„În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina lumi­nează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:4, 5). Nota marginală „învins, biruit” („overcame”, R.V.), redă exact semni­fi­ca­ţia textului, transmiţând credinciosului o solie deosebit de mângâ­ie­toare. Să vedem în ce constă aceasta.

Hristos este lumina lumii (Vezi Ioan 8:12). Dar lumina Sa este viaţa Sa, aşa cum se afirmă în textul citat. El spune: „Eu sunt Lumi­na lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Întreaga lume zăcea în întunericul păcatului. Acest întuneric exista din cauza lipsei de cunoaştere de Dumnezeu; aşa cum spune apostolul Pavel, Neamurile au „mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor” (Ef. 4:18).

Satana, stăpânitorul întunericului acestei lumi, a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a înşela pe oameni în privinţa adevăratului caracter al lui Dumnezeu. El a făcut ca lumea să creadă că Dumne­zeu este ca omul — crud, răzbunător şi iute la mânie. Chiar şi evreii, poporul pe care Dumnezeu l-a ales pentru a fi purtătorul luminii Sale în lume, s-au depărtat de Dumnezeu şi cu toate că pe faţă ară­tau că sunt separaţi de păgâni, ei erau învăluiţi de întunericul păgâ­nis­mului. Atunci a venit Hristos şi „norodul acesta, care ză­cea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina” (Mat. 4 :16). Numele Său era Emanuel, Dumnezeu cu noi. „Dumnezeu era în Hristos.” Dumnezeu a dezminţit minciunile lui Satana, nu prin argumente zgomo­toase, ci pur şi simplu trăindu-şi viaţa printre oameni, astfel încât toţi s-o poată vedea. El a demonstrat puterea vieţii lui Dumne­zeu şi posibilitatea ca aceasta să fie manifestată în oameni.

Viaţa pe care Hristos a trăit-o a fost nepătată de păcat. Satana şi-a exercitat întreaga sa putere şi îndemânare, însă nu a putut să afecteze această viaţă nepătată. Lumina ei a strălucit întotdeauna cu o putere constantă. Deoarece Satana nu a putut produce nici cea mai mică umbră de păcat în viaţă, el nu a putut s-o supună puterii sale, adică puterii mormântului. Nimeni nu putea să-I ia viaţa lui Hristos; El de bună voie şi-a dat-o. Şi din acelaşi motiv, atunci când şi-a dat-o, Satana nu l-a putut împiedica să şi-o ia înapoi. El a spus: „Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:17, 18). Cuvintele apostolului Petru referitoare la Hristos redau aceeaşi idee: „Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea” (Fapte 2:24). Astfel a fost demonstrat dreptul Domnului Isus Hristos de a fi făcut un mare preot „prin puterea unei vieţi nepieritoare” (Ev. 7:16).

Hristos dă această viaţă fără sfârşit, nepătată, tuturor celor care cred în El. „După cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora, pe care I i-ai dat Tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:2, 3). Hristos locuieşte în inima tuturor celor care cred în El. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Gal. 2:20; vezi de asemenea Ef. 3:16, 17).

Hristos, lumina lumii, locuind în inimile ucenicilor Săi, face ca ei să fie lumina lumii. Lumina lor nu vine de la ei înşişi, ci de la Hristos, care locuieşte în ei. Viaţa lor nu este de la ei; ci este viaţa lui Hristos manifestată în trupul lor pieritor (Vezi 2 Cor. 4:11). Astfel se trăieşte „o viaţă creştină”.

Această lumină vie vine de la Dumnezeu într-un şuvoi necon­te­nit. Psalmistul exclamă: „Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina” (Ps. 36:9). „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului” (Apoc. 22:1). „Şi Duhul şi Mireasa zic: ‘Vino!’ Şi cine aude, să zică: ‘Vino!’ Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” (Apoc. 22:17).

„Isus le-a zis: ‘Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi’” (Ioan 6:53, 54). Noi mâncăm şi bem această viaţă a lui Hristos ospătându-ne cu Cuvântul Său, căci El a adăugat: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă” (versetul 63). Hristos locuieşte în Cuvântul Său inspirat şi prin acesta noi primim viaţa Sa. Această viaţă este dată fără plată tuturor celor care vor s-o primească, aşa cum am citit mai sus; şi citim din nou că Isus s-a ridicat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea” (Ioan 7:37).

Această viaţă este lumina creştinului şi tot ea îl face să fie o lumină pentru alţii. Este viaţa Sa; şi pentru el mângâierea deosebită constă în faptul că indiferent cât de mare este întunericul prin care trebuie să treacă, nici un întuneric nu are puterea de a stinge această lumină. Această lumină a vieţii este a lui atâta timp cât el îşi exercită credinţa, iar întunericul nu o poate afecta. De aceea, toţi cei care mărturisesc numele Domnului să aibă încrederea care poate spune: „Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este Lumina mea!” (Mica 7:8).