„Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse” (Geneza 2:1-3).

„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:8-11).

Iată grandiosul rezumat al creaţiunii şi motivul sărbătoririi lui. Zilele creaţiunii sunt suficient desemnate prin număr, dar ziua care sărbătoreşte creaţia în întregime este onorată cu un nume. Numele zilei a şaptea este „Sabatul”. În acest fel se realizează un obiectiv dublu. Prin numirea celei de-a şaptea zile, aceasta se distinge de toate celelalte zile, iar prin enumărarea celorlalte fără a fi numite se scoate în evidenţă faptul că Sabatul este o zi special desemnată și care se repetă mereu. Dar textul arată foarte clar care zi este Sabatul, aceasta fiind şi una dintre poruncile sigure ale lui Dumnezeu, care este „întărită pentru veşnicie” (Psalmii 111:8). Scopul urmărit cu privire la acest text este de a atrage atenţia asupra lecţiilor spirituale care trebuiesc învăţate din faptul că Sabatul i-a fost dat omului.

După cum bine ştim, Hristos este marele creator. El este înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El” (Coloseni 1:16-17). „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Când se spune că în şase zile a făcut Dumnezeu cerurile şi pământul, aceasta înseamnă Dumnezeu în Hristos, pentru că Hristos este singura manifestare a lui Dumnezeu cunoscută oamenilor. De aceea noi ştim că Hristos s-a odihnit în ziua a şaptea, după terminarea creaţiunii, şi că Hristos este cel care a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o. Astfel, ziua Sabatului este într-un sens special „ziua Domnului”.

De ce a fost făcut Sabatul? „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27). Este pentru om, în sensul că nu este împotriva lui. Nu este un lucru arbitrar impus lui, ceva pe care el să-l ţină pur şi simplu pentru că Dumnezeu a spus aşa, ci este dat pentru a-l ajuta. Este o binecuvântare pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra lui. Este unul dintre „lucrurile care privesc viaţa şi evlavia” (2 Petru 1:3) și pe care puterea Sa divină ni le-a dăruit. „Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20:20). Observaţi că este un semn prin care oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu. Așadar, nu este loc pentru nicio presupunere că Sabatul a fost dat doar pentru a-i deosebi pe evrei de celelalte popoare. A fost făcut înainte ca evreii să existe. A fost făcut pentru ca ei să-L cunoască pe Dumnezeu, iar ceea ce i-ar fi putut ajuta pe ei să-L cunoască pe Dumnezeu, i-ar putea ajuta pe toţi ceilalţi oameni. I-a fost dat la început lui Adam pentru acelaşi scop – ca el să-L cunoască şi să-şi aducă aminte de Dumnezeu.

Dar cum ar putea fi Sabatul un semn pentru ca oamenii să-L poată cunoaşte pe Dumnezeu? Răspunsul se găseşte în epistola către romani: „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:19-20). Trebuie doar să ne amintim câteva din lucrurile prezentate în paginile precedente pentru a înţelege cum este cunoscut Dumnezeu prin lucrările Sale.

Cu toate acestea, întrebarea se adresează din nou: Cum ne ajută Sabatul să-L cunoaştem pe adevăratul Dumnezeu? Tocmai am citit că puterea veşnică şi divinitatea Creatorului se văd în lucrurile pe care El le-a făcut, iar Sabatul este marele memorial al creaţiunii. Domnul S-a odihnit în ziua a şaptea, după şase zile de creație, şi a binecuvântat şi sfinţit ziua a şaptea, pentru că în această zi El S-a odihnit de toate lucrările Sale. Astfel, citim: „Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc. Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui, şi dreptatea Lui ţine în veci” (Psalmii 111:2-3). Unele traduceri redau și mai clar: „El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui” (Psalmii 111:4).

Singurul lucru necesar pe care oamenii trebuie să-l înveţe în această viaţă, este despre Dumnezeu. Poeții ar putea spune că omenirea trebuie să studieze omul, dar Domnul ne spune că omenirea trebuie să-L studieze pe Dumnezeu. „Aşa vorbeşte Domnul: «Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul” (Ieremia 9:23-24). Cunoscându-L pe El, avem tot ceea ce merită să fie cunoscut, pentru că El este adevărul – tot adevărul. Isus Hristos este înţelepciunea lui Dumnezeu şi în El se găsesc „toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3).

Scopul Sabatului este de a păstra amintirea puterii creatoare a lui Dumnezeu, aceasta fiind caracteristica Sa distinctă. Dar puterea creatoare este puterea evangheliei, aşa încât ceea ce comemorează creaţia, comemorează şi răscumpărarea. Hristos este răscumpărătorul, pentru că în El toate lucrurile au fost create. El revarsă asupra oamenilor harul lui Dumnezeu prin puterea Sa creatoare. Puterea care-i mântuieşte pe oameni este puterea care a creat cerurile şi pământul. Aşa că, atunci când psalmistul spune că Domnul a făcut un memorial pentru lucrările Sale minunate, el adaugă imediat: „Domnul este îndurător şi milostiv” (Psalmii 111:4). În Hristos, harul Tatălui este descoperit. „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14). El dă harul Său, care ajută la vreme de nevoie, prin aceeaşi misterioasă şi extraordinară putere prin care a creat pământul, prin aceeaşi putere prin care razele soarelui dau viaţă plantelor de pe pământ.

Observaţi cât de inseparabil este legat Hristos de Sabat. Prin El au fost create toate lucrurile şi tot prin El se ţin. Dar lucrările lui Dumnezeu descoperă puterea şi divinitatea Sa veşnică, iar Hristos este puterea lui Dumnezeu şi în El locuieşte trupeşte toată Dumnezeirea. De aceea, lucrările creaţiunii demonstrează puterea şi divinitatea Domnului Isus Hristos. Sabatul este marele memorial al minunatelor lucrări ale lui Dumnezeu în Hristos; şi astfel, el este marele semn al divinităţii lui Hristos. Păzirea Sabatului, aşa cum Dumnezeu a rânduit la creație, este o recunoaştere a divinităţii lui Hristos. În măsura în care omul eşuează în păzirea Sabatului Domnului, în spirit şi adevăr, el nu reuşeşte să recunoască divinitatea lui Hristos şi să primească binecuvântarea care decurge din realitatea divinităţii Sale.

Acest lucru este demonstrat de cuvintele lui Hristos către fariseii care L-au acuzat pe nedrept că El şi ucenicii Săi calcă Sabatul, pentru că şi-au satisfăcut foamea în acea zi şi pentru că El a vindecat un om în Sabat. El a zis: „Fiul omului este Domn şi al Sabatului” (Matei 12:8). Faptul că El este Domnul Sabatului nu este un lucru lipsit de importanţă. A fi Domnul Sabatului înseamnă că El este creatorul cerurilor şi al pământului și că El este Domn peste toate.

Legat de Sabat există și o binecuvântare specială. Este adevărat că mulţi care obişnuiesc să ţină Sabatul nu primesc această binecuvântare; dar aceasta se întâmplă pentru că ei nu ştiu de ea. Scriptura afirmă că Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o. El a binecuvântat acea zi. Nu este nicio zi din săptămână în care oamenii să nu fie binecuvântaţi de Dumnezeu. Într-adevăr, atât cei buni, cât şi cei răi se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu în fiecare zi. Domnul este totdeauna aproape şi gata să binecuvânteze, dar există o binecuvântare în ziua de Sabat care nu poate fi găsită în altă zi. Este binecuvântarea Sabatului. Dumnezeu şi-a pus binecuvântarea asupra Sabatului şi binecuvântarea Sabatului se găseşte numai în Sabat. Nimeni nu poate găsi un lucru acolo unde nu este. Binecuvântarea Sabatului nu a fost pusă asupra niciunei alte zile cu excepţia zilei a şaptea; deci ea nu poate fi găsită nicăieri altundeva.

Pentru ce este binecuvântarea aceasta? Este pentru acelaşi scop pentru care sunt date toate binecuvântările lui Dumnezeu. „Dumnezeu, după ce a ridicat pe robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Faptele apostolilor 3:26). Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni nu pentru că sunt buni, ci pentru ca ei să poată deveni buni. Toate binecuvântările Sale au scopul de a-i întoarce de la fărădelegile lor. Dacă oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu, atunci binecuvântările pe care El le revarsă au scopul de a-i apropia şi mai mult de El. Aşa este şi cu Sabatul. Este dat pentru a-i întoarce pe oameni spre Dumnezeu, amintindu-le de bunătatea şi puterea Sa slăvită. Puterea creaţiunii este puterea lui Hristos. Hristos „a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare”[1]. Puterea prin care El ne dă aceste lucruri este puterea prin care a creat lumile. Tocmai de aceea găsim un sens mai adânc în cuvintele Domnului: „Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc” (Ezechiel 20:12). Binecuvântarea Sabatului este binecuvântarea sfinţirii. După cum Sabatul este memorialul creaţiunii lui Dumnezeu, tot aşa el ne face cunoscută puterea lui Dumnezeu de a ne transforma în creaturi cu totul noi în Hristos.

Cuvântul „Sabat” înseamnă odihnă. Este cuvântul ebraic pentru odihnă. Prin urmare, acolo unde scrie „ziua a şaptea este Sabatul Domnului Dumnezeu” este ca şi cum ar scrie „ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeu”. Că acesta este adevărul va fi clar pentru oricine îşi aminteşte declaraţia că în ziua a şaptea Domnul S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

Acum să ne amintim că suntem chemaţi să păzim Sabatul Domnului. Astăzi auzim termeni ca „sabatul evreiesc”, „sabatul continental”, „sabatul puritan”, „sabatul american”, „sabatul creştin” etc. Dar singurul sabat despre care ne vorbeşte Biblia este „Sabatul Domnului Dumnezeului Tău”. „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele” (Exodul 31:13). Domnul vorbeşte despre Sabat numindu-l „ziua Mea cea sfântă” (Isaia 58:13). Așadar, noi trebuie să păzim odihna Domnului. Noi nu trebuie doar să ne abţinem de la muncă în ziua în care Domnul S-a odihnit, ci să păstrăm odihna Sa. Ce înseamnă aceasta? Vom vedea în continuare.

Mântuitorul ne spune că „Dumnezeu este un Duh”[2] (Ioan 4:24). Mai exact este comentariul marginal al traducerii Revised Version care spune că „Dumnezeu este Duh”. El nu este doar unul dintre o mulțime de duhuri, ci El este Duh. El este o fiinţă spirituală, nu una fizică. Aceasta înseamnă că este o umbră? În niciun caz. Singurele lucruri durabile sunt cele spirituale. Dumnezeu este substanţă, pentru că ni se spune că Hristos este „chiar imaginea substanţei Sale”[3] (Evrei 1:3). Este greșită ideea pe care suntem atât de înclinaţi s-o acceptăm, respectiv aceea conform căreia lucrurile spirituale nu sunt reale. „Există trup natural și există trup spiritual”[4] (1 Corinteni 15:44). Trupul lui Hristos după înviere, trupul în care El s-a înălţat la cer, a fost cu siguranţă un trup spiritual; şi totuşi el era foarte real şi tangibil. Noi nu putem spune ce este un trup spiritual, dar ştim că el este desăvârşit și infinit superior trupurilor noastre fizice. Trupul spiritual nu este supus limitelor, aşa cum se întâmplă cu cel natural, fizic.

Dumnezeu este Duh, deci odihna Sa de după creație a fost una spirituală. Crearea pământului nu implica o oboseală fizică. „Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte” (Isaia 40:28). Creaţia nu a fost o lucrare fizică; ea a fost cu totul spirituală. Dumnezeu a zis şi s-a făcut. Şi cuvântul Său este duh. Așadar, a păzi Sabatul, odihna lui Dumnezeu, înseamnă să te bucuri de odihnă spirituală. Ea are un înţeles mai adânc decât cel care i se atribuie de obicei. Sabatul nu este destinat doar odihnei fizice, ci celei spirituale. El are o semnificaţie mai profundă decât cea care i se ataşează de obicei. Este adevărat că ni se cere să nu ne facem lucrul nostru în această zi, dar oprirea din lucrul fizic în ziua Sabatului nu este decât un simbol al odihnei spirituale pe care Dumnezeu o dă celor care Îl acceptă drept Creator al tuturor lucrurilor. Fără odihna spirituală nu există o adevărată păzire a Sabatului. Domnul spune despre cei care îşi vor opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu urmeze căile lor în ziua Sa cea sfântă și pentru care Sabatul va fi o desfătare, o zi sfântă pentru Domnul, prin care să-L slăvească, că se vor desfăta în Domnul (Isaia 58:13-14). Omul se poate strădui să nu muncească în ziua a şaptea cu aceeaşi scrupulozitate ca cel mai strict fariseu; şi totuşi, dacă nu-L cunoaşte pe Domnul Isus Hristos şi nu se desfată în El, atunci nu păzeşte cu adevărat Sabatul Domnului. Adevărata odihnă de Sabat poate fi găsită numai în Hristos.

Să nu uităm că Sabatul i-a fost dat omului în Eden, înainte ca păcatul să intre în lume. Adam trebuia să muncească, însă munca sa nu era obositoare. Munca nu face parte din blestem, doar oboseala în urma muncii face parte din blestem. Numai după cădere i s-a spus lui Adam: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: «Să nu mănânci deloc din el», blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3:17-19). Toate acestea s-au întâmplat pentru că el păcătuise. Dacă el ar fi rămas loial faţă de Dumnezeu, pământul ar fi dat din belşug numai ce e bun şi munca ar fi fost o plăcere. Cu toate acestea, Sabatul ar fi fost respectat, nu ca o odihnă pentru un trup care nu ar fi fost niciodată obosit. El ar fi fost un timp de comuniune plină de desfătare cu Dumnezeu.

De aici se poate învăţa o lecţie practică privind legislaţia Sabatului. Dacă Sabatul ar fi doar pentru odihna fizică a oamenilor, pentru ca aceştia să poată începe săptămâna următoare în goana lor după bogăţie cu mai multă energie, guvernul le-ar putea cere oamenilor să păzească Sabatul. Dar, întrucât odihna Sabatului este o odihnă spirituală, imposibilitatea de a forţa pe cineva să păzească Sabatul este evidentă. Spiritualitatea ţine de Duhul lui Dumnezeu. Odihna Sabatului – fiind una spirituală – este odihna pe care numai Duhul lui Dumnezeu o poate da, iar Duhul lui Dumnezeu nu Se supune legilor Parlamentului sau hotărârilor tribunalelor. Chiar dacă ziua a şaptea – ziua pe care însuşi Domnul a binecuvântat-o şi a sfinţit-o – ar fi ziua care s-ar căuta să fie impusă, rezultatul ar fi acelaşi. Dumnezeu nu foloseşte constrângerea, iar El nu a autorizat niciun om sau grup de oameni s-o folosească în locul Său. Sabatul este pentru om, este cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu i-o dă omului. Acesta îi arată omului puterea prin care el poate fi mântuit. De aceea, a constrânge oamenii să păzească Sabatul, ar însemna să-i constrângi să fie mântuiţi. Hristos spune că atrage oamenii la El, nu că-i obligă. El este păstorul cel bun. În această calitate El merge înaintea oilor Sale şi le conduce prin vocea Sa, dar nu le mână cu bâta.

Este clar că simpla refacere fizică nu constituie obiectivul zilei de Sabat şi că doar încetarea efortului fizic nu înseamnă deloc păzirea Sabatului. Totuşi, încetarea totală a lucrului pentru propriul folos, indiferent care ar fi acesta, este poruncită în ziua a şaptea. Şi aceasta nu numai cu scopul de a avea timp să contemplăm lucrările lui Dumnezeu fără a fi deranjaţi, ci pentru a imprima o foarte necesară lecţie de încredere în Dumnezeu. Când încetăm lucrul prin care ne câştigăm existenţa, ne reamintim că Dumnezeu ne oferă nu doar binecuvântări spirituale, ci de asemenea toate cele necesare vieţii.

Prin aceasta recunoaştem că, deşi ascultând de porunca Sa muncim pentru a ne câştiga pâinea zilnică, noi suntem la fel de dependenţi de El ca şi cum nu am fi făcut nimic.

Prin urmare, o corectă înţelegere a Sabatului şi a obiectivului său, ar răspunde pentru totdeauna întrebării care adesea apare în mintea celor convinşi că trebuie să asculte de Dumnezeu în ceea ce priveşte păzirea lui. Întrebarea este: „Dacă voi păzi ziua a şaptea, cum voi mai putea să-mi câştig existenţa? Fără îndoială că îmi voi pierde poziţia şi, cum relativ puţini oameni păzesc această zi, ea fiind şi principala zi de afaceri, nu voi putea să-mi găsesc un loc de muncă. Ce să fac?” Vreau să spun că o asemenea întrebare nu va fi niciodată pusă de cel care cunoaşte natura şi obiectivul Sabatului. El va şti că tocmai Sabatul este cel care răspunde la întrebare. Ideea fundamentală a păzirii Sabatului este încrederea totală în Dumnezeu, în Cel a cărui putere a creat universul din nimic, pe care tot El îl susţine şi a cărui dragoste pentru creaturile Sale este egală cu puterea Sa de a le face bine.

Aceasta va rezolva şi problema sau, mai bine zis, va preveni apariţia acesteia, dacă un om ar trebui să lucreze în Sabat la recoltat, într-o situaţie extremă, când s-ar părea că aceasta ar fi singura soluţie pentru strângerea recoltei. Acesta va şti că Dumnezeu, care singur poate face porumbul să crească, este capabil să-l apere sau să-i pună la dispoziţie, din abundenţă, alte mijloace în cazul în care acesta ar fi distrus. Însă toţi vor înţelege că păzirea perfectă a Sabatului este într-o strânsă legătură cu faptul că, orice le este necesar, le va fi acordat celor încercați, pentru că tocmai Sabatul ne reaminteşte că Dumnezeu este „plin de îndurare şi milostiv”.

„Să luăm, dar, bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în «odihna», despre care a vorbit El, când a zis: «Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!» Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: «Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.» Şi aici este zis iarăşi: «Nu vor intra în odihna Mea!» Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, El hotărăşte din nou o zi: «astăzi» – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: «Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!» Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale” (Evrei 4:1-10).

Odihna despre care se vorbeşte aici este evident odihna care rămâne pentru copiii lui Dumnezeu în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Este odihna pe pământul reînnoit, pe care evreii din vechime nu au obţinut-o din cauza necredinţei. Ceea ce au primit în Canaan a fost numai o umbră a adevăratei odihne pe care Dumnezeu le-o promisese. Aceeaşi evanghelie a împărăţiei care ne este predicată nouă, le-a fost mai întâi predicată lor. Dar ce are a face ziua a şaptea cu odihna veşnică din împărăţia lui Dumnezeu? Vom vedea mai departe.

După cum am văzut, Sabatul este memorialul creaţiunii. Dar să nu uităm că Sabatul a fost dat atunci când „Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune” (Geneza 1:31). Astfel, Sabatul comemorează o creație perfectă. El ne aminteşte că pământul nu a fost întotdeauna în starea în care îl vedem acum. Prin urmare, cum niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu nu dă greş şi toate planurile vor fi împlinite, după cum Sabatul ne aduce aminte de terminarea unei creaţiuni desăvârşite ca locuinţă pentru om, el este și asigurarea noastră că pământul va fi reînnoit şi amenajat pentru a fi locuinţa celor care vor primi moştenirea sfinţilor în lumină.

„Toţi sunt ruşinaţi şi uluiţi, toţi pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor. Dar Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi în veci. Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: «Eu sunt Domnul, şi nu este altul!»” (Isaia 45:16-18).

Dumnezeu a făcut pământul şi a aşezat omul pe el. Omul a fost creat desăvârşit. Prin urmare, Dumnezeu a vrut ca pământul să fie locuit de fiinţe perfecte. Acestor fiinţe El le-a dat Sabatul pentru a le aminti continuu de Creator şi pentru ca astfel ele să-şi păstreze desăvârșirea. Acea perfecţiune nu a fost numai una fizică, ci şi una spirituală. Omul, perfect în caracter, a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Aşa că el urma să păzească Sabatul ca o aducere aminte a perfecţiunii spirituale pe care el o primise de la Dumnezeu şi pe care numai El o putea păstra. La această stare perfectă dorește Domnul să readucă pământul prin evanghelie. El pregătește un popor desăvârșit care să locuiască pe pământul refăcut. Deşi omul a căzut şi pământul a fost pângărit, Sabatul încă rămâne o fărâmă din Eden, atât ca aducere aminte a ceea ce Dumnezeu a pregătit la început, cât şi ca mijloc de a-l ridica la acea poziţie înaltă, astfel încât el să se poată bucura de acesta când va fi restaurat.

Prin urmare, odihna care rămâne este pământul reînnoit şi Edenul refăcut. Lucrările au fost terminate la întemeierea lumii. Cu alte cuvinte, de îndată ce pământul a fost creat, acesta a fost odihna omului. Omului i s-a dat să lucreze, dar nu era o muncă obositoare. O redare strict literală pentru Geneza 2:15 ar fi că Dumnezeu l-a făcut pe om să se odihnească în grădina pe care El o plantase. El i-a dat omului odihnă în pământul care era pregătit pentru desfătarea lui. Dovada acestui fapt sunt cuvintele: „[…] și în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse” (Geneza 2:2). Apoi Sabatul i-a fost dat omului ca un semn că el urma să se odihnească toată veşnicia alături de Domnul. Aceasta înseamnă că el urma să se bucure de odihna spirituală – o eliberare deplină din păcat.

În timpul celor şase zile lucrătoare, Dumnezeu a rostit cuvintele care au adus pământul la starea lui de perfecțiune. Apoi El S-a odihnit. El a încetat să mai vorbească, iar cuvântul Său – care este viu şi lucrează în veac – a continuat să susţină ceea ce crease. Aşa că Dumnezeu S-a odihnit, bazându-se pe cuvântul Său. El a putut să Se odihnească de lucrarea creaţiunii, având deplină încredere în cuvântul Său că acesta va susţine întreg universul. Aşa că, atunci când ţinem Sabatul Domnului, noi pur şi simplu beneficiem de odihna care este rezultatul credinţei noastre în făgăduinţele lui Dumnezeu.

Așa se face că: „[…] noi, fiindcă am crezut, intrăm în «odihnă»” (Evrei 4:3). Iar cel care intră în odihnă, de asemenea, încetează să mai facă propriile lui fapte, după cum și Dumnezeu Și-a terminat lucrarea Sa. Înainte ca omul să accepte cu adevărat cuvântul Domnului, tot ceea ce face este în puterea lui. Faptele cărnii (KJV) nu sunt decât păcat. Și chiar dacă oamenii declară că îi slujesc lui Dumnezeu şi doresc cu toată sinceritatea să facă ceea ce este bine, faptele lor în acest sens sunt un eşec. „Toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6). Dar când realizăm puterea cuvântului lui Dumnezeu şi înţelegem că acesta poate să-i zidească pe cei care se încred în El, atunci încetăm să mai facem propriile noastre fapte şi îi dăm posibilitatea lui Dumnezeu să lucreze în noi „după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”[5]. Atunci toate faptele sunt făcute în El şi sunt astfel bune. Aceasta este odihnă cu adevărat. Odihna pe care o experimentăm atunci când realizăm că mântuirea nu este lucrarea noastră, ci a cuvântului care a creat cerurile şi pământul şi care le susţine, este odihna pe care ne-o aduce Sabatul, atunci când acesta este ţinut aşa cum doreşte Dumnezeu.

Observaţi că noi trebuie să ne amintim de ziua Sabatului pentru a o sfinţi. Ea este sfântă şi aşa trebuie să o ținem. Noi nu trebuie să o facem mai sfântă, pentru că aceasta ar fi imposibil; numai Dumnezeu ar putea face aceasta. Orice am face, noi nu putem adăuga sau scădea ceva din sfinţenia ei. Nici nu putem să ne sfinţim singuri, astfel încât să-l păzim aşa cum trebuie. Noi nu putem face aceasta. Dar aceeaşi putere care a sfinţit ziua Sabatului, ne va sfinţi şi pe noi. Aceasta este puterea care a creat universul. Prin puterea creatoare, noi trebuie să fim sfinţiţi, deoarece Hristos este creatorul, şi El a fost făcut pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Dumnezeu ne-a dat Sabatul – memorialul puterii sale creatoare – pentru ca noi să ştim că El este Dumnezeul care ne sfinţeşte.

Aceasta este odihna pe care Hristos o dă tuturor celor care vin la El. El spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28-29). Noi trebuie să venim şi să ne odihnim pe cuvântul care susţine întreg universul. Aceasta este semnificaţia Sabatului. El comemorează creaţia. Însă răscumpărarea este pur şi simplu puterea care a creat toate lucrurile şi care lucrează să le restaureze. Aşa că Sabatul marchează cele mai înalte realizări ale evangheliei.

Am văzut că Sabatul a fost dat în Eden şi că este parte a acelei odihne în care a intrat Dumnezeu. Când este ţinut în duh şi adevăr, el este o fărâmă din Eden, păstrată pentru noi în ciuda tuturor schimbărilor produse de blestem. Şi cum Dumnezeu nu a făcut pământul în zadar, ci l-a făcut ca să fie locuit de aceeaşi clasă de oameni cu care l-a populat la început, aşa se va întâmpla. Deci Sabatul nu este numai o porţiune din Edenul originar, păstrat pentru noi, ci este identic cu odihna de care se vor bucura sfinţii lui Dumnezeu în veşnicie. Cerul începe cu adevărat pe pământ pentru cei care Îl acceptă deplin pe Mântuitorul şi care I se dăruie Lui fără rezerve. Sabatul, o fărâmă de paradis, acoperă prăpastia dintre Edenul pierdut şi Edenul restaurat, reprezentând memorialul primului şi garanţia pentru cel de-al doilea.

Aşadar, nu este Sabatul cu adevărat o desfătare? Poate cineva, care-i înţelege semnificaţia, să-l privească altfel decât ca o binecuvântare? Omul lui Dumnezeu ne-a lăsat un cântec pentru ziua de Sabat, în care ne arată cum ar trebui considerat şi ce face pentru noi:

„Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte, să vestim dimineața bunătatea Ta şi noaptea credincioşia Ta, cu instrumentul cu zece coarde şi cu alăuta, în sunetele harfei. Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările tale, Doamne, şi eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale” (Psalmii 92:1-4).

Noi trebuie să fim tari în Domnul şi în puterea Lui. Noi trebuie să fim biruitori „prin Acela care ne-a iubit”[6]. Așadar, atunci când suntem asaltați de ispite, nu trebuie decât să ne gândim la puterea lui Dumnezeu – puterea care a creat lumile din nimic – şi să fim siguri că ea va fi folosită pentru eliberarea noastră. Numai de am accepta-o! Nimic nu este prea greu pentru Domnul şi nimic nu-I poate rezista. Toată oştirea lui Satana nu are nicio putere atunci când luptă împotriva Domnului. Hristos „a dezbrăcat domniile şi stăpânirile” (Coloseni 2:15). Astfel că, atunci când ne încredem în această putere, biruinţa este deja câştigată. Lucrările pe care Dumnezeu le-a făcut ne reamintesc de puterea Sa; şi astfel suntem biruitori prin lucrările mâinilor Sale. Sabatul este menit să ne dea tocmai această slăvită biruinţă.

În concluzie, deoarece Sabatul este semnul unei creaţii perfecte, el este sigiliul unei noi făpturi în Hristos. De aceea, el este sigiliul lui Dumnezeu, pe care îl pune Duhul lui Dumnezeu. Datorită faptului că îşi are originea în Paradis şi reprezintă o parte a odihnei Paradisului, el arată că cei care îl păzesc în spirit, nu doar ca formă, sunt, prin puterea mare a lui Dumnezeu, destinaţi să ocupe un loc în Paradis. Şi astfel, în veacurile viitoare, când Edenul va fi refăcut, toate făpturile vor veni împreună, în fiecare Sabat, să I se închine lui Dumnezeu – a cărui dragoste, putere şi îndurare, în Hristos, le-a dat posibilitatea să se împărtăşească de slava prezenţei Sale. Şi când se vor aduna în acele zile de Sabat – de trei ori binecuvântate – ei vor cânta: „Vrednic este Mielul care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Dar mulţimea celor răscumpăraţi nu vor fi singurii care vor aduce laude. Toate lucrările lui Dumnezeu Îl laudă pe El chiar acum, în timp ce gem şi aşteaptă să fie răscumpărate. Dar atunci – când orice urmă de blestem va fi fost îndepărtată şi evanghelia va fi readus creaţia la starea originară – „toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri” se vor uni într-un singur glas, în perfectă armonie, spunând:

„Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor” (Apocalipsa 5:12-13).

Note de subsol

[1] 1 Corinteni 1:30.

[2] În traducerea KJV – „God is a Spirit”.

[3] În traducerea Revised Version.

[4] În traducerea KJV.

[5] Filipeni 2:13.

[6] Romani 8:37.