A răscumpăra înseamnă a cumpăra înapoi. Ce trebuia să fie cumpărat înapoi? Evident, ceea ce s-a pierdut; fiindcă Domnul a venit să salveze ceea ce era pierdut. Şi ce anume a fost pierdut? În primul rând, omul. „Căci aşa vorbeşte Domnul: «fără plată aţi fost vânduţi, şi nu veţi fi răscumpăraţi cu preţ de argint.»” Isaia 52:3. Ce altceva s-a mai pierdut? În mod necesar, tot ceea ce avea omul. Adică, ce anume? Domeniul peste care omul avusese stăpânire.
„Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.» Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat, şi le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare, care se mişcă pe pământ.»” Geneza 1:26-28.
Psalmistul spune despre om: „L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor.” Psalmul 8:5-7.
Acesta a fost domeniul original de stăpânire al omului, însă nu a rămas al lui. În epistola către Evrei, sunt citate cuvintele psalmistului, cu următorul comentariu: „În adevăr, nu unor îngeri a supus El (Dumnezeu) lumea viitoare despre care vorbim. Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: «ce este omul, ca să-Ţi aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale: toate le-ai pus sub picioarele lui.» În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse. Dar pe Acela, care a fost făcut «pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii», adică pe Isus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” Evrei 2:5-9.
Cuvintele acestea deschid ochilor noştri un tablou extraordinar. Dumnezeu a pus pământul, şi tot ce este pe el, sub guvernarea omului. Dar lucrul acesta nu se vede acum. „Acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.” De ce nu vedem acum toate lucrurile supuse omului? Deoarece, prin cădere, omul a pierdut totul. Vedem însă că Isus, Cel care a fost făcut „mai prejos decât îngerii”, adică a fost făcut om, a gustat moartea pentru fiecare om, aşa încât toţi cei care vor să creadă pot fi reintegraţi în moştenirea finală. Tot aşa cum este sigur că Isus a murit şi a înviat iarăşi, şi aşa cum este sigur că prin moartea şi învierea Lui cei ce cred în El vor fi salvaţi, este la fel de sigur că moştenirea pierdută va fi redată celor răscumpăraţi.
Despre aceasta amintesc primele cuvinte ale pasajului citat din cartea către Evrei: „nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim.” Înseamnă că lumea viitoare a supus-o omului? Da. Fiindcă atunci când a fost creat pământul, Dumnezeu l-a supus omului, iar Hristos a luat starea omului căzut în scopul de a răscumpăra atât omul cât şi stăpânirea lui pierdută. El a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut, iar întrucât în El am obţinut o moştenire, este limpede că în Hristos avem în supunere lumea viitoare, lume care nu este altceva decât pământul reînnoit, aşa cum a fost înainte de cădere.
Profeţia lui Isaia ne arată acelaşi lucru: „Toţi sunt ruşinaţi şi uluiţi, toţi pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor. Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci. Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit – „Eu sunt Domnul, şi nu este altul! Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: «Căutaţi-Mă în zadar!» Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.” Isaia 45:16-19.
Domnul a făcut pământul pentru a fi locuit, şi pentru că El face totul după sfatul voii Sale, este cert că planul Lui va fi dus la îndeplinire. Însă atunci când a făcut pământul, marea, şi tot ce este în ele, şi a făcut om pe pământ, „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune”. Geneza 1:31. Înseamnă că, deoarece planul lui Dumnezeu urmează să fie dus la bun sfârşit, este evident că pământul va fi locuit de oameni care vor fi foarte buni, şi în vremea aceea, va fi într-o stare perfectă.
Când Dumnezeu l-a făcut pe om, „l-a încoronat cu slavă şi cu cinste” şi i-a dat stăpânire „peste lucrările mâinilor Sale”. Înseamnă că a fost rege, iar coroana pe care a avut-o indică faptul că regatul său era unul al slavei. Prin păcat a pierdut regatul şi a pierdut slava, pentru că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Romani 3:23. Apoi, Isus a păşit în lumea aceasta, în locul omului şi, prin moartea pe care a gustat-o pentru fiecare om, a ajuns să fie „încoronat cu slavă şi cu cinste”. „Omul Isus Hristos” (1 Timotei 2:5) este cel care a recâştigat domeniul de stăpânire pe care îl pierduse Adam. A făcut lucrul acesta pentru a putea aduce pe mulţi fii la slavă. În El am obţinut o moştenire, şi pentru că „acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24) se află „Omul Isus Hristos,” este limpede că lumea viitoare, adică pământul cel nou „domeniul dintâi de stăpânire” – rămâne partea de moştenire a omului.
Textele următoare scot în evidenţă faptul acesta: „Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” Evrei 9:28. Atunci când a fost adus ca jertfă, El a purtat blestemul, pentru ca blestemul să poată fi îndepărtat. „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.»” Galateni 3:13. Însă, atunci când blestemul păcatului a venit asupra omului, a venit şi asupra pământului. Domnul a spus lui Adam: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem «să nu mănânci deloc din el», blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă ai să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă are să-ţi dea.” Geneza 3:17 - KJV. Atunci când Hristos a fost dat pe mâinile păcătoşilor, „au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El, şi ziceau: «Plecăciune, Împăratul Iudeilor!» Şi scuipau asupra Lui, şi luau trestia şi-L băteau în cap”. Matei 27:29-30. Aşa se face că, atunci când Hristos a purtat blestemul ce a venit peste om, a purtat în acelaşi timp şi blestemul ce venise peste pământ. Astfel, când va veni să-i salveze pe cei ce au primit jertfa Lui, va veni ca să reînnoiască şi pământul.
Timpul refacerii
Acesta este motivul pentru care apostolul Petru a zis că Domnul are „să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime”. Fapte 3:21. Cuvintele lui Hristos ne spun: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.»” Matei 25:31-34. Acesta va fi rodul lucrării evangheliei.
Să ne întoarcem la primul capitol din Efeseni. Acolo am văzut că în Hristos, suntem predestinaţi să fim adoptaţi ca fii. Iar dacă suntem fii, suntem moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Isus Hristos. Acesta este motivul pentru care în Hristos am obţinut o moştenire, deoarece El a câştigat biruinţa, şi stă la dreapta Tatălui, aşteptând timpul când duşmanii Lui Îi vor fi puşi sub picioare, şi când Îi vor fi supuse toate lucrurile. Realitatea faptului că avem o moştenire în El, este tot aşa de sigură ca faptul că El a biruit. Ca o garanţie a moştenirii pe care o avem în El, ne-a dat Duhul Sfânt. Acesta ţine de natura moştenirii, şi de aceea face cunoscute bogăţiile slavei moştenirii.
Duhul este reprezentantul lui Hristos. De aceea, Duhul care locuieşte în oameni, este Hristos în oameni, nădejdea slavei. Iar Hristos în oameni, este puterea creatoare în oameni, făcând din ei nişte creaţii noi. Duhul este dat „potrivit cu bogăţia slavei Sale”. Efeseni 3:16. Aceasta este măsura de putere prin care putem să fim întăriţi. Aşadar, bogăţia slavei moştenirii, făcută cunoscută prin Duhul, nu este altceva decât puterea prin care Dumnezeu va crea toate lucrurile din nou prin Isus Hristos, ca la început, putere prin care El creează omul din nou aşa încât să fie potrivit pentru moştenirea aceea glorioasă. Aşa se face că atunci când Duhul este dat în măsura cea mai deplină, aceia cărora le este dat, gustă „Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor”. Evrei 6:5.
Aşadar, evanghelia nu are în vedere în mod exclusiv promisiunile pentru viitor. Ea este pentru prezent şi este pentru fiecare personal. Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Cât timp credem, avem putere, iar puterea aceasta este puterea prin care lumea viitoare va fi pregătită pentru noi, întocmai aşa cum a fost făcută la început. De aceea, când studiem făgăduinţa moştenirii, pur şi simplu studiem puterea evangheliei de a ne salva în lumea aceasta rea.
Cine sunt moştenitorii?
„Dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” Galateni 3:29.
Ce moştenim, dacă suntem sămânţa lui Avraam? Evident, ceea ce a fost promis lui Avraam. Ce i-a fost promis lui Avraam? Să citim Romani 4:13 pentru a găsi răspunsul. „În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.” Aşadar, cei ce sunt ai lui Hristos sunt moştenitori ai lumii. Am învăţat deja lucrul acesta din multe texte, dar acum îl vedem legat în mod limpede de promisiunea făcută lui Avraam.
Am văzut de asemenea că moştenirea va fi acordată la venirea Domnului, deoarece atunci când va veni în slava Lui, Domnul va spune „veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Când a fost creată lumea, a fost destinată ca locuinţă a omului, şi i-a fost dată lui. Însă stăpânirea asupra ei s-a pierdut. Este adevărat că oamenii trăiesc acum pe pământ, însă nu se bucură de moştenirea pe care Dumnezeu a dat-o omului la început. La început, o creaţie perfectă era în posesia unor fiinţe perfecte. Acum, deşi pământul rămâne, „zilele noastre pe pământ sunt ca umbra, şi fără nicio nădejde”. 1 Cronici 29:15. În realitate, nimeni nu posedă nimic în lumea aceasta. Oamenii fac planuri, depun eforturi şi luptă pentru a strânge avere, iar apoi „pier, şi lasă altora avuţiile lor”. Psalmul 49:10. Dar Dumnezeu face toate lucrurile după sfatul voii Sale. Niciunul dintre planurile Lui nu va da greş. De aceea, imediat ce omul a păcătuit şi a pierdut moştenirea, a fost promisă o restaurare prin Hristos: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Geneza 3:15. Prin cuvintele acestea a fost prevestită distrugerea lui Satana şi a întregii lui lucrări. Acea „mântuire aşa de mare, (…) a fost vestită întâi de Domnul”. Evrei 2:3. Astfel, „vechea stăpânire” (Mica 4:8), şi anume „domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică”. Daniel 7:27. Aceea va fi cu adevărat posesie, deoarece va fi pentru totdeauna.
Făgăduinţa venirii Lui
Aceasta va fi desăvârşită la venirea în slavă a Domnului „pe care cerul trebuia să-L primească până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Lui prooroci din vechime”. Fapte 3:21. De aceea, venirea Domnului pentru a restaura toate lucrurile, a fost marea speranţă spre care a privit biserica începând de la căderea omului. Credinciosul întotdeauna a privit înainte spre evenimentul acesta, şi deşi timpul a părut a fi lung, deşi majoritatea oamenilor au pus la îndoială promisiunea, ea este la fel de sigură ca şi cuvântul lui Dumnezeu. Promisiunea, îndoielile necredincioşilor, precum şi certitudinea împlinirii promisiunii, sunt descrise în mod viu de următoarea parte din Scriptură:
„Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări, ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci, şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. Înainte de toate, să ştiţi că în zilele de pe urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: «Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau la începutul zidirii!» Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum, sunt păzite şi păstrate prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul cu tot ce este pe el va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtarea sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Iar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” 2 Petru 3:1-13.
Să citim pasajul încă o dată, remarcând punctele următoare: Cei care îşi bat joc de promisiunea venirii Domnului, în mod voit ignoră unele dintre cele mai clare şi importante evenimente înregistrate în Biblie, şi anume creaţiunea şi potopul. Ei spun că „toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii”. Însă ei nu au fost atunci acolo, pe când Dumnezeu, care a fost acolo, spune că lucrurile s-au schimbat mult de la creaţiune încoace. Cuvântul Domnului a creat la început cerurile şi pământul. „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui”. Psalmul 33:6 „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse, şi iată că erau foarte bune.” Geneza 1:31. După doar câteva sute de ani, „Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.” Geneza 6:12. Atunci, prin acelaşi cuvânt prin care a fost făcut, pământul a fost acoperit cu apă, cu apa care fusese strânsă la un loc, iar acum contribuia la distrugerea lui. Prin potop, pământul „a pierit”. Pământul, în starea lui din prezent, abia dacă mai seamănă cu ceea ce a existat înainte de potop. Prin acelaşi cuvânt prin care pământul a fost creat şi distrus, pământul de acum este păstrat până la vremea de pieire a oamenilor necredincioşi, când va fi potopit de un iaz de foc în locul unui potop de ape. „Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” Acelaşi cuvânt va face totul.
Punctul culminant
Se vede că venirea Domnului a fost marele eveniment spre care au tins toate lucrurile încă de la cădere. „Făgăduinţa venirii Lui” este aceeaşi cu făgăduinţa unui cer nou şi a unui pământ nou. Aceasta a fost făgăduinţa făcută părinţilor noştri. Cei care îşi bat joc de ea, nu pot nega că Biblia conţine făgăduinţa aceasta, însă gândesc că nu este posibil ca ea să fie împlinită. Ei ignoră faptul că lucrurile s-au schimbat mult de la creaţiune, şi au uitat că cuvântul Domnului rămâne în veac. „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui.” Observaţi că este la singular, nu la plural. Nu este vorba de făgăduinţe, ci de făgăduinţă. Este adevărat că Domnul nu uită niciuna dintre făgăduinţele Lui, dar versetul acesta se referă la o anumită făgăduinţă, mai exact la făgăduinţa venirii Domnului, şi a restaurării pământului. Cu adevărat va fi „un pământ nou”, pentru că va fi refăcut în starea în care era când a fost creat la început.
Deşi pare că a trecut mult timp, după cum socotesc oamenii, de când a fost făcută promisiunea, „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui”. O mie de ani, pentru El sunt ca o zi. Aşadar, dacă socotim aşa, abia a trecut o săptămână de când a fost făcută făgăduinţa pentru prima oară, la căderea în păcat. Abia au trecut câteva zile de când „au adormit părinţii noştri.” Trecerea câtorva mii de ani nu a schimbat nicio iotă din promisiunea lui Dumnezeu. Ea este la fel de sigură ca atunci când a fost făcută pentru prima oară. Dumnezeu nu a uitat. Unicul motiv pentru care El întârzie atât de mult este acela că „are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”. Ar trebui să înţelegem că „îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire” (2Petru 3:15), şi, plini de recunoştinţă, să acceptăm bunătatea oferită cu atâta îndurare, în loc să privim întârzierea Lui din milă ca pe o dovadă a lipsei de bună credinţă din partea Lui.
Nu trebuie uitat că, în timp ce o mie de ani pentru Domnul sunt ca o zi, de asemenea pentru El o zi poate fi ca o mie de ani. Ce înseamnă aceasta? Pur şi simplu că, în timp ce Domnul poate aştepta mult timp, după socoteala omului, înainte de a-Şi realiza planurile, aceasta nu trebuie luat nicidecum ca dovadă că pentru a face o anumită lucrare este nevoie de tot atât de mult timp cât a fost necesar pentru aceeaşi lucrare în trecut. O singură zi este suficientă pentru Domnul ca şi o mie de ani, ori de câte ori decide să facă într-o singură zi o lucrare de o mie de ani. Faptul acesta rămâne să fie văzut. „El Îşi va sfârşi lucrarea, o va scurta în neprihănire; căci Domnul va lucra repede pe pământ.” Romani 9:28 - KJV. O singură zi va fi suficientă pentru o lucrare de o mie de ani. Ziua Cincizecimii a fost doar o simplă mostră din puterea cu care urmează a se vesti evanghelia.
Iar acum că am făcut un rezumat despre ce este în mod real evanghelia împărăţiei, şi am făcut referire la făgăduinţa făcută părinţilor, ca temelie a credinţei noastre, putem începe să studiem despre făgăduinţa aceasta începând cu Avraam, ai cărui copii trebuie să fim dacă vrem să fim moştenitori împreună cu Hristos.