ţine aşa cum este ţinut soarele pe traiectoria pe care a marcat-o Dumnezeu — atunci, când mergem şi spunem lumii care zace în nelegiuire: „Veniţi, căci iată că toate sunt gata” (Luca 14:17), ei vor auzi. Ei vor auzi în chemarea aceasta tonurile vocii Păstorului cel bun şi vor fi bucuroşi să vină la El pentru a primi puterea Sa creatoare pentru ei înşişi, ca să facă din ei făpturi noi şi ca să-i pregătească pentru cina la care au fost invitaţi.

Noi ne aflăm chiar în acest moment al istoriei. Sigiliul lui Dum­ne­zeu este pus asupra oamenilor. Dar, nu uitaţi, El nu va pune niciodată sigiliul Său pe cineva care nu este curăţit de orice mur­dă­rie. Dumnezeu nu-şi va pune sigiliul Său pe ceva ce nu este autentic, care nu e bun. I-aţi cere voi să-şi pună sigiliul Său pe o neprihănire care este în întregime nelegiuire? Nu aţi avea neruşinarea să cereţi aşa ceva. Pentru că ştiţi că El este prea neprihănit pentru a face aşa ceva. Atunci, El trebuie să vă cureţe, pentru ca să-Şi poată pune sigiliul Său pe propria Sa lucrare. El nu poate pune sigiliul Său pe lucrarea ta. Sigiliul Său este pus doar asupra acelui document pe care El Însuşi l-a aprobat. Lăsaţi-l să scrie caracterul Său în inima dumneavoastră şi apoi El îşi poate pune sigiliul acolo; El îşi poate imprima sigiliul aprobării Sale pe inima dumneavoastră numai atunci când Cuvântul Său creator şi-a făcut lucrarea în inima dumneavoastră.

Vă daţi seama în ce Prezenţă ne aflăm. Puteţi vedea, într-o anu­mită măsură, cât timp ne-ar lua ca să epuizăm un subiect ca acesta. Dar, fraţilor, când încheiem, să încheiem în prezenţa crea­­ţiunii. Să nu mai fim evoluţionişti. Nu lăsaţi să treacă nici un moment între Cuvântul lui Dumnezeu rostit pentru dumnea­voas­tră şi împlinirea lui în dumneavoastră. Astfel, trăind în prezenţa creaţiunii, umblând împreună cu Creatorul, susţinuţi de puterea Sa creatoare, inspiraţi de energia Sa creatoare — ei bine, cu un asemenea popor, Dum­ne­zeu poate să mişte lumea în scurt timp.

Dacă la început v-aţi gândit că acesta este un subiect ciudat pentru o ocazie ca aceasta [era serviciul de închidere a săptămânii de rugăciune], puteţi vedea acum că este un adevăr prezent veritabil. Nu există decât două drumuri. Nu există cale de mijloc. Fiecare om din această lume este sau creaţionist sau evoluţionist. Evoluţio­nis­mul este necredinţă, este moarte. Creaţionismul este Creştinism, este viaţă. Alegeţi Creaţionismul, Creştinismul şi Viaţa ca să trăiţi. Să fim numai creaţionişti, pentru totdeauna. Şi toţi să spună: Amin.