Când se studiază făgăduinţa aceasta, trebuie păstrate mereu în minte două pasaje din Scriptură. În primul, sunt cuvintele lui Hristos: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Ioan 5:39. „Dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” Ioan 5:46-47.

Singurele Scripturi în zilele lui Hristos, au fost cărţile cunoscute acum ca Vechiul Testament; acestea mărturisesc despre El. Ele nu au fost scrise pentru alt scop. Ele pot să îi facă pe oameni înţelepţi pentru mântuire, prin credinţa „care este în Hristos Isus”, (2 Timotei 3:15) şi dintre scrierile Vechiului Testament, Domnul a subliniat în mod deosebit despre cărţile lui Moise că Îl descoperă pe El. Cine citeşte scrierile lui Moise, la fel ca tot Vechiul Testament, cu vreo altă aşteptare decât aceea de a găsi pe Hristos şi calea vieţii prin El, va da greş în înţelegerea lor. Un astfel de om le va citi degeaba. 

Celălalt text este următorul: „Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan, şi prin Timotei, n-a fost «da» şi «nu», ci în El nu este decât «da». În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt «da»; de aceea şi «Amin», pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 1:19-20. Nicio făgăduinţă a lui Dumnezeu nu a fost dată vreodată decât prin Hristos. Credinţa personală în Hristos este singurul lucru necesar pentru a primi tot ceea ce a promis Dumnezeu. Dumnezeu nu face diferenţe între persoane: El oferă în mod gratuit bogăţiile Lui tuturor, dar nimeni nu poate avea parte de ele decât dacă le primeşte în Hristos. Lucrul acesta este foarte corect, deoarece Hristos este dat tuturor, numai să dorească să Îl aibă. 

Având în minte aceste principii, citim prima relatare a făgăduinţei lui Dumnezeu faţă de Avraam. „Domnul zisese lui Avraam: «Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.»” Geneza 12:1-3.

Încă de la început, putem vedea că făgăduinţa aceasta făcută lui Avraam, a fost făcută în Hristos. „Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: «Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.» Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.” Galateni 3:8-9. De aici înţelegem că atunci când Dumnezeu a spus că în Avraam vor fi binecuvântate toate familiile pământului, El îi predica acestuia evanghelia. Nimeni nu se putea bucura însă, de binecuvântarea ce urma să vină asupra oamenilor de pe pământ prin El, decât prin credinţă.

Avraam şi crucea

Predicarea evangheliei este predicarea crucii lui Hristos. Apostolul Pavel a spus că el a fost trimis să predice evanghelia, dar nu cu înţelepciunea vorbirii, pentru ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută fără efect. Apoi, adaugă că predicarea crucii este puterea lui Dumnezeu pentru cei ce sunt pe calea mântuirii. Vezi 1 Corinteni 1:17-18. Acesta este doar un alt fel de a spune că aceasta este evanghelia, deoarece evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. De aceea, pentru că predicarea evangheliei este predicarea crucii lui Hristos (şi nu există salvare prin alte mijloace), iar Dumnezeu i-a predicat lui Avraam evanghelia când a zis: „În tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului”, este foarte limpede că prin făgăduinţa aceasta lui Avraam i s-a descoperit crucea lui Hristos, şi că făgăduinţa astfel făcută era o făgăduinţă ce putea fi obţinută numai prin cruce. 

Faptul acesta este prezentat foarte clar în epistola către Galateni, capitolul trei. După ce este declarat că făgăduinţa binecuvântării este pentru toate popoarele de pe pământ prin Avraam, şi că aceia ce au credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios, urmează: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: «blestemat este oricine atârnă pe lemn.» Pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri în Isus Hristos, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.” Galateni 3:13-14. Aici este declarat în termenii cei mai expliciţi că binecuvântarea lui Avraam, care avea să vină peste toate familiile pământului, urma să vină numai prin crucea lui Hristos. 

Este nevoie ca faptul acesta să fie bine fixat în minte încă de la bun început. Toate înţelegerile greşite în ce priveşte făgăduinţele lui Dumnezeu făcute lui Avraam şi seminţei lui, apar din cauza eşecului de a vedea în ele evanghelia crucii lui Hristos. Dacă vom păstra încontinuu în minte faptul că toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt în Hristos, şi că nu ne putem bucura de ele decât prin crucea Lui, şi că, în consecinţă, ele sunt spirituale şi eterne prin natura lor, atunci nu vom întâmpina nicio dificultate, iar studiul făgăduinţei făcute părinţilor va fi o desfătare şi o binecuvântare. 

Citim că Avraam, ascultând chemarea Domnului, a ieşit din casa tatălui său şi din ţara lui natală. „Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan, şi au ajuns în ţara Canaan. Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Cananiţii erau atunci în ţară. Domnul S-a arătat lui Avram, şi i-a zis: «Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.» Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i se arătase. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat Numele Domnului.” Geneza 12:6-8. 

Este mai bine să pricepem încă de la bun început adevărata semnificaţie a făgăduinţelor lui Dumnezeu şi a felului în care S-a purtat cu Avraam, şi apoi studiul nostru ulterior va fi mai uşor, deoarece va fi doar o aplicaţie a acestor principii. În acest ultim pasaj din Scriptură sunt introduse câteva subiecte, care au un rol de bază în acest studiu. Aşa că le vom aminti aici. Cel dintâi este:  

Sămânţa

După ce a ajuns în ţara Canaan, Domnul a zis lui Avraam: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Doar dacă ne ţinem de ce este scris, nu vom avea nicio dificultate în a stabili cine este sămânţa. „Acum, făgăduinţele au fost făcute «lui Avraam şi seminţei lui».  Nu zice, «şi seminţelor» (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: «şi seminţei tale», adică Hristos.” Galateni 3:16. Cuvintele acestea ar trebui să limpezească pentru totdeauna chestiunea, încât să nu mai fie nicio posibilitate de dispută în jurul ei. Sămânţa lui Avraam, căreia i-a fost făcută făgăduinţa, este Hristos. El este moştenitorul. 

Noi putem fi împreună moştenitori cu Hristos. „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” Galateni 3:27-29.  

Cei care au fost botezaţi în Hristos s-au îmbrăcat cu Hristos, şi de aceea sunt incluşi în El. Aşadar, când spunem că Hristos este sămânţa lui Avraam, căreia i-au fost făcute făgăduinţele, sunt incluşi toţi cei ce sunt în Hristos. Dar nimic din ce este în afara lui Hristos nu este inclus în făgăduinţă. A spune că moştenirea promisă seminţei lui Avraam ar putea fi stăpânită de altcineva în afară de cei ce sunt ai lui Hristos prin credinţa în El, înseamnă a ignora evanghelia, şi a nega cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă”. 2 Corinteni 5:17.  De aceea, pentru că ţara a fost promisă lui Avraam şi seminţei lui, adică lui Hristos şi celor ce s-au îmbrăcat cu El prin botez, şi care au devenit astfel făpturi noi, tragem concluzia că ţara a fost promisă doar celor ce au devenit făpturi noi în Hristos – copii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus. Aceasta este o dovadă în plus a faptului că toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt în Hristos, şi că putem avea parte de făgăduinţele făcute lui Avraam, numai prin crucea lui Hristos. Să nu uităm, aşadar, nici pentru o clipă principiul acesta, când citim despre Avraam şi făgăduinţa făcută lui şi seminţei lui – că sămânţa este Hristos şi cei ce sunt în El. Aceştia, şi nimeni alții în afară de ei.

Țara

Avraam se afla în ţara Canaan când Dumnezeu i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Să citim cuvintele pe care martirul Ştefan, plin de Duhul Sfânt, cu faţa strălucind ca faţa unui înger, le-a spus persecutorilor săi: „Dumnezeul slavei s-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran. Şi i-a zis: «Ieşi din ţara ta şi din familia ta, şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.» El a ieşit atunci din ţara Haldeilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.” Fapte 7:2-4. Aceasta este doar o repetare a celor ce le-am citit din Geneza capitolul doisprezece. Să citim mai departe: „Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui, şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil.” Reţinem de aici că, deşi uneori se menţionează doar „țara aceasta o voi da seminţei tale”, Avraam însuşi a fost inclus în făgăduinţă. Faptul acesta se vede foarte evident când făgăduinţa este repetată în continuare în cartea Genezei. 

Tot de aici reţinem şi mai mult, şi anume că Avraam, în mod efectiv, nu a primit nimic din ţară în stăpânire. Nu a stăpânit din ţară nicio palmă de loc; cu toate acestea Dumnezeu i-a promis-o lui, şi seminţei lui după el. Ce putem spune despre aceasta? – A dat greş făgăduinţa lui Dumnezeu? – Nicidecum. Dumnezeu „nu poate să mintă”. „El este credincios.” 2 Timotei 2:13. Avraam a murit fără să fi primit moştenirea primită, cu toate acestea a murit în credinţă. Trebuie să învăţăm din lecţia aceasta, lecţia pe care Duhul Sfânt a dorit ca iudeii să o înveţe, şi anume că moştenirea promisă nu putea fi primită decât prin Isus şi prin înviere. Adevărul acesta este clarificat de cuvintele apostolului Petru:  

„Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: «Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.» Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” Fapte 3:25-26.  

Aşa cum am văzut, binecuvântarea lui Avraam vine peste neamuri, sau peste toate familiile pământului, prin Isus Hristos şi prin crucea Lui. Dar binecuvântarea lui Avraam este legată de făgăduinţa moştenirii ţării Canaan. Aceasta, la rândul ei, nu putea fi stăpânită decât prin Hristos şi prin înviere. Dacă ar fi fost altfel, Avraam ar fi fost dezamăgit, în loc să moară cu deplină încredere în împlinirea făgăduinţei. Dar şi lucrul acesta se va vedea şi mai clar pe măsură ce vom înainta.