PATRIOTISMUL nu este numai iubirea faţă de ţara natală, ci este şi iubirea cuiva faţă de ţara în care a fost încetăţenit.
De aceea, patriotismul creştin nu este numai iubirea faţă de ţara în care cineva s-a născut creştin, ci şi faţă de ţara în care cineva a fost încetăţenit drept creştin.
Încetăţenirea este procedura prin care persoane născute într-o altă ţară - străinii - devin cetăţeni ai unei anumite ţări pe care o aleg.
Există ceva, în experienţa creştină, care să corespundă încetăţenirii? Există încetăţenire creştină? Să citim Efeseni 2:11: “De aceea voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără DREPT DE CETĂŢENIE în Israel, STRĂINI de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.”
Străinii devin cetăţeni ai unui stat prin încetăţenire. Iar când prin actul prin care li se acordă cetăţenia ei depun jurământul de supunere faţă de noul guvern, faţă de noul suveran, acestea sunt specificaţiile – le am copiate din certificatul de încetăţenire al unei persoane. Voi şi eu eram fără cetăţenie. Am fost încetăţeniţi în comunitatea lui Israel, în împărăţia lui Dumnezeu. Ce implică aceasta? Să citim:
“Acest act certifică, etc., faptul că J.B., fiind admis ca cetăţean, prin hotărâre judecătorească, a depus jurământul de a susţine Constituţia Statelor Unite ale Americii, şi că acesta a renunţat în mod absolut şi pentru totdeauna, şi s-a abjurat de orice supunere sau fidelitate faţă de orice prinţ, potentat, stat sau suveran străin, oricare ar fi acesta, dar mai ales faţă de împăratul Germaniei, etc., etc.”
Dacă înainte ar fi fost supus al Marii Britanii, ar fi fost scris, “dar mai ales faţă de regina Marii Britanii şi de împărăteasa Indiei”.
La ce a trebuit să renunţe? La “orice supunere sau fidelitate faţă de orice prinţ, potentat, stat sau suveran străin, oricare ar fi acesta”. Dar mai ales faţă de cine? “Dar mai ales faţă de împăratul Germaniei”.
Cât de total? Pentru câtă vreme? - “A renunţat în mod absolut şi pentru totdeauna, şi s-a abjurat de orice supunere sau fidelitate”. Astfel, el trebuie să întoarcă spatele “în mod absolut” supunerii şi fidelităţii sale anterioare “faţă de orice prinţ, potentat, stat sau suveran străin, ORICARE AR FI ACESTA”. Aceasta în general. Dar în mod deosebit, trebuie să renunţe la supunere şi fidelitate faţă de cel căruia îi fusese supus în mod special. În felul acesta, guvernele pământeşti îi acceptă drept cetăţeni pe cei străini.
Cum se întâmplă cu noi, care “eram fără drept de cetăţenie”? Acum “dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi ÎMPREUNĂ CETĂŢENI cu sfinţii (nu împreună cetăţeni cu păcătoşii ci ‚cu sfinţii’, Deut. 33:2; Iuda 14), oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Hristos.” Efes. 2:19,20. Mulţumim Domnului!
Certificatul de acordare a cetăţeniei declară că, oricine ar fi omul respectiv, “prin actul de acordare a cetăţeniei... a renunţat în mod absolut şi pentru totdeauna şi s-a abjurat de orice supunere sau fidelitate faţă de orice prinţ, potentat, stat sau suveran străin, oricare ar fi acesta, dar mai ales faţă de” suveranul căruia îi fusese înainte supus în mod special.
Devenind cetăţeni în comunitatea lui Israel, împreună cetăţeni cu sfinţii, aţi renunţat “în mod absolut şi pentru totdeauna” şi v-aţi abjurat “de orice supunere sau fidelitate faţă de orice prinţ, potentat, stat sau suveran străin, oricare ar fi acesta, dar mai ales faţă de” cel căruia i-aţi fost supus înainte, aşa cum trebuie să o facă orice om fără cetăţenie ca să devină cetăţean al unui guvern pământesc?
Dacă nu aţi făcut-o, atunci apreciaţi, oare, dreptul de cetăţenie în Israel şi împreuna cetăţenie cu sfinţii, aşa de mult cum orice străin trebuie să aprecieze dreptul la cetăţenie într-un guvern pământesc? Apreciaţi, voi, împreuna cetăţenie cu sfinţii la fel de mult cum apreciază străinul împreuna cetăţenie cu păcătoşii?
În adevăr şi în fapt, este cetăţenia în Israel, este împreuna cetăţenie cu sfinţii, de o valoare la fel de mare cum este cetăţenia într-un guvern pământesc, cum este împreuna cetăţenie cu păcătoşii?
Dacă dreptul de cetăţenie în ceruri, dacă dreptul de cetăţenie în Israel, dacă împreuna cetăţenie cu sfinţii, dacă a fi oameni din casa lui Dumnezeu, valorează cu adevărat la fel de mult ca şi dreptul de cetăţenie într-un guvern pământesc, atunci, pentru a fi cu adevărat un cetăţean în Israel, ca şi pentru a deveni cetăţean al unui guvern pământesc, omul trebuie să renunţe “în mod absolut şi pentru totdeauna şi să se abjure de orice supunere sau fidelitate faţă de orice prinţ, potentat, stat sau suveran străin, oricare ar fi acesta, dar mai ales faţă de” cel căruia îi eram supuşi când eram fără drept de cetăţenie, şi care este “stăpânitorul lumii acesteia”.
Dacă acest lucru nu este făcut, ce se întâmplă? Dacă nu se renunţă în mod absolut şi pentru totdeauna la supunerea faţă de orice alt prinţ, potentat, stat sau suveran, oricare ar fi acesta, în afară de cel al lui Israel, în afară de cel al cerului, al sfinţilor, al celor din casa lui Dumnezeu, atunci cu siguranţă se încearcă o supunere împărţită.
Va fi însă corespunzătoare o supunere împărţită? Va fi acceptată o supunere împărţită? Va accepta vreun guvern pământesc o supunere împărţită? Dacă cineva fără drept de cetăţenie, care cere să devină cetăţean al unui guvern pământesc, ar refuza să renunţe la acestea în mod absolut şi total, dacă ar cere să i se permită să renunţe doar în parte, aşa încât să poată păstra şi manifesta oarecare fidelitate, cât de puţină, vreunui prinţ, potentat, stat sau suveran străin, ar fi acceptat? Oricine ştie că nu, nici măcar pentru o clipă. Atunci, cum se poate presupune că o astfel de supunere rezervată, împărţită, poate fi acceptată în dreptul cuiva care cere să fie primit drept cetăţean în Israel?
Oricum, nu este suficient să pui întrebarea dacă o supunere împărţită va fi acceptată. Adevărata întrebare este dacă poate exista în mod real aşa ceva ca supunerea împărţită? Iar răspunsul adevărat este că NU; Întrucât este scris: “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”.
De aceea, este cert că nici unul fără cetăţenie, care caută să fie cetăţean al comunităţii lui Israel, nu se poate aştepta să păstreze vreo umbră de supunere faţă de nimic în această lume sau din această lume. Este scris: “nu iubiţi lumea nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, iubirea Tatălui nu este în el.” 1 Ioan 2:15. Prinţii, potentaţii, statele, suveranii sunt numai din lumea aceasta. A păstra o rezervă de supunere sau de fidelitate faţă de vreunul dintre aceştia, înseamnă a păstra o rezervă de supunere şi fidelitate faţă de lucrurile care aparţin doar acestei lumi, şi astfel, faţă de lume însăşi.
Cetăţenia creştină este o cetăţenie în ceruri; pentru că “cetăţenia noastră este în ceruri.” Fil. 3:20. O altă traducere spune, “pentru că ţara noastră (statul de care aparţinem, ai cărui cetăţeni suntem prin credinţă) este în ceruri.” - Alford.
O alta, un interliniar, cuvânt cu cuvânt, spune “Pentru noi comunitatea din ceruri există.”
Cetăţenia creştină este cetăţenie în comunitatea lui Israel; pentru că noi, “nu mai suntem nici străini nici oaspeţi, ci împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu.” Ef. 2:12,13,18,19.
Patriotismul creştin este iubirea faţă de ţara unde cineva îşi are cetăţenia. Şi adevărata cetăţenie presupune renunţarea şi abjurarea în mod absolut şi pentru totdeauna la orice supunere şi fidelitate faţă de orice alt prinţ, potentat, stat sau orice altă suveranitate.
Este cetăţenia ta o adevărată cetăţenie creştină? Eşti tu un patriot creştin?