Chiar şi de această parte a crucii lui Hristos, care ar fi trebuit să însemne distrugerea sa veşnică, acelaşi formalism mort, o mărturie goală, s-a înălţat şi a devenit blestemul profesiunii de credinţă a creştinismului de pretutindeni. Foarte curând, oameni neconvertiţi au pătruns în biserică şi s-au înălţat pe ei înşişi în locul lui Hristos. Negăsind prezenţa vie a lui Hristos în inimă prin credinţă vie, ei au căutat de atunci mereu să folosească ritualurile creştinismului ca să suplinească lipsa prezenţei Sale, singura care poate da semnificaţie şi viaţă acestor ritualuri.
În acest sistem pervers, regenerarea se realizează prin ritualul botezului şi chiar şi acesta doar prin stropirea cu câteva picături de apă. Prezenţa reală a lui Hristos ia forma Cinei Domnului. Nădejdea mântuirii constă în legătura cu o anumită biserică. Şi tot aşa cu întreaga listă de ritualuri ale creştinismului, ei îngrămădind peste acestea zeci de mii de invenţii proprii sub formă de penitenţe, pelerinaje, tradiţii şi distincţii pedante.
Şi aşa cum a fost în vechime şi întotdeauna în cazul formaliştilor, viaţa este pur şi simplu şi permanent manifestarea lucrărilor firii păcătoase — certuri şi gâlceavă, ipocrizie şi nelegiuire, persecuţie, spionare, trădare şi orice faptă rea. Aceasta este papalitatea. Însă acest spirit malefic al formalismului mort s-a răspândit cu mult dincolo de graniţele papalităţii organizate. Astăzi acesta este blestemul profesiunii de credinţă a creştinismului de pretutindeni şi nici chiar profesiunea de credinţă a creştinismului specific întreitei solii îngereşti nu a scăpat cu totul neatinsă. Acesta va constitui răul ce va stăpâni lumea întreagă în zilele din urmă până la venirea Domnului în slavă pe norii cerului.
„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” (2 Tim. 3:1-5)
Această formă de evlavie fără putere larg răspândită, care chiar îi neagă puterea, este formalismul mort împotriva căruia noi trebuie să luptăm lupta cea bună a credinţei. Credinţa vie care este oferită lumii în întreita solie îngerească ne va salva ca să nu fim înghiţiţi de această mare a formalismului mort care cuprinde lumea întreagă.
Care este astăzi experienţa ta individuală? Este formalism mort sau credinţă vie? Ai o formă de evlavie fără putere? Sau prin credinţă vie ai prezenţa şi puterea vie a Mântuitorului înviat în inimă, care conferă sens, viaţă şi bucurie divină tuturor formelor de închinare şi de ritualuri pe care Hristos le-a stabilit, lucrând faptele lui Dumnezeu şi manifestându-se prin roadele Duhului în întreaga viaţă?
Dacă nu este folosit ca mijloc de a găsi pe Hristos, Mântuitorul cel viu, şi credinţa Sa cea vie, în Cuvânt, chiar şi acest Cuvânt poate fi transformat într-un formalism mort astăzi, aşa cum a fost când El era pe pământ. El a spus atunci despre aceştia: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5:39, 40)
Ei încercau să găsească viaţa veşnică în Scripturi fără Hristos, adică împlinindu-le ei singuri. Dar „mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său” — aşa cum Îl găsim în Scripturi şi nu în cuvintele Scripturii fără El. Căci acestea mărturisesc despre El. Acesta este obiectivul lor. Prin urmare, „cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” (1 Ioan 5:11-12).
„devărata evlavie înalţă gândurile şi acţiunile; atunci formele exterioare ale religiei sunt în armonie cu puritatea interioară a creştinului. Astfel acele ceremonii cerute în cadrul serviciilor lui Dumnezeu nu sunt nişte ritualuri fără sens, ca ale fariseilor ipocriţi.