Cartea Apocalipsei descrie în simboluri profetice consecinţele fatale ale ignorării acestor principii divine ale adevărului, iar, de când a fost scrisă cartea Apocalipsei, întreaga istorie ne arată această teribilă realitate.

În cartea aceasta este văzută Moartea, pe un cal gălbui (şi împreună cu ea, venea după ea locuinţa morţilor), călărind ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă, şi cu fiarele pământului, suflete care au fost credincioase Cuvântului lui Dumnezeu şi mărturiei pe care o ţineau. Apoc. 6:8-11.

Este văzut un oraş mare, “care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă Sodoma şi Egipt”, unde din nou “a fost răstignit şi Domnul lor.” Apoc. 11:8.

Este văzut un balaur roşu, mare, persecutând până la moarte “femeia care născuse copilul de parte bărbătească”, copil care “a fost răpit la Dumnezeu, şi la tronul Său;” şi persecutând “rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” Apoc. 12:13-17.

Este văzută o fiară mare şi grozavă aflată în alianţă cu balaurul, “rostind vorbe mari şi hule”; deschizându-şi gura ca să “rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, Cortul şi pe cei ce locuiesc în cer”; făcând “război cu sfinţii”; exercitându-şi puterea îngrozitoare “peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam”, cerând acestora să-i dea închinarea pe care o datorează numai lui DUMNEZEU. Apoc. 13:1-7.

Este văzută o “icoană a fiarei”, aflată în alianţă cu balaurul şi cu fiara, exercitând “toată puterea fiarei dintâi” ca să amăgească pe toţi cei ce locuiesc pe pământ prin semnele pe care are putere să le facă; făcând ca “toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei”, şi făcând “să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei”. Apoc. 13:11-17.

Este văzută o “mare desfrânată” cu care “au desfrânat împăraţii pământului, şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul desfrânării ei”, “şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă”; “femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume: taină, Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului. Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus”. Apoc. 17:1-6.

Totuşi, asupra tuturor – asupra morţii şi locuinţei morţilor, asupra balaurului, fiarei şi profetului mincinos, asupra femeii neruşinate şi a fiicelor ei desfrânate - sfinţii lui Dumnezeu obţin biruinţa veşnică.

Biruinţa este câştigată “prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin mărturia pe care o păzesc” ei, “prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor”, prin “evanghelia veşnică”.

Credinţa lor este manifestată în păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Isus Hristos (Apoc. 12:17), în păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus (Apoc. 14:12).

De aceea, este pronunţată o binecuvântare divină asupra lor, şi le este dată o răsplată pentru veşnicie: “Binecuvântaţi sunt cei ce împlinesc poruncile Lui, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să poată intra pe porţi în cetate.” Apoc. 22:14 (KJV). Iar de la tronul cel etern, iese porunca regească: “Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios” Isaia 26:2.

“Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: ‚mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!” Apoc. 15:2-4.

“Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani”. Apoc. 20:4.

“Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu (Ioan) am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: “Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

“Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi “VOR ÎMPĂRĂŢI ÎN VECII VECILOR”.

În felul acesta este motivată loialitatea oamenilor faţă de principiul creştinismului, aceasta este răsplata patriotismului creştin.