O, Israel, dacă M-ai asculta! Nu ar fi niciun dumnezeu străin în tine; Nici nu ai adora alt dumnezeu străin. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-am scos din ţara Egiptului: Deschide-ţi gura larg şi Eu ţi-o voi umple. Dar poporul Meu nu a ascultat glasul Meu; Israel nu M-a vrut. Aşa că i-am lăsat să meargă după îndărătnicia inimii lor, Şi au umblat după propriile lor planuri. O, de M-ar fi ascultat poporul Meu, De ar fi umblat Israel în căile Mele! Repede aş fi supus pe duşmanii lor, Şi Mi-aş fi întors mâna împotriva vrăjmaşilor lor. Cei care Îl urăsc pe Domnul s-ar fi supus Lui: Dar timpul lor a trebuit să dureze veşnic.”  Psalmul 81:8-16 - KJV.

Am văzut pe Israel în Egipt şi ştim ceva din ce înseamnă acest lucru. Robia, ca eliberarea, au fost prezise lui Avraam când a fost făcut legământul cu el; iar acel legământ a fost confirmat printr-un jurământ al lui Dumnezeu. 

Să ne întoarcem la câteva din cuvintele rostite de Ştefan când, plin de Duhul Sfânt, a stat înaintea Sinedriului. El şi-a început discursul cu o dovadă clară că învierea era necesară pentru împlinirea făgăduinţei făcute lui Avraam; căci, repetând făgăduinţa, el a declarat că Avraam nu a primit nicio palmă de loc din ţara care îi fusese făgăduită, cu toate că Dumnezeu spusese că atât el, cât şi sămânţa sa, o vor stăpâni. 

De vreme ce a murit fără să o moştenească, aşa cum s-a întâmplat cu un mare număr al descendenţilor lui, chiar şi cu cei care, ca el, au avut credinţă, concluzia era acea că împlinirea făgăduinţei putea fi realizată numai prin înviere. Singurul motiv pentru care atât de mulţi evrei au respins evanghelia a fost acela că au persistat în a ignora dovada clară a Scripturilor, că făgăduinţa lui Avraam nu era cu privire la ceva temporar, ci la ceva etern. Tot aşa şi acum, credinţa că făgăduinţele făcute lui Israel transmit o moştenire pământească şi temporară, nu este compatibilă cu o credinţă deplină în Hristos. 

Apoi, Ştefan a citat cuvântul Domnului către Avraam, că sămânţa lui va rămâne o perioadă într-o ţară străină şi va fi apăsată, iar după aceea, eliberată. Apoi el a spus: „Dar când s-a apropiat timpul promisiunii, pe care Dumnezeu o jurase lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt.” Fapte 7:17 - KJV. Apoi a vorbit de opresiune şi de naşterea lui Moise. Ce înseamnă că se apropia timpul împlinirii făgăduinţei pe care Dumnezeu o jurase lui Avraam? O scurtă revedere a câtorva pasaje pe care le-am studiat deja, va limpezi imediat chestiunea. 

În raportul despre realizarea legământului cu Avraam, citim cuvintele Domnului către el: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” Urmează detaliile realizării legământului, şi apoi cuvintele: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu; şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” Geneza 15:13-16.  

Legământul acesta a fost sigilat cu semnul tăierii împrejur, iar apoi, după ce Avraam şi-a dovedit credinţa prin oferirea lui Isaac ca jertfă, Domnul a adăugat la făgăduinţă jurământul Său, zicând: „Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta, şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării. Şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.” Geneza 22:16-17. 

Aceasta este singura făgăduinţă pe care Dumnezeu i-a jurat-o lui Avraam. Este o confirmare a făgăduinţei originale. Dar, aşa cum am văzut deja, ea nu implică altceva decât învierea celor morţi prin Hristos, care este sămânţa. „Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit, va fi moartea”, ca să fie împlinite cuvintele lui Dumnezeu prin profet: „Îi voi răscumpăra din puterea mormântului; îi voi răscumpăra din moarte; o, moarte, Eu voi fi plaga ta; o, mormântule, Eu voi fi distrugerea ta.” Osea 13:14 - KJV. Până atunci, făgăduinţa pe care Dumnezeu i-a jurat-o lui Avraam nu va fi împlinită, căci doar atunci toată sămânţa lui va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. 

Mamelor îndurerate care plângeau pierderea copiilor lor ucişi la porunca lui Irod, Domnul le-a spus: „Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi; căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului. Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul, copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor.” Ieremia 31:16-17. Doar prin înviere poate sămânţa lui Avraam, Isaac şi Iacov să se întoarcă în ţinutul ei. Lucrul acesta i-a fost indicat lui Avraam când i s-a spus că, înainte ca sămânţa lui să stăpânească ţara, va fi apăsată într-o ţară străină, iar el va muri; „dar în al patrulea neam, ea se va întoarce aici.” 

De aceea, nu poate fi îndoială că Dumnezeu plănuise ca întoarcerea lui Israel din robia egipteană să fie timpul învierii şi al restaurării tuturor lucrurilor. Timpul împlinirii făgăduinţei se apropia. Cât timp ar fi trecut de la plecarea din Egipt, înainte de restaurarea deplină a tuturor lucrurilor, nu avem cum să ştim. Desigur ar fi fost mult de făcut pentru avertizarea oamenilor de pe pământ; iar timpul ar fi depins de credincioşia copiilor lui Israel. Nu trebuie să speculăm însă despre cum ar fi fost împlinite toate lucrurile, de vreme ce Israeliţii nu au fost credincioşi. Ceea ce ne priveşte pe noi acum este faptul că eliberarea din Egipt nu însemna altceva decât eliberarea completă a întregului poporul al lui Dumnezeu din robia păcatului şi a morţii, şi restaurarea tuturor lucrurilor aşa cum fuseseră la început.