„Aduceţi-vă aminte de legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci [legi şi judecăţi – KJV] pentru tot Israelul. Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!”, sau literal „cu distrugere totală”. Maleahi 4:5-6.

Observaţi cât de intim este legată lucrarea duioasă, de convertire, a Duhului lui Dumnezeu de legea care a fost rostită la Horeb. Căci Sinai este Horeb, aşa cum învăţăm din Deuteronom 4:10-14, unde citim cuvintele lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu: 

„Te-ai înfăţişat înaintea Domnului Dumnezeului tău la Horeb când Domnul mi-a zis: «Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele» (…) Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură deasă. Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; (…) El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră. În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci [legi şi judecăţi – KJV], ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.” 

Când Domnul ne spune să ne amintim de legea pe care a poruncit-o la Horeb sau Sinai, o face pentru ca noi să cunoaştem puterea cu care El va întoarce inimile părinţilor spre copii, pentru ca ei să fie pregătiţi pentru ziua teribilă a venirii Lui. „Legea Domnului este desăvârşită şi converteşte sufletul.” Psalmul 19:7 - KJV. 

Stânca despicată

Când Dumnezeu a rostit legea pe Sinai, râul de apă vie care a ţâşnit din stânca lovită la Horeb curgea încă. Dacă ar fi încetat să curgă, israeliţii ar fi fost într-o condiţie la fel de rea ca înainte, căci aceasta era singura lor provizie de apă, singura lor speranţă de viaţă. Din Horeb a rostit Dumnezeu legea, din acelaşi Horeb din care a venit apa care le-a restaurat vieţile. Legea a venit din aceeaşi stâncă din care apa deja curgea „şi stânca era Hristos”. 1 Corinteni 10:4. 

Sinai este pe bună dreptate privit ca un sinonim pentru lege; dar nu este mai mult un astfel de sinonim decât Hristos Însuşi este; nu, nu mai mult, pentru că la El este viaţa. Isus a spus: „Îmi place să fac voia Ta, Dumnezeul Meu; da, legea Ta este înăuntrul inimii Mele”. Psalmul 40:8 - KJV. Prin urmare, legea era viaţa lui Hristos, căci din inimă ies izvoarele vieţii. Proverbe 4:23. 

„El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre”, şi „prin rănile Lui suntem tămăduiţi”. Când a fost lovit şi rănit pe calvar, apa şi sângele au curs din inima Lui, şi acel râu curge încă pentru noi. Dar în inima Sa este legea, şi astfel pe măsură ce bem prin credinţă din râul dătător de viaţă, bem în neprihănirea legii lui Dumnezeu. Legea vine la noi ca un râu de har, ca un râu al vieţii. Atât „harul cât şi adevărul vin prin Isus Hristos”. Ioan 1:17. Când credem în El, pentru noi legea nu este doar „sunetul cuvintelor”, ci un izvor de viaţă. 

Acum, toate acestea s-au petrecut la Sinai. Hristos, dătătorul legii, a fost stânca lovită la Horeb, care este Sinai. Râul era viaţa acelora care au băut şi nimeni dintre cei care l-au primit cu mulţumire nu putea să nu ştie că venea direct de la Domnul lor – Domnul întregului pământ. Astfel, ei puteau fi asiguraţi de iubirea Sa duioasă pentru ei şi de faptul că El era viaţa lor şi, deci, neprihănirea lor. Astfel, deşi nu se puteau apropia de munte fără să moară – o dovadă că legea înseamnă moarte pentru oameni în afara lui Hristos – puteau să bea din râul care curgea din el şi astfel, în viaţa lui Hristos, să bea din neprihănirea legii. 

Cuvintele rostite pe Sinai, venind din aceeaşi stâncă din care venea apa care dădea viaţă poporului, arătau natura neprihănirii pe care le-o împărtăşea Hristos. În timp ce era „un foc al legii, (o lege care ardea - KJV)” era totodată un râu de viaţă ce curgea cu gingăşie. Profetul Isaia ştia că Hristos a fost stânca lovită la Sinai şi că El a fost şi atunci singurul mijlocitor, „omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită”, de aceea a putut spune: „El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre”, „şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi”. 

Pentru vechii israeliţi a fost accentuată învăţătura că legea vine ca viaţă la oameni numai prin crucea lui Hristos. Pentru noi, este aceeaşi învăţătură, împreună cu reversul ei, şi anume, că neprihănirea care vine la noi prin viaţa dată nouă pe cruce, este în mod expres aceea pe care o cer cele zece porunci şi nu alta. Să le citim! 

Ce a rostit Dumnezeu

1. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. 

2. Să nu îţi faci chip cioplit nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul; să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam al celor care Mă urăsc şi mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. 

3. Să nu iei în deşert numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert numele Lui. 

4. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca să o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să îţi faci lucrul tău; dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău [este sabatul Domnului Dumnezeului tău - KJV]; să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. 

5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. 

6. Să nu ucizi. 

7. Să nu comiţi adulter. 

8. Să nu furi. 

9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. 

10. Să nu pofteşti casa aproapelui tău, să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.” 

Aceasta este legea ce a fost rostită în mijlocul terorilor de la Sinai, de buzele Celui a cărui viaţă era şi este, şi de la care venise râul care curgea în acel moment – propria Sa viaţă dată pentru oameni. Crucea, cu râul ei vindecător, dătător de viaţă, era la Sinai. De aceea, crucea, (n.t. - ca eveniment istoric) nu putea să producă vreo schimbare în lege. Viaţa care provenea de la Hristos atât la Sinai cât şi la calvar, arată că neprihănirea descoperită în evanghelie nu este alta decât cea a celor zece porunci. Nicio iotă sau o frântură de slovă nu putea fi îndepărtată. Desfăşurarea înfricoşătoare de la Sinai a fost şi la calvar, în întunericul gros, în cutremur şi în strigătul puternic al Fiului lui Dumnezeu. Stânca lovită şi râul de la Sinai au reprezentat calvarul; calvarul era acolo; aşa că este un fapt real că de pe calvar, cele zece porunci au fost proclamate în cuvinte identice cu cele auzite la Sinai. Calvarul, nu mai puţin decât Sinaiul, descoperă sfinţenia teribilă şi neschimbătoare a legii lui Dumnezeu, atât de teribilă şi neschimbătoare încât nu a cruţat nici chiar pe Fiul lui Dumnezeu când „a fost socotit printre călcătorii de lege”. Dar oricât de mare ar fi groaza pe care o inspiră legea, speranţa oferită prin har este mai mare; căci „unde s-a înmulţit păcatul, harul s-a înmulţit şi mai mult”. În spatele tuturor lucrurilor stă jurământul legământului de har al lui Dumnezeu, asigurând neprihănirea şi viaţa desăvârşită a legii în Hristos, astfel încât, deşi legea rosteşte moartea, ea doar ne arată ce lucruri mari a făgăduit Dumnezeu că face pentru cei care cred. Aceasta ne învaţă să nu ne punem încrederea în ceea ce este firesc, ci să ne închinăm lui Dumnezeu în Duhul şi să ne bucurăm în Hristos Isus. Astfel, Dumnezeu Îşi încerca poporul, pentru ca ei să înveţe că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul”. Deuteronom 8:3. 

În felul acesta, vedem că legea nu este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu, chiar dacă nu poate da viaţă. Dimpotrivă, susţine acele făgăduinţe cu glas de tunete; deoarece, dacă ştim că jurământul lui Dumnezeu este acelaşi pentru totdeauna, pentru urechea credinţei cea mai mare cerinţă a legii nu este decât făgăduinţa împlinirii ei. Şi astfel, învăţaţi fiind de Domnul Isus, putem şti că „porunca Lui este viaţă veşnică”.