Ascultați și veți trăi

La sfârşitul pribegiei prin pustie, Moise a spus poporului: „Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri. Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi să te-a hrănit cu mană, pe care nici tu nu o cunoşteai, nici părinţii tăi n-o cunoscuseră; ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.” Deuteronom 8:1-3. 

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător.” Evrei 4:12. Hristos a spus: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Ioan 6:63. Prin profetul Isaia, El a spus: „Luaţi aminte şi veniţi la Mine; ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi.” Isaia 55:3. „Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu; şi cei ce-l vor asculta, vor învia.” Ioan 5:25. Timpul acela venise când copiii lui Israel erau în pustie. Prin mana care le-a fost dată, El îi învăţa că omul putea trăi doar prin „orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. 

Observaţi acest lucru cu atenţie! Dumnezeu îi încerca prin mană dacă vor umbla sau nu după legea Lui. Dar în acelaşi timp îi învăţa că legea este viaţă. Isus a spus: „Porunca Lui este viaţă veşnică.” Ioan 12:50. Trebuia ca ei să ţină poruncile ca să trăiască, dar le puteau păzi numai dacă urechea lor asculta sunetul lor. Viaţa este în poruncile însăşi, nu în individul care încearcă să le păstreze. El nu poate obţine viaţă din eforturile lui, totuşi el va obţine viaţă prin porunci. Harul domneşte prin neprihănire pentru a da viaţă veşnică prin Isus Hristos, Domnul nostru. Motivul este acela că însuşi cuvântul este viaţă şi dacă ascultăm cu atenţie la el, vom fi înviaţi prin el. „O! De ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării.” Isaia 48:18. 

Isus a spus: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile”. Matei 19:17 - KJV. Dar nu primim neprihănirea şi viaţa prin eforturile noastre de a ne conforma la un anumit standard, şi prin a ne măsura după el pentru a vedea ce progres am făcut. O asemenea cale produce farisei, nu creştini. Avraam a ţinut toate poruncile lui Dumnezeu şi totuşi, niciun rând din ele nu era scris. Cum a făcut-o? Ascultând glasul lui Dumnezeu şi încrezându-se în El. Dumnezeu a mărturisit că el avea neprihănirea care se capătă prin credinţă. În acelaşi fel în care l-a condus pe Avraam, a condus Dumnezeu şi pe copiii lui Israel. Le-a vorbit prin profeţi, iar prin minunile ce le-a făcut, eliberându-i din Egipt, le-a arătat puterea Sa de a lucra neprihănirea în ei. Dacă doar ar fi ascultat glasul Lui şi L-ar fi crezut, nu ar fi existat nicio greutate cu privire la neprihănirea lor. Dacă doar s-ar fi încrezut în Dumnezeu şi nu în ei înşişi, El ar fi fost responsabil de neprihănirea şi viaţa lor. „Ascultă, poporul Meu, şi voi sta ca martor pentru tine; o, Israel, dacă Mă vei asculta, nu va fi niciun dumnezeu străin în tine; nici nu te vei închina la un dumnezeu străin. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg şi Eu ţi-o voi umple.” Psalmul 81:8-10 - KJV. „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi.” Matei 5:6. Prin dăruirea manei, Dumnezeu încerca să îi înveţe acest fapt, şi se aşteaptă să îl învăţăm şi noi din istoria înregistrată. Să studiem deci puţin mai profund!

Pâinea vie

Apostolul Pavel ne spune că, în pustie, copiii lui Israel „au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească”. 1 Corinteni 10:3. Deja am citit cuvintele Domnului când a făgăduit să le dea hrană: „Iată că voi face să vă ploaie pâine din ceruri”. El „a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerurilor; a plouat peste ei mană de mâncare, şi le-a dat grâu din cer. Au mâncat cu toţii pâinea celor mari” (au mâncat hrana îngerilor - KJV). Psalmul 78:23-25. 

Hrana pe care o aveau ca mâncare nu era un produs al ţării prin care treceau. Dacă ar fi fost aşa, ar fi avut-o de la început. Ci Scriptura ne spune că ea a fost plouată din cer. A venit direct de la Dumnezeu. Era „mâncarea duhovnicească”, „hrana îngerilor”. Ce ar fi fost ea pentru ei, dacă ar fi crezut, învăţăm din raportul unei alte ocazii, când o mulţime de oameni a fost într-un mod miraculos hrănită în deşert. 

În capitolul 6 din Ioan avem raportul unei alte dăruiri de hrană în mod miraculos pentru o mulţime de oameni în pustie. Erau „în jur de cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii” şi toată cantitatea de hrană din mulţimea aceea, erau cinci pâini de orz şi doi peşti. Unul dintre ucenici a spus că cei două sute de dinari pentru pâine nu ar fi suficiente nici măcar pentru ca fiecare să ia puţin. Acest „dinar” despre care se vorbeşte este o monedă egală cu aproximativ opt penny şi jumătate ( n. tr. - Penny este unitatea fractionară a lirei sterline; autorul se afla în Anglia în perioada scrierii articolelor care compun cartea, de aceea referirea sa este cu privire la moneda națională a Regatului Unit), astfel că două sute de penny ar însemna mai mult de şapte lire, şi cu banii aceia se putea cumpăra mult mai mult decât acum la aceeaşi valoare. Totuşi, chiar şi aceia nu ar fi oferit decât o masă sărăcăcioasă. Nu-i de mirare că Petru a spus despre cele cinci pâini şi cei doi peşti neînsemnaţi: „Ce sunt acestea la atâţia?”

Cu toate acestea, Isus „ştia ce va face”. A luat pâinile în mâini, a mulţumit şi apoi a dat pâinea ucenicilor, care au dat-o mulţimii. La fel s-a făcut şi cu peştii. Rezultatul a fost că din acea cantitate nesemnificativă, care în mod obişnuit nu le-ar fi dat nici măcar gustul hranei, au fost toţi săturaţi şi au mai rămas şi douăsprezece coşuri pline cu firimituri. Era mai multă mâncare când au terminat decât atunci când au început. 

De unde a venit acea pâine? Există un singur răspuns posibil, şi anume, a venit de la Domnul Însuşi. Viaţa divină care era în El, viaţa aceea care este sursa oricărei vieţi, a făcut ca pâinea să se înmulţească, la fel cum făcuse să crească cerealele din care este făcută. Mulţimea, deci, a mâncat de la Hristos Însuşi. Propria Lui viaţă a fost hrana pentru trupurile lor în ziua aceea. Minunea a fost făcută cu scopul de a li se satisface nevoile fizice imediate; dar era desemnată să îi înveţe o lecţie spirituală de o valoare mai mare, pe care Isus le-a prezentat-o în ziua următoare. 

Când oamenii L-au găsit pe Isus în ziua următoare, El i-a certat pentru că le păsa mai mult de pâini şi de peşti decât de hrana mai bună pe care El o avea pentru ei. A spus: „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea aceea care rămâne pentru viaţa veşnică, şi pe care v-o va da Fiul omului, căci Tatăl, adică Însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” Atunci ei I-au spus: „Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?” Isus a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El.” Ioan 6:28-29. Apoi, în ciuda lucrurilor pe care le-au văzut şi experimentat, I-au cerut un semn, spunând: „Ce semn faci Tu, deci, ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?” Apoi, fără să realizeze că tocmai se repetase minunea pentru ei, au făcut referire la mană, spunând: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer.»” Versetele 30-31. 

Atunci Isus le-a amintit că nu Moise a fost cel care le-a dat pâine în pustiu, ci Dumnezeu este singurul care dă adevărata pâine din cer. El a spus: „Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.” Încă tot fără să înţeleagă ce a vrut Isus să le spună, au cerut ca să aibă întotdeauna pâinea vieţii. Atunci le-a spus clar că El Însuşi este pâinea vieţii: „Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată, şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Mai târziu le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, cine crede în Mine, are viaţă veşnică. Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit. Pâinea care coboară din cer, este de aşa fel, ca omul să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” Versetele 32-51. 

La fel cum au mâncat pâinea care a venit de la Domnul Isus şi au fost întăriţi prin ea, tot aşa, dacă ar fi crezut, ar fi primit viaţa spirituală de la El. Viaţa Sa este neprihănire şi toţi cei care mănâncă din El în credinţă, trebuie să primească neprihănirea. Ca vechiul Israel, ei mâncau pâine din cer, şi la fel ca ei, nu au apreciat-o pentru a primi beneficiul ei deplin.