Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat acest cântec Domnului, şi au zis: „Voi cânta Domnului, căci El a triumfat în mod glorios; Calul şi călăreţul lui El i-a aruncat în mare. Domnul este tăria şi cântecul meu, El a devenit mântuirea mea; Acesta este Dumnezeul meu şi Îl voi lăuda, Dumnezeul tatălui meu, Îl voi înălţa; Domnul este un om al războiului, Domnul este numele Lui. El a aruncat carele faraonului şi oştirea lui în mare; Căpitanii lui aleşi sunt înecaţi în mare. Adâncurile îi acoperă; S-au dus în adânc precum o piatră. Dreapta Ta, Doamne, este glorioasă în putere, Dreapta Ta, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaş. Şi în mărimea măreţiei Tale Tu trânteşti pe cei care se ridică împotriva Ta; Îţi trimiţi mânia, îi mistuie precum miriştea. Cu suflarea nărilor Tale apele se strâng, șuvoaiele s-au făcut morman; Adâncurile s-au închegat în inima mării. Vrăjmaşul a spus: Voi urmări, voi ajunge, voi împărţi prada; Pasiunea mea va fi satisfăcută pe ei; Îmi voi scoate sabia, mâna mea îi va distruge. Tu ai suflat cu vântul Tău, marea i-a acoperit; S-au înecat ca plumbul în apele puternice. Cine este ca Tine, Doamne, printre dumnezei? Cine este ca Tine, slăvit în sfinţenie, plin de teamă în laude, făcând minuni? Îţi întinzi mâna dreaptă, pământul îi înghite. Tu în mila Ta ai condus poporul pe care l-ai răscumpărat; Tu i-ai călăuzit în tăria Ta către locuinţa Ta sfântă. Popoarele au auzit, au tremurat; Chinurile au apucat pe locuitorii filistenilor. Atunci s-au minunat căpeteniile Edomului, cei puternici din Moab au fost prinşi de tremur; Toţi locuitorii din Canaan se risipesc. Groaza şi spaima au căzut peste ei; Prin măreţia braţului Tău sunt la fel de muţi ca o piatră, până a trecut poporul Tău, o, Doamne, până a trecut poporul Tău pe care l-ai răscumpărat. Tu îi vei duce şi îi vei sădi pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care o, Doamne, l-ai făcut pentru Tine să locuieşti, sanctuarul, o, Doamne, pe care mâinile Tale l-au întemeiat. Domnul va domni în veci de veci.” Exodul 15:1-18 - KJV.
Acum să vedem ce învăţătură, încurajare şi speranţă există în acest raport pentru noi.
1. Puterea prin care Marea Roşie a fost despărţită şi prin care poporul a trecut prin mijlocul ei în siguranţă, a fost puterea prin care vrăjmaşii lor urmau să fie opriţi pentru a nu-i ataca. Comparaţi Exodul 15:14-16 şi Iosua 2:9-11. Dacă ei ar fi mers înainte în credinţa pe care au avut-o la momentul eliberării, nu ar fi fost nicio nevoie ca ei să lupte. Niciun vrăjmaş nu ar fi îndrăznit să îi atace. Acum putem înţelege de ce i-a condus Domnul în felul în care i-a condus. Printr-un singur act final de eliberare, El a intenţionat să îi înveţe să nu le fie niciodată frică de om.
2. În aceeaşi putere ei trebuiau să facă cunoscut numele Domnului – să predice evanghelia împărăţiei – pe tot pământul, ca o pregătire pentru sfârşit. Aceea era o lucrare pe care trebuiau să o facă înainte ca făgăduinţa să poată fi împlinită pe deplin. Dacă ar fi păstrat credinţa, nu ar fi trebuit să dureze mult până ce lucrarea ar fi fost dusă la îndeplinire.
3. Obiectivul eliberării lor a fost acela de a fi aduşi şi sădiţi pe muntele moştenirii Domnului – o ţară a lor înşişi, în care să poată locui în siguranţă pentru totdeauna. Aceasta nu s-a împlinit în zilele regelui David, nici atunci când împărăţia lui a ajuns la apogeu, deoarece, când el a avut odihnă din partea tuturor vrăjmaşilor săi şi a propus să se zidească un templu Domnului, Domnul i-a spus: „Mai mult, voi rândui un loc pentru poporul Meu Israel şi îi voi sădi, ca să poată locui într-un loc al lor şi să nu se mai mute; copiii răutăţii nu îi va mai apăsa ca înainte.” 2 Samuel 7:10 - KJV. Comparaţi aceasta cu Luca 1:67-75.
4. Planul lui Dumnezeu cu ocazia eliberării lui Israel din Egipt a fost prezentat astfel în cântecul inspirat: „Tu îi vei aduce şi îi vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, la templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat.” Nimeni nu poate construi o locuinţă pentru Domnul, căci „Cel Prea Înalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti”. Fapte 7:48. „Domnul îşi are scaunul de domnie în ceruri.” Psalmul 11:4. Adevăratul sanctuar, adevărata locuinţă a lui Dumnezeu, „pe care Domnul a ridicat-o şi nu omul” (Evrei 8:1-2), este în cer, pe muntele Sion. Înţelegerea aceasta este în armonie cu făgăduinţa făcută lui Avraam, Isaac şi Iacov, cea care i-a condus să se considere străini pe acest pământ şi să caute o ţară cerească, şi „o cetate care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu”. Evrei 11:10. Această speranţă mult amânată era acum pe cale să fie împlinită, şi ar fi fost împlinită cu rapiditate dacă copiii lui Israel ar fi păstrat credinţa cântecului lor.
5. Eliberarea lui Israel din Egipt şi despărţirea Mării Roşii este încurajarea poporului lui Dumnezeu în zilele de pe urmă ale evangheliei, când se va arăta mântuirea Domnului. Iată cuvintele pe care Domnul Îşi învaţă poporul să le spună: „Trezeşte-te, trezeşte-te, şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul? Nu eşti Tu acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi? Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.” Isaia 51:9-11. Dacă israeliţii din vechime ar fi continuat să înainteze cântând şi nu s-ar fi oprit nici o dată ca să murmure, ar fi ajuns repede în Sion, cetatea al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
6. Când în cele din urmă, răscumpăraţii Domnului vor sta pe muntele Sion, având harfele lui Dumnezeu, ei vor cânta „cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, spunând: «Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor. Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate.»” Apocalipsa 15:3-4. Este cântecul eliberării, cântecul biruinţei.
7. La fel cum copiii lui Israel au cântat cântecul biruinţei în timp ce erau pe malul Mării Roşii, înainte să ajungă în ţara făgăduită, tot aşa copiii lui Dumnezeu în ultimele zile vor cânta cântecul biruinţei înainte să ajungă în Canaanul ceresc. Acesta este cântecul, aşa cum l-am citim, comparat cu prima parte a cântării lui Moise de la Marea Roşie. Deja am citit că atunci când Domnul Îşi va întinde a doua oară mâna pentru a răscumpăra rămăşiţa poporului Său, „va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămânea în Asiria, cum a fost pentru Israel în ziua când a ieşit din ţara Egiptului”. Isaia 11:16.
„În ziua aceea vei zice: «Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat! Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul, Iehova este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.» (…) veţi zice în ziua aceea: «Lăudaţi pe Domnul, chemaţi numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea numelui Lui. Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite; să fie cunoscute în tot pământul! Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.»” Isaia 12.
Acesta este cântecul cu care cei răscumpăraţi vor veni în Sion. Este un cântec al biruinţei, pe care ei îl pot cânta acum, căci „ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră”. Dacă oamenii nu vestesc mântuirea Domnului, ei nu se împărtăşesc de ea. În timp ce sunt conduşi spre Sion, ei învaţă cântecul pe care îl vor cânta când vor ajunge în acel loc. Astfel,
„Când în scenele de slavă
Voi cânta NOUA CÂNTARE,
Voi vesti POVESTEA VECHE,
Ce-o iubesc atât de tare!”