Introducere

În versetul 4 al capitolului 15 din Romani, Duhul lui Dumnezeu, prin apostolul Pavel, îşi pune sigiliul de aprobare asupra Vechiului Testament în întregime, evidenţiind scopul pentru care a fost scris acesta: „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.”

Motivul pentru care găsim mângâiere şi speranţă în Vechiul Testament este descoperit clar de Hristos când, în răspunsul Său către evrei, a arătat clar că acesta, şi în special scrierile lui Moise, au autoritate divină, spunând: „Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. […] Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” (Ioan 5:39, 46-47). Putem găsi mângâiere şi speranţă în Scripturi pentru că Hristos este în ele.

Duhul Vechiului Testament este Duhul lui Hristos. Citim despre vechii profeţi că „ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate” (1 Petru 1:11).

Însă nu numai atât; Vechiul Testament conţine evanghelia. În versetul care urmează ultimului verset citat se spune: „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.” Înseamnă că profeţii, printre care şi Moise, au predicat aceleaşi lucruri care au fost predicate de apostoli; şi anume evanghelia. Cum evanghelia lui Dumnezeu „priveşte pe Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 1:1-3), iar evreii ar fi crezut în mod necesar în Isus dacă l-ar fi crezut pe Moise – deoarece Moise a scris despre Hristos –, prin urmare, ceea ce a scris Moise a fost, de fapt, evanghelia. 

Primul lucru pe care l-a scris Moise, prin inspiraţia Duhului lui Dumnezeu, a fost istoria creaţiunii. Acesta este așadar unul din mijloacele prin care noi primim speranţă şi mângâiere. De ce putem primi speranţă şi mângâiere prin istoria creaţiunii? Pentru că această istorie conţine evanghelia. Câteva cuvinte vor ajuta la stabilirea acestui fapt, înainte de a începe studiul lecţiilor în detaliu. 

Declaraţia apostolului că evanghelia „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16) este familiară tuturor acelora care au auzit vreodată evanghelia predicându-se. Evanghelia este manifestarea puterii lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Acelaşi lucru este afirmat în esență și de apostolul Petru când vorbeşte despre moştenirea rezervată în ceruri acelora care „sunt păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuire” (1 Petru 1:5).

Dar care este măsura puterii lui Dumnezeu? Unde se vede aceasta într-o formă concretă? Citiţi Romani 1:20 unde ni se spune că, încă de la crearea lumii, lucrurile invizibile ale lui Dumnezeu – chiar puterea Sa veşnică şi divinitatea Sa – sunt clar văzute, fiind înţelese din lucrurile care există. De aceea, oricine poate vedea în creaţiune puterea lui Dumnezeu. Însă puterea lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte mântuirea, este evanghelia. Așadar, lucrările creaţiunii predică evanghelia. Acest adevăr este prezentat în psalmul 19, unde citim: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii” (Psalmii 19:1-4).

Ideea este că indiferent ce limbă vorbesc, oamenii pot înţelege limba cerului. Solia aceasta poate fi mult mai uşor înţeleasă decât dacă ar fi rostită în cuvinte; pentru că nu toţi oamenii pot înţelege aceeaşi limbă articulată, dar toţi cei care posedă raţiune pot înţelege limbajul simplu al lucrărilor lui Dumnezeu. Acest gând este frumos exprimat în versurile scrise de Addison.[1]

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, iar puterea lui Dumnezeu este manifestată în lucrurile pe care El le-a făcut. Așadar psalmistul vorbeşte despre evanghelia pe care o propovăduieşte cerul. Că aşa stau lucrurile, o arată apostolul Pavel în Romani 10:15-18: „«Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pa‑ cea, ale celor ce vestesc Evanghelia!» Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: «Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?» Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin cuvântul lui Hristos. Dar eu întreb: «N-au auzit ei?» Ba da, căci «glasul lor a răsunat prin tot pământul şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii».” Apostolul vorbeşte aici despre evanghelie care, spune el, nu a fost ascultată de toţi. Apoi el declară că toţi au auzit şi ca dovadă el citează din Psalmii 19: „Răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginea lumii.” Ce să spună glasul lor? Desigur ceva privind evanghelia. Astfel, avem o dovadă clară că cerurile vestesc evanghelia. Nu există niciun om atât de analfabet, încât să nu poată citi evanghelia; şi niciun om nu este atât de surd sau de izolat, încât să nu audă vreo predică despre evanghelie. Acest adevăr va apărea şi mai evident pe măsură ce vom înainta în acest studiu.

Întinsul firmament din înalt

„Întinsul firmament din înalt,
Cu-ntregul său albastru, etern smalț
Şi cadrul înstelat, strălucitor
Fac cunoscut pe-al lor Creator.
Neobositul soare, zi după zi,
Descoperă puterea-I în amiezi,
Vestind oricărei regiuni
Lucrarea Atotputernicei mâini.

Îndată ce umbrele serii se-arată,
Luna continuă povestea-I minunată;
Şi-n noapte, pământului ce-ascultă
Istoria naşterii sale exultă.
Și stelele din jur ce strălucesc,
Planetele și ele mijlocesc,
Confirmă prin a lor rotire
A adevărului șoptire.

Și ce dacă solemn se-nvârt toate
În jurul bilei-ntunecate?
Şi ce dacă nici voce, nici sunet
Nici al sferelor radiante răsunet?
În urechea rațiunii se-aude,
Bucuria glorioasă conclude,
Rostind cu o voce deplină:
«Mâna ce ne-a creat e Divină!»”[2]

The spacious firmament on high

“The spacious firmament on high,
With all the blue, ethereal sky,
And spangled heavens, a shining frame,
Their great Original proclaim;
The unwearied sun, from day to day
Does his Creator’s power display,
And publishes to every land
The work of an Almighty hand. 

“Soon as the evening shades prevail,
The moon takes up the wondrous tale;
And nightly, to the listening earth
Repeats the story of her birth;
While all the stars that round her burn,
And all the planets in their turn,
Confirm the tidings as they roll,
And spread the truth from pole to pole.” 

“What though in solemn silence, all
Move round the dark terrestrial ball?
What though no real voice nor sound
Amid their radiant orbs be found?
In reason’s ear they all rejoice,
And utter forth a glorious voice,
For ever singing, as they shine,
’The hand that made us is Divine.”[3]

Note de subsol

[1] Versurile sunt citate la pagina 8.
[2] Traducere adaptată (n.ed.).
[3] Joseph Addison, „The spacious firmament on high”. Versurile compun un imn creștin, binecunoscut în limba engleză (n.ed.).