Când Dumnezeu i-a spus, “Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta”, Avraam a ieşit “fără să ştie unde se duce.” Evr. 11:8.
Dumnezeu nu-i arătase încă pământul sau ţara în care avea să meargă, şi care avea să fie a lui. Doar îi promisese că i-o va arăta.
Existau însă trei lucruri pe care Avraam trebuia să le facă înainte să poată aştepta pe drept ca Dumnezeu să-i arate ţara promisă, care avea să fie a lui. Mai întâi, trebuia să iasă din ţara sa; al doilea, din rudenia sa, şi în al treilea rând, din casa tatălui său.
El şi-a părăsit ţara; dar când a făcut-o, tatăl său şi rudenia sa au venit cu el în Haran, şi au locuit acolo. Aici tatăl său a murit; apoi, separat de casa tatălui său, a plecat spre ţara Canaan.
Dar aici l-a însoţit unul din rudenia sa - Lot, fiul fratelui său. Cât timp Lot era cu el, nefiind despărţit de rudenia sa, deşi se despărţise de ţară şi de casa tatălui său, Dumnezeu nu a putut să-i arate locul, nici ţara pe care vroia să i-o dea.
Dar a venit ziua când Lot avea să se despartă de el. “Lot şi-a ales toată câmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.” Gen. 13:11. Abia atunci Dumnezeu i-a arătat lui Avraam ţara pe care i-a promis că i-o va arăta, ţara care urma să fie a lui.
“Domnul a zis lui Avraam, după ce s-a despărţit Lot de el: Ridică-ţi ochii, şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie, şi seminţei tale în veac.” Gen. 13:14,15.
Ţara pe care i-a arătat-o atunci Domnul lui Avraam, şi pe care i-a promis acolo că o va avea ca posesiune pentru veşnicie - acea ţară cuprindea întreaga lume; pentru că “făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, nu a fost făcută pe temeiul legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.” Rom. 4:13.
De aceea, când la cuvântul Domnului Avraam şi-a ridicat privirea pentru a vedea ceea ce Domnul voia să-i arate, a văzut “lumea viitoare”, ce va fi dată în stăpânire pentru veşnicie tuturor celor ce au credinţă. Căci, “dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” Gal. 3:29.
Din ziua aceea, Avraam a locuit în ţara promisă “ca într-o ţara care nu era a lui”, căutând “o patrie mai bună, adică o patrie cerească”, aşteptând “cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.” Evr. 11:9,16,10. Deşi Dumnezeu promisese că va da ţara aceea lui Avraam şi seminţei lui după el, totuşi, cât a trăit în lumea aceasta, în mod real “din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc (nici măcar atât cât să-şi pună piciorul acolo - KJV).” Fapte 7:5.
Observaţi ceva: Dumnezeu a chemat pe Avraam afară din ţara lui, şi astfel l-a despărţit de ea. Apoi, nu i-a dat nici măcar atât cât să-şi pună piciorul in vreo altă ţară din lumea aceasta.
La momentul respectiv, Avraam reprezenta religia lui Dumnezeu. Prin faptul că a lucrat astfel cu Avraam şi a lăsat scris aceasta, Domnul a arătat, pentru toate timpurile şi pentru toate popoarele, că voia lui este absoluta separare între religia Sa şi orice stat. Reprezentând astfel completa separare a religiei Sale de orice stat, El arată că această separare constă în separarea ca individ a credinciosului religiei Sale faţă de orice stat. Călcaţi voi “pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl vostru Avraam”, prietenul lui Dumnezeu? Rom. 4.
Pentru că Avraam reprezenta, în acel timp, biserica lui Hristos, şi pentru că a fost în acest fel separat complet, de către Domnul, de orice stat şi ţară de pe pământ, este arătat tuturor popoarelor ca un adevăr veritabil al evangheliei lui Hristos, că trebuie să existe totală separare a religiei faţă de stat, şi că biserica lui Hristos nu poate avea nicio patrie în această lume. Arătând astfel, că biserica lui Hristos nu poate avea nicio ţară în lume, El arată că membrii ca individ ai bisericii lui Hristos nu pot avea nicio ţară în lumea aceasta; întrucât membrii ei formează biserica lui Hristos.
În acelaşi fel au locuit Isaac şi Iacov, moştenitori împreună cu Abraham ai aceleiaşi făgăduinţe, acceptând împreună cu Abraham să fie separaţi de orice stat sau ţară, “mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ,” şi aşteptând ţara pe care Dumnezeu o pregătise pentru ei, “cetatea care are temelii tari, al cărui meşter şi ziditor este Dumnezeu”.
Faptul că au acceptat aceasta de bună voie, prin propria lor alegere, prin credinţa în Dumnezeu, este arătat după cum este scris: “dacă ar fi avut în vedere pe aceea (ţara) din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” Evr. 11:15,16.
Lucrarea lui Dumnezeu cu Avraam, şi înregistrarea acesteia, sunt pentru învăţătura tuturor oamenilor care vor să-l creadă pe Dumnezeu, din acel timp şi până la sfârşitul lumii. Pentru că Avraam a fost cel chemat, cel ales, prietenul lui Dumnezeu, tatăl tuturor celor ce cred. Şi toţi “cei ce au credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraaam cel credincios.” Gal. 3:9. Iar marea lecţie ce învaţă că religia lui Dumnezeu înseamnă separarea religiei de stat, nu este cel mai neînsemnat element din învăţătura cuprinsă în acest raport al purtării lui Dumnezeu cu Avraam. Călcaţi voi pe urmele credinţei tatălui vostru Avraam? Aţi ieşit din ţara voastră? Sau încă mai aveţi o ţară în această lume? Există în voi unire a religiei cu statul?
Mai departe: “Acum, făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu zice, “şi seminţelor”, (ca şi cum ar fi vorba de mai multe); ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: “şi Seminţei tale”, adică Hristos.” Gal. 3:16. De aceea, promisiunile amintite în Scriptură, făcute “lui Avraam şi Seminţei lui”, sunt întotdeauna făcute lui Avraam şi lui Hristos, şi lui Avraam în Hristos. De aceea, “dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” Gal. 3:29.
Când Hristos, Sămânţa promisă, a venit în lume ca un om printre oameni, atunci în El, ca mai înainte în Avraam, a fost reprezentată religia lui Dumnezeu şi biserica lui Hristos. Iar El a păstrat întotdeauna principiul separării între religie şi stat, pe care El însuşi l-a prezentat lumii prin viaţa şi istoria despre Avraam.
El a refuzat să dea curs, fie chiar şi printr-un singur semn, dorinţei poporului de a-L face împărat. Ioan 6:15. A refuzat, când I s-a cerut, să fie judecător sau împărţitor peste oameni în ce priveşte dreptul de proprietate. Luca 12:13-15. A refuzat să recunoască liniile de distincţie naţionale, zidul de despărţire pe care Israel, în exclusivismul lui, l-a ridicat între ei şi celelalte naţiuni. A refuzat să judece, sau să permită altora să judece pe cineva pentru că nu crede în El. Ioan 12:47,48. A declarat lămurit că, deşi este împărat, împărăţia Lui nu este din lumea aceasta, şi nu este legată în niciun fel de această lume. Ioan 18:36. A declarat clar separarea religiei Sale faţă de stat. “Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Marcu 12:17. Iar când Şi-a trimis ucenicii cu împuternicirea cerească de a predica Evanghelia împărăţiei Sale, nu i-a trimis la o naţiune aparte, ci ca să înveţe “toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.” El i-a trimis să predice Evanghelia; nu la un popor deosebit, favorizat, exclusiv, ci la orice făptură.
Se vede din nou că în fiecare fază a principiului fundamental al religiei lui Dumnezeu şi al bisericii lui Hristos, de la începutul până la sfârşitul lumii, există cerinţa separării absolute a religiei de stat - dezlipirea totală a bisericii Sale faţă de orice stat sau ţară din lume, şi de lume însăşi.
Iar dezlipirea totală a bisericii Sale de orice stat şi orice ţară din lume, şi de lume însăşi, este şi poate fi împlinită numai prin dezlipirea individuală a membrilor bisericii Sale de orice stat şi ţară din lume, şi de lume însăşi.
Voi “nu sunteţi din lume; pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii.” “Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.” Ioan 15:19; 17:16. Voi sunteţi?