Oriunde mergea, Avraam ridica un altar Domnului. Când citiţi faptul acesta, aduceţi-vă aminte că făgăduinţa că toate neamurile vor fi binecuvântate în Avraam, se referă la familii. „În tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului.” Religia lui Avraam era o religie a familiei. „Altarul familial” nu a fost neglijat niciodată în casa lui. Aceasta nu este o figură de stil lipsită de conţinut, ci vine din practica părinţilor cărora le-a fost făcută făgăduinţa, făgăduinţă de care avem şi noi parte dacă avem credinţa şi practica lor. 

Un exemplu pentru părinţi

Dumnezeu a spus despre Avraam: „Îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină [şi ei vor ţine - KJV] calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit.” Geneza 18:19. Observaţi cuvintele „are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el, şi ei vor ţine calea Domnului, făcând ce este drept şi bine”. El nu avea doar să le poruncească să facă aşa, şi atât, ci avea să le poruncească, iar rezultatul urma să fie acela că ei vor păzi calea Domnului. Învăţătura lui urma să fie eficientă. 

Putem fi siguri că felul în care a poruncit Avraam copiilor săi şi casei lui nu a fost aspru şi arbitrar. Vom înţelege lucrul acesta mai bine, dacă ne gândim la natura poruncilor lui Dumnezeu. „Poruncile Lui nu sunt grele [chinuitoare - KJV].” 1 Ioan 5:3. „Porunca Lui este viaţa veşnică.” Ioan 12:50. Ele sunt vii prin faptul că au împreună cu ele şi împlinirea cerinţelor lor. Cine se gândeşte să urmeze exemplul lui Avraam, poruncind familiei sale prin reguli aspre, arbitrare, acţionând cu o judecată severă, sau cu tiranie, ameninţând cu ceea ce va face dacă poruncile lui nu sunt ascultate, impunând cu forţa poruncile lui, şi nu în spiritul iubirii, pe motivul că sunt drepte, că el este mai tare decât copiii săi şi că ei sunt sub autoritatea lui, are mult de învăţat de la Dumnezeul lui Avraam. „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului [în natura şi povaţa Domnului - KJV].” Efeseni 6:4. O poruncă ce nu este însoţită de îndrumare, ajutor şi exersare, nu este decât o literă moartă. 

În acelaşi timp, putem fi siguri că poruncile lui Avraam nu au fost ca şi cele ale lui Eli, doar nişte reproşuri plângăreţe, fără vlagă, adresate fiilor lui răi şi nevrednici: „Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele. Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine.” 1 Samuel 2:23:24. Judecata a venit peste Eli şi peste casa lui, deoarece „fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit”. 1 Samuel 3:13. Avraam a transmis o binecuvântare pentru toată eternitatea, deoarece poruncile pe care le-a dat copiilor săi au putere de a opri de la rău. 

Avraam urma să fie o binecuvântare pentru toţi oamenii. Oriunde mergea era o binecuvântare. Însă binecuvântarea pornea din familia lui. Acolo era centrul. Din cercul familiei, influenţa cerească se răspândea către vecini. Acum putem analiza mai adânc declaraţia care spune că atunci când Avraam a ridicat un altar, „a chemat numele Domnului”. Geneza 12:8. În traducerea Dr. Young textul este redat astfel: „a predicat în numele lui Jehovah”. Fără să atragem atenţia asupra altor locuri în care se găseşte aceeaşi expresie, este demn de remarcat că cuvintele din ebraică sunt identice cu cele folosite în Exod 34:5, unde citim că Domnul a coborât în nor, a stat lângă Moise, „şi a rostit numele Domnului”. De aceea, putem înţelege că atunci când Avraam a ridicat altarul familiei, el şi-a învăţat nu numai familia apropiată lui, ci „a vestit numele Domnului” tuturor celor din jurul său. Ca Noe, Avraam a fost un predicator al neprihănirii. După cum Dumnezeu a predicat evanghelia lui Avraam, Avraam a predicat evanghelia altora. 

Avraam şi Lot

„Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în aur.” Geneza 13:2. „Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Cananiţii şi feresiţii locuiau atunci în ţară. Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei  şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine; dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.” Geneza 13:5-9. 

Dacă înţelegem natura făgăduinţei făcute de Dumnezeu lui Avraam, putem înţelege care este secretul generozităţii lui. Să zicem că Lot ar fi ales partea cea mai bună din ţară. Aceasta nu ar fi afectat cu nimic moştenirea lui Avraam. Avându-L pe Hristos, el avea toate lucrurile. El nu căuta să aibă stăpânire asupra ţării în viaţa aceasta, ci în viaţa viitoare. El a fost gata să accepte cu mulţumire oricâtă prosperitate i-ar fi dat Domnul; iar dacă bunurile lui în viaţa aceasta aveau să fie puţine, aceasta nu ar fi diminuat cu nimic moştenirea ce îi fusese promisă. 

Nimic nu poate pune capăt disputelor, sau să le împiedice, cum o face prezenţa şi binecuvântarea lui Hristos. În felul în care a procedat Avraam, avem un exemplu de adevărat creştin. Fiind mai în vârstă, ar fi putut să ţină la demnitatea lui, şi să-şi pretindă „drepturile”. Dar ca şi creştin, nu putea face aceasta. Dragostea „nu caută folosul ei”. Avraam a manifestat adevăratul spirit al lui Hristos. Când aşa zişii creştini caută cu înverşunare să adune lucrurile din lumea aceasta, şi sunt neliniştiţi ca nu cumva să fie privaţi de vreunul din drepturile lor, dovedesc că nu au gândul la moştenirea durabilă pe care o oferă Hristos.

Făgăduinţa repetată

Curtoazia creştină a lui Avraam, rezultatul credinţei lui în făgăduinţa făcută prin Hristos, nu a rămas nebăgată în seamă de Domnul. Citim:  

„Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: «Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată. Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat, căci ţie ţi-o voi da.»” Geneza 13:14-18.  

Să nu uităm că „făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu zice «şi seminţelor» (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: «şi seminţei tale», adică Hristos”. Galateni 3:16. Nu este altă sămânţă a lui Avraam decât Hristos şi cei ce sunt ai Lui. De aceea, posteritatea ce nu se poate număra, ce a fost promisă lui Avraam, este identică cu aceea despre care vorbeşte versetul următor:  

„După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi din orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini. Şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” „Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: «Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?». «Doamne, am răspuns eu, Tu ştii». Şi el mi-a zis: «Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.»” Apocalipsa 7:9-14. 

Am văzut deja că binecuvântarea lui Avraam vine peste toate neamurile prin crucea lui Hristos, aşa că, în declaraţia despre mulţimea ce nu se poate număra a celor ce şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului, vedem împlinirea făgăduinţei făcute lui Avraam că sămânţa lui va fi ca nisipul care nu se poate număra. „Dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. Galateni 3:29. Cititorul să nu treacă fără să observe, la repetarea făgăduinţei din Geneza 13, că se vorbeşte mult despre ţară. O găsim menţionată şi în capitolele precedente, şi o vom găsi ca trăsătură centrală a făgăduinţei oriunde apare. 

Avraam şi Melhisedec

Istorisirea scurtă despre Melhisedec este o verigă ce ne leagă mai strâns pe noi şi timpul nostru, de Avraam şi timpul lui, arătându-ne că „dispensaţiunea creştină”, cum este numită, a existat în zilele lui Avraam, aşa cum există acum. Capitolul paisprezece din Geneza ne spune tot ce ştim despre Melhisedec. Capitolul şapte din Evrei repetă istorisirea, însoţind-o cu anumite comentarii. În afară de acestea, avem referiri la Melhisedec în capitolul şase, şi în Psalmul 110:4. 

Istoria este aceasta: Avraam se întorcea de la expediţia împotriva duşmanilor ce îl luaseră pe Lot captiv, iar Melhisedec i-a ieşit în întâmpinare, aducând cu el pâine şi vin. Melhisedec era împărat al Salemului şi preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt. În calitatea aceasta, l-a binecuvântat pe Avraam, iar Avraam i-a dat a zecea parte din prada pe care o recuperase. Aceasta este istoria, însă din ea putem extrage câteva lecţii foarte importante.  

În primul rând înţelegem că Melhisedec era mai mare decât Avraam, deoarece, „fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare” (Evrei 7:7), şi deoarece Avraam i-a dat a zecea parte din tot. 

El (Melhisedec) era un tip al lui Hristos, şi era ca El: „a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu”. Evrei 7:3. A fost un tip al lui Hristos prin faptul că a fost atât împărat cât şi preot. Numele lui înseamnă „împărat al neprihănirii” (Evrei 7:3), iar Salemul, peste care era împărat, înseamnă «pace». Evrei 7:3. Aşadar, el nu a fost doar preot, ci împărat al neprihănirii şi al păcii. Despre Hristos, ni se spune: „Domnul a zis Domnului meu: «şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.»” Psalmul 110:1. „Domnul a jurat, şi nu-i va părea rău: «Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.»” Psalmul 110:4. Iar numele cu care îl vor numi este „Domnul, Neprihănirea noastră”. Ieremia 23:6. 

Preoţia împărătească a lui Hristos este prezentată în Scriptură astfel: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată omul al cărui nume este Odrasla; El va creşte din locul lui, şi va zidi Templul Domnului. Chiar El va zidi Templul Domnului; va purta podoaba împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie; şi va fi preot pe scaunul Lui de domnie; iar sfatul de pace va fi între ei amândoi.»” Zaharia 6:12-13 - KJV. Puterea prin care Hristos în calitate de preot face ispăşire pentru păcatele oamenilor, este puterea tronului lui Dumnezeu, pe care stă. 

Dar aspectul cel mai important în legătură cu Melhisedec, este acela că Avraam a trăit sub aceeaşi „dispensaţiune” ca noi. Preoţia atunci, era la fel ca acum. Nu doar că suntem copii ai lui Avraam, dacă avem credinţă, dar Marele nostru Preot, care a intrat în ceruri, prin jurământul lui Dumnezeu a fost făcut mare preot în veac, „după rânduiala lui Melhisedec”. În felul acesta, într-un dublu sens este arătat că „dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă”. „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” Ioan 8:56. 

De aceea, Avraam a fost la fel de creştin ca oricine a trăit după răstignirea lui Hristos. „Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.” Fapte 11:26. Însă ucenicii nu au fost altfel după ce li s-a dat numele acesta, faţă de cum erau înainte. Pe când erau cunoscuţi doar ca iudei, au fost la fel de creştini ca şi după ce au fost astfel denumiţi. Numele nu contează prea mult. Numele de „creştini” li s-a dat deoarece erau urmaşi ai lui Hristos; însă au fost urmaşi ai lui Hristos înainte să fie denumiţi „creştini”, tot aşa cum au fost după aceea. Avraam, cu sute de ani înainte de zilele lui Isus din Nazaret, a fost exact ceea ce erau ucenicii în Antiohia când au fost denumiţi „creştini” - un urmaş al lui Hristos. De aceea, în deplinul sens al cuvântului, a fost creştin. Creştinii, şi nu alţii, sunt copiii lui Avraam. 

Observaţi că în capitolul şapte din Evrei, este amintită istoria lui Avraam şi a lui Melhisedec ca o dovadă că plata zecimii nu este o orânduială levitică. Avraam a plătit zecime cu mult înainte ca Levi să se fi născut. Şi a plătit-o lui Melhisedec, a cărui preoţie este preoţia creştină. De aceea, cei care sunt ai lui Hristos, şi astfel copii ai lui Avraam, vor da la rândul lor zecime din tot. Este de remarcat faptul că în zilele lui Avraam, plata zecimii era ceva bine cunoscut. El a dat zecime preotului lui Dumnezeu, ca şi cum era ceva normal. În felul acesta a recunoscut că zecimea este a Domnului. Originea sistemului zeciuielii nu este în timpul raportat de cartea Leviticul, ci acolo este doar o stabilire a faptului. Până şi leviţii „au plătit zeciuiala prin Avraam”. Evrei 7:9. Nu ni se spune când a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţa oamenilor, dar observăm că pe vremea lui Avraam, datoria aceasta era bine cunoscută. În cartea Maleahi, care se adresează celor ce trăiesc chiar înainte de „ziua cea mare şi înfricoşată a Domnului”, ni se spune că aceia ce reţin zecimea, Îl jefuiesc pe Dumnezeu. 

Argumentul este foarte simplu: Avraam a plătit zecime lui Melhisedec; preoţia lui Melhisedec este o preoţie prin care se oferă neprihănirea şi pacea; este preoţia prin care suntem mântuiţi. Avraam a dat zecime lui Melhisedec, deoarece Melhisedec era reprezentantul Dumnezeului Cel Prea Înalt, iar zecimea este a Domnului. Dacă suntem ai lui Hristos, suntem copiii lui Avraam, şi de aceea, dacă nu suntem copiii lui Avraam, nu suntem ai lui Hristos. Însă, dacă suntem copiii lui Avraam, vom face faptele lui Avraam. Ai cui suntem? 

Mai este un aspect pe care nu-l vom aminti decât în treacăt. Şi anume, faptul că Melhisedec, care era împărat al neprihănirii şi al păcii, preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt, a adus lui Avraam pâine şi vin. Despre acestea Hristos a spus: „acesta este trupul Meu”, şi „acesta este sângele Meu”. Se poate spune că pâinea şi vinul au fost pentru ca Avraam şi tovarăşii lui să-şi refacă puterile. E foarte adevărat, dar aceasta nu slăbeşte cu nimic semnificaţia actului. Melhisedec l-a întâmpinat în calitatea lui de împărat şi preot, iar Avraam l-a recunoscut ca atare. Observaţi legătura care apare în Geneza 14:18-19: „Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Cel Prea Înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avraam, şi a zis: «Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului.»” Este evident că pâinea şi vinul pe care le-a adus Melhisedec aveau o semnificaţie specială, deoarece el era preot al Dumnezeului Prea Înalt. Iudeii din zilele lui Hristos au râs când li s-a spus că Avraam s-a bucurat să vadă ziua lui Hristos. Ei nu au putut să vadă evidenţa faptului. Oare nu putem vedea în întâmplarea aceasta dovada faptului că Avraam a văzut ziua lui Hristos, care este ziua mântuirii?